Prin rechizitoriul din data de 16.07.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, întocmit în dosarul nr. ... şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Găeşti sub nr. ... din data de 31.07.2012, au fost trimişi în judecată inculpaţii VM, deţinut în Penitenciarul Ploieşti şi MDF, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Ca situaţie de fapt, în actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
În noaptea de 10/11.08.2010, învinuiţii au pătruns prin escaladarea gardului în curtea lui IN, de unde au sustras şase butelii aflate în posesia acestuia şi în proprietatea S.C. MR S.R.L., aspect confirmat de martorul PA.
În drept, se apreciază în actul de sesizare a instanţei că:
Fapta învinuiţilor de a sustrage în noaptea de 10/11.08.2010 şase butelii aflate în posesia părţii vătămate lui IN şi în proprietatea părţii vătămate S.C. MR S.R.L., după ce au escaladat gardul împrejmuitor al curţii lui IN, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, infracţiune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
S-a mai arătat în actul de sesizare a instanţei că faţă de învinuiţi se impune a se reţine incidenţa art. 33 lit. a Cod penal, deoarece aceştia au săvârşit fapta de mai sus înainte de a fi condamnaţi definitiv prin decizia penală nr. 1659/17.11.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, respectiv prin decizia penală nr. 871/04.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa urmând să facă aplicarea art. 36 Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei penale, s-a menţionat în actul de sesizare a instanţei că partea vătămată IN a apreciat prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii la 200 de lei, dar acesta a fost recuperat prin restituire.
Ca mijloace de probă, sunt precizate în actul de sesizare a instanţei:
- plângerea şi declaraţia părţii vătămate IN;
- declaraţiile învinuiţilor;
- declaraţiile martorilor;
- procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto;
- procesele verbale de confruntare;
- alte înscrisuri.
Cu privire la desfăşurarea urmăririi penale, s-au reţinut în actul de sesizare a instanţei următoarele:
Prin rezoluţia din data de 20.06.2011, confirmată de procuror în aceeaşi zi, a fost începută urmărirea penală împotriva învinuiţilor pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal.
La data de 28.06.2012 şi la data de 12.07.2012 a fost prezentat materialul de urmărire penală învinuiţilor, nefiind solicitate probe noi.
Referitor la cei doi învinuiţi, s-a reţinut în rechizitoriu că:
Învinuitul VM este cunoscut cu antecedente penale şi a dat dovadă de o perseverenţă infracţională deosebită, fiind anterior condamnat pentru infracţiunea de furt calificat şi pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat. Pe parcursul urmăririi penale, acesta a avut o atitudine parţial sinceră.
Învinuitul MDF este cunoscut cu antecedente penale şi a dat dovadă de o perseverenţă infracţională deosebită, fiind anterior condamnat pentru infracţiunea de furt calificat şi pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat. Pe parcursul urmăririi penale, acesta a avut o atitudine parţial sinceră.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Găeşti sub nr. ...
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, instanţa reţine următoarele:
La data de 11.08.2010, numitul IN a sesizat telefonic lucrătorii de poliţie cu privire la faptul că, în noaptea de 10/11.08.2010, din curtea locuinţei sale, dintr-un rastel metalic, i-au fost sustrase şase butelii pentru aragaz.
Prin declaraţia dată în aceeaşi zi, IN a arătat că valoarea bunurilor este de 1200 de lei, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal. În continuare, a menţionat că numitul PA l-a contactat, întrebându-l dacă i s-au furat nişte butelii, IN confirmând aceasta. Atunci, martorul PA i-a spus că a cumpărat patru butelii goale de la nişte tineri şi că i le va înapoia, angajându-se să îi restituie părţii vătămate şi celelalte două butelii pline cu gaz. Martorul i-a înapoiat părţii vătămate buteliile sustrase la data de 08.10.2010, dar şi suma de 50 de lei – contravaloarea gazului, promiţând să îi mai aducă 30 de lei, rugându-l să îşi retragă plângerea penală.
A concluzionat astfel partea vătămată că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.
În declaraţiile sale, martorul PA a menţionat că învinuiţii i-au oferit spre vânzare patru butelii goale, pe care acesta le-a cumpărat, fără a şti că provin din furt. A doua zi au sosit la domiciliul său organele de poliţie, care i-au adus la cunoştinţă că buteliile au fost sustrase de învinuiţi.
Cei doi învinuiţi au fost supuşi unei examinării cu aparatura poligraf, fiind evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat.
În declaraţia din data de 29.09.2010, învinuitul VM a susţinut că nu ştie nimic în legătură cu furtul celor şase butelii şi nici nu le-a oferit spre vânzare martorului PA, dar în declaraţia din data de 24.06.2011 învinuitul a arătat că recunoaşte şi regretă fapta.
În declaraţia din data de 29.09.2010, învinuitul MDF a susţinut că nu ştie nimic în legătură cu furtul celor şase butelii şi nici nu le-a oferit spre vânzare martorului PA, dar în declaraţia din data de 24.06.2011 învinuitul a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa.
La data de 15.11.2012, inculpatul VM a depus la dosar o cerere prin care a solicitat contopirea între pedeapsa pe care instanţa i-o va aplica în prezentul dosar şi pedepsele aplicate în dosarul nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Alexandria şi în dosarul nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti, având în vedere că faptele sunt concurente.
Tot în şedinţa publică din data de 15.11.2012, anterior începerii cercetării judecătoreşti, în prezenţa apărătorilor lor, inculpaţii au solicitat să beneficieze de dispoziţiile art. 320 indice 1 Cod procedură penală, cerere care a fost pusă în discuţie şi admisă de instanţă, cu concluzii în acelaşi sens din partea reprezentantului Ministerului Public.
Astfel, inculpaţii au declarat că recunosc fapta săvârşită, cunosc şi îşi însuşesc probele administrate în faza de urmărire penală şi sunt de acord ca judecata să aibă loc în baza acestor probe.
Inculpaţii au solicitat proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi le-au depus la dosarul cauzei, reprezentantul Ministerului Public neopunându-se acestei cereri.
Coroborând recunoaşterea inculpaţilor cu celelalte probe administrate în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut că aceştia au săvârşit fapta pentru care au fost trimişi în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal.
În cazul infracţiunii de furt calificat, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal) sunt de la 3 la 15 ani închisoare, iar prin reducerea lor cu o treime (ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320 indice 1 Cod procedură penală) se ajunge la limitele de la 2 la 10 ani închisoare.
La individualizarea pedepselor pe care le-a aplicat inculpaţilor, instanţa a ţinut seama, potrivit art. 72 Cod penal, de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, de persoana infractorilor, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum şi de dispoziţiile art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
Astfel, referitor la ambii inculpaţi:
Instanţa nu a reţinut circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal (conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii), întrucât din fişele de cazier judiciar reiese că inculpaţii sunt cunoscuţi cu antecedente penale, dar nici circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal (prezentarea în faţa organelor judiciare şi comportarea sinceră în cursul procesului), întrucât atitudinea de recunoaştere a faptei nu a fost constantă, iniţial cei doi negând săvârşirea infracţiunii.
De altfel, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal este facultativă, iar faţă de natura faptei săvârşite şi faţă de conduita anterioară a celor doi inculpaţi, instanţa a apreciat că se impune a se orienta spre un tratament sancţionator mai aspru.
În plus, faţă de inculpatul VM sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. a Cod penal, privind recidiva postcondamnatorie.
Având în vedere cele mai sus precizate, instanţa i-a condamnat pe cei doi inculpaţi astfel:
1. Pe inculpatul VM, l-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat din data de 10/11.08.2010, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal.
De precizat că, iniţial, inculpatul VM a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 183 din data de 16.07.2010, pronunţată în dosarul nr. 1201/232/2010 al Judecătoriei Găeşti, definitivă la data de 28.07.2010, la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81-82 Cod penal, această condamnare atrăgând în privinţa sa starea de recidivă postcondamnatorie (reprezintă primul termen al recidivei). Fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală mai sus menţionată a fost săvârşită de acesta la data de 25.04.2009.
Ulterior, acelaşi inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti, pentru o faptă săvârşită la data de 31.05.2011 şi la data de 09/10.06.2011 – în formă continuată, reţinându-se în sarcina lui starea de recidivă postcondamnatorie, conform art. 37 lit. a Cod penal.
Prin sentinţa penală de mai sus a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare şi a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 183 din data de 16.07.2010 a Judecătoriei Găeşti. Astfel, s-a stabilit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar. Sentinţa penală a rămas definitivă în privinţa acestui inculpat la data de 17.11.2011.
Având în vedere cele de mai sus, instanţa a constatat că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită de inculpatul VM în termenul de încercare al pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pedeapsă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 183 din data de 16.07.2010 a Judecătoriei Găeşti, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac. Pentru acest motiv, instanţa a menţinut revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 183 din data de 16.07.2010, pronunţată în dosar nr. 1201/232/2010 al Judecătoriei Găeşti, revocare dispusă prin sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti.
Cu privire la cererea inculpatului VM privind contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011, pronunţată în dosarul nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti, prin sentinţa penală nr. 28 din data de 09.03.2012, pronunţată în dosarul nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle şi prin prezenta sentinţă penală, instanţa reţine că:
Prin sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti a fost condamnat inculpatul VM la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 28 din data de 09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle, casată în parte prin decizia penală nr. 871 din data de 04.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost condamnat inculpatul VM la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Instanţa a constatat că: fapta dedusă judecăţii (săvârşită la data de 10/11.08.2010), fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011, pronunţată în dosarul nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti (săvârşită la data de 31.05.2011 şi la data de 09/10.06.2011 – în formă continuată) şi fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 28 din data de 09.03.2012, pronunţată în dosarul nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle (săvârşită la data de 28.06.2011) sunt concurente, deoarece faptele au fost săvârşite înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
Astfel, în baza art. 36 Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, instanţa a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 28 din data de 09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle, definitivă prin decizia penală nr. 871/04.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pedeapsa cea mai grea este aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Instanţa a aplicat pedepsei de mai sus, stabilită ca fiind cea mai grea, un spor de 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar conform art. 57 Cod penal.
Pentru a stabili acest spor, instanţa a avut în vedere perseverenţa infracţională deosebită a inculpatului VM, care a fost condamnat în trecut de mai multe ori, pentru diferite infracţiuni, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a avea permis de conducere şi uz de fals (sentinţa penală nr. 183 din data de 16.07.2010 a Judecătoriei Găeşti); furt calificat în formă continuată (sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011 a Judecătoriei Găeşti); furt calificat (sentinţa penală nr. 28 din data de 09.03.2012 a Judecătoriei Videle).
Această situaţie de fapt relevă potenţialul criminogen sporit al inculpatului, prin persistenţă în comiterea de acţiuni ilicite şi lipsa oricărui respect pentru valorile sociale ocrotite de legea penală, dar şi o periculoasă „specializare” într-un anumit gen de infracţiuni.
Instanţa a constatat şi că, în dosarul nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti, în dosarul nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle şi în prezentul dosar, faptele au fost săvârşite de inculpaţii VM şi MDF împreună (sunt coinculpaţi în toate aceste dosare). Faţă de acest aspect, instanţa a apreciat că ambii inculpaţi prezintă o periculozitate sporită, deoarece au acţionat în grup, sprijinindu-se reciproc în demersurile lor, pluralitatea infractorilor fiind întotdeauna de natură a intimida victimele şi de a le înfrânge rezistenţa, sporind sentimentul de curaj al inculpaţilor în realizarea faptelor.
De asemenea, în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, instanţa a interzis inculpatului VM drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 88 Cod penal, instanţa a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului VM prin prezenta sentinţă penală: durata reţinerii, respectiv 24 de ore, cu începere de la data de 29.06.2011, ora 02,00, până la data de 30.06.2011, ora 02,00 şi durata reţinerii şi a arestării preventive şi perioada detenţiei efectiv executate, respectiv de la data de 05.07.2011, până la zi.
În plus, instanţa a dispus: anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 346/18.11.2011 emis în baza sentinţei penale nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti; anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 47/09.05.2012 emis în baza sentinţei penale nr. 28/09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle şi emiterea unui nou mandat, conform dispoziţiilor prezentei sentinţe penale.
2. În continuare, pe inculpatul MDF, instanţa l-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat din data de 10/11.08.2010, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal.
De reţinut că acest inculpat a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti la 1 an şi 6 luni închisoare cu executare în penitenciar.
De asemenea, prin sentinţa penală nr. 28 din data de 09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării.
Astfel, instanţa a constatat că fapta dedusă judecăţii (săvârşită la data de 10/11.08.2010), fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti (săvârşită la data de 31.05.2011 şi la data de 09/10.06.2011 – în formă continuată) şi fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 28 din data de 09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle (săvârşită la data de 28.06.2011) sunt concurente.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, instanţa a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 28 din data de 09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle.
În baza art. 36 Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, instanţa a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 246 din data de 12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 28 din data de 09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle, definitivă prin decizia penală nr. 871/04.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pedeapsa cea mai grea este aceea de 3 ani închisoare.
Instanţa a aplicat pedepsei de mai sus, stabilită ca fiind cea mai grea, un spor de 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar conform art. 57 Cod penal.
Pentru a stabili acest spor, instanţa a avut în vedere perseverenţa infracţională deosebită a inculpatului MDF, care a fost condamnat şi în trecut pentru infracţiuni de furt calificat.
Ca şi în cazul inculpatului VM, instanţa a reţinut că această situaţie de fapt relevă potenţialul criminogen sporit al inculpatului, prin persistenţă în comiterea de acţiuni ilicite şi lipsa oricărui respect pentru valorile sociale ocrotite de legea penală, dar şi o periculoasă „specializare” într-un anumit gen de infracţiuni.
Instanţa a constatat şi că, în dosarul nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti, în dosarul nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle şi în prezentul dosar, faptele au fost săvârşite de inculpaţii VM şi MDF împreună (sunt coinculpaţi în toate aceste dosare). Faţă de acest aspect, instanţa a apreciat că ambii inculpaţi prezintă o periculozitate sporită, deoarece au acţionat în grup, sprijinindu-se reciproc în demersurile lor, pluralitatea infractorilor fiind întotdeauna de natură a intimida victimele şi de a le înfrânge rezistenţa, sporind sentimentul de curaj al inculpaţilor în realizarea faptelor.
În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, instanţa a interzis inculpatului MDF drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 88 Cod penal, instanţa a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului MDF prin prezenta sentinţă penală: durata reţinerii, respectiv 24 de ore, cu începere de la data de 28.06.2011, ora 18,00, până la data de 29.06.2011, ora 18,00 şi durata arestării preventive şi perioada detenţiei efectiv executate, respectiv de la data de 05.07.2011, până la data de 17.07.2012.
Instanţa a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 347/18.11.2011 emis în baza sentinţei penale nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti şi emiterea unui nou mandat, conform dispoziţiilor prezentei sentinţe penale.
Cu privire la latura civilă a cauzei, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 14 şi 15 Cod procedură penală, instanţa a luat act că prejudiciul a fost acoperit prin restituirea de către inculpaţi a bunurilor sustrase, astfel că partea vătămată că nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, instanţa a obligat pe inculpaţi la cheltuieli judiciare către stat:
astfel, instanţa a hotărât:
1. În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal şi art. 320 indice 1 Cod procedură penală:
Condamnă pe inculpatul VM:
- la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat din data de 10/11.08.2010, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal:
Constată că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită în termenul de încercare al pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pedeapsă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 183/16.07.2010, pronunţată în dosar nr. 1201/232/2010 al Judecătoriei Găeşti, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac.
Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 183/16.07.2010, pronunţată în dosar nr. 1201/232/2010 al Judecătoriei Găeşti, revocare dispusă prin sentinţa penală nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti.
Admite cererea inculpatului VM privind contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti, sentinţa penală nr. 28/09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle şi prezenta sentinţă penală.
În baza art. 33 lit. a Cod penal:
Constată că:
fapta dedusă judecăţii (săvârşită la data de 10/11.08.2010),
fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti (săvârşită la data de 31.05.2011 şi la data de 09/10.06.2011 – în formă continuată) şi
fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 28/09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle (săvârşită la data de 28.06.2011)
sunt concurente.
În baza art. 36 Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal:
Contopeşte:
pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta cu
pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti şi cu
pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 28/09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle, definitivă prin decizia penală nr. 871/04.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Pedeapsa cea mai grea este aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Aplică pedepsei de mai sus, stabilită ca fiind cea mai grea, un spor de 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar conform art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal:
Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 88 Cod penal:
Deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului VM prin prezenta sentinţă penală:
durata reţinerii, respectiv 24 de ore, cu începere de la data de 29.06.2011, ora 02,00, până la data de 30.06.2011, ora 02,00,
durata reţinerii şi a arestării preventive şi perioada detenţiei efectiv executate, respectiv de la data de 05.07.2011, până la zi.
Dispune:
anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 346/18.11.2011 emis în baza sentinţei penale nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti,
anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 47/09.05.2012 emis în baza sentinţei penale nr. 28/09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle
şi emiterea unui nou mandat, conform dispoziţiilor prezentei sentinţe penale.
2. În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal şi art. 320 indice 1 Cod procedură penală:
Condamnă pe inculpatul MDF:
- la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat din data de 10/11.08.2010, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal.
În baza art. 33 lit. a Cod penal:
Constată că:
fapta dedusă judecăţii (săvârşită la data de 10/11.08.2010),
fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti (săvârşită la data de 31.05.2011 şi la data de 09/10.06.2011 – în formă continuată) şi
fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 28/09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle (săvârşită la data de 28.06.2011)
sunt concurente.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal:
Anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 28/09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle.
În baza art. 36 Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal:
Contopeşte:
pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta cu
pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti şi cu
pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 28/09.03.2012, pronunţată în dosar nr. 2789/335/2011 al Judecătoriei Videle, definitivă prin decizia penală nr. 871/04.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pedeapsa cea mai grea este aceea de 3 ani închisoare.
Aplică pedepsei de mai sus, stabilită ca fiind cea mai grea, un spor de 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar conform art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal:
Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 88 Cod penal:
Deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului MDF prin prezenta sentinţă penală:
durata reţinerii, respectiv 24 de ore, cu începere de la data de 28.06.2011, ora 18,00, până la data de 29.06.2011, ora 18,00,
durata arestării preventive şi perioada detenţiei efectiv executate, respectiv de la data de 05.07.2011, până la data de 17.07.2012.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 347/18.11.2011 emis în baza sentinţei penale nr. 246/12.09.2011, pronunţată în dosar nr. 2100/232/2011 al Judecătoriei Găeşti şi emiterea unui nou mandat, conform dispoziţiilor prezentei sentinţe penale.
În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 14 şi 15 Cod procedură penală:
Ia act că prejudiciul a fost acoperit prin restituirea de către inculpaţi a bunurilor sustrase.
În baza art. 191 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală:
Obligă pe inculpatul VM la plata sumei de 800 de lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 de lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu ..., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 2976/2012, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Obligă pe inculpatul MDF la plata sumei de 800 de lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 de lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu ..., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 2977/2012, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.01.2013.
Judecătoria Medgidia
Amenintare
Tribunalul Brașov
Tentativă de omor, prevăzută de art.32 alin.1 Cod penal raportat la art.188 alin.1 şi 2 Cod penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art.371 Cod penal. CONDAMNARE
Judecătoria Caracal
Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului
Judecătoria Târgu-Cărbunești
art. 215 Cod penal
Tribunalul Buzău
PENAL.infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice