Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur. Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Art. 86 alin.1 art. 87 alin.1 din oug nr.195/2002.

Sentinţă penală 9 din 09.01.2008


JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA PENALĂ NR. 9/P DIN DATA DE 9.01.2008

Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur. Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Art. 86 alin.1 art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002.

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia la data de 03.07.2007 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului G.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că în noaptea de 09/10.03.2007, deşi nu poseda permis de conducere şi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, a condus autoturismul marca Dacia 1310 pe drumurile publice D.J. 392 şi D.N. 38, ruta Ciobăniţa-Amzacea –Topraisar.

În fapt, s-a arătat că la data de 10.03.2007, orele 2,00, lucrătorii de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor privind controlul traficului rutier de D.N. 38, în localitatea Topraisar, au procedat la legitimarea conducătorului autoturismului  marca Dacia 1310, ce staţiona pe marginea drumului.

Acesta a declarat că se numeşte G.G. şi că nu posedă permis dar urmează cursurile şcolii de şoferi în municipiul Constanţa.

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul DRAGER şi pentru că a rezultat o alcoolemie de 0,49mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie eliberat de SML Constanţa a rezultat că inculpatul prezenta la data depistării o îmbibaţie alcoolică de 1,05 g. %0 la prima probă şi de 0,90 g.%0 la proba a doua.

S-a mai arătat că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a arătat în declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală faptul că s-a hotărât să conducă autoturismul întrucât dorea să o viziteze pe mama sa, care era internată la Spitalul Judeţean Constanţa, s-a deplasat în centrul localităţii Ciobăniţa unde a consumat două sticle cu bere a câte 0,5 litri fiecare şi 200 ml de coniac, a condus autoturismul până în satul Credinţa, unde a mai consumat alte două beri în compania prietenului său T. D. , şi apoi au plecat pe drumul judeţean, în direcţia General Scărişoreanu.

S-a mai arătat faptul că în localitatea Topraisar autoturismul s-a oprit pentru că nu mai avea benzină şi inculpatul a fost depistat de către organele de poliţie în timp ce staţiona pe DN 38.

Cu privire la inculpat s-a arătat că acesta are vârsta de 20 de ani şi se află la primul conflict cu legea penală.

Inculpatul a fost cercetat în stare de libertate şi i-au fost stabilite în sarcină cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei.

În cursul cercetării judecătoreşti a cauzei a fost audiat, în conformitate cu dispoziţiile art. 323 coroborat cu art. 70 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul, declaraţia fiind consemnată şi anexată la dosarul cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 327 Cod procedură penală au fost audiaţi martorii propuşi prin rechizitoriu, declaraţiile acestora fiind consemnate şi anexate la dosar.

În apărare, inculpatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri constând în întocmirea unui referat de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, probă pe care instanţa, apreciind că este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, a încuviinţat-o.

A fost depus la dosarul cauzei referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Din analiza materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal, urmărirea penală şi judecata, instanţa, în vederea soluţionării cauzei, a reţinut  următoarea situaţie de fapt.

La data de 09.03.2007, inculpatul, deşi nu poseda permis de conducere, a hotărât să se deplaseze cu autoturismul marca Dacia 1310 pe care îl achiziţionase de la o rudă fără a întocmi acte doveditoare, în municipiul Constanţa, spre a o vizita pe mama sa la Spitalul Judeţean.

Inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului şi l-a condus până în centrul localităţii Ciobăniţa, unde a consumat, în compania martorului T. D., 1 litru de bere şi 200 ml de coniac Alexandrion.

După aceasta, inculpatul a condus autoturismul până în satul Credinţa, unde a vândut doi saci cu porumb pe care îi luase de la domiciliu şi a mai consumat împreună cu martorul T. D. 1 litru de bere.

Inculpatul şi-a continuat deplasarea pe DN 38 în direcţia General Scărişoreanu însă în localitatea Topraisar autoturismul condus de inculpat s-a oprit întrucât se terminase combustibilul.

În timp se afla lângă autoturismul staţionat în localitatea Topraisar, inculpatul a fost legitimat de către lucrătorii de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor privind controlul traficului rutier de D.N. 38 .

Acesta a declarat că se numeşte G G şi că nu posedă permis dar urmează cursurile şcolii de şoferi în municipiul Constanţa.

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest marca DRAGER şi pentru că a rezultat o alcoolemie de 0,49mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la Spitalul de ortopedie, traumatologie şi recuperare medicală Eforie Sud pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

Inculpatul a fost examinat clinic de către medicul de gardă, prilej cu care s-a constatat că avea o comportare ordonată, atenţie concentrată, vorbire clară şi judecată coerentă( buletinul de examinare clinică).

Inculpatului i-au fost recoltate două probe de sânge la interval de o oră.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie eliberat de SML Constanţa a rezultat că inculpatul prezenta la data depistării o îmbibaţie alcoolică de 1,05 g. %0 la prima probă şi de 0,90 g.%0 la proba a doua.

Valorile alcoolemiei au fost aduse la cunoştinţa inculpatului iar acesta nu le-a contestat.

Din declaraţiile martorilor instanţa reţine împrejurarea că la momentul  săvârşirii faptelor traficul rutier şi pietonal pe drumurile publice pe care inculpatul a condus autoturismul era redus, inculpatul nu avea un comportament dezorganizat şi a cooperat cu organele poliţiei rutiere.

Din adresa emisă de Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor  Constanţa instanţa reţine împrejurarea că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră şi a recunoscut săvârşirea faptei atât în faţa organelor de cercetare penală cât şi cu prilejul audierii de către  instanţa de judecată.

Din analiza fişei de cazier judiciar instanţa a  reţinut împrejurarea că inculpatul  se află la primul conflict cu legea penală, nemaifiind anterior condamnat pentru săvârşirea altor infracţiuni.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută instanţa a apreciat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor  prevăzute de  art. 86 alin.1 şi de art. 87 alin. 1 din OUG nr.195/2002, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi  având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur.

Astfel, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de  art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 s-a realizat prin activitatea inculpatului care, deşi nu posedă permis de conducere, s-a deplasat în noaptea de 09/10.03.2007  pe drumurile publice D.J. 392 şi D.N. 38, ruta Ciobăniţa-Amzacea –Topraisar, la volanul autoturismului marca Dacia 1310 (declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, adresa emisă de Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor  Constanţa).

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr.195/2002 s-a realizat prin activitatea inculpatului care, deşi consumase băuturi alcoolice şi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,05 g. %0 la prima probă şi de 0,90 g.%0 la proba a doua,  a condus autoturismul pe drumurile publice D.J. 392 şi D.N. 38, ruta Ciobăniţa-Amzacea –Topraisar ( buletinul de analiză toxicologică alcoolemie eliberat de SML Constanţa, declaraţiile martorilor, declaraţie inculpatului).

Urmarea imediată, ca element al laturii obiective pentru ambele  infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, este prezumată de lege astfel că este suficientă stabilirea săvârşirii de către inculpat a faptelor incriminate de lege pentru a subînţelege starea de pericol pentru siguranţa traficului rutier şi pietonal, stare de pericol generată de conduita ilicită a inculpatului.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, intenţia inculpatului rezultă din împrejurarea că deşi ştia că nu posedă permis de conducere şi că se află sub influenţa băuturilor alcoolice întrucât consumase în prealabil o mare cantitate de bere şi de coniac a decis totuşi să se urce la volanul autoturismului şi să îl conducă pe drumurile publice.

Faţă de considerentele anterior expuse instanţa apreciază că sunt întrunite cerinţele legale pentru condamnarea inculpatului pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi  având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de ar.72 Cod penal: gradul de pericol social al faptei, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, persoana inculpatului, limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal şi de OUG nr.195/2002.

Fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad de pericol social concret sporit întrucât conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv de 1,05 g. %0 la prima probă şi de 0,90 g.%0 la proba a doua,  a pus în pericol siguranţa traficului rutier şi pietonal şi numai hazardul a făcut ca activitatea inculpatului să nu aibă consecinţe dintre cele mai grave pentru viaţa şi integritatea corporală a celorlalţi participanţi la trafic.

Fapta săvârşită de inculpat prezintă pericol social concret sporit şi datorită împrejurării că distanţa parcursă de inculpat la volanul autoturismului  este relativ mare iar  conducerea autovehiculului pe drumul public fără a avea pregătirea şi aptitudinile fizice şi psihice necesare atestate de un permis de conducere valabil dar şi sub influenţa consumului de băuturi alcoolice putea avea drept consecinţă şi producerea unui eveniment rutier care să pună în pericol real atât siguranţa traficului rutier şi pietonal, cât şi integritatea fizică şi chiar viaţa celeilalte persoane care se afla în autoturism.

Instanţa a avut în vedere însă şi persoana inculpatului,  conduita bună a acestuia înainte de săvârşirea faptei,  împrejurarea că se află la primul conflict cu legea penală  precum şi atitudinea sinceră avută pe parcursul procesului penal când a recunoscut săvârşirea faptei şi a manifestat regret faţă de conduita ilicită.

Pe cale de consecinţă instanţa a facut aplicarea dispoziţiilor art.74 lit. a şi c şi ale art.76 lit. d Cod penal şi va coborî pedeapsa sub minimul general prevăzut de art. 86 alin. 1 şi de art. 87  alin.1 din OUG nr.195/2002.

Faţă de aceste considerente instanţa a apreciat că o pedeapsă de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 şi de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr.195/2002 sunt  suficiente şi de natură a-l reeduca pe inculpat şi de a-l determina ca pe viitor să se conformeze dispoziţiilor legale edictate în vederea asigurării  siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Pentru a complini rolul sancţionator, educativ şi preventiv al pedepsei cu închisoare aplicată inculpatului şi având în vedere atât dispoziţiile art.8 din CEDO, împrejurarea că infracţiunea săvârşită de inculpat este independentă de aspecte privind modul de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor părinteşti, cât  şi dispoziţiile art.3 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa a facut aplicarea art.71 alin.1 şi alin. 3 Cod penal şi a interzis inculpatului, pe durata executării pedepselor principale cu închisoarea, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi de art. 64 alin.1 lit. b şi c Cod penal.

Având în vedere împrejurarea că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat în prezenta cauză înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre ele sau pentru săvârşirea altei fapte prevăzute de legea penală instanţa, în baza art. 34 alin.1 lit. b Cod penal raportat la  art. 33 lit. b Cod penal,  a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea, de  7 luni închisoare.

În baza art. 71 alin 1 şi alin. 3 Cod penal şi faţă de considerentele anterior expuse instanţa a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale rezultante drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi de art. 64 alin.1 lit. b şi c Cod penal.

Apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins şi fără executarea acesteia, inculpatul fiind la prima încălcare a legii penale şi prezentând şanse sporite de reintegrare în societate şi constatând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de art. 81 Cod penal, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani şi 7 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal : cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care s-a adăugat un interval de 2 ani.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. 5 Cod penal instanţa a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art.359 Cod procedură penală instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

Având în vedere soluţia de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, instanţa, în baza art. 191 Cod procedură penală,  a dispus şi obligarea  inculpatului la plata către stat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate  în cauză.

În baza art. 189 Cod procedură penală instanţa a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.