Dosar nr. 1573/239/2009
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA HÂRLĂU, Judeţul IAŞI
JUDECĂTORIE
Şedinţa pubL din 25 Ianuarie 2010
PREŞEDINTE - C. C. S.
Grefier E. C.
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR - M.I. A.
SENTINŢA PENALĂ Nr. 8
La ordine fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul A. G., inculpatul A. C., inculpatul B. C., inculpatul H. V. şi pe partea vătămată A. G., având ca obiect tâlhărie (art.211 C.p.).
La apelul nominal făcut în şedinţa pubL : lipsă părţile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constând în. procedura completă cu părţile.
Dezbaterile la fond au avut loc în şedinţa pubL din data de 11.01.2010, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunţarea cauzei la data de 18.01.2010, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunţarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei penale de faţă:
Prin rechizitoriul nr. 1402/P/2009 încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Hârlău sub nr. 1573/239/2009 au fost trimişi în judecată inculpaţi A. G. , A. C., B. C. şi H. V. pentru săvârşirea infracţiunii de "tâlhărie", prev. de art.211 alin.1,2 lit.b şi c , alin.21 lit.a Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal faţă de inculpatul A C şi, respectiv cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal faţă de inculpatul B. C.
În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
În noaptea de 27/28.09.2009 în loc public, cei patru inculpaţi, prin folosirea de violenţe au deposedat-o pe partea vătămată AG de suma de 2800 lei.
În noaptea de 27/28.09.2009, în jurul orelor 04.30, lucrătorii Postului de Poliţie C au fost sesizaţi prin apelul de urgenţe 112, că partea vătămată AG din satul C, comuna C, a fost lovită (agresată fizic) în faţa Popasului C şi deposedată de o sumă mare de bani.
Partea vătămată AG locuieşte în satul C, comuna C, judeţul Iaşi şi este proprietarul autovehiculului marca Dacia 1307 (pick-up) cu nr. de înmatriculare IS-72-COS, pe care l-a cumpărat de la numitul CN, dar nu a perfectat actele privind radierea şi înmatricularea pe noul proprietar. Deoarece partea vătămată nu posedă permis de conducere, a solicitat ca autovehiculul mai sus precizat să fie condus de martorul D A ce este prieten cu partea vătămată.
În după-amiaza zilei de 27.09.2009, partea vătămată AG a stabilit cu martorii D A şi V A să se întâlnească în noaptea de 27/28.09.2009, în jurul orelor 02.00 pentru a pleca cu autovehiculul mai sus precizat în mun. Roman, judeţul Neamţ la piaţă iar de aici (Roman) să se deplaseze pe raza judeţul Vrancea pentru a cumpăra prune en-gros iar ulterior să le comercializeze.
Astfel, conform înţelegerii în noaptea de 27/28.09.2009, în jurul orelor 02.00-02.30 martorul D A a mers la locuinţa părţii vătămate AG, unde a fost invitat într-o cameră. Partea vătămată AG a arătat martorului D A că are asupra sa suma de 1400 lei în bancnote şi a precizat martorului anterior precizat că va merge la mama sa respectiv martora A E, care locuieşte în aceeaşi curte, pentru a lua o sumă de bani împrumut.
La scurt timp, partea vătămată AG s-a întors de la mama sa, şi a numărat în prezenţa martorului D A suma totală de 2800 lei, pe care a pus-o în buzunarul stâng al cămăşii cu care era îmbrăcat.
Fiind audiată martora A E, mama părţii vătămate, a confirmat că a dat fiului ei suma de 1400 lei şi că acesta (fiul ei AG) avea asupra sa suma totală de 2800 lei, ce urma să o folosească pentru cumpărat fructe.
Martorul D A s-a urcat la volanul autovehiculului anterior precizat iar partea vătămată pe bancheta din dreapta şi s-au deplasat spre "Popasul C" situat pe drumul european Tg. Frumos-Botoşani.
Din drum, cei doi l-au luat pe traseu pe martorul V A, care a urcat şi el în autovehicul pe bancheta din spate.
Ajungând la Popasul menţionat martorul D A a parcat autovehiculul în parcarea din faţa barului, după care cei trei (partea vătămată AG şi cei doi martori) au intrat în bar. Acest moment fiind în noaptea de 27/28.09.2009, în jurul orelor 02.30.
Anterior acestei ore 02.30 au venit în bar în seara zilei de 27.09.2009, în jurul orelor 21.00 inculpaţii A G zis "D", A C zis "L", B C zis "T"; H V zis "L", împreună cu învinuitul T C. Cei patru inculpaţi locuiesc în or. H şi în după-amiaza zilei de 27.09.2009 au venit în comuna C, unde erau organizate zilele comunei C, fiind organizat un fel de bâlci.
După ce au petrecut la "Zilele Recoltei", cei patru inculpaţi anterior precizaţi şi cu învinuitul T C au intrat în barul Popas C unde au consumat băuturi alcoolice. În momentul în care partea vătămată AG a intrat în bar însoţit de cei doi martori, respectiv în jurul orelor 02.30, inculpaţii şi învinuitul se aflau în stare de ebrietate.
Martorii D A şi V A au luat loc la prima masă din bar de pe partea dreaptă iar partea vătămată AG a mers la bar şi a comandat două cafele, o bere şi trei sandwich-uri, scoţând din buzunarul de la piept întreaga sumă de bani ce o avea asupra sa şi a achitat contravaloarea produselor cumpărate, după care a pus întreaga sumă de bani în acelaşi buzunar. Partea vătămată a arătat că nu a achitat la bar din suma de 2800 lei ce era formată din bancnote mari (de 100 lei) şi a achitat cu mărunţiş.
De serviciu în bar se aflau martorii D C şi A D.
Inculpaţii anterior precizaţi au observat că partea vătămată avea o sumă mare de bani asupra sa motiv pentru care au intrat în discuţie cu aceasta. Mai întâi inculpatul H V zis "L" a mers la masa acestora şi s-a aşezat lângă partea vătămată AG, căreia i-a solicitat să-i dea ceva de mâncare (o bucată de sendwich).
La un anumit moment dat, inculpaţii şi învinuitul au solicitat părţii vătămate să-i transporte cu autovehiculul său până în oraşul H, dar iniţial partea vătămată a refuzat motivând că se grăbeşte să plece spre judeţul Vrancea. La insistenţele inculpaţilor, care deveneau din ce în ce mai agresivi, partea vătămată a acceptat să-i ducă cu autovehiculul său în or. H, contra sumei de 25 lei. Acest aspect este confirmat şi de cei patru inculpaţi care au precizat că nu s-au înţeles la preţ.
Cei patru inculpaţi au ieşit din bar, pe terasă precizând că merg afară să "facă chetă" însă s-a apreciat că inculpaţii au stabilit să o scoată din bar pe partea vătămată şi să o deposedeze de suma de bani ce o avea asupra sa. Inculpaţii au revenit în bar, având un comportament agresiv, precizând că au adunat doar suma de 10 lei şi au făcut "presiuni" asupra părţii vătămate să-i transporte contra sumei adunate de ei. Astfel, cei 4 inculpaţi au înjurat-o pe partea vătămată, afirmând că vor distruge autovehiculul ce aparţine părţii vătămate. Învinuitul T C a ieşit din bar şi s-a deplasat la grupul sanitar, ce este situat în apropierea staţiei de carburanţi din apropiere neştiind ce s-a întâmplat din urma sa.
Imediat au ieşit din bar pe terasă cei patru inculpaţi.
În spatele inculpaţilor, din bar au ieşit partea vătămată însoţită de martorii D A şi V A pentru a observa dacă inculpaţii încearcă să distrugă autovehiculul şi eventual a împiedica acest lucru.
În momentul în care partea vătămată A G a ajuns pe terasa din faţa barului a fost înconjurat de cei patru inculpaţi anterior precizaţi. Inculpatul A C, zis "L" a lovit-o primul pe partea vătămată cu pumnul în zona feţei iar ca urmare a loviturii, partea vătămată a căzut pe sol.
Ceilalţi trei inculpaţi au început şi ei să o lovească pe partea vătămată AG care a fost târâtă într-o laterală a clădirii unde locul este slab iluminat.
Partea vătămată a fost lovită cu pumnii şi cu picioarele de toţi cei patru inculpaţi iar în momentul în care a căzut unul din cei patru inculpaţi a sustras din buzunarul de la piept al cămăşii suma de 2800 lei. În urma administrării probatoriului nu s-a stabilit cu exactitate care dintre cei patru inculpaţi a sustras suma de bani.
Inculpatul A G zis "L" şi inc. B C zis "T" s-au aplecat peste partea vătămată AG în timp ce era căzut pe sol şi cel mai probabil unul dintre cei doi a sustras suma de bani. Ceilalţi doi inculpaţi A G şi H V au lovit-o pe partea vătămată cu picioarele fără a se apleca.
Momentul agresiunii a fost observat în mod direct şi nemijlocit de către martorii D A şi V A. Martorul D A a intervenit verbal încercând să-i convingă pe cei patru inculpaţi să o lase în pace pe partea vătămată iar martorul V A s-a deplasat în bar, a luat o coadă de mătură din lemn şi s-a apropiat de locul unde partea vătămată era lovită de cei patru inculpaţi. Pentru a o salva pe partea vătămată, martorul V A a lovit cu băţul din lemn în zona capului pe inc. A C, zis "L". Astfel, s-a apreciat că martorul V A a acţionat pentru a înlătura un atac direct, material, imediat şi injust îndreptat împotriva părţii vătămate şi astfel a acţionat în stare de legitimă apărare fiind aplicabile prevederile art. 44 din Cod penal.
Faţă de martorul V A se va dispune neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infr. de lovire sau alte violenţe, săvârşită faţă de inculpatul A C.
În momentul în care partea vătămată era căzută pe sol, fiind încercuită de cei patru inculpaţi şi lovită, a ieşit din grupul sanitar înv. T C dar a crezut că este o bătaie între grupul său şi cel al părţii vătămate. Învinuitul T C a arătat că nu a ştiut că cei patru inculpaţi au deposedat-o de o sumă de bani pe partea vătămată, şi în momentul în care a ieşit din grupul sanitar a perceput momentul în care martorul V A îl lovea pe inculpatul A C cu coada de mătură din lemn în zona capului, a încercat să intervină în apărarea inculpatului A C. Învinuitul T C a fugit spre martorul V A, care văzând că se apropie, învinuitul T spre el a fugit în interiorul barului şi a ţinut uşa prin interior. Învinuitul T C nu a lovit-o pe partea vătămată AG şi nu l-a lovit pe martorul V A care a fugit în bar.
Iniţial s-a început urmărirea penală şi faţă de învinuitul T C pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie considerând că prin acţiunea sa de a încerca să lovească pe martorul V A care o ajuta pe partea vătămată ar fi participat la săvârşirea infracţiunii anume prin exercitarea violenţei alături de ceilalţi inculpaţi. Din analiza materialului probator nu s-a stabilit că învinuitul T C a acţionat cu intenţia de a săvârşi infracţiunea de tâlhărie (de a exercita violenţe concomitent cu ceilalţi inculpaţi, pentru a o deposeda pe partea vătămată de o sumă de bani). Acest aspect este întărit că învinuitul T C nu a fugit de la locul faptei, stând până la venirea organelor de poliţie la faţa locului. În acest sens se va dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitul T C pentru săvârşirea infracţiunii de "tâlhărie".
După ce au deposedat-o de suma de bani pe partea vătămată, cei patru inculpaţi au fugit spre direcţia oraşului H.
Fiind audiaţi cei patru inculpaţi recunosc momentul agresiunii, dar nu recunosc că au deposedat-o pe partea vătămată de vreo sumă de bani.
Inculpatul B C (zis "T") a arătat că el a fost lovit iniţial de partea vătămată AG cu piciorul în zona pieptului, după care inculpatul A C, fiind vărul său primar a sărit în apărarea sa, lovind-o cu pumnul în faţă pe partea vătămată. Inculpatul B C a recunoscu că a lovit-o şi el ulterior pe partea vătămată.
Faptul că inculpatul B C a fost lovit iniţial de către partea vătămată cu piciorul în zona pieptului, nu se confirmă, din administrarea probatoriului în cauză. În acest sens se va dispune neînceperea urmăririi penale faţă de AG pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe", faţă de inculpatul B C.
Atât partea vătămată cât şi martorii D A şi V A au redat cu acurateţe momentul agresiunii dar nu au putut preciza care dintre inculpaţi a sustras suma de bani.
La aproximativ 3-4 minute de la momentul săvârşirii faptei, la faţa locului au venit şi cu un autovehicul martorii I C şi B V. Cei doi martori nu au observat momentul agresiunii, dar au arătat că au observat-o pe partea vătămată AG, ce era lovită la faţă şi corp, avea cămaşa ruptă, pantalonii murdari de praf şi au aflat de la partea vătămată că a fost deposedată prin violenţă de suma de 2800 lei de către patru cetăţeni de etnie rromă. La faţa locului au sosit organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie C, care au identificat pe lângă martori şi partea vătămată pe învinuitul T C. Asupra învinuitului T C nu s-a găsit nici o sumă de bani.
Cu ocazia cercetării la faţa locului partea vătămată AG a arătat locul unde a fost lovită şi deposedată de suma de 2800 lei de către patru persoane se sex masculin de etnie rromă.
Au fost examinate obiectele de îmbrăcăminte cu care a fost îmbrăcată partea vătămată AG şi s-a constatat că pantalonii cu care a fost îmbrăcată partea vătămată erau murdari de praf, cămaşa era ruptă în două, nu avea nasturi şi avea buzunarul rupt. De asemenea, partea vătămată prezenta echimoze şi excoriaţii la nivelul feţei, a mâinii stângi, a braţului drept şi al genunchiului stâng.
Partea vătămată a fost examinată la IML Iaşi, ocazie cu care s-a emis certificatul medico-legal nr. 12049/20.10.2009.
Conform certificatului medico-legal, partea vătămată AG prezintă excoriaţii şi echimoze ce s-au putut produce prin loviri cu mijloace contondente urmată de cădere şi pot data din 27/28.09.2009, pentru care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
S-a constatat că leziunile suferite de partea vătămată anume infracţiunea de lovire sau alte violenţe, sunt absorbite legal în conţinutul complex al infracţiunea de tâlhărie.
Partea vătămată AG nu îi cunoştea anterior pe cei patru inculpaţi sens în care s-au efectuat recunoaşteri din grup în prezenţa martorilor asistenţi.
Având în vedere că cei patru inculpaţi nu au recunoscut şi deposedarea de suma de bani, în cauză s-au efectuat confruntări între partea vătămată şi cei patru inculpaţi.
Faptul că partea vătămată AG a deţinut asupra sa suma de 2800 lei este întărit de probatoriul în cauză anume declaraţiile martorilor anterior precizaţi.
În ziua de 28.09.2009, conform autorizaţiei de percheziţie nr. 11/28.09.2009 a Judecătoriei H, s-a efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului A G şi inculpatului A C ce sunt fraţi şi locuiesc împreună, ocazie cu care nu au fost găsite bunuri de interes operativ.
Prejudiciul este în valoare de 2800 lei şi nu a fost recuperat iar partea vătămată AG se constituie parte civilă în procesul penal.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă solicitând restituirea sumei ce i-a fost sustrasă. Acesta şi-a menţinut plângerea şi declaraţiile date în timpul urmăririi penale.
Deşi la urmărirea penală inculpatul B C nu a recunoscut fapta de tâlhărie susţinând că a văzut-o pe partea vătămată însă nu i-a sustras nici o sumă de bani, interogat în faţa instanţei inculpatul B C a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată înfăţişând că în timp ce partea vătămată era lovită de către inculpatul A C a văzut banii căzuţi pe jos şi i-a luat fără ca ceilalţi inculpaţi să-l vadă.
Interogat inculpatul A C a înfăţişat că a lovit-o pe partea vătămată, atât el cât şi inculpatul B C , însă el nu a sustras vreo sumă de bani de la partea vătămată şi că de curând a aflat în Penitenciar, de la acest coinculpat că el a sustras suma de bani de la partea vătămată .
Audiat şi de instanţă inculpatul A G nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, relatând că numai inculpaţii A C şi B C au lovit-o pe partea vătămată şi că aceştia au procedat astfel fiindcă au fost provocaţi de către partea vătămată care l-a lovit cu piciorul pe B C. A înfăţişat că de când se află deţinut în Penitenciar a auzit că B C ar fi recunoscut şi sustragerea banilor.
Inculpatul H V nu a recunoscut fapta de tâlhărie arătând că a văzut când inculpaţii A C şi B C se băteau cu partea vătămată şi cu prietenii acesteia, însă el a evitat conflictul şi a plecat în drum pentru aştepta ocazia unei maşini.
În cauză s-au administrat următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţia părţii vătămate AG, proces - verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, declaraţii martori asistenţi, proces-verbal de depistare, certificat medico-legal nr.12049/2009 emis de I.M.L.Iaşi, proces-verbal de examinare îmbrăcăminte partea vătămată + foto, declaraţiile martorilor D A, V A, A E, I C, B V, D C şi A D, proces - verbal de prezentare pentru recunoaştere + planşele foto şi declaraţiile martorilor asistenţi, proces - verbal de percheziţie domiciliară şi declaraţiile martorilor asistenţi, procesul - verbal de confruntare, procese - verbale de percheziţie corporală, cazier judiciar inculpaţi, declaraţiile inculpaţilor, proces - verbal de prezentare a materialului de urmărire penală a celor patru inculpaţi şi declaraţiile învinuitului T C.
Analizând materialul probator administrat în cauză raportat la dispoziţiile legale în vigoare instanţa reţine că toţi inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea faptei pentru care au fost trimişi în judecată aşa cum în mod corect a fost reţinută şi descrisă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.
La stabilirea vinovăţiei inculpaţilor instanţa a procedat la aprecierea coroborată a declaraţiilor inculpaţilor A C, B C, A G şi H V cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Concludente cauzei sunt depoziţiile martorilor oculari V A şi D A care la data menţionată s-au aflat împreună cu partea vătămată în barul Popas C. Aceştia o însoţeau pe partea vătămată cu autoturismul la F pentru a cumpăra marfă (struguri) în vederea vânzării ulterioare în pieţe. Martorii au declarat că au oprit la acest bar pentru o cafea şi o gustare iar inculpaţii şi numitul T C se aflau în bar. Aceştia au observat că partea vătămată avea un portofel cu bani asupra sa atunci când partea vătămată a plătit consumaţia, şi au abordat-o să-i conducă cu maşina până în oraşul H. Astfel au început nişte discuţii contradictorii cu inculpaţii care se aflau în stare de ebrietate şi care le cereau insistent să-i conducă cu maşina . Când partea vătămată şi cei doi martori au ieşit afară, mai întâi doi dintre inculpaţi au atacat-o pe partea vătămată, respectiv inculpaţii A C şi A G, apoi toţi patru inculpaţi s-au năpustit asupra părţii vătămate. Martorul V A l-a lovit cu o coadă de mătură pe inculpatul A C , după care a intervenit numitul T C care l-a urmărit până în bar , însă martorul a blocat uşa. Martorul D A după ce a încercat să o ajute partea vătămată s-a retras să anunţe telefonic poliţia.
Partea vătămată a început să strige după ajutor iar inculpaţii au fugit. Martorii au găsit-o pe partea vătămată cu cămaşa ruptă, cu urme de lovire şi afirmând că i-au fost sustraşi toţi banii pentru care-i avea pentru a cumpăra marfă.
La puţin timp au venit şi numiţii B V şi I C cu care îşi dăduseră întâlnire pentru a-i însoţi la F. Apoi au ajuns şi lucrătorii de poliţie.
Martorul ocular T C, prietenul inculpaţilor, a relatat că în timpul discuţiilor contradictorii dintre inculpaţi şi partea vătămată, legate de transportul la H, el a plecat în stradă pentru a aştepta o maşină la ocazie. Auzind scandal s-a întors şi l-a văzut pe martorul V A lovindu-l pe inculpatul A C iar A G încerca să-l ajute. Martorul a arătat că în acel moment el a intervenit să oprească altercaţia. Acesta nu a făcut precizări clare dacă toţi inculpaţii erau implicaţi în acest atac, arătând că nu l-a văzut pe inculpatul H V implicat în agresiune şi nu a văzut cine a luat banii.
Martorul A D ce lucra ca barman în acea noapte la barul menţionat, nu a văzut efectiv agresiunea. A asistat la discuţiile mai aprinse din bar când inculpaţii insistau ca partea vătămată să-i ducă cu maşina şi din acest motiv a plecat afară pentru a mătura în zona pompelor din staţia Peco aflată în apropiere. A auzit gălăgie şi strigăte în faţa barului însă până a ajuns el acolo inculpaţii fugiseră deja iar partea vătămată striga disperată că i-au furat banii şi actele. Părţii vătămate îi curgea sânge din zona feţei şi nu mai avea cămaşa pe ea.
Martorul D C , gestionar la acel bar în acea noapte a dat mai întâi o declaraţie în faţa instanţei în care a evitat să răspundă la întrebările esenţiale. După ce a fost cercetat pentru săvârşirea de mărturie mincinoasă a revenit asupra declaraţiei date în faţa instanţei arătând că-şi menţine declaraţia dată în timpul urmării penale. Acesta a declarat că a surprins discuţiile dintre inculpaţi, partea vătămată şi prietenii acesteia în legătură cu transportul în oraşul H. Întrucât nu s-au înţeles părţile au început să se înjure şi să se jignească reciproc. Partea vătămată şi prietenii săi au ieşit din bar şi de afară a auzit gălăgie însă nu a dorit să iasă din bar. La un moment dat unul din grupul părţii vătămate a intrat în fugă în bar şi a blocat uşa după el, ţinând de uşă ca să nu intre din exterior bărbatul cu tatuaj, respectiv martorul T C. Mai târziu partea vătămată a intrat în bar, era lovită în zona nasului şi se plângea că grupul de rromi i-au luat o sumă de bani.
Martorii B V şi I C au ajuns la locul faptei după consumarea acesteia şi au găsit-o pe partea vătămată cu urme de lovire afirmând că i-au furat banii.
Depoziţiile martorilor se coroborează cu plângerea şi declaraţia părţii vătămate şi parţial cu declaraţiile inculpaţilor.
Inculpaţii şi-au schimbat parţial în faţa instanţei declaraţiile date în timpul urmăririi penale.
Astfel la urmărirea penală inculpatul A G a afirmat că şi inculpatul H V a lovit-o pe partea vătămată împreună cu inculpaţii B C şi A C şi că el doar l-a ajutat pe fratele său să se ridice întrucât era căzut peste partea vătămată (fila 199-200 dosar urmărire penală). În faţa instanţei a declarat că numai inculpaţii A C şi B C au lovit-o pe partea vătămată.
Acelaşi inculpat a arătat la urmărirea penală că inculpatul B C a lovit-o primul pe partea vătămată după ce aceasta în prealabil i-a spus ceva " ce nu i-a convenit".
Tot la urmărirea penală inculpatul A C N(fila 209 ) a declarat că toţi inculpaţii au " început să se bată cu cele 3 persoane", iar fratele său A G şi inculpatul B C au lovit-o pe persoana mai înaltă şi mai slabă (fila 209 verso).
Acelaşi inculpat a declarat la urmărirea penală că partea vătămată a lovit prima pe inculpatul B C cu picioarele în cap şi că el a intervenit să-l apere pe vărul său primar (fila 216).
Inculpatul B C a declarat la urmărirea penală că mai întâi partea vătămată l-a lovit cu piciorul în piept .
In timpul urmăririi judecăţii inculpatul B C nu a mai amintit de aşa-zisul atac iniţial al părţii vătămate însă a recunoscut că el a fost cel care a sustras suma de bani.
Martorul propus de către inculpatul B C, pe nume B C, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, a înfăţişat că în Penitenciar inculpatul B C l-a rugat să-i scrie o scrisoare către sora sa, întrucât el nu ştie carte. În acea scrisoare acesta a povestit că numai el şi inculpatul A C au lovit-o pe partea vătămată şi că el a luat banii de la partea vătămată fără ca acest lucru să fie văzut de vreunul dintre inculpaţi.
Declaraţia indirectă a acestui martor nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, aceasta vizând să susţină ultima variantă a declaraţiei inculpatului B C care încearcă să-i dasolve de vinovăţie pe prietenii săi, acest inculpat schimbându-şi declaraţiile în timpul cercetărilor şi a judecăţii în acest sens.
Declaraţiile martorilor, plângerile şi declaraţiile părţii vătămate se coroborează şi cu menţiunile certificatului medico-legal nr.12049 din data de 29.09.2009 din care rezultă că la examinare partea vătămată a prezentat excoriaţii şi echimoze ce s-au putut produce prin loviri cu mijloace contondente.
Leziunile au necesitat 3-4 zile de vindecare şi pot data din data de 27/28.09.2009.
În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. de art.211 Cod penal care constă în furtul săvârşit prin " întrebuinţarea de violenţe sau ameninţare, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra....".
Formele agravante reţinute sunt cele prevăzute în alin.1,2 lit.b,c şi alin.21 lit.a ale aceluiaşi articol constând în săvârşirea faptei în timpul nopţii, în loc public şi în participaţie .
Coroborând probele administrate în cauză instanţa reţine că inculpaţii A C, A G, H V şi B C , acţionând cu intenţie directă, în noaptea de 27/28.09.2009 în jurul orelor 03.30, în loc public , respectiv în faţa barului "Popas C" din comuna C, judeţul I, situat în drumul european, prin folosirea de violenţe , au deposedat-o pe partea vătămată AG de suma de 2800 lei (RON), sumă pe care aceasta o avea în buzunarul cămăşii cu care era îmbrăcată.
Pentru faptele inculpaţilor A C, A G, H V şi B C care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art. ", prev. de art.211 alin.1,2 lit.b şi c , alin.21 lit.a Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal faţă de inculpatul A C şi, respectiv cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal faţă de inculpatul B C , instanţa le va aplica pedepse cu închisoarea.
La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaţilor instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare ale pedepselor prev. de art.72 Cod penal, gradul de pericol social ridicat al faptei comise de către inculpaţi în participaţie, în stare de recidivă postexecutorie şi respectiv post condamnatorie de către inculpaţii A C şi B C, împrejurările săvârşirii faptelor (de 4 persoane împreună, în timpul nopţii, în loc public) dar şi persoanele inculpaţilor care, deşi au antecedente penale pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie (numai inculpatul A C), în final au cooperat parţial cu organele de urmărire penală, au acceptat să dea declaraţii în cauză, provin din familii dezorganizate , cu probleme sociale şi materiale, au săvârşit faptele în stare de beţie voluntară.
Cu privire la inculpatul B C instanţa va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.83 Cod penal având în vedere că inculpatul a săvârşit fapta în termenul dispus prin sentinţa penală nr.710/2006 a Judecătoriei Hârlău.
Se va face aplicarea în cauză a disp.art.71 şi 64 Cod penal faţă de toţi inculpaţii.
În baza art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală şi art.998-999 Cod civil instanţa va admite acţiunea civilă formulată de către partea vătămată AG , constatând legătura de cauzalitate între fapta săvârşită cu vinovăţie de către inculpaţi şi prejudiciul cert creat acestei părţi prin sustragerea sumei de 2800 lei.
Faptul că partea vătămată a avut asupra sa exact această sumă este dovedit prin declaraţiile martorilor D A şi A E dar şi prin declaraţiile celorlalţi martori V A, B V şi I C care ştiau că partea vătămată a avut bani asupra sa pentru a achiziţiona marfă.
Se va face aplicarea în cauză a disp.art.189 şi 191 Cod procedură penală urmând ca inculpaţii să fie obligaţi să plătească către stat cheltuielile judiciare incluzând şi onorariile avocaţi oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
1. Condamnă pe inculpatul A C, zis "L", fiul lui G şi L, născut la data de în oraşul H, judeţul Iaşi, domiciliat în oraşul H, strada T, judeţul I, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale; la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare
pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art.211 alin.1,2 lit.b,c şi alin.21 lit.a Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b, art.74 lit.c şi art.76 lit.b Cod penal.
Conform art.72 alin.2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de disp.art.64 lit.a) teza a II-a şi b) Cod penal, pe durata legală.
Menţine starea de arest a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive din data de 28.09.2009 la zi.
2. Condamnă pe inculpatul B C, zis " T", fiul lui E şi M, născut la data de în oraşul H, judeţul I, domiciliat în oraşul H, strada T, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale la pedeapsa de 4(patru) ani închisoare pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art.211 alin.1,2 lit.b,c şi alin.21 lit.a Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a, art.74 lit. c şi art.76 lit.b Cod penal.
În baza art.83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată
dispusă prin sentinţa penală nr.710 din 15.11.2006 a Judecătoriei Hârlău şi dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 (un) an şi 6(şase) luni închisoare aplicată prin această sentinţă, pedeapsă care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă.
Total pedeapsă de executat pentru inculpat 5(cinci) ani şi 6(şase) luni închisoare.
Conform art.71 alin.2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de disp.art.64 lit.a) teza a II-a şi b) Cod penal, pe durata legală.
Menţine starea de arest a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată duratei reţinerii şi arestării preventive începând din 28.09.2009 la zi.
3. Condamnă pe fiecare dintre inculpaţii:
- A G, zis "D", fiul lui G şi L, născut la data de în oraşul H, judeţul I, domiciliat în oraşul H, strada T, judeţul I, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale, ;
- H V , zis "L", fiul lui T şi M, născut la data de în oraşul H, judeţul Iaşi, domiciliat în oraşul H, strada D, judeţul I, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale, la câte o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art.211 alin.1,2 lit.b şi c, alin.21 lit.a Cod penal cu aplicarea art.74 lit.c şi art.76 lit.b Cod penal.
Conform art.71 alin.2 interzice inculpaţilor exercitarea
drepturilor prevăzute de disp.art.64 lit.a) teza a II-a şi b) Cod penal.
Menţine starea de arest a inculpaţilor şi deduce din pedepsele
aplicate duratele reţinerilor arestărilor preventive, începând din 28.09.2009 la zi.
Admite acţiunea civilă formulată de către partea vătămată
AG, domiciliat în comuna C, sat C, judeţul Iaşi şi în consecinţă obligă pe toţi inculpaţii să plătească către această parte suma de 2800 lei despăgubiri civile.
Onorariile avocaţi oficiu (delegaţia nr.2009 avocat T D L - B.A. H - 300 lei, delegaţia nr.2009 avocat P A - B.A. H - 300 lei, delegaţia nr.2009 avocat B I - B.A.H - 300 lei de la cercetarea judecătorească şi delegaţia nr.2009 - B.A.H - 300 lei -avocat C C, delegaţia nr. 2009 -B.A.H - 300 lei avocat C C delegaţia nr.2009 B.A.H - 300 lei - avocat C C şi delegaţia nr.2009 B.A.H - 300 lei - avocat C C de la urmărirea penală ).
Obligă pe fiecare dintre inculpaţii A G, A C şi B C să plătească către stat câte 900 lei cheltuieli judiciare (din care 200 lei la urmărirea penală, 600 lei onorarii avocaţi oficiu şi 100 lei la cercetarea judecătorească).
Obligă pe inculpatul H V să plătească către stat suma de 600 lei cheltuieli judiciare (din care 200 lei la urmărirea penală, 300 lei onorariu avocat oficiu de la urmărirea penală şi 100 lei la cercetarea judecătorească).
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă pubL, azi 25 Ianuarie 2010
Preşedinte, Grefier,
SCC/CE3 3ex
12.02.2010
10
Dosar nr.1573/239/2009
Judecătoria Pitești
lovire-tâlhărie
Judecătoria Pașcani
Tâlhărie calificată (5 inculpaţi) – pedepse cu închisoarea în regim de detenţie.
Judecătoria Iași
Tâlhărie. Elemente constitutive
Curtea de Apel Târgu Mureș
Tâlhărie. Participaţie penală. Complicitate morală. Formă de vinovăţie
Judecătoria Bârlad
Tâlhărie