DOSAR CIVIL
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA HÂRŞOVA
JUDEŢUL CONSTANŢA
SENTINȚA CIVILĂ NR. //
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN :22.01.2015
PREŞEDINTE: P.M.
GREFIER: GH.C
Pe rol, soluţionarea acţiunii civile având ca obiect stabilire domiciliu minor, formulată de reclamantul S.C., domiciliat în oraș H., județul C., în contradictoriu cu pârâta M.M., domiciliată în oraș H., județul C..
În temeiul art. 213 modificat prin Legea nr. 2/2013 raportat la art. 231 C.pr.civ. atât cercetarea cât şi judecarea fondului se desfăşoară în şedinţă publică, şedinţa fiind înregistrată.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamantul S.C., lipsă fiind pârâta M.M. și P. Orașului H. –autoritate tutelară.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei cu chit. nr. CTPOH/7036/12.08.2014, eliberată de Primăria Oraşului Hârşova, conform OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Procedura este legal îndeplinită conform art.155 și urm. C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, prin care s-au evidenţiat părţile,obiectul litigiului,s-au făcut menţiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare şi stadiul procesual, precizându-se că P. Orașului H. a depus la dosarul cauzei referatul anchetei sociale efectuat la domiciliul reclamantului.
Instanta pune în discuţie admisibilitatea probelor solicitate de reclamant prin cererea de chemare în judecata.
Reclamantul învederează că prin cererea de chemare în judecată a solicitat administrarea probei cu înscrisuri existente la dosar, proba cu doi martori și audierea minorului, însă renunță la proba cu martori.
Instanţa, în temeiul art. 258 raportat la art. 254 si art.255 C.pr.civ. încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclamant apreciind că este concludentă şi utilă cauzei .
Întrebat fiind reclamantul precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau excepţii de ridicat.
În temeiul art. 244 C.pr.civ. preşedintele declară cercetarea procesului încheiată şi, la solicitarea partii reclamante, fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică, respectiv în această zi .
Preşedintele, în baza disp.art.390 C.pr.civilă raportat la art. 392 C.pr.civilă declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei şi acordă cuvântul reclamantului.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În temeiul art. 264 C.civ. a fost ascultat minorul S.A. în Camera de Consiliu.
Instanţa, în temeiul art. 394 C.pr.civ. închide dezbaterile în fond şi rămâne în pronunţare.
I N S T A N Ț A
Asupra cauzei civile de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârşova sub nr. 507/842/2014 din data de 13.08.2014, reclamantul S.C., domiciliat în oraș H., județul C., în contradictoriu cu pârâta M.M., domiciliată în oraș H., jud. C., fără forme legale în comuna P., județul C.-la familia R.D. a solicitat : schimbarea măsurii de stabilire a domiciliului minorului S.A., născut la data de ///.1998, la domiciliul tatălui, respectiv în loc. H., jud. C., precum și obligarea pârâtei M.M. la o contribuție la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și de pregătire profesională către reclamant în cotă de 25% raportat la veniturile nete și permanente realizate în fiecare lună, în favoarea minorului S.A., începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul acestuia.
În motivarea cererii, reclamantul S.C. a precizat că prin sentința civilă nr. 0 din .2012, pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul civil nr. 2012 s-a dispus : exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți pentru minorul S.A., stabilirea domiciliului minorului S.A. la domiciliul mamei (pârâta din prezenta cauză) în sat P., comuna P., județul C.; obligarea reclamantului la o contribuție la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională către mama, în cotă de 25% raportat la veniturile nete și permanente realizate în fiecare lună , în favoarea minorului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că, în prezent minorul S.A. a părăsit domiciliul mamei și locuiește fără forme legale la domiciliul său, acest lucru s-a datorat faptului că pârâta a manifestat dezinteres față de acesta , nu i-a acordat atenția cuvenită situație care s-a reflectat în scăderea randamentului școlar precum și distragerea minorului de la preocupările obișnuite în raport cu vârsta sa. Mai arată că, pârâta a lăsat minorul în grija concubinului său pe o perioadă de 2 luni cât a fost plecată în Spania.
Mai mult decât atât minorul s-a mutat de bunăvoie la domiciliul tatălui fapt ce s-a reflectat pozitiv asupra stării sale de sănătate și a preocupărilor acestuia.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 400 și 402 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.
Cererii i-au fost anexate , în copii, sentința civilă nr. 0/2012, certificatul de naștere al minorului, cartea de identitate a reclamantului.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță , precum și ascultarea minorului în Camera de consiliu.
Instanța, din oficiu a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantului.
Pârâta, deși legal citată nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, în vederea soluţionării cererii formulate de către părţi, astfel cum a fost formulată, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt.
Reclamantul S.C. în contradictoriu cu pârâta M.M. a solicitat : schimbarea măsurii de stabilire a domiciliului minorului Stănescu Adrian, născut la data de 08.12., la domiciliul tatălui, respectiv în loc. H., județul C., precum și obligarea pârâtei M.M. la o contribuție la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și de pregătire profesională către reclamant în cotă de 25% raportat la veniturile nete și permanente realizate în fiecare lună, în favoarea minorului S.A., începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul acestuia.
Se reține că, reclamantul S.C. a precizat că prin sentința civilă nr. 0 din 2012, pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul civil nr. 2012 s-a dispus : exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți pentru minorul S.A., stabilirea domiciliului minorului S.A. la domiciliul mamei (pârâta din prezenta cauză) în sat P., comuna P. județul C.; obligarea reclamantului la o contribuție la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională către mama, în cotă de 25% raportat la veniturile nete și permanente realizate în fiecare lună, în favoarea minorului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În prezent minorul S.A. a părăsit domiciliul mamei și locuiește fără forme legale la domiciliul reclamantului, acest lucru s-a datorat faptului că pârâta a manifestat dezinteres față de acesta , nu i-a acordat atenția cuvenită situație care s-a reflectat în scăderea randamentului școlar precum și distragerea minorului de la preocupările obișnuite în raport cu vârsta sa, precum și faptul că pârâta a lăsat minorul în grija concubinului său pe o perioadă de 2 luni cât a fost plecată în Spania.
Minorul s-a mutat de bunăvoie la domiciliul tatălui fapt ce s-a reflectat pozitiv asupra stării sale de sănătate și a preocupărilor acestuia.
În drept,
Potrivit art. 497 C.civ.prevede : (1) ” Dacă afectează exercițiul autorității sau al unor drepturi părintești, schimbarea locuinței copilului, împreună cu părintele la care locuiește, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al aceluilalt părinte.
(2) În caz de neînțelegere între părinți, hotărăște instanța de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți. Ascultarea minorului este obligatorie , dispozițiile art. 264 fiind aplicabile.”
Instanţa consideră că măsura existentă în prezent, cu privire la locuinţa copilului se impune a fi modificată. Aceasta întrucât minorul este pus a face faţă separării în fapt a părinţilor săi şi stării conflictuale dintre ei. În prezent minorul S.A. a părăsit domiciliul mamei și locuiește fără forme legale la domiciliul tatălui, acest lucru s-a datorat faptului că mama (pârâta din prezenta cauză) a manifestat dezinteres față de acesta , nu i-a acordat atenția cuvenită situație care s-a reflectat în scăderea randamentului școlar precum și distragerea minorului de la preocupările obișnuite în raport cu vârsta sa, precum și faptul că mama a lăsat minorul în grija concubinului său pe o perioadă de 2 luni cât a fost plecată în Spania. Ori vârsta copilului şi preocupările specifice acesteia sunt relevante şi trebuie avute în vedere iar la această vârstă copilul are mai multă nevoie de îngrijire, afecţiune şi prezenţa unui părinte în viața sa. Minorul A. şi-a manifestat dorinţa de a locui cu tatăl său, şi-a manifestat ataşamentul faţă de acesta.
În nici un caz copilul nu trebuie supus unor stări şi situaţii traumatizante, părinţii în acest caz trebuind să dea dovadă de înţelegere şi maturitate pentru a asigura copilului un climat de linişte, siguranţă şi echilibru.
În consecinţă, ţinând seama şi de concluziile referatului de anchetă socială din care rezultă că tatăl poate oferi condiţii bune de locuit, că acesta are condiţiile materiale şi morale unei creşteri şi dezvoltări corespunzătoare a copilului minor fiind ajutat de mama sa G.M. care locuiește la aceiași adresă ,(filele 36 și 37), ţinând seama de disp. art. 403, rap. la art. 400, alin 2 Cod civil, instanţa va schimba locuinţa minorului la locuinţa tatălui.
Având în vedere pe de o parte nevoile minorului care trebuie să beneficieze de sprijinul material al ambilor părinţi, instanţa în temeiul art.403, art.499, art. 525 şi 530, alin. 3 Cod civil, va dispune obligarea pârâtei să contribuie la cheltuielile de creştere, învăţătură, educare şi pregătire profesională ale acestuia prin plata unei pensii de întreţinere lunare, în cuantum de ¼ din venitul minim pe economie, începând cu data de 13.08.2014 și până la majorat.
Pentru considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, instanţa va admite cererea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite actiunea civilă având ca obiect stabilire domiciliu minor, formulată de reclamantul S.C., domiciliat în oraș H., județul C., în contradictoriu cu pârâta M.M., domiciliată în oraș H., județul C., fără forme legale în comuna P., județul C.-la familia R.D..
In baza art.497 C.civ
Schimba locuinta minorului S.A., nascut la data de in sensul ca stabileste domiciliul acestuia la tatal reclamant.
In baza art.499 C.civ
Obliga mama pirita sa plateasca pensie de intretinere in favoarea minorului S.A., in cuantum de ¼ din venitul minim pe economie, incepind cu data de 13.08.2014 si pina la majorat.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.01.2015.
PREŞEDINTE, GREFIER,
P.M. GH.C.
Judecătoria Caracal
Minori
Judecătoria Turda
TAGADA PATERNITATE
Curtea de Apel Craiova
Pensia de întreţinere. Veniturile care se iau în calcul la stabilirea pensiei de întreţinere. Norma de hrană
Curtea de Apel Alba Iulia
Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti. Excepţii. Convenţia părţilor. Posibilitatea cenzurării convenţiei de către instanţă. Interesul superior al copilului.
Tribunalul Buzău
CIVIL.Stabilire locuinţă minor. Mamă plecată la muncă în străinătate