Desăgubiri, penalităţi

- spor de dispozitiv acordat personalului contractual; cu ocazia controlului efectuat de Camera de Conturi s-a constatat că s-au efectuat plăţi salariale nelegale angajaţilor, ca urmare a includerii sporului de dispozitiv în salariul de bază; prescripţia dreptului angajatorului de a solicita  restituirea sumelor nelegal plătite; incidenţa deciziei în interesul legii nr.37/14.12.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la acordarea sporului de dispozitiv; incidenţa Legii 84/2012 privind amnistia fiscală -

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 06.03.2014

La data de 05.11.2013 s-a înregistrat la această instanţă acţiunea formulată de reclamantul  P Consiliul Judeţean M pentru punerea în aplicare a pct.II.8 din decizia nr.52/2012 a Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi M solicitând obligarea  pârâţilor, foşti angajaţi care au deţinut calitatea de personal contractual, la plata următoarelor sume nete: BIV – 10.934 lei, RCV – 3.863 lei, BCM  – 4.208 lei, IMR -6.103 lei, ŞD  – 275 lei, reprezentând sporul de dispozitiv încasat de pârâţi în perioada martie 2010 – până la încetarea raporturilor de muncă.

În fapt s-a arătat că prin decizia nr. 52/06.09.2012 a Camerei de Conturi M - pct.7 s-a constatat că atât în exerciţiile bugetare 2010 şi 2011, cât şi în anul 2012 s-au efectuat plăţi salariale nelegale angajaţilor UATJ M, ca urmare a includerii sporului de dispozitiv în salariul de bază stabilit la data de 01.01.2010. În urma verificărilor s-a stabilit integral cuantumul prejudiciului determinat de plata în condiţii de nelegalitate în perioada martie 2010 - iulie 2012 a sporului de dispozitiv către  funcţionarii publici şi personalul  contractual din cadrul UATJ M, echipa de audit stabilind un prejudiciu de recuperat în sumă de 697.215 lei.

Prin acţiune s-a mai arătat că decizia Camerei de Conturi M fost contestată în dosarul nr.12658/101/2012 al Tribunalului Mehedinţi contestaţia fiind respinsă prin sentinţa nr. 2513/2013 a Tribunalului Mehedinţi, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.14035/2013 a Curţii de Apel Craiova.

Cu privire la personalul contractual, s-a arătat că potrivit art. 169 Codul muncii, nici o sumă nu poate fi reţinută din salariu decât dacă este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, astfel că pentru punerea în aplicare a măsurii dispuse de controlorii financiari şi în vederea  recuperării sumelor încasate necuvenit de angajaţi este necesară obţinerea de titluri executorii, temeiul  legal  al acţiunii fiind art.256 Codul muncii 

S-a mai arătat că faţă de măsura dispusă de Camera de Conturi M şi având în vedere că aparatul de specialitate al CJ M este subordonat preşedintelui care răspunde de buna funcţionare a acestuia, conform  art.102 alin.3  şi art.103 alin.1 din Legea 215/2001 coroborat cu art.33 alin.3 din Legea 94/1992 măsurile dispuse de organul de control sunt obligatorii pentru conducerea entității auditate.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.169, art.256, art.268 alin.1 lit.c Codul muncii.

Pârâta IMR a  formulat întâmpinare  prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pe perioada martie 2010 - octombrie 2010, arătând că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă în luna martie 2010, când s-a născut dreptul la acţiune, iar acţiunea a fost introdusă la data de 05.11.2013,  fiind depăşit termenul legal.

Pe fondul cauzei, respectiv pentru  perioada octombrie 2010 - iulie 2012 s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale conform  art.253 Codul muncii este necesară întrunirea tuturor  condiţiilor impuse de acest articol, iar lipsa uneia  dintre aceste condiţii înlătură răspunderea.

A mai arătat că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Consiliului Judeţean M din data de 17.11.2008 şi a beneficiat de sporul de dispozitiv de la această dată conform dispoziţiei  nr. 152/B/2008  care şi-a produs efectele, nefiind contestată.

Pârâta a mai susţinut că în calitatea sa de salariat nu i se poate reţine nicio faptă ilicită, iar  prin plata drepturilor salariale stabilite prin decizia de numire pe post nu a creat prejudicii, astfel că nu se poate reţine existenţa vinovăției în încasarea sporului de dispozitiv.

 Prin întâmpinare pârâta a invocat şi dispozițiile Legii 84/2012 prin care s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul bugetar trebuia să le restituie, urmare  a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Pârâtul RCV a formulat întâmpinare prin care a  invocat  excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului faţă de dispoziţiile art.21 din Legea 215/2001  privind  administraţia publică locală, arătând că unitatea administrativ teritorială este persoană  juridică de drept public, iar în justiţie este reprezentată după caz de primar sau de preşedintele Consiliului judeţean, astfel încât calitate procesuală activă are comuna, oraşul sau judeţul.

De asemenea, a invocat şi excepţia lipsei procesului verbal de informare faţă de prevederile art.2 alin.1 din Legea 192/2006 privind medierea.

Pe fondul cauzei  pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând prevederile Legii 84/2012 care prevede exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând veniturile de natură salarială  ale personalului bugetar, stabilite conform art.1.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune  arătând că  acţiunea a fost  introdusă după  parcurgerea  tuturor căilor legale de contestare a deciziei nr. 52/2012 a Camerei de Conturi

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, a arătat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.102 alin.3 şi art.103 alin.1 din Legea 215/2001 din care rezultă că  aparatul de specialitate al Consiliului judeţean este subordonat președintelui care răspunde de buna funcţionare a acestui. De asemenea, potrivit art.33 alin.3 din Legea 94/1992 în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor  prejudicii, conducerea entităţii publice dispune măsuri pentru recuperarea acestora .

Referitor la neîndeplinirea obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind avantajele medierii, s-a arătat că legea prevede posibilitatea îndeplinirii acestei obligaţii şi după declanşarea procesului conform art.2 alin. 1 din Legea 192/2006.

În şedinţa publică din data de 16.01.2014, cu respectarea disp. art.204 alin.1 Cod pr. civ ,  reclamantul şi-a precizat acţiunea arătând că faţă de prevederile art. 21 alin.1, 2 şi 21  din Legea 215/2001, calitate procesuală activă în cauză are Consiliul Judeţean M  reprezentant de preşedinte.

Faţă de aceste precizări s-a dispus conceptarea corectă în cauză a reclamantului.

În aceeaşi şedinţa publică, din oficiu, urmare a existenţei unui caz de incompatibilitate, s-a dispus disjungerea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta ŞD şi formarea unui dosar separat.

Ca urmare, în cauza de faţă instanţa a rămas învestită cu soluţionarea acţiunii formulată de Consiliul Judeţean M  reprezentant de preşedinte în contradictoriu cu pârâţii  BIV,  RCV, BCM, IMR .

Prin încheierea din data de 30.01.2014, a fot respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active  a reclamantului ca rămasă fără obiect, având în vedere  precizarea de acţiune; de asemenea, a fost respinsă şi excepţia lipsei procesului verbal de informare asupra avantajelor medierii,  întrucât această procedură a fost efectuată de instanţă conform art.2 pct.13  din Legea 192/2006.

La data de 19.02.2014 pârâtul BIV  a solicitat repunerea în dreptul de a formula întâmpinare, arătând că are domiciliul în B din data de 10.12.2010 şi a  luat  cunoştinţă de prezenta acţiune în data de 14.02.2014 când a venit în DTS.

Prin întâmpinarea formulată  pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada martie 2010-octombrie 2010,  arătând că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă în luna martie 2010, când s-a născut dreptul la acţiune, iar acţiunea a fost introdusă la 05.11. 2013, fiind depăşit termenul legal.

Pe fondul cauzei, respectiv pentru  perioada octombrie 2010 - iulie 2012 s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată,  invocând aceleaşi apărări ca şi cele formulate de pârâta IMR.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.02.2014, în raport de motivele invocate de pârâtul BIV şi de înscrisurile anexate, a fost admisă cererea de repunere în termenul de depunere a  întâmpinării.

De asemenea, la acelaşi termen de judecată reclamantul a arătat că referitor pârâta BCM  suma netă ce solicită să fie restituită de aceasta este de 2.040 lei încasată cu titlu de spor  de dispozitiv  în perioada martie 2010 - mai 2011 când a avut  calitate de personal contractual, ulterior aceasta fiind încadrată ca funcţionar public, conform înscrisurilor doveditoare anexate.

Analizând acţiunea în raport de actele și lucrările dosarului şi de dispozițiile legale incidente  în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Pârâţii BIV, RCV, BCM, IMR au fost  angajaţi ca personal contractual în cadrul Consiliului Judeţean M,  conform contractelor  individuale de muncă depuse la dosar.

Ulterior raporturile de muncă dintre părţi au încetat la următoarele date: BIV la data de 19.07.2012 conform dispoziţiei  35/D/2012  prin s-a dispus încetarea detaşării acestuia în cadrul reclamantului, RCV la data de 08.10.2012 conform dispoziţiei  nr. 93/D/2012, BCM  în luna mai  2011, conform dispoziţiei nr. 257/2011,  IMR  la data de  25.06.2012 conform dispoziţiei nr. 340/2012.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul Consiliul Judeţean M reprezentant de preşedinte solicită obligarea pârâţilor  la plata sumelor nete reprezentând  sporul  de dispozitiv de 25%  încasat necuvenit  în perioada  martie 2010 până la încetarea raporturilor de muncă.

În baza art. 248 al. 1 Cod proc. civ. instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei prescripției dreptului la acţiune invocată de pârâţii BIV şi IMR.

Potrivit  art. art. 268 al. 2 Codul muncii republicat ( anterior art.283  alin.2 ) „cererile în vederea soluţionării unui  conflict de muncă pot fi formulate  în 3 ani de la data naşterii  dreptului.”

În cauză, excepţia prescripţiei este invocată pentru drepturile băneşti plătite în perioada martie 2010 - octombrie 2010, rezultând că sunt aplicabile dispoziţiile Decretului 167/1978 privind prescripția extinctivă coroborate cu dispoziţiile Codului  muncii.

Potrivit art.3 din acest decret termenul de prescripţie este de 3 ani, art.7 dispunând că  „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune”.

Aceste acte normative -  Codul muncii şi Decretul 167/1958  -  nu prevăd în concret  care este data naşterii dreptului la acţiune,  astfel că se aplică regula generală potrivit cu care prescripţia începe să curgă la data când dreptul subiectiv  a fost încălcat sau contestat ori la data la care dreptul la acţiune trebuie exercitat, chiar în lipsa unei contestaţii sau încălcări.

Prin urmare, dreptul la acţiune se naşte când există interesul titularului dreptului subiectiv de a recurge la acţiunea în justiţie pentru protejarea dreptului său.

În cauză, dreptul subiectiv al angajatorului de a cere restituirea s-a născut în momentul efectuării plăţii, însă acest drept nu coincide cu dreptul la acţiune pentru recuperarea pagubei, data naşterii acestui din urmă drept fiind data când s-a stabilit că plata s-a efectuat nelegal.

Naşterea dreptului  angajatorului de a pretinde de la salariat restituirea sumelor plătite nelegal a avut loc la data de 06.09.2012 când prin decizia nr. 52/2012 organul de control  a stabilit că sumele plătite angajatului cu titlu indemnizaţie de dispozitiv  nu erau cuvenite, conform legislaţiei în vigoare pe perioada supusă controlului.

Până la această dată angajatorul a plătit sumele ca drepturi salariale, având convingerea că acţionează în temeiul unei dispoziţii legale, astfel că nu exista  interesul de  a cere salariatului să le restituie şi nu era  născut dreptul său la acţiune conform  art. 256 Codul muncii.

Acest drept s-a născut atunci când angajatorul a cunoscut că a făcut o plată nelegală, respectiv când modul de plată a salariilor a făcut obiectul controlului financiar din partea organelor competente, de la acest moment calculându-se termenul de prescripţie de 3 ani.

 Aşa fiind, se constată că în raport de data actului de control - 06.09.2012, acţiunea în restituirea sumelor nelegal plătite a fost introdusă la data de  05.11.2013,  în termenul de prescripţie de 3 ani, motive pentru care excepţia invocată este nefondată urmând să fie respinsă.

Pe fondul cauzei instanţa reţine că  prin decizia 52/2012  a Camerei de Conturi Ms-a constatat că în exerciţiile bugetare 2010, 2011, 2012 s-au efectuat plăţi salariale nelegale angajaţilor UATJ M (funcţionari publici şi personal contractual) prin acordarea sporului  de dispozitiv  în cuantum de 25% din salariul de încadrare începând cu 01.06.2006  conform hotărârii nr.70/2006 a Consiliului Judeţean M.

Prin actul de control s-a reţinut că  acest drept salarial a fost acordat nejustificat în perioada 2010 - 2012 reţinându-se că această indemnizaţie până la data intrării în vigoare a Legii 330/2009 era reglementată prin lege numai pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională.

Prin adoptarea Legii 330/2009 începând cu data de 01.01.2010 s-a instituit un sistem unitar de salarizare a personalului di sistemul bugetar, în art.30 alin1 din lege prevăzându-se că numai sporurile acordate prin legi şi hotărâri ale Guvernului se introduc în salariul de bază, organul de control reţinând că la data acordării sporului de dispozitiv acesta nu a avut la bază o lege sau o hotărâre de guvern aplicabilă salariaţilor entităţii verificate.

Prin aceeaşi decizie s-a constatat că pentru  perioada ianuarie – februarie 2010 sporul de dispozitiv s-a acordat în baza acordului colectiv de muncă/contractul colectiv de muncă şi intră sub incidența Legii 84/2012, iar pentru perioada martie 2010- iulie 2012 acest spor s-a acordat în baza dispoziţiilor ordonatorului de credite.

Cât priveşte sumele plătite cu titlu de spor de dispozitiv în procent de 25% în perioada  martie 2010- până la încetarea raporturilor de muncă ale pârâţilor,  instanța  reţine că art. 30 alin.1 din Legea cadru 330/2009 şi art. 10 din OUG 1/2010 determină modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar începând cu anul 2010 şi exclud explicit din calculul noului salariu drepturile salariale acordate prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor, sumele compensatorii urmând a fi acordate numai pentru drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului şi care nu se mai regăsesc în noua lege a salarizării

În cauză, indemnizaţia de dispozitiv a fost acordată pârâţilor, foşti angajaţi  în cadrul Consiliul Judeţean M,  prin hotărârea nr.70/2006, începând cu 01.06.2006, fără să se stabilească o dată finală până la care se va beneficia de această indemnizaţie.

Acest act administrativ a fost contestat în instanţă de către Prefectul judeţului M, iar prin sentinţa nr.1696/13.11.2006 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, irevocabilă prin decizia nr.1199/04.04.2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins acţiunea, fiind menţinută hotărârea nr.70/2006.

Ulterior, prin decizia în interesul legii  nr.37/14.12.2009 pronunţată  de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a  statuat că dispoziţiile art.13 din Legea nr.138/1999 se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în subordinea instituţiilor publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept  salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului minister de interne.

Prin urmare, se constată că indemnizaţia de dispozitiv de 25% se acordă  numai anumitor categorii de personal, expres prevăzute, aşa cum rezultă şi din decizia nr.37/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâţii  neîncadrându-se în această categorie, întrucât au fost  angajaţi  ca personal contractual în cadrul Consiliului Judeţean M.

Faţă de faptul că prin actul administrativ în baza căruia a fost acordată indemnizaţia de dispozitiv, respectiv hotărârea nr.70/2006 a Consiliului Judeţean Mehedinţi,  nu se stabileşte data până la care se va beneficia de acest spor, se apreciază că efectele acestui act urmează să se producă până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei stabilite în sarcina instituţiei publice, respectiv până la data pronunţării deciziei în interesul legii nr.  37/14.12.2009 prin care s-a stabilit categoriile de personal care beneficiază de acest drept.

Cât priveşte acordarea indemnizaţiei de dispozitiv pe anul 2010 se apreciază că este întemeiată apărarea formulată de  pârâţii  IMR  şi RCV în sensul că pentru acest an sunt incidente dispoziţiile Legii 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit art.1 din acest act  normativ „prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:

a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă şi necontestate la instanţele judecătoreşti competente;

b) hotărârilor consiliilor locale şi judeţene;

c) contractelor de muncă/convenţiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene, conform Ghidului de finanţare, în care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sau unităţile şi instituţiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener”.

De asemenea, art.2 din aceeaşi lege  dispune că „Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condiţiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii. Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie”.

Din interpretarea dispoziţiilor Legii 84/2012 rezultă că acest act normativ se referă la veniturile de natură salarială stabilite pentru personalul din sectorul bugetar până la data de 01.01.2011 când a intrat în vigoare Legea cadru nr.284/2010 - art. 46 din lege; de asemenea, această lege se aplică veniturilor de natură salarială stabilite în condiţiile art.1 lit. a-c, aprobându-se exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condiţiile art. 1, urmare a constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi.

 Faţă de dispoziţiile Legii 84/2012 privind amnistia fiscală se apreciază că sumele încasate de pârâţi în perioada martie - decembrie 2010 cu titlu de indemnizaţie de dispozitiv nu se impun a fi restituite, întrucât această indemnizaţie s-a acordat în baza hotărârii nr.70/2006 a Consiliului Judeţean M, fiind îndeplinite condiţiile art.1 lit. b din lege. Prin urmare, amnistia fiscală operează pentru întreg anul 2010, ci nu numai pentru perioada ianuarie – februarie 2010 cum s-a reţinut de Camera de Conturi Mehedinţi în sensul că această indemnizaţie s-a acordat  în baza contractului colectiv de muncă nr.1160/18.02.2008.

 Acest contract a fost valabil  până în luna februarie 2010, iar ulterior indemnizația de dispozitiv s-a acordat în continuare în baza hotărârii nr.70/2006 a Consiliului Judeţean Mehedinţi( conform notelor scrise depuse de reclamant la filele 76, 136 dosar).

Cât priveşte acordarea aceleiaşi indemnizaţii  în anii 2011, 2012 se reţine că  în  perioada ianuarie 2011- iulie 2012 această indemnizație nu a fost acordată prin lege sau hotărâre a guvernului, iar faptul că actele  administrative de acordare a acestei indemnizaţii  nu  au fost contestate nu conduce la concluzia că sporul de dispozitiv se impune a fi acordat tuturor salariaţilor, cât timp prin decizia în interesul legii nr.37/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit categoriile de personal care beneficiază de acest drept.

 Având în vedere calitatea pârâţilor  de foşti angajaţi cu contract individual de muncă  în cadrul Consiliului Judeţean M, se apreciază că aceştia  nu erau  îndreptăţiţi  la plata  indemnizaţiei de dispozitiv în procent de 25% în perioada ianuarie 2011-  până la încetarea raporturilor de muncă.

Potrivit art. 256 al. 1 Codul muncii „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.”

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 254 Codul muncii privind răspunderea patrimonială a salariaţilor, aşa cum susţin pârâţii  BIV şi  IMR, ci dispoziţiile art. 256 Codul muncii privind restituirea sumelor nedatorate, deoarece răspunderea patrimonială se întemeiază pe o faptă săvârşită cu vinovăţie, ceea ce nu este cazul în speţă, în timp ce obligaţia de restituire se întemeiază pe plata lucrului nedatorat.

Faţă de dispoziţiile art. 256 al. 1 Codul muncii, urmează să fie obligaţi  pârâţii să plătească reclamantului următoarele sume nete reprezentând sporul de dispozitiv în procent de 25% încasate necuvenit,  respectiv : BIV -7.139 lei pentru perioada 01.01.2011-19.07.2012, RCV -2.648 lei pentru perioada 01.01.2011- iulie 2012, BCM -705 lei pentru perioada 01.01.2011- mai 2011, IMR  -4.153 lei  pentru perioada 01.01.2011-25.06.2012.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, se constată că acţiunea precizată este întemeiată, urmând să fie admisă în parte.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.  2660/23.06.2014  pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care au fost respinse apelurile declarate de pârâţii BIV, IMR.

Domenii speta

Spete similare