Contestatie la executare

Pe rol, pronunţarea  contestaţiei la executare formulată de către contestatoarea S.C. S.M.P. S.R.L. B., în contradictoriu cu intimata A.F.M.B.

Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea şedinţei de judecată din data de 30.03.2011 când, din lipsă de timp pentru deliberare si pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, pronunţarea s-a amânat pentru data de 06.04.2011 apoi pentru astăzi, 13.04.2011.

După deliberare,

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni şi înregistrată la data  de 15.07.2009 sub nr. 2074/227/2009, contestatoarea S.C. S.M.P.S.R.L. B.a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata A.F.M.B., si a solicitat instanţei:

- anularea  titlul executoriu nr.413 din 7 iulie 2009 emis de creditoarea intimată, precum şi a actelor de executare silită efectuate în temeiul acestui titlu executoriu;

- suspendarea executarea silită până la soluţionarea prezentei contestaţii.

În motivarea cererii a arătat că la data de 13 iulie 2009 i s-a comunicat somaţia nr. 19901/7 iulie 2009 şi titlul executoriu nr.413/7 iulie 2009, prin care s-a stabilit obligaţia de a plăti suma de 149.912 lei RON, din care 93.339 lei RON reprezintă contribuţia la Fondul de Mediu pentru perioada 7 iunie 2002-26 iulie 2004, iar 56.573 lei reprezintă majorări de întârziere calculate până la data de 21 noiembrie 2005.

Arată că, titlul executoriu sus-menţionat este lovit de nulitate întrucât nu datorează contribuţia pretinsă de creditoare. Astfel, pentru suma pretinsă cu titlu de contribuţie la fondul pentru mediu aferentă aceleiaşi perioade (7 iunie 2002-26 iulie 2004), creditoarea intimată a mai emis anterior titlul executoriu nr. 27/ 6 mai 2005, în temeiul căruia au fost iniţiate proceduri de executare silită. Prin sentinţa civilă nr. 1642/2005 a Judecătoriei F., rămasă irevocabilă prin decizia nr. 948/2006 a Tribunalului S. s-a dispus anularea titlului executoriu sus menţionat, precum şi a actelor de executare, cu motivarea că pentru perioada în discuţie societatea nu datorează contribuţia la fondul de mediu prevăzută de Legea nr. 73/2000 cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a acestei contribuţii revenind vânzătorilor de masă lemnoasă, iar nu societăţii, care a avut calitatea de cumpărătoare.

A mai arătat că, sentinţa sus menţionată, care este opozabilă creditoarei, are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte inexistenţa obligaţiei de plată a creanţei principale dat fiind faptul că există identitate între creanţa pentru care  s-a emis titlul executoriu nr.27/2005 şi cea pentru care s-a emis titlul executoriu nr. 413/2009, ambele vizând contribuţia la fondul pentru mediu aferentă uneia şi aceleiaşi perioade.

Faţă de cele arătate, având în vedere şi faptul că, în condiţiile în care creanţa principală nu există, nici accesoriile acesteia (majorările de întârziere) nu sunt datorate, consideră că titlul executoriu nr.413/2009 a fost nelegal emis, motiv pentru care, în temeiul art.172 alin.3 cod procedură fiscală şi art.399 alin.3 cod procedură civilă solicită anularea titlului, precum şi a actelor de executare efectuate în temeiul acestuia.

În privinţa actelor de executare silită propriu zise contestatoarea  invocă excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţei fiscale întrucât potrivit art.131 alin. 1 cod procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. Potrivit acestui text de lege, în privinţa contribuţiei aferente anului 2002, dreptul de a cere executarea silită s-a născut la 1 ianuarie 2003, iar termenul de prescripţie s-a împlinit la 1 ianuarie 2008, cu consecinţa stingerii debitului principal (contribuţia aferentă anului 2002) şi a accesoriilor acestuia (majorări de întârziere). De asemenea, în privinţa contribuţiei aferente anului 2003, dreptul de a cere executarea silită s-a născut la 1 ianuarie 2009, iar termenul de prescripţie s-a împlinit la 1 ianuarie 2009, astfel încât şi acest debit, împreună cu accesoriile sale, este prescris.

Pentru motivele sus arătate, solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, în sensul anulării titlului executoriu şi a actelor de executare.

Totodată, contestatoarea în temeiul art.403 alin. l cod procedură civilă solicită suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii, întrucât punerea în aplicare a măsurilor de executare silită este de natură să-i blocheze activitatea, să o pună în imposibilitate de a efectua plăţile curente către furnizori, salariaţi şi alţi creditori. Menţionează că este beneficiara unei linii de credit de 1.000.000 RON şi că în condiţiile în care nu poate achita ratele acestui credit datorită blocării conturilor, este antrenată răspunderea sa pentru plata unor dobânzi şi penalităţi împovărătoare, fapt ce ar avea consecinţe deosebit de grave, perturbându-i întreaga activitate.

In drept şi-a  întemeiat contestaţie pe disp. art.399 şi urm., art.403 cod procedură civilă, art 131,172 şi urm. cod procedură fiscală.

Legal citată, intimata Administraţia Fondului pentru mediu B. a formulat si depus la dosar întâmpinare (filele 73-76 dosar), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună respingerea contestaţiei la executare.

In motivare arată că, urmare a inspecţiei fiscale efectuate la sediul S.C. S.M.P. S.R.L., au fost încheiate Raportul de inspecţie fiscală nr. 4504/20.04.2006 şi Decizia de impunere nr. 4505/20.04.2006, constatându-se în sarcina contestatoarei, pentru perioada 07.06.2002- 20.07.2004, o creanţă în valoare de 149.912 lei.

În data de 26.05. 2006 a fost înregistrată la A.F.M. contestaţia administrativă formulată de S.C. S.M.P.S.R.L. împotriva executării actelor administrative menţionate, emise de intimată, contestaţie care a fost soluţionată în termen legal prin Decizia nr. 33/22.06.2009.

Consideră contestaţia neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Titlul executoriu nr. 413/2009 si Somaţia nr. 19901/07.07.2009 au fost emise in baza art. 145 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare. Titlul de creanţa in acest caz îl constituie decizia de impunere nr.  4505/20.04.2006 emisa  in baza  raportului de inspecţie fiscala  nr.4504/20.04.2006.

Menţionează că, prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava la data de 17.07.2006, contestatoarea S.C. S.M.P.S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu A.F.M., anularea Deciziei nr. 33/22.06.2009, a Raportului de inspecţie fiscală nr. 4504/20.04.2006 si Deciziei de impunere nr. 4505/20.04.2006.

Prin Sentinţa civilă nr. 385/21.02.2007, Tribunalul S. admis acţiunea în contencios administrativ formulată de S.C. S.M.P.S.R.L.. împotriva acestei sentinţe, AFM. a declarat recurs,  ce a fost admis de Curtea de Apel S. care a modificat sentinţa recurată si, în rejudecare, a respins acţiunea formulată de S.C. S.M.P.S.R.L. ca nefondată.

Susţine că, atâta vreme cat Curtea de Apel S. a admis recursul formulat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei pronunţata pe fond de Tribunalul S. in dosarul nr. 372/86/2006 si a respins acţiunea formulata de S.C. S.M.P. SRL ca nefondata, apreciază ca astfel s-a recunoscut legalitatea Deciziei de impunere nr. 4505/20.04.2006, iar Administraţia Fondului pentru Mediu este îndreptăţită a proceda la executarea silita a debitoarei in condiţiile Codului de procedura fiscala.

Drept urmare, Decizia de impunere nr. 4505/20.04.2006 fiind un act valid, pentru recuperarea obligaţiilor in cuantum de 149.912 lei, s-a procedat in mod corect la aplicarea procedurilor de executare silita prevăzute de O.G. nr. 92/2003. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, sens în care au fost emise actele de executare a căror anulare face obiectul prezentei acţiuni, respectiv Titlul executoriu nr. 413/2009 si Somaţia de executare nr. 19901/07.07.2009.

  In ceea ce priveşte dosarul de executare nr. 27/2005, la care contestatoare face referire şi unde titlul de creanţa îl constituie declaraţiile societăţii, intimata precizează următoarele :

>Prin sentinţa civila 947/02.07.2005 s-a dispus de Judecătoria F. in dosarul 2365/2)05 pe cale de ordonanţa preşedinţiala, suspendarea provizorie a executării silita, pana la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, formulate in cadrul contestaţiei la executare (dosar 2364/2005);

>Prin încheierea din 02.11.2005 pronunţata de Judecătoria F. in dosarul 2364/2005 având ca obiect contestaţia la executare, s-a admis contestaţia la executare formulata de S.C. S.M.P. SRL, instanţa constatând ca achitata cauţiunea s-a dispus suspendarea executării silite pana la soluţionarea contestaţiei la executare.

Pe fond , prin sentinţa civila nr. 1642/15.12.2005, s-a admis contestaţia la executare formulată de S.C. S.M.P. SRL, anularea titlului executoriu nr. 27/2005 precum si actele de executare silita efectuate in temeiul acestui titlu executoriu si s-a dispus restituirea către contestatoare a sumei de 5.000 lei achitata cu titlu de cauţiune.

In motivarea sentinţei instanţa a constatat ca voinţa legiuitorului a fost ca vânzătorul sau cel care comercializează produse generatoare de venituri la Fondul pentru mediu sa achite acea cota parte din veniturile încasate si nicidecum cumpărătorul unor asemenea produse, reţinând ca societatea contestatoare nu avea obligaţia de a vira intimatei cota de 3 la suta din valoarea produselor cumpărate de la RNP, aceasta obligaţie revenindu-i vânzătoarei.

Sentinţa civila nr. 1642/15.12.2005 a fost recurata de Administraţia Fondului pentru Mediu, însa recursul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 948/09.06.2006 pronunţata de Tribunalul S. in dosarul 2423/C/2006.

Drept urmare, prin adresa nr. 19844/07.07.2009 s-a adus la cunoştinţa societăţii ca a fost desfiinţat titlul executoriu 27/2005, in acest sens fiind încunoştiinţate toate unităţile bancare la care s-au introdus anterior adrese de înfiinţare a popririi.

Precizează că, actele de control efectuate de inspectorii A.F.M. şi în baza cărora au fost emise actele de executare contestate pe calea prezentei acţiuni, nu se referă la aceiaşi perioadă la care a făcut referire titlul executoriu nr. 27/2005, la care face referire contestatoarea şi care au fost anulate prin sentinţa civilă 1642/15.12.2005.

Astfel, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 4504/20.04.2006 s-a verificat si s-au stabilit obligaţiile societăţii aferente perioadei 07.06.2002 - 26.07.2004. pe când Titlul executoriu 27/2005 a fost emis în baza declaraţiei pe propria răspundere întocmită de contestatoare pentru luna iunie 2004.

In ceea ce priveşte susţinerile cu privire la prescripţie, in conformitate cu prevederile art. 92 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare :

„Termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale."

Decizia de impunere nr. 4505/20.04.2006 reprezintă titlul de creanţa in baza căruia a fost emis titlul executoriu nr. 413/2009, si drept urmare, se constata ca termenul de 5 ani de prescripţie a dreptului de a cere executarea silita nu s-a prescris. In acest sens, invocă prevederile art. 131 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare: „Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept."

Susţine că, având în vedere aceste prevederi legale, este evident că  prescripţia dreptului de a cere executarea silita in temeiul deciziei de impunere 4505/20.04.2006 începe sa curgă cu 1 ianuarie 2007, împlinindu-se la 31 decembrie 2011.

Solicită instanţei să pronunţe o hotărâre prin care dispună respingerea contestaţiei formulate de S.C. S.M.P. S.R.L..

In drept, a invocat  dispoziţiile art. 112 şi 115 Cod de procedură civilă.

In conformitate  cu disp.art. 242 din Codul de procedură civilă intimata a solicitat judecarea în lipsă.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea SC S.M.P. SRL B., contestă apărările formulate în cauză de intimata Administraţia Fondului pentru Mediu.

Susţine că este neîntemeiată susţinerea pârâtei în sensul că legalitatea actelor de executare contestate în prezenta cauză ar fi justificată de decizia de impunere nr. 4505/ 2006, confirmate prin decizia pronunţată de Curtea de Apel S. în dosarul nr. 372/ 86/ 2006.

Mentionează că, în cadrul unei contestaţii anterioare împotriva actelor de executare emise pentru recuperarea aceluiaşi debit, contestaţie soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1642/ 2005 a Judecătoriei F., irevocabilă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că societatea nu datorează, pentru perioada 7 iunie 2002- 26 iulie 2004, contribuţia la fondul de mediu prevăzută de Legea nr. 73/ 2000 cu modificările şi completările ulterioare. Esenţial este faptul că actele de executare întocmite anterior pentru recuperarea contribuţiei aferente perioadei iunie 2002- iulie 2004 nu au fost anulate pe considerente de ordin procedural, referitoare la executarea silită însăşi, ci, aşa cum rezultă din motivarea sentinţei nr. 1642/ 2005 şi a deciziei nr. 948/ 2006, au fost valorificate apărările de fond invocate de contestatoarea  împotriva titlului executoriu, fiind examinate dispoziţiile de drept material ce au stat la baza titlului şi stabilindu-se că obligaţia de plată a contribuţiei la fondul de mediu pentru perioada sus-menţionată nu îi incumbă acesteia.

Invocă disp. art. 1200 pct. 4 rap. la art. 1202 cod civil -  puterea ce legea acordă  autorităţii  lucrului judecat  constituie  o  prezumţie  absolută, refragabilă, care asigură imuabilitatea, permanenţa constatărilor  jurisdicţionale anterioare, permiţând părţilor să se prevaleze de aceste constatări într-un nou proces şi obligând instanţa să-şi fondeze soluţia pe problema de drept rezolvată irevocabil în cursul unei prime judecăţi. Autoritatea de lucru judecat reprezintă un principiu care interesează ordinea publică şi care asigură stabilitatea raporturilor juridice, aşa încât această instituţie, indiferent dacă ea se manifestă prin efectul său negativ, care interzice o nouă judecată sau prin efectul pozitiv, care obligă cea de-a doua instanţă să ţină seama de cele statuate anterior, depăşeşte sfera intereselor private, nepermiţând noii instanţe investite să nesocotească lucrul judecat anterior (A.N. - Relativitatea şi opozabilitatea efectelor hotărârii judecătoreşti, pag. 155 ).

Consideră că statuările din sentinţa civilă ir. 1642/ 2005 şi decizia civilă nr. 948/ 2006 în sensul că, societatea nu datorează contribuţia la fondul de mediu pentru perioada iunie 2002- iulie 2004, se impune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât între litigiul soluţionat prin hotărârile sus-menţionate şi cel de faţă există identitate de obiect şi de cauză, în ambele litigii fiind contestate acte de executare întocmite pentru recuperarea contribuţiei la fondul de mediu aferentă aceleiaşi perioade şi întemeiate pe aceleaşi dispoziţii legale de drept material (prevederile Legii nr. 73/ 2000 în forma aflată în vigoare în perioada iunie 2002- iulie 2004).

Faptul că, după rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 1642/2005, intimata a nesocotit dezlegările de drept din această sentinţă referitoare la inexistenţa obligaţiei de plată a contribuţiei în sarcina societăţii şi a întocmit o decizie de impunere referitoare la aceeaşi contribuţie, (decizie confirmată printr-o hotărâre judecătorească ulterioară) nu este de natură să înlăture puterea de lucru judecat a sentinţei sus-menţionate. A admite ideea contrară invocată de intimată, ar însemna să se recunoască părţii sau unei instanţe ulterior investite  a ignora principiul autorităţii lucrului judecat, ceea ce ar fi contrar ordinii publice şi caracterului irefragabil al puterii lucrului judecat.

Prin urmare, în condiţiile în care actele de executare contestate în prezenta cauză, au ca obiect aceeaşi obligaţie pentru care s-au întocmit anterior alte acte de executare anulate în mod irevocabil prin sentinţa nr. 642/ 2005, consideră că, potrivit art. 1200 pct. 4 rap. la art. 1202 cod Civil, constatările din sentinţa sus-menţionată privind inexistenţa obligaţiei de plată se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, neavând nici o relevanţă faptul că la baza actelor de executare din dosarul anterior a stat un alt titlu de creanţă fiscală din moment ce izvorul obligaţiei fiscale invocate în ambele litigii este acelaşi, respectiv contribuţia la fondul de mediu. În acest context, precizează că un titlu de creanţă fiscală nu are o existenţă de sine stătătoare, neputând crea prin el însuşi obligaţii de plată neprevăzute de legislaţia fiscală, aşa încât, în condiţiile în care o hotărâre irevocabilă anterioară a statuat că societatea nu are obligaţia de a plăti contribuţia la fondul de mediu nici un alt titlu de creanţă fiscală, indiferent dacă a fost confirmat sau nu prin hotărâre judecătorească, nu poate justifica urmărirea unui debit inexistent.

Precizează că, susţinerile intimatei în sensul că actele de executare contestate în prezenta cauză nu se referă la contribuţia aferentă aceleiaşi perioade pentru care s-au emis actele de executare anulate prin sentinţa nr. 1642/ 2005 este şi ea nefondată.

În acest sens, potrivit considerentelor sentinţei nr. 1642/ 2005 şi decizia nr. 948/ 2006 a Tribunalului S. actele de executare anulate în dosarul nr. 2364/ 2005 au vizat contribuţia la fondul de mediu ( 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase) aferentă perioadei 7 iunie 2002- 26 iulie 2004, ori în prezenta cauză, potrivit documentaţiei ce a stat la baza titlului executoriu nr. 413/ 2009 (respectiv raportul de inspecţie fiscală nr. 4504/ 2006 şi decizia de impunere nr. 4505/ 2006) debitul principal urmărit îl constituie aceeaşi contribuţie, calculată pentru aceeaşi perioadă, diferenţele dintre sumele ce au format obiectul celor două executări constând exclusiv în accesorii (majorări, penalităţi) aferente debitului principal.

Solicită ataşarea spre consultare a dosarului nr. 2364/ 2005 (în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1642/ 2005 ) şi efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească dacă debitul principal (contribuţia ) care a format obiectul titlului executoriu nr. 27/2005 cât şi cel indicat în titlul executoriu nr. 413/ 2009 au fost calculate pentru una şi aceeaşi perioadă (7 iunie 2002- 26 iulie 2004 ).

Referitor la termenul de prescripţie a obligaţiei fiscale care formează obiectul executării silite, contestatoarea  învederează faptul că disp. art. 92 alin. 2 din OG 92/ 2003, invocate de intimată, se referă la suspendarea cursului prescripţiei pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere. Potrivit art. 15 din Decretul nr. 167/1958 (de la care codul de procedură fiscală nu derogă), după încetarea suspendării prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.

Susţine că, potrivit înscrisurilor pe care le anexează, suspendarea cursului prescripţiei a operat între data de 1 noiembrie 2005 (data începerii inspecţiei fiscale) şi data de 20 aprilie 2006 (data emiterii deciziei de impunere).

 Contestatoarea mai precizează că, pentru contribuţia aferentă anului 2002, termenul de prescripţie a început să curgă la 1 ianuarie 2003, a fost suspendat între 1 noiembrie 2005-20 aprilie 2006 (5 luni şi 20 zile), iar de la data de 2 aprilie 2006 prescripţia şi-a continuat cursul, împlinindu-se la 2 iunie 2008.

De asemenea, pentru contribuţia aferentă anului 2003, termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă Ia 1 ianuarie 2004, fiind suspendat tot între 1 noiembrie 2005- 20 aprilie 2006, iar apoi s-a împlinit la 2 iunie 2009, neluându-se în calcul perioada suspendării.

Prin urmare, consideră că excepţia prescripţiei invocată pentru debitul principal aferent perioadei 7 iunie 2002- 31 decembrie 2003 este dată, iar stingerea debitului principal prin prescripţie atrage după sine şi stingerea obligaţiilor de plată accesorii (majorări şi penalităţi).

Contestatoarea  SC S.M.P.S.RL B. a  formulat cerere de completare a acţiunii (fila 14 dosar) solicitând obligarea intimatei să-i restituie  suma de 12.485 lei care a încasat-o în mod nelegal din contul societăţii la data de 17 septembrie 2009, dată la care  executarea silită declansată împotriva sa a fost suspendată prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr.2108/227/2008 a Judecătoriei F. Contestatoarea a anexat la dosar înscrisuri  (filele 15-24 dosar).

Prin notele de şedinţă de la fila 123 dosar intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei contestatii pentru următoarele considerente:

Susţine că practic, contestatoarea, prin anularea titlul executoriu, tinde la obţinerea anulării obligaţiei fiscale. Titlul executoriu tocmai aceasta constată — obligaţia fiscală a contestatoarei. Nu invoca alte vicii ale titluluii. Or, pentru anularea obligaţiei fiscale consideră că nu se poate pronunţa instanţa de executare, ci doar instanţa de contencios administrativ. Constarea faptului că S.C. S.M.P. S.R.L. are sau nu calitatea de debitor la bugetul Fondului pentru Mediu, o poate face doar instanţa de contencios după ce, în prealabil, contestatoare a utilizat calea recursului graţios.

Invocă disp. art. 399 C.proc. civ. care prevede principiul general potrivit căruia „împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare", textul precizând în alin. 2 că „nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal".

Pornind de la aceste dispoziţii legale, atât în practica judiciară cât şi în doctrină, se arată că pe calea contestaţiei la executare nu se poate cere anularea însăşi a titlului executoriu.

Obiectul contestaţiei la executare trebuie să se limiteze la viciile de formă ale titlului executoriu, la neregularitatea actelor săvârşite cu ocazia executării etc., dar nu şi la motive de fond cate pun în discuţie existenţa şi validitatea titlului care se execută.

Or, din perspectiva chestiunilor alegate de către S.C. S.M.P. S.R.L., este evident că pe calea prezentei contestaţii ar putea fi puse în discuţie doar eventualele neregularităţi privind nerespectarea de către  intimată a condiţiilor de formă prevăzute de art. 145, art. 43, şi art.141 Cod proc. fiscală pentru valabilitatea actelor în temeiul cărora A.F.M. a demarat procedura executării silite împotriva contestatoarei.

Cât priveşte motivele de fond care pun în discuţie existenţa şi validitatea titlului care se executa, respectiv titlul executoriu nr. 413/2009, precizează că desfiinţarea titlului executoriu pe calea contestaţiei la executare nu poate fi admisibilă pentru că societatea contestatoare avea la îndemână o altă cale de atac  si anume CONTESTAŢIA ÎMPOTRIVA ACTULUI ADMINISTRATIV FISCAL reglementată de art. 175 şi urm din Codul de procedură fiscală şi. ulterior, acţiunea în contencios.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 172 alin. 3 din din Codul de procedură fiscală rezultă că poate fi făcută contestaţie la executare şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 399 alin. 3 din C.proc.civ. care prevăd că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Mai arată că, cazul de faţă nu sunt îndeplinite cele doua condiţii imperative. cumulative, pentru formularea contestaţiei la titlu pentru că titlul executoriu atacat emană de la un organ jurisdicţional şi pentru că era prevăzută o altă cale de atac.

Astfel, din interpretarea coroborată a art. 205 şi 209 din OG nr. 92/2003 republicată, rezultă că societatea contestatoare avea posibilitatea contestării (pe cale administrativă) la organul fiscal emitent, a titlului de creanţă şi a actelor administrative fiscale, respectiv Decizia de impunere nr. 4505/20.04.2006. decizia de soluţionare a contestaţiei, respectiv Decizia nr. 33/22.06.2009 putând fi atacată la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, potrivit art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală.

De altfel, ar fi absurd ca debitorii să poată contesta sumele înscrise în titlul executoriu în faţa a două instanţe - instanţa de executare şi instanţa de contencios administrativ.

In sprijinul susţinerilor sale intimata a invocat jurisprudenţă, respectiv Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14/05.02.2007 în care se arată că „posibilitatea contestării titlului executoriu pe calea contestaţiei la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlul de creanţă fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ".

Susţine că, aşa cum au arătat şi în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava la data de 17.07.2006. contestatoarea S.C. S.M.P. S.R.L. a solicitat  în contradictoriu cu A.F.M.. anularea Deciziei nr. 33/22.06.2009. a Raportului de inspecţie fiscală nr. 4504/20.04.2006 si Deciziei de impunere nr. 4505/20.04.2006.

Prin Sentinţa civilă nr. 385/21.02.2007, Tribunalul S. a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de S.C. S.M.P.S.R.L.. împotriva acestei sentinţe, AF.M. a declarat recurs ce a fost admis de Curtea de Apel S. care a modificat sentinţa recurată de intimată şi, în rejudecare, a respins acţiunea formulată de S.C. S.M.P. S.R.L.ca nefondată.

Mai arată că atâta vreme cat Curtea de Apel S. a admis recursul formulat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei pronunţata pe fond de Tribunalul S. in dosarul nr. 372/86/2006 si a respins acţiunea formulata de S.C. S.M.P.SRL ca nefondata, apreciază ca astfel s-a recunoscut legalitatea Deciziei de impunere nr. 4505/20.04.2006, iar Administraţia Fondului pentru Mediu este îndrepatatita a proceda la executarea silita a debitoarei in condiţiile Codului de procedura fiscala .

Drept urmare, Decizia de impunere nr. 4505/20.04.2006 fiind un act valid, pentru recuperarea obligaţiilor in cuantum de 149.912 lei, s-a procedat in mod corect la aplicarea procedurilor de executare silita prevăzute de O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, sens în care au fost emise actele de executare a căror anulare face obiectul prezentei acţiuni, respectiv Titlul executoriu nr. 413/2009 şi Somaţia de executare nr. 19901/07.07.2009,

Intimata solicită instanţei respingerea contestaţiei formulate de S.C. S.M.P. S.R.L. ca inadmisibilă.

Arată că , în ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei referitoare la «inexistenţa obligaţiei de plată a creanţei principale dat fiind faptul că există identitate între creanţa pentru care s-a emis Titlul executoriu nr. 27/2005 şi cea pentru care s-a emis Titlul executoriu nr. 413/2009», consideră că acestea nu urmăresc altceva decât inducerea în eroare a instanţei de judecată, atâta vreme cât contestatoarea nu face vreo referire la litigiul care s-a purtat între intimată şi S.C. S.M.P. S.R.L.şi cu privire la care a  făcut precizări anterior.

Reaua credinţă este cu atât mai evidentă cu cât validitatea titlului de creanţă în baza căruia a fost demarată executarea silită în dosarul execuţional nr. 413/2009, respectiv Decizia de impunere nr. 4505/20.04.2006 a fost recunoscută prin hotărâre irevocabilă pronunţată de Curtea de Apel S.

Ulterior, contestatoarea S.C. S.M.P. S.R.L , a formulat precizări la acţiune, prin care a solicitat respingerea excepţiei de inadmisibilitate a contestaţiei la executare invocată de intimata AFM prin notele de şedinţă din 1 septembrie 2010 pentru următoarele motive;

Executarea silită contestată în prezenta cauză a fost declanşată în temeiul titlului executoriu nr.413/2009, prin care s-a stabilit debitul urmărit în sumă de 149.912 lei reprezentând contribuţie la fondul de mediu pentru perioada iunie 2002-iulie 2004 şi majorări de întârziere calculate până la data de 21 noiembrie 2005.

Potrivit art. 141 alin. 1 cod procedură fiscală, titlul executoriu este actul emis de organul de executare competent pentru executarea silită a creanţelor fiscală, din dispoziţiile art. 141 alin. 2, 3 cod procedură fiscală rezultând că titlul executoriu este un act distinct de titlul de creanţă fiscală.

In conformitate cu disp. art. 172 alin. 1, 3 cod procedură fiscală, împotriva oricărui act de executare silită se poate face contestaţie la executare, o astfel de contestaţie putând fi îndreptată şi împotriva titlului executoriu în cazul în care acesta nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Menţionează că în speţă, pentru contestarea titlului executoriu nr. 413/2009, emis de intimată în calitate de organ de executare în condiţiile art. 141 cod procedură fiscală nu există o altă procedură prevăzută de lege. Procedura prevăzută de art. 175 şi urm. cod procedură fiscală, la care se referă intimata, vizează posibilitatea de contestare a actelor administrativ fiscale, respectiv a titlului de creanţă invocat în prezenta cauză şi anume decizia de impunere nr.4505/2006, ori acest titlu de creanţă este actul administrativ fiscal emis de organul fiscal pentru stabilirea obligaţiilor fiscale şi este distinct de titlul executoriu emis în condiţiile art. 141 cod procedură fiscală.

Prin urmare, contrar susţinerilor intimatei, nu există o altă procedură specială de contestare a titlului executoriu emis în cauză de organul de executare, aşa încât prezenta contestaţie poate fi îndreptată şi împotriva respectivului titlu conform art. 172 alin. 3 cod procedură fiscală. Această concluzie este confirmată de chiar menţiunile înscrise în titlul executoriu nr. 413/2009, în cuprinsul căruia intimata însăşi a stipulat în mod expres că „împotriva prezentului înscris se poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă în conformitate cu disp. art. 172-173 cod procedură fiscală".

Cât priveşte faptul că la baza titlului executoriu contestat, a stat o decizie de impunere care a fost contestată separat pe calea acţiunii în contencios administrativ, acest fapt nu justifică legalitatea titlului executoriu şi a actelor de executare efectuate de intimată în contextul în care anterior emiterii respectivei decizii de impunere se stabilise, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunţată tot în cadrul unei contestaţii la executare, hotărâre opozabilă intimatei şi intrată în puterea lucrului judecat, că nu datorează contribuţia la fondul de mediu aferentă perioadei iunie 2002-iulie 2004. Cum hotărârea sus menţionată se bucură de prezumţia absolută a puterii lucrului judecat, consacrată de art. 1200 pct. 4 cod civil,statuările din cuprinsul său referitoare la inexistenţa obligaţiei de plată a contribuţiei la fondul de mediu nu pot fi eludate prin emiterea unui act administrativ fiscal care se deferă la aceeaşi obligaţie fiscală infirmată prin sentinţa civilă nr. 1642/2005 , irevocabilă.

Deosebit de aceasta, solicită instanţei a reţine că prin contestaţia dedusă judecăţii au fost invocate şi aspecte vizând nelegalitatea executării însăşi, respectiv prescripţia obligaţiei fiscale principale, apărările în acest sens fiind distincte de cele ce vizează legalitatea titlului executoriu şi putând fi valorificate doar pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 172 alin. 1 cod procedură fiscală.

Faţa de cele arătate, contestatoarea consideră că excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare nu este dată şi solicită respingerea acesteia.

Examinând  în principal excepţia  inadmisibilităţii contestaţiei invocată de intimata  Administratia Fondului pentru mediu B., instanţa constată că:

Prin titlul executoriu nr. 413 din 7 iulie 2009 intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de plată a sumei de 149.912 lei din care, potrivit menţiunilor înscrise în titlu, 93.339 lei reprezintă contribuţie la fondul pentru mediu aferentă perioadei 7 iunie 2002-26 iunie 2004, iar 56.573 lei reprezintă majorări de întârziere aferente debitului principal.

In temeiul titlului executoriu sus menţionat a fost declanşată procedura executării silite a creanţei astfel stabilite, sens în care a fost emisă somaţia nr. 19901 din 7 iulie 2009, prin care i s-a pus în vedere contestatoarei să achite debitul şi majorările de întârziere în sumă totală de 149.912 lei.

Titlul executoriu nr. 413/7 iulie 2009 contestat în prezenta cauză este distinct de titlul de creanţă la care face referire intimata, respectiv decizia de impunere nr. 4505/2006, iar pentru contestarea acestui titlu legea nu prevede o altă procedură decât cea contestaţiei la executare reglementată de art. 172 cod procedură fiscală.

In conformitate cu disp. art. 172 alin. 1, 3 cod procedură fiscală, împotriva oricărui act de executare silită se poate face contestaţie la executare, o astfel de contestaţie putând fi îndreptată şi împotriva titlului executoriu în cazul în care acesta nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

In speţă, pentru contestarea titlului executoriu nr. 413/2009, emis de intimată în calitate de organ de executare în condiţiile art. 141 cod procedură fiscală nu există o altă procedură prevăzută de lege. Procedura prevăzută de art. 175 şi urm. cod procedură fiscală, la care se referă intimata, vizează posibilitatea de contestare a actelor administrativ fiscale, respectiv a titlului de creanţă invocat în prezenta cauză şi anume decizia de impunere nr.4505/2006, ori acest titlu de creanţă este actul administrativ fiscal emis de organul fiscal pentru stabilirea obligaţiilor fiscale şi este distinct de titlul executoriu emis în condiţiile art. 141 cod procedură fiscală.

Cum nu există o altă procedură specială de contestare a titlului executoriu emis în cauză de organul de executare, aşa încât prezenta contestaţie poate fi îndreptată şi împotriva respectivului titlu conform art. 172 alin. 3 cod procedură fiscală. Această concluzie este confirmată de chiar menţiunile înscrise în titlul executoriu nr. 413/2009, în cuprinsul căruia intimata însăşi a stipulat în mod expres că „împotriva prezentului înscris se poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă în conformitate cu disp. art. 172-173 cod procedură fiscală".

În altă ordine de idei, prin contestaţia dedusă judecăţii au fost invocate şi aspecte vizând nelegalitatea executării silite însăşi, respectiv prescripţia obligaţiei fiscale principale, apărările în acest sens fiind distincte de cele ce vizează legalitatea titlului executoriu şi putând fi valorificate doar pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 172 alin. 1 cod procedură fiscală.

Faţă de cele reţinute instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii contestatiei la executare.

Examinând contestatia la executare pe fond,  din înscrisurile anexate la dosar, susţinerile părţilor, raportul de expertiză întocmit în cauză de expert B.B.G.instanţa a reţinut următoarele:

Titlul executoriu nr. 413/ 7 iulie 2009 emis de Administraţia Fondului pentru Mediu, contestat în prezenta cauză, vizează o obligaţie de plată în sarcina contestatoarei în sumă de 149.912  lei din care 93.339 lei reprezentând  contribuţia la  fondul de mediu aferentă perioadei 7 iunie 2002 – 26 iunie  2004, iar 56.572 lei – majorări de întârziere  aferente debitului principal.

Urmare a titlului executoriu emis  a  fost începută executarea silită a creantei astfel stabilită, fiind emisă somaţia nr. 99901 din 7 iulie 2009, somatie prin care i-a fost pusă în vedere  contestatoarei şi achită suma totală de  149.912 lei.

Anterior declanşării executării silite contestate în prezenta cauză, intimata a emis un alt titlu executoriu nr. 27 din 6 mai 2005 , titlu având acelaşi obiect cu cel contestat în prezenta cauză, respectiv contribuţia la fondul de mediu aferentă perioadei 7 iunie 2002-26 iulie 2004, în sumă de 88.087,64 lei, contribuţie calculată în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 73/2000, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 93/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2002.

Acest titlu executoriu, precum şi actele de executare efectuate în temeiul lui au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 1642/2005 a Judecătoriei F. rămasă irevocabilă prin decizia nr. 948/2006 a Tribunalului S. Prin hotărârile judecătoreşti sus menţionate au fost valorificate apărările de fond invocate de contestatoare împotriva titlului executoriu nr. 27/2005 , stabilindu-se, cu putere de lucru judecat că pentru perioada supusă analizei (iunie 2002-iulie 2004) obligaţia de plată a contribuţiei de 3% Ia Fondul pentru mediu nu revenea societăţii contestatoare , care a cumpărat material lemnos, ci vânzătorilor de masă lemnoasă, concluzie ce se desprinde din dispoziţiile art. 9 lit. e şi art. 9 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 73/2000, modificată prin OUG nr. 93/2001.

Cu toate acestea intimata a emis decizia de impunere nr. 4505/2006, prin care a stabilit obligaţia de plată a sumei de 149.912 lei, din care 93.339 lei reprezintă contribuţia de 3% la fondul de mediu, calculată tot pentru perioada 7 iunie 2002-26 iulie 2004 (în privinţa căreia se stabilise deja în mod irevocabil că nu este datorată de societatea contestatoare), iar diferenţa de 56.573 lei reprezintă accesorii ale creanţei principale (dobânzi şi penalităţi de întârziere). În baza acestei decizii de impunere a fost întocmit titlul executoriu contestat în prezenta cauză.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert B.B.G. şi suplimentelor ulterioare ale acestui raport, rezultă că obligaţiile stabilite prin titlul executoriu nr. 27/2005 şi cele stabilite prin titlul executoriu nr. 413/2009 sunt identice sub aspectul sursei obligaţiei fiscale principale întrucât debitul principal stabilit prin ambele titluri executorii constă în contribuţia de 3% la Fondul pentru mediu, calculată pentru aceeaşi perioadă, respective iunie 2002-iulie 2004 în baza dispoziţiilor Legii nr.73/2000, modificată prin OUG nr. 93/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2002.Diferenţele valorice dintre sumele înscrise în cele două titluri executorii provin, pe de o parte, din baza de calcul a contribuţiei de 3% care, în cazul primului titlu executoriu a fost stabilită conform declaraţiilor pe proprie răspundere ale societăţii iar, în cazul celui de-al doilea titlu executoriu, a fost stabilită conform verificărilor efectuate de organul de inspecţie fiscală iar, pe de altă parte, din accesoriile aferente debitului principal care au fost calculate numai prin titlul executoriu nr. 413/2009.

Din analiza  celor două titluri executorii rezultă faptul că debitul principal din ambele titluri este identic şi constă în contribuţia la fondul de mediu calculată în ambele cazuri pentru aceeaşi perioadă, în baza aceloraşi dispoziţii legale şi în acelaşi mod (prin aplicarea unui procent de 3% asupra veniturilor considerate ca fiind bază impozabilă).

Având în vedere statuările din sentinţa civilă nr. 1642/2005 a Judecătoriei F.  definitivă şi irevocabilă contribuţia la fondul de mediu calculată pentru perioada iunie 2002-iulie 2003, potrivit Legii nr. 73/2000 cu modificările şi completările ulterioare nu este datorată de societatea contestatoare indiferent de modul de calcul şi de mărimea bazei impozabile, pentru că, potrivit sentinţei sus menţionate, inexistenţa obligaţiei fiscale respective rezultă din calitatea în care societatea contestatoare a participat la raporturile juridice generatoare de contribuţie (respectiv calitatea de cumpărătoare a masei lemnoase şi nu calitatea de vânzătoare, care atrage obligaţia de plată a contribuţiei), iar nu din mărimea bazei impozabile.

Statuările din sentinţa civilă nr. 1642/ 2005  a Judecătoriei F. şi decizia civilă nr. 948/ 2006 a Tribunalului S. în sensul că societatea contestatoare nu datorează contribuţia la fondul de mediu pentru perioada iunie 2002- iulie 2004 se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât între litigiul soluţionat prin hotărârile sus-menţionate şi cel de faţă există identitate de obiect şi de cauză, în ambele litigii fiind contestate acte de executare întocmite pentru recuperarea contribuţiei la fondul de mediu aferentă aceleiaşi perioade şi întemeiate pe aceleaşi dispoziţii legale de drept material (prevederile Legii nr. 73/ 2000 în forma aflată în vigoare în perioada iunie 2002- iulie 2004).

Faptul că, după rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 1642/ 2005, intimata a nesocotit dezlegările de drept din această sentinţă referitoare la inexistenţa obligaţiei de plată a contribuţiei în sarcina societăţii contestatoare şi a întocmit o decizie de impunere referitoare la aceeaşi contribuţie, (decizie confirmată printr-o hotărâre judecătorească ulterioară ) nu este de natură să înlăture puterea de lucru judecat a sentinţei sus-menţionate.

Autoritatea de lucru judecat reprezintă un principiu ce interesează ordinea publică , prin intermediul său asigurându-se securitatea raporturilor juridice şi,implicit dreptul la un proces echitabil, consacrat şi garantat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. în acest sens, potrivit hotărârii CEDO în cauza B./R., dreptul la un proces echitabil trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă principiul preeminenţei dreptului, ori unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.

Concluzionând, actele de executare contestate în prezenta cauză au ca obiect aceeaşi obligaţie pentru care s-au întocmit anterior alte acte de executare anulate în mod irevocabil prin sentinţa nr. 1642/ 2005 a Judecătoriei F. astfel că, potrivit art. 1200 pct. 4 rap. la art. 1202 cod civil, constatările din sentinţa sus-menţionată privind inexistenţa obligaţiei de plată se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, neavând nici o relevanţă faptul că la baza actelor de executare din dosarul anterior a stat un alt titlu de creanţă fiscală din moment ce izvorul obligaţiei fiscale invocate în ambele litigii este acelaşi, respectiv contribuţia la fondul de mediu.

Un titlu de creanţă fiscală nu are o existenţă de sine stătătoare, neputând crea prin el însuşi obligaţii de plată neprevăzute de legislaţia fiscală.

Se impune aşadar a se constata nelegalitatea titlului executoriu nr. 413/2009 şi a actelor de executare efectuate în temeiul acestuia prin prisma faptului că, potrivit unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, debitul principal impus şi urmărit (contribuţia la fondul de mediu aferentă perioadei iunie 2002-iulie 2004) nu este datorat de societatea contestatoare şi pe cale de consecinţă, conform principiului „accesorium sequitur principalae", nu sunt datorate nici majorările de întârziere aferente acestui debit.

Pe de altă parte, nelegalitatea actelor de executare efectuate în temeiul titlului executoriu nr. 413/2009 rezultă şi din aceea că pentru debitul principal aferent perioadei 7 iunie 2002-31 decembrie 2003 , precum şi pentru accesoriile aferente a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea creanţei fiscale.

Potrivit art. 131 alin. 1 cod procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

In speţă, potrivit textului de lege sus menţionat, prescripţia dreptului de a cere executarea silită a debitului având ca obiect contribuţia la fondul de mediu aferentă anului 2002 a început să curgă la data de 1 ianuarie 2003, iar cea referitoare la contribuţia la fondul de mediu aferentă anului 2003 a început să curgă la 1 ianuarie 2004.

In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 92 alin. 2 cod procedură fiscală, invocate de intimată în întâmpinare, acestea se referă la suspendarea cursului prescripţiei pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere. Potrivit art. 15 din Decretul nr. 167/ 1958 ( de la care codul de procedură fiscală nu derogă), după încetarea suspendării prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.

In cauză, potrivit raportului de inspecţie fiscală depus la dosar, suspendarea cursului prescripţiei invocată de intimată a operat între data de 1 noiembrie 2005 (data începerii inspecţiei fiscale) şi data de 20 aprilie 2006 (data emiterii deciziei de impunere).

Prin urmare,pentru contribuţia aferentă anului 2002, termenul de prescripţie a început să curgă la 1 ianuarie 2003, a fost suspendat între 1 noiembrie 2005- 20 aprilie 2006 ( 5 luni şi 20 zile ), iar de la data de 2 aprilie 2006 prescripţia şi-a continuat cursul, împlinindu-se la 2 iunie 2008.

De asemenea, pentru contribuţia aferentă anului 2003, termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă la 1 ianuarie 2004, fiind suspendat tot între 1 noiembrie 2005- 20 aprilie 2006, iar apoi s-a împlinit la 2 iunie 2009, neluându-se în calcul perioada suspendării.

În atare situatie, instanţa consideră a fi dată excepţia prescripţiei pentru debitul principal aferent perioadei 7 iunie 2002- 31 decembrie 2003, iar stingerea debitului principal prin prescripţie atrage după sine şi stingerea obligaţiilor de plată accesorii (majorări şi penalităţi).

Totodată, având în vedere că potrivit extrasului de cont intimata a încasat prin poprire bancară suma de 12.485 lei în contul debitorului urmărit deşi prin încheierea pronunţată în dosarul  de faţă s-a dispus  suspendarea executării silite  până la soluţionarea contestaţiei la executare, instanţa va obliga intimata să restituie  contestatoarei suma  sus menţionată, considerată ca plată  nedatorată.

Pe considerentele de fapt si de drept arătate, instanţa  va admite contestaţia la executare aşa cum a fost  completată si va constata nelegalitatea titlului executoriu nr. 413/2009 si a actelor de executare emise în temeiul acestuia.

Deosebit de aceasta instanţa va dispune în conformitate cu dispoziţiile art.7231 al. 3  Cod procedură civilă  restituirea către contestatoare a cauţiunii în cuantum de 15.000 lei depusă la CEC conform recipisei 693 408/1 din 16.07.2009 emisă  de CEC BANK SA Agenţia F..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge excepţia  inadmisibilităţii contestaţiei invocată de intimată.

Admite contestaţia la executare formulată de către contestatoarea S.C. S.M.P. S.R.L. B. în contradictoriu cu intimata A.F-M.B.

Constată nelegalitatea titlului executoriu  nr. 413/2009 şi a actelor de executare  efectuate în temeiul acestuia.

Obligă pe intimată să restituie contestatoarei suma de 12.485 lei încasaţi la data de 17 septembrie 2009.

Dispune restituirea către  contestatoare a cauţiunii în cuantum de  15.000 lei depusă la CEC, conform recipisei  înregistrată sub nr.  693408/1 din 16.07.2009.

Cu drept de  recurs în termen de 15 zile de la  comunicare.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13.04.2011.

Domenii speta

Spete similare