Revendicare Fond Funciar

REVENDICARE – FOND FUNCIAR

- OBLIGAŢIA DE A FACE-ADMISIBILITATE -

Judecătoria Horezu

Sentinţa  civilă nr. 955/26 octombrie 2009

Prin cererea înregistrată sub număr dosar  215/241/2006 (număr în format vechi 760/2006), reclamanta S.M, a chemat în judecată pe pârâţii L.D. şi C.L.S.D.P. solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză , pârâtul L.D. să fie obligat să respecte reclamantei proprietatea şi posesia cu privire la un teren în suprafaţă de circa 1200 mp din punctul „ În Grădină” pe raza satului Milostea , com. Slătioara, jud. Vâlcea şi să fie obligat să demoleze gardul şi polata pe care le-a edificat pe terenul în litigiu, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să execute ea însăşi această lucrare pe cheltuiala pârâtului. S-a solicitat, de asemenea, obligarea C.L.S. să efectueze punerea în posesie, în favoarea reclamantei, pentru diferenţa de teren validat în punctul respectiv, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 10 lei pe fiecare zi de întârziere,  iar pârâţii să fie obligaţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că este proprietara unui teren în suprafaţă de 2139 mp, situat în punctul În grădină , învecinat cu proprietatea pârâtului spre sud, teren pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza L. nr. 18/1991, suprafaţa fiind validată în cadrul suprafeţei totale de 0,75 ha , prin Hotărârea C. J. nr. 23/23.08.1991., Anexa 2A, poziţia 88. A fost pusă în posesie parţial, prin procesul verbal nr. 222/18.01.2006,  iar diferenţa de circa 1200 mp, situată spre latura învecinată cu pârâtul L. D, fiind ocupată de către acesta, nu a fost inclusă în procesul verbal de punere în posesie . Profitând de această împrejurare, pârâtul , care stăpâneşte abuziv această porţiune de teren, şi-a edificat pe ea o polată şi un gard , fără autorizaţie, stăpânind astfel terenul împrejmuit şi îngrădind dreptul reclamantei în folosinţa terenului validat.

S-a arătat, de asemenea, că, anterior colectivizării, a deţinut , prin înzestrare de la părinţi, suprafaţa de 2500 mp, evidenţiată ca atare în registrul agricol din anii 1959- 1963 , pe numele fostului său soţ M. V.,  ca titular de rol agricol. Validarea s-a făcut pentru toată suprafaţa de 2500 mp, iar punerea în posesie numai pentru 2139 mp, Comisia locală încălcându-şi obligaţia de a efectua punerea în posesie pentru toată suprafaţa validată.

În drept, cererea reclamantei s-a întemeiat pe disp.art. 480 şi urm. cod civil, art. 494 alin.2. c.civ, şi art. 64 din legea nr. 18/1991.

Pârâtul L.D. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională  (fila 17),  arătând că este de acord să-i lase reclamantei terenul în suprafaţă de 1200 mp, să demoleze gardul şi polata , însă a solicitat ca reclamanta să-i permită accesul pe terenul său, de la calea publică, şi să-i plătească îmbunătăţirile făcute pe teren , estimate la suma de 500 lei.

În motivarea acestei cereri, pârâtul reconvenient, a arătat că este proprietarul terenului situat în punctul „ Săliştea casei”, iar în anul 1961, din terenul reclamantei, i-a fost dată în folosinţă, ca lot ajutător, suprafaţa de teren revendicată de aceasta. Pe această porţiune, pârâtul şi-a deschis un drum de acces de la casă la calea publică, întrucât vechiul drum existent se deteriorase devenind impracticabil; tot în perioada colectivizării, terenul a fost plantat cu 35 de pruni, un păr, un gutui şi doi piersici, plantaţie ce a fost înfiinţată cu bună credinţă şi care urmează să profite reclamantei . În legătură cu servitutea de trecere, pârâtul reconvenient a arătat că suprafaţa solicitată cu acest scop de la reclamantă , care măsoară în prezent 96 mp, este singura cale de acces practicabilă, ce face legătura între drumul public şi gospodăria sa, fiind de acord să despăgubească pe reclamantă pentru acest drum, fie cu bani , fie prin predarea unui teren în suprafaţă echivalentă în alt punct.

Cererea reconvenţională a fost timbrată legal şi întemeiată în drept pe disp.art. 115 c.pr.civ şi art. 616 – 619 c.civ,.

La cererea reconvenţională, reclamanta a formulat întâmpinare , solicitând respingerea ei ca neîntemeiată, întrucât terenul reclamantului are acces la calea publică şi nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 616 c.civ. În ceea ce priveşte plantarea pomilor pe terenul revendicat, cererea nu este admisibilă faţă de prevederile art. 494 alin.1. c.civ, întrucât, plantarea pomilor s-a făcut pe terenul deţinut cu titlu de lot în folosinţă, aparţinând în proprietatea fostei CAP, la data respectivă, iar prin reconstituirea dreptului de proprietate, s-a dispus o repunere în situaţia anterioară preluării abuzive de către CAP, ca atare, reclamanta nu datorează nimic pentru pretinsele plantaţii.

Pârâta C.L. S. nu a formulat întâmpinare , însă prin adresele înaintate instanţei la datele de 2.11.2006 ( fila 57) , 16.05.2007 ( fila 105) şi respectiv 1.06.2007 ( filele 123,124), a învederat că pârâtul L. D. a formulat cerere de reconstituire în anul 1991 pentru suprafaţa de 5 ha,  fără a se nominaliza punctele şi suprafeţele solicitate , a fost validat cu suprafaţa totală de 4,62 ha, conform evidenţei din registrul agricol de până în anul 1963 şi nu a fost pus în posesie pentru terenul aflat în litigiu. În ce o priveşte pe reclamantă, aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în anul 1991 pentru 2 ha şi 8 ari , din care punctul „ În grădină la vale” – suprafaţa de 0,50 ha, conform menţiunilor din registrul agricol de până în anul 1963. Punerea în posesie a reclamantei s-a făcut pentru toată suprafaţa din punctul respectiv, în limitele de hotar pe care aceasta le-a indicat comisiei cu ocazia măsurătorilor în teren, punerea în posesie incluzând şi terenul în suprafaţă de 1200 mp.  Diferenţa de suprafaţă de 608,17 mp, situată în continuarea terenului pentru care s-a eliberat proces verbal de punere în posesie, spre gospodăria pârâtului, poate să fie inclusă în suprafaţa totală de 0,50 ha , pentru care a fost validată reclamanta.

Analizând cauza, prin prisma probelor administrate, instanţa, prin sentinţa nr.845/27 iunie 2007, a admis , în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul Lupu Dumitru, să respecte reclamantei proprietatea şi posesia terenului situat în pct.”În Grădină”, în suprafaţă de 310,29 mp., parcelă individualizată în schiţa anexă la raportul de expertiză; s-a respins , ca rămasă fără obiect, cererea privind revendicarea porţiunii de 132,10 mp., precum şi cererea privind demolarea polatei ; pârâtul a fost obligat să-şi ridice gardul împrejmuitor , amplasat pe terenul reclamantei, iar C.L. Legii nr.18/1991 S, a fost obligată să pună în posesie reclamanta pe diferenţa de suprafaţă de 608,17 mp., în pct.”În Grădină”. S-a respins capătul de cerere privind plata daunelor  cominatorii şi cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, părţile au declarat recurs.

T.V., prin decizia civilă nr.582 din 8 mai 2008, a admis recursurile, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

S-a reţinut că din conţinutul actelor medicale depuse la dosar, pârâtul L.D., în vârstă de 77 de ani, are probleme de sănătate. La interogatoriu, acesta, a afirmat că este bolnav şi nu îşi mai aminteşte ce a fost întrebat. Totodată, interogatoriul este în contradictoriu cu cererea reconvenţională şi întâmpinarea formulată de aceeaşi persoană.

Tribunalul a considerat că, în aceste condiţii, instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere, întreaga situaţie şi să facă aplicarea disp.art.52 C.fam., potrivit cărora, autoritatea tutelară poate institui curatelă, dacă din cauza bătrâneţii, a bolii, sau a infirmităţii fizice, a persoanei fizice deşi capabilă, nu poate să-şi apere interesele. S-a apreciat că, numai procedându-se la instituirea unei curatele în aceste condiţii, se respectă dreptul la un proces echitabil în accepţiunea dată de art.6 din CEDO.

Cauza a fost înregistrată din nou la Judecătoria Horezu sub nr.1326/241/26.06.2008.

Având în vedere dispoziţiile instanţei de recurs, în cauză, s-a solicitat P.C.S, numirea unui curator care să apere interesele pârâtului în acest dosar.

Prin dispoziţia nr.30 din 28.08.2008, a P.C.S, a fost numit curator M. E. care a fost citată în această calitate.

Prin cererea de la fila 22- rejudecare -, pârâtul , prin apărător, a depus note de şedinţă, în care a arătat că reclamanta nu deţine titlu de proprietate, cu care să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat. Consideră că, actele provizorii emise în baza Legii nr.18/1991, respectiv adeverinţa provizorie de proprietate şi procesul-verbal de punere în posesie, nu constituie titlu de proprietate, în baza căruia să se analizeze acţiunea în revendicare. În acest sens, s-au pronunţat Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin Decizia nr.1/1997 .

Consideră că, cererea privind punerea în posesie a reclamantei, nu poate fi soluţionată împreună cu cererea privind revendicarea, ci trebuie să se urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr.18/1991.

Pârâtul mai arată că, nu ocupă din terenul reclamantei, gardul dintre proprietăţile lor, a respectat vechiul aliniament, iar polata de care se face vorbire, nu mai există  de câţiva ani, fiind ridicată.

Se precizează că, cererea reconvenţională a fost formulată doar în ipoteza admiterii cererii principale. În această situaţie, urmând a fi creată în favoarea lui o cale de acces, întrucât, pretinsul drum de acces, nu este decât albia unui râu, ce nu poate fi folosit cu nici un mijloc de transport şi nici pe jos.

Prin cererea de la fila 57- rejudecare - , pârâtul , asistat de curator, a depus o cerere, prin care arată că renunţă la judecarea capătului de cerere privind contravaloarea îmbunătăţirilor făcute pe terenul revendicat de reclamantă.

Analizând întreg probatoriu administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele :

Reclamanta , aşa cum susţine în acţiune, a deţinut anterior cooperativizării o suprafaţă de teren de 2500 mp situată în punctul „ În grădină”, înregistrată în registrul agricol din perioada 1959-1963 la poziţia de rol a fostului său soţ, Manasia Valerian ( filele 3,127), teren provenit din înzestrare părintească; prin sentinţa civilă nr. 5382/20.11.1996 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, căsătoria dintre reclamantă şi fostul său soţ a fost desfăcută prin divorţ ( filele 7-8).

În registrul agricol , suprafaţa terenului figura ca fiind de 5000 mp , aşa a şi fost solicitată pentru reconstituirea dreptului de proprietate, de către reclamantă, în anul 1991 , în baza Legii nr. 18/1991 ( fila 125) , validarea cererii s-a făcut pentru 2500 mp ( fiind inclusă în suprafaţa total validată, de 1,75 ha – fila 3) , iar punerea în posesie s-a făcut la 18.01.2006, pentru suprafaţa de 2139 mp , conform procesului verbal de punere în posesie nr. 222/2006 ( fila 4) , amplasamentul pe care a fost pusă în posesie reclamanta fiind cel din anexa procesului verbal – fila 6 .

În urma măsurătorilor efectuate pe teren, s-a constatat că terenul reconstituit reclamantei S. E, delimitat cu culoare roşie în schiţa anexă la raportul de expertiză - răspuns la obiecţiuni fila 148-, are suprafaţa de 1813,45 mp. Pârâtul L. D. stăpâneşte o suprafaţă totală de 17.997 mp.

Expertul a constatat că, în cursul procesului, pârâtul şi-a retras gardul ce desparte proprietatea sa de cea a reclamantei, pe aliniamentul 17-2-9-19-D-16-24, delimitat cu verde pe schiţa anexă şi şi-a mutat poarta de intrare între punctele 2-B, astfel că, suprafaţa stăpânită de pârât, în prezent, este de 1753,05 mp., iar reclamanta stăpâneşte în prezent S1= 1753,05 mp. cu 60,40 mp., mai puţin decât suprafaţa de teren reconstituită, conform procesului-verbal de punere în posesie de 1813,45 mp.

Suprafaţa de teren S5 =60,40 mp. şi care îi lipseşte reclamantei până la suprafaţa de 1813,45 mp., este cuprinsă între punctele A-D-25-16-24 partea haşurată din schiţa anexă la raport ( fila 148).

Se constată astfel că, faţă de suprafaţa cuprinsă în procesul verbal de punere în posesie, pârâtul ocupă din terenul reclamantei 60,40 mp.

Anterior colectivizării, pârâtul figura în registrul agricol cu suprafaţa de 1,5 ha în pct.”Săliştea Casei”, suprafaţă pe care a solicitat-o, pentru reconstituirea dreptului de proprietate în anul 1991. Validarea cererii sale s-a făcut pentru această suprafaţă , dar nu a fost urmată de punerea în posesie, datorită litigiului apărut între părţi ( aspect relatat de comisia locală - fila 123 înainte de casare -.

În momentul de faţă, litigiul dintre părţi s-a stins parţial . Pârâtul şi-a retras gardul în timpul procesului , însă numai parţial şi şi-a ridicat polata pe care o construise pe terenul reclamantei.

Litigiul dintre părţi a apărut deoarece, în timpul CAP-ului, pârâtul a primit ca lot ajutător, terenul reclamantei, care se afla în continuarea gospodăriei sale până la drumul agricol, teren pe care l-a amenajat ca o nouă cale de acces la gospodăria sa, întrucât drumul existent se deteriorase. Acest aspect a fost confirmat de martori şi înainte de casare şi după casare.

De altfel, pârâtul indirect a recunoscut, că terenul în litigiu a aparţinut reclamantei, solicitând însă, în situaţia în care s-ar admite cererea reclamantei, crearea unei servituţi de trecere pe terenul reclamantei. A solicitat, iniţial, şi obligarea reclamantei la despăgubiri, însă, după casarea cu trimitere, prin cererea de la fila 57 rejudecare - acesta a renunţat la judecarea acestui capăt de cerere, astfel că în baza art.246 C.pr.civ., instanţa va lua act de această renunţare.

Declaraţiile martorilor şi măsurătorile efectuate pe teren, confirmă că din punct de vedere juridic, toată suprafaţa de 2500 mp. din pct.”Acasă - În Grădină”, se cuvine reclamantei, cu această suprafaţă s-a înscris în CAP, a solicitat şi obţinut validarea dreptului de proprietate în condiţiile art.8 din Legea nr.18/1991.

Pârâtul a figurat la registrul agricol cu 1,5 ha în punctul „Săliştea Casei” iar potrivit măsurătorilor pe teren, acesta stăpâneşte în prezent, suprafaţa de 1797 mp., din care 60,40 mp. proprietatea reclamantei, conform punerii actuale în posesie a acesteia, însă cu 2997 mp. mai mult decât are în registrul agricol.

Potrivit art.25 alin.1 din Legea nr.18/1991, modificată,  în cazul în care, CAP a atribuit loturi în folosinţă unor cooperatori - cum este cazul pârâtului - în grădinile din intravilan ale foştilor proprietari asemenea terenuri revin de drept în proprietatea deţinătorilor iniţiali sau a moştenitorilor acestora.

Potrivit acestui text de lege, reclamanta are dreptul să-şi redobândească proprietatea asupra terenului în litigiu, asupra întregii suprafeţe validate, pârâtul neputând beneficia de o suprafaţă mai mare decât cea adusă în CAP , plus eventual suprafaţa de 1000 mp. atribuită, conform art.23 alin.1 din lege.

Prin urmare, acţiunea în revendicare a reclamantei a fost admisă în parte, potrivit disp.art.480 C.civ.,pârâtul L.D a fost obligat să-i respecte acesteia proprietatea şi posesia asupra terenului în suprafaţă de 60,40 mp., în pct.”Grădină - Vale ” , suprafaţă cuprinsă între punctele A-D-25-16-24- partea haşurată din schiţa anexă la raportul de expertiză ( filele 128-129).

În speţă, nu pot fi reţinute susţinerile pârâtului, în sensul că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, având în vedere decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a decis că adeverinţa provizorie de proprietate şi procesul-verbal de punere în posesie eliberate în baza Legii nr.18/1991, nu constituie titlu de proprietate. Într-adevăr, reclamantei nu i s-a eliberat titlu de proprietate pentru suprafaţa de 2500 mp. solicitată şi validată, însă nu pentru că nu ar fi dovedit proprietatea asupra acestei suprafeţe, ci datorită litigiului dintre ea şi pârât, care în timpul CAP-ului i-a folosit terenul ca lot ajutător.

În consecinţă, instanţa constată că, reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat.

Instanţa a respins  cererea privind obligarea comisiei la daune cominatorii, întrucât , în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâta comisie, ar fi refuzat punerea în posesie a reclamantei pe toată suprafaţa, ci această situaţie s-a datorat pârâtului care a ocupat o parte din terenul acesteia.

În timpul procesului, pârâtul a mutat gardul dintre proprietatea lui şi a reclamantei, însă numai parţial şi a demolat polata. În consecinţă, acesta a fost obligat să ridice gardul edificat pe proprietatea reclamantei în pct.”Acasă” pe aliniamentul B-19-C-16 –A linia roşie din raportul de expertiză, schiţa iniţială şi s-a respins  capătul de cerere privind demolarea polatei, ca rămasă fără obiect.

Instanţa a respins  cererea reconvenţională formulată de pârât, în ceea ce priveşte servitutea de trecere, ca neîntemeiată, întrucât pârâtul nu se găseşte în situaţia de a nu avea nici un fel de cale de acces de la proprietatea sa la drumul public.

Aşa cum au declarat martorii audiaţi în cauză şi cum a constatat expertul pe teren, calea de acces existentă anterior, a devenit impracticabilă, însă există posibilitatea de acces la drumul agricol care are deschidere directă la proprietatea pârâtului, numai că acest lucru presupune investiţii suplimentare.

Potrivit dispoziţiilor legale, nici un proprietar nu poate fi obligat să suporte sarcina unei servituţi de trecere pe terenul său în folosul vecinului, dacă acesta din urmă, poate - cu efectuarea unor investiţii proprii -, să folosească o altă cale, oricât de ocolitoare sau anevoioasă ar fi, soluţie la care, în mod constant practica şi doctrina în materie s-au raliat în interpretarea textului art.616 Cod civil.

1

Domenii speta

Spete similare