R O M A N I A
JUDECATORIA ÎNTORSURA BUZAULUI
JUDETUL COVASNA
DOSAR NR.(…)
SENTINTA CIVILA NR. 730
Sedinta publica din 21.12. 2011
Instanta compusa din :
PRESEDINTE : (…)- Judecator
GREFIER : (…)
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea în cauza civila avand ca obiect „Actiune în regres” privind pe de reclamanta (...) în contradictoriu cu paratul (…) si chematul în garantie (...)
La apelul nominal facut în sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în sedinta publica din data de 14.12.2011, fiind consemnate în încheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta a amanat pronuntarea pentru data de astazi, cand a hotarat urmatoarele:
JUDECATORIA
I. Pe rolul Judecatoriei Întorsura Buzaului sub nr.(...) la data de 01.06.2011, s-a înregistrat cererea formulata de reclamanta (...) cu sediul în (...)în contradictoriu cu paratul (...), cu domiciliul în (...), prin care s-a solicitat instantei:
Obligarea paratului, sa-i achite suma de suma de 6171,95 lei, cu titlu de despagubiri cauzate prin evenimentul rutier din data de 15.03.2009 si dobanda legala începand cu data achitarii despagubirii si pana la achitarea întregului prejudiciu.
Obliga paratul sa-i achite cheltuielile de judecata ocazionate cu solutionarea prezentei cauze.
În fapt, arata reclamanta ca la data 15.03.2009, în timp ce conducea auto cu nr. (...), pe DN 13, paratul (...) a intrat în coliziune cu auto cu nr. (...), care circula regulamentar, starea de fapt fiind retinuta în continutul procesului verbal de contraventie seria (...) nr. (...) încheiat la 15.03.2009 de IPJ Brasov. Paratul a recunoscut fapta, astfel a fost sanctionat contraventional.
Se mai arata ca la data evenimentului rutier, auto cu nr (...) marca OPEL, avea încheiata o asigurare facultativa de bunuri de tip CASCO la (...). potrivit politei de asigurare seria (...) nr. (...) din.25.10.2008, astfel în temeiul acestui contract s-a deschis dosarul de daune nr. (...), iar valoarea prejudiciului în cuantum de 6171,95 lei s-a achitat asiguratului prin O.P. nr. (...)la data de 11.05.2009
În drept, se invoca dispozitiile art.22 din Legea nr.136/1995, art.998-999 C.civil, O.G.nr.9/2000.
Alaturat cererii, reclamanta a anexat: dovada convocarii paratului la conciliere, procesul verbal de contraventie seria (...) nr. (...) încheiat la 15.03.2009 de IPJ Brasov, autorizatie de reparatii, polita de asigurare seria (...) nr. (...) din.25.10.2008, polita de asigurare seria (...)nr. (...) emisa la 23.02-2009, certificat înmatriculare auto (...) si dosarul de daune nr. (...). (f.6-29)
II. Situandu-se pe o pozitie procesual contradictorie, paratul (...), la data de 24.08.2011 a depus întampinare (f.41), prin care a solicitat respingerea cererii, sustinand ca la data de 23.02.2009 a încheiat polita de asigurare nr. (...) pe care din eroare a fost trecuta data intrarii în vigoare 24.03.2009 în loc de corect 24.02.2009, cu expirare la data de 23.08.2009 ( 5 luni în loc de 6 luni).
A mai aratat paratul, ca polita încheiata eronat, este continuarea politei nr. (...)din 21.08.2008 ce a avut valabilitate 24.08.2008 – 23.02.2009 si ca polita emisa la data de 23.02.2009 a fost prelungita în data de 22.08.2009 cu polita (...) cu valabilitate 24.08.2009 – 23.02.2010, toate politele fiind emise de reclamanta.
Sustine paratul, ca (…). a modificat data expirarii politiei NP (...)/23.02.2009, în loc de data intrarii în vigoare cum era corect si desi a achitat cele trei polite de asigurare, potrivit greselii ARDAF a avut o luna lipsa asigurare 24.02.2009 – 23.03.2009 si o luna polita dubla 24.08.2009 – 23.09.2009.
Alaturat întampinarii, paratul a depus adresele nr. (...)/22.06.2011 si nr. (...)/22.06.2011 emise de (…)si adresate paratului si (…)., polita de asigurare seria (...) emisa la 21.08.2008, polita de asigurare seria (...) emisa la 23.02.2009 si polita de asigurare seria (...) emisa la 22.08.2009. (f.44-46)
III. La termenul de judecata din 05.10.2011, paratul (...), în temeiul art.63 C.pr.civila, a chemat în garantie, (...)- fost (…) cu sediul în (...) (f.51) solicitand ca în situatia în care va cadea în pretentii, aceasta sa fie obligata sa-i achite suma de 6171,95 lei, pretentie solicitata de reclamanta.
A aratat paratul, ca la data de 15.03.2009 detinea polita de asigurare valabila încheiata de chemata în garantie, însa agentul de asigurari a înscris eronat data intrarii în vigoare a politei iar potrivit art.34 pct.9 din Legea nr.32/2000, daca un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asiguratorul în numele caruia actioneaza agentul este raspunzator fata de asigurat pentru toate actele si omisiunile agentului de asigurare. (f.51)
Alaturat cererii de chemare în garantie, paratul (...) a depus adresele nr. (…) si nr. (…) emise de (…). si adresate paratului si (…)., polita de asigurare seria (…) nr. (…) emisa la 21.08.2008, polita de asigurare seria (…) nr. (…) emisa la 23.02.2009 si polita de asigurare seria (…) nr. (…) emisa la 22.08.2009. (f.53-37)
IV. La acelasi termen de judecata si reclamanta a chemat în garantie (...) (f.62-63) solicitand obligarea acesteia, sa-i achite suma de suma de 6171,95 lei, cu titlu de despagubiri cauzate prin evenimentul rutier din data de 15.03.2009 si dobanda legala începand cu data achitarii despagubirii si pana la achitarea întregului prejudiciu, cat si a cheltuielilor de judecata ocazionate cu solutionarea prezentei cauze.
În fapt, arata reclamanta ca la data 15.03.2009, în timp ce conducea auto cu nr. (…), pe DN 13, paratul (...) a intrat în coliziune cu auto cu nr. (...), care circula regulamentar, starea de fapt fiind retinuta în continutul procesului verbal de contraventie seria (…) nr. (…) încheiat la 15.03.2009 de IPJ Brasov. Paratul a recunoscut fapta, astfel a fost sanctionat contraventional.
Se mai arata ca la data evenimentului rutier, auto cu nr (...) marca OPEL, avea încheiata o asigurare facultativa de bunuri de tip CASCO la (…). potrivit politie de asigurare seria (…) nr. (…) din.25.10.2008, astfel în temeiul acestui contract s-a deschis dosarul de daune nr. (…) iar valoarea prejudiciului în cuantum de 6171,95 lei s-a achitat asiguratului prin O.P. nr. (…) la data de 11.05.2009.
Arata reclamanta ca paratul a învederat eroarea brokerului de asigurare (…). care cu ocazia încheierii politei seria (…) nr. (…) în mod gresit a inserat ca data de intrare în vigoare 24.03.2009 în loc de 24.02.2009, astfel în temeiul art.33 alin.4, art.43 si art.49 din Legea nr.32/2000, se impune sa-i achite suma de 6171,95 lei cu titlu de despagubiri cat si penalitati de întarziere de 01,% pe zi.
Alaturat cererii de chemare în garantie, reclamanta a anexat înscrisurile alaturate cererii principale.(f.65-76)
V. Chemata în garantie (...) cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la (…) „(…)”, cu sediul în (…), fata cererea de chemare în garantie formulata de paratul (...), a depus la termenul de judecata din 02.11.2011 întampinare (f.77)
Pe cale de exceptie s-a invocat exceptia inadmisibilitatii (prematuritatii) formularii cererii, avand în vedere ca nu au fost îndeplinite prevederile art.720 ind.1 C.pr.civila, avand în vedere natura comerciala a cererii.
De asemenea s-a invocat si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune privind cererea de chemare în garantie formulata la data de 05.10.2011, avand în vedere ca evenimentul rutier s-a produs la data de 15.03.2009, iar chemarea în garantie, s-a formulat cu depasirea termenului de prescriptie de 2 ani prevazut de art.3 alin.2 din Decretul-lege nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, se solicita respingerea cererii de chemare în garantie, avand în vedere ca la data producerii evenimentului rutier, paratul (...) nu avea polita de asigurare RCA încheiata valabila iar acesta nu poate invoca propria culpa prin neverificarea datei intrarii în vigoare a politei.
De asemenea, sustine chemata în garantie ca paratul nu a indicat temeiul legal prin care sustine cum ca polita de asigurare trebuia încheiata pe o perioada de 6 luni, astfel greseala brokerului care a încheiat polita consta în faptul ca nu a inserat valabilitatea de 6 luni respectiv pana la 23.09.2009 si nicidecum ca nu a înscris termenul anterior de intrare în vigoare a datei de 24.03.2009.
Mai invoca chemata în garantie ca sustinerea paratului cum ca chemata în garantie a modificat perioada de valabilitate nu are sustinere probatorie.
VI. Sub aspect probator, în temeiul art. 167 C.pr.civila, s-a încuviintat pentru reclamanta si parat proba cu înscrisurile anexate cererii introductive, întampinarii si cererii de chemare în garantie si proba cu interogatoriul paratului si a chematei în garantie. (f.6-29, 44-46, 90,106-109, 110-111)
VII. Reclamanta potrivit art.720 ind.1 C.pr.civila, a încercat solutionarea litigiului prin conciliere, însa paratul nu a raspuns acestei solicitari.(f.6-7)
VIII. Prin încheierea de sedinta din 23.11.2011, Judecatoria a respins exceptia inadmisibilitatii formularii cererii de chemare în garantie si exceptia prescriptiei dreptului la actiune, formulate de chemata în garantie, argumentele fiind expuse în continutul încheierii de sedinta.(f.98)
IX. Cererea principala cat si cererile de chemare în garantie potrivit art.2 din Legea nr.146/2007, modificata sunt legal timbrate, dovada fiind chitantele depuse de reclamanta si parat la f.39,100,104.
X. Asupra starii de fapt.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine din continutul procesului – verbal de contraventie seria (…) nr. (…) încheiat la 15.03.2009 de IPJ Brasov, ca paratul (...), în data de 15.03.2009, orele 16:00, în timp ce conducea pe DN13 Padurea Bogatii, în coloana , auto cu nr. CV(…), în fata sa circuland auto marca OPEL cu nr. (...), fara a pastra o distanta de siguranta fata de acesta a intrat în coliziune. S-a retinut în sarcina sa savarsirea contraventiei prevazute de art.51 din OUG nr.195/2002, privind circulatia pe drumurile rutiere. (f.8)
La data producerii evenimentului rutier autovehiculul cu nr. (...) era asigurat facultativ de reclamanta cu Politia (…) nr. (…) emisa la 25.10.2008, cu valabilitate 26.10.2009. (f.10)
Persoana îndreptatita, proprietarul vehiculului a(...)identat a solicitat plata despagubirilor, reprezentand contravaloarea reparatiilor (f.16) sens în care s-a constituit dosarul de dauna nr. (…) la data de 20.03.2009, finalizat cu plata indemnizatiei de asigurare în cuantum de 6171,95 lei achitat cu O.P. nr. (…) la data de 11.05.2009.(f.10-29)
În aceste conditii reclamanta prin plata facuta, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 s-a subrogat în drepturile persoanei îndreptatite împotriva paratului (...), vinovat de prejudiciul astfel cauzat.
În ceea ce priveste situatia autovehiculului condus de paratul (...) cu nr. (...), astfel cum rezulta din continutul politei de asigurare RCA seria (...) nr.(...) emisa la 23.02.2009, perioada de valabilitate a evenimentului asigurat este de 5 luni 24.03.2009 – 23.08.2009. (f.45)
Astfel, la data producerii evenimentului rutier din data de 15.03.2009, cand paratul (...) a intrat în coliziune cu auto cu nr. (...), condus de (...), auto cu nr.(...) condus de parat nu avea încheiata valabil polita de asigurare RCA.
Însa, în deplin acord cu paratul (...), Judecatoria retine ca situatia autoturismului cu nr. (…) privind asigurarea RCA, auto ce a fost implicat în evenimentul rutier din data de 15.03.2009, se prezinta astfel:
Paratul (...)a proprietarul auto cu nr. (…), a încheiat cu (…) – în prezent (...)- Polita de asigurare RCA seria (...) nr. (…) emisa la 21.08.2008 avand ca valabilitate perioada 24.08.2008 – 23.02.2009 – 6 luni. (f.44)
La data de 23.02.2009, paratul a încheiat cu aceeasi societate de asigurare Polita de asigurare RCA seria (...) nr.0(...) emisa la 23.02.2009, avand ca valabilitate perioada 24.03.2008 – 23.08.2009 – 5 luni. (f.45)
Dupa cum se poate observa, astfel cum a fost încheiata aceasta ultima polita, desi paratul s-a prezentat pentru a asigura RCA auto la data de 23.02.2009, ultima zi de asigurare potrivit politei RCA seria (...) nr. (…) emisa la 21.08.2008, i s-a încheiat asigurarea nu cu continuitatea politei, respectiv din 24.02.2009 ci dupa o luna din 24.03.2009, pe o perioada de 5 luni.
Judecatoria retine ca polita de asigurare nu se putea încheia pe o perioada de 5 luni, deoarece potrivit art.19 din Ordinul CSA nr.20/2008, asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioada determinata, anual ori semestrial.
Sustinerea chematei în garantie, cum ca greseala brokerului ar putea fi aceea privind întinderea perioadei asigurate, nu poate fi primita de instanta deoarece sustinerea trebuia dovedita în conditiile art.129 C.pr.,civila de catre chemata în garantie. Paratul (...), a sustinut eroarea brokerului de asigurari si a dovedit aceasta împrejurare potrivit adreselor nr.126 si nr.127 emise de (…). înaintate chematei în garantie.
Confirmarea erorii agentului de asigurare este completata si prin Polita de asigurare seria (...) nr. (…) emisa la 22.08.2009 – data expirarii politei anterioare – cand paratul (...), a încheiat cu aceeasi societate de asigurare polita de asigurare RCA în continuarea celei eronat încheiate, cu perioada de valabilitate 24.08.2009- 23.02.2010- 6 luni. (f.55)
Astfel cum rezulta din continutul interogatoriului administrat paratului (...), acesta recunoaste ca a verificat polita de asigurare doar sub aspectul expirarii termenului de valabilitate si a cunoscut de eroarea existenta doar dupa ce a fost actionat în judecata.
De altfel, brokerul de asigurari la data de 22.06.2011 a comunicat atat paratului cat si chematei în garantie o corespondenta, din continutul careia rezulta recunoasterea agentului de asigurare privitor la eroarea strecurata în continutul Polita de asigurare RCA seria (...) nr.0(...) emisa la 23.02.2009, avand ca valabilitate perioada 24.03.2008 – 23.08.2009 – 5 luni, acesta solicitand rezolvarea cazului asigurat. (f.56-57)
Mai mult de atat, astfel cum rezulta din corespondenta efectuata între (…). si chemata în garantie, cea de pe urma, desi Polita de asigurare RCA seria (...) nr.(...) emisa la 23.02.2009, avea ca valabilitate perioada 24.03.2008 – 23.08.2009, fara a dovedii în speta temeiul legal si demersurile efectuate, a modificat unilateral valabilitatea perioadei asigurate, extinzand înca o luna, pana la 23.09.2009. (f.110-111)
Sustinerea chematei în garantie, ca paratului (...), îi incumba culpa prin neverificarea perioadei de valabilitate a cazului asigurat, este corecta, însa potrivit art.34 pct.9 din Legea nr.32/2000, daca un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asiguratorul în numele caruia actioneaza agentul este raspunzator fata de asigurat pentru toate actele si omisiunile agentului de asigurare.
XI. Asupra cererii principale.
Analizand temeinicia actiunii prin prisma dispozitiilor care reglementeaza conditiile raspunderii civile delictuale, instanta retine aplicabilitatea în drept a urmatoarelor dispozitii: art. 998 C.pr.civ., potrivit caruia ” orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, art. 999 c.civ., potrivit caruia “Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa”.
Potrivit art.22 din Legea nr.136/1995, modificata, în limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin a(...)idente de vehicule, si împotriva asiguratorului de raspundere civila, în limitele obligatiei acestuia, conform art.54.
Fata de dispozitiile legale precizate, sintetizand, conditiile angajarii raspunderii civile delictuale sunt urmatoarele: prejudiciul cert, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia celui care a cauzat prejudiciul.
Asadar, prima conditie a angajarii raspunderii civile delictuale, prejudiciul, presupune dovedirea de catre reclamanta a rezultatului, a efectului negativ suferit ca urmare a faptei ilicite savarsite de o alta persoana. În cauza, din analiza probelor administrate, instanta retine ca prejudiciul consta în avariile suferite la autoturismul persoanei asigurate.. Aceste avarii au fost constatate cu ocazia întocmirii dosarului de dauna si evaluate la suma de 6171,95 lei, astfel cum rezulta din calculul detaliat din devizul de lucrari. Prejudiciul este, asadar, cert, fiind acoperit de reclamanta prin plata facuta persoanei asigurate,în drepturile caruia s-a realizat subrogarea.
Fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, este definita în doctrina ca fiind orice fapta a omului prin care, încalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau intereselor legitime apartinand unei persoane. În cauza, fapta ilicita imputata paratului consta în nerespectarea dispozitiilor art.51 din OUG nr.195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, care prevad :„Conducatorul unui vehicul care circula în spatele altuia are obligatia de a pastra o distanta suficienta fata de acesta, pentru evitarea coliziunii.”
Astfel, prin încalcarea obligatiilor legale stabilite de dispozitiile Codului Rutier, paratul a cauzat reclamantei prejudicii constand în avarierea autoturismului. Faptul ca paratul în deplasarea pe DN13 nu a respectat distanta regulamentara, rezulta din probele administrate coroborate cu situatia de fapt retinuta si prin procesul verbal de contraventie seria (...) nr.(...) încheiat la 15.03.2009 de IPJ Brasov prin care paratul a fost sanctionat contraventional pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.51 din OUG nr.195/2002.
Forma de vinovatie a savarsirii faptei ilicite de catre parat este culpa, aceasta putand si trebuind sa prevada rezultatul faptei sale.
Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca fapta paratului întruneste elementele raspunderii civile delictuale, astfel ca urmeaza a admite cererea reclamantei avand ca obiect obligarea paratului la plata despagubirilor în cuantum de 617,95 lei.
Cu privire la petitul avand ca obiect obligarea paratului la plata dobanzii legale începand cu data platii despagubirii -11.05.2009 si în continuare pana la achitarea efectiva a debitului, instanta retine ca, în materie delictuala, paratul este de drept în întarziere. De asemenea, avand în vedere si natura comerciala a raportului juridic dintre parti, instanta apreciaza ca cererea formulata de reclamanta avand ca obiect obligarea paratului la plata dobanzii legale aferente debitului, pentru perioada cuprinsa între data operarii subrogatiei si data achitarii efective a prejudiciului, este întemeiata.
Avand în vedere cele expuse, instanta urmeaza a obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 6171,95 lei, cu titlu de despagubiri cauzate prin evenimentul rutier din data de 15.03.2009 si dobanda legala începand cu data de 11.05.2009 si pana la achitarea întregului prejudiciu.
De asemenea, în temeiul dispozitiilor art. 274 c.pr.civ., retinand culpa procesuala a paratului, instanta urmeaza a-l obliga si la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamanta, constand în taxa de timbru si timbru judiciar, în valoare de 492,32 lei.(f.3 si39)
XII. Asupra cererii de chemare în garantie a (...) formulata de paratul (...).
În drept potrivit art.60 C.pr.civila, partea poata sa cheme în garantie o alta persoana împotriva careia ar putea sa se îndrepte, în cazul în care ar cadea în pretentii, cu o cerere de chemare în garantie.
Paratul (...), a chemat în garantie societatea de asigurare cu care a încheiat contractul de asigurare si drept consecinta s-a emis Polita de asigurare RCA seria (...) nr.(...) emisa la 23.02.2009, avand ca valabilitate perioada 24.03.2009 – 23.08.2009 (f.56-57) motivandu-si cererea prin aceea ca agentul de asigurari din eroare a indicat ca începere a perioadei de valabilitate 24.03.2009 în loc de corect 24.02.2009, astfel ca chemata în garantie raspunde potrivit art.34 pct.9 din Legea nr.32/2000, care prevede ca : „Daca un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asiguratorul în numele caruia actioneaza agentul este raspunzator fata de asigurat pentru toate actele si omisiunile agentului de asigurare.
Fata de exceptiile invocate de chemata în garantie prin întampinarea depusa la la termenul din 02.11.2011, instanta s-a pronuntat prin încheierea de sedinta din 23.11.2011, fiind respinse cele doua exceptii, argumentele fiind expuse în continutul încheierii de sedinta.(f.98)
În ceea ce priveste apararea invocata de chemata în garantie, sub un prim aspect în temeiul art.129 teza ultima C.pr.civila, chemata în garantie avea obligatia sa-si dovedeasca apararea, ceea ce în speta nu a facut. Sustinerea ca paratul nu a indicat temeiul de drept pentru care o polita de asigurare nu ar putea fi încheiata pentru o perioada de 5 luni, nu are relevanta în speta, deoarece dispozitiile art.19 din Ordinul CAS nr.20/2008, prevad ca polita de asigurare se încheie pe o perioada determinata anual ori semestrial, neputandu-se încheia polita pentru o perioada de 5 luni.
De asemenea apararea sa, cum ca sustinerea paratului privind modificarea perioadei de valabilitate a evenimentului asigurat de catre chemata în garantie, nu are sustinere probatorie, este combatuta de înscrisurile depuse de parat la f.110-111, din care rezulta ca desi polita continea perioada 24.03.2009 – 23.08.2009, din evidentele chematei în garantie rezulta ca polita s-a modificat unilateral prin extinderea perioadei cu înca o luna, respectiv 23.09.2009.
Astfel cum s-a retinuta în subcapitolul stare de fapt, Judecatoria retine ca la încheierea politie de asigurare anterior mentionate, s-a dovedit cu certitudine eroarea agentului de asigurare, care a si recunoscut, dovada fiind corespondenta ce emana de la aceasta cu nr. (…) si nr. (…) din 22.06.2011.
Avandu-se în vedere dispozitiile art.34 pct.9 din Legea nr.32/2000, precum si cele ale art.60 al.1 C.pr.civ., instanta va admite si cererea de chemare în garantie formulata de paratul (...) în contradictoriu cu chemata în garantie (...), apreciind-o drept întemeiata.
În consecinta, în raport si de solutia pronuntata cu privire la cererea principala, instanta va obliga chemata în garantie sa achite paratului suma de 6171,95 lei, cu titlu de despagubiri cauzate prin evenimentul rutier din data de 15.03.2009, dobanda legala începand cu data de 11.05.2009 si pana la achitarea întregului prejudiciu si 492,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
De asemenea fiind în culpa procesuala, potrivit art.274 C.pr.civila, chemata în garantie va mai fi obligata sa achite paratului suma de 492,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecata aferente cererii de chemare în garantie, reprezentand taxa judiciara de timbru, dovedita cu chitanta depusa la f.100.
XIII. Asupra cererii de chemare în garantie a (...) formulata de reclamanta (…).
Si reclamanta (…). a chemat în garantie (...), invocand eroarea brokerului de asigurare (…) care cu ocazia încheierii politei seria (…) nr.(...) în mod gresi a inserat ca data de intrare în vigoare 24.03.2009 în loc de 24.02.2009, astfel în temeiul art.33 alin.4, art.43 si art.49 din Legea nr.32/2000, se impune sa-i achite suma de 6171,95 lei cu titlu de despagubiri cat si penalitati de întarziere de 01,% pe zi.
Cererea astfel formulata urmeaza a se respinge, motivat de faptul ca între reclamanta (…). si chemata în garantie (...) nu exista stabilit niciun raport juridic, deoarece polita de asigurare la momentul procedurii evenimentului rutier nu era valabila, iar raportul juridic este stabilit între paratul (...) si chemata în garantie, paratul prevalandu-se de conditiile exercitarii si formularii cererii de chemare în garantie.
Obligarea directa a chematului în garantie direct fata de reclamanta, în speta dedusa judecatii, este inadmisibila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de reclamanta (...) cu sediul în (…), în contradictoriu cu paratul (...), cu domiciliul în (…)si drept consecinta,
Obliga paratul sa achite reclamantei suma de 6171,95 lei, cu titlu de despagubiri cauzate prin evenimentul rutier din data de 15.03.2009 si dobanda legala începand cu data de 11.05.2009 si pana la achitarea întregului prejudiciu.
Obliga paratul sa achite reclamantei cheltuieli de judecata în cuantum de 492,32 lei.
Respinge exceptia inadmisibilitatii formularii cererii de chemare în garantie a (...), invocata de aceasta.
Respinge exceptia prescriptie dreptului material la actiune, invocata de chemata în garantie (...)
Admite cererea de chemare în garantie a (…). cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la (…)”, cu sediul în (…), formulata de paratul (...) si drept consecinta,
Obliga chemata în garantie sa achite paratului suma de 6171,95 lei, cu titlu de despagubiri cauzate prin evenimentul rutier din data de 15.03.2009, dobanda legala începand cu data de 11.05.2009 si pana la achitarea întregului prejudiciu si cheltuieli de judecata în cuantum de 492,32 lei.
Obliga chemata în garantie sa achite paratului suma de 492,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate cu solutionarea cererii de chemare în garantie.
Respinge cererea de chemare în garantie a (...) formulata de reclamanta (…)
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 21.12.2011.
PRESEDINTE,GREFIER,
(…) (…)
Red.Dact.Jud.M.T.
04.01.2012/5 ex.
7
Judecătoria Onești
Plangere contraventionala
Judecătoria Pucioasa
Conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului prevazuta de art. 336 alin.1 din C.P
Judecătoria Bacău
conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice
Judecătoria Sectorul 6 București
Achitare, incriminarea faptei drept contravenţie
Judecătoria Călărași
Plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Lipsa consemnării obiecţiunilor . Înregistrare cu aparat RADAR. Înscrierea la rubrica „alte menţiuni” doar a consemnării „înregistrat pe caseta video”.Consecinte.