Drept retentie

DOSAR NR. 9923/288/2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÎMNICU VÎLCEA

SECŢIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.4246

SENTINŢA CIVILĂ nr. 3295

Şedinţa publică de la 18 iunie 2014

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE:  E C S

GREFIER: G P

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii civile formulate de reclamantul P. M. în contradictoriu cu pârâtele C.A. şi  F. I., având ca obiect întoarcerea executării silite şi pretenţii .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, au lipsit părţile.

Dată fără citare. 

Grefierul de şedinţă expune referatul cauzei învederându-se că desfăşurarea dezbaterilor asupra fondului cauzei a fost consemnată în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 02 iunie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa a amânat pronunţarea la data de 10 iunie 2014, pentru ca părţile să depună concluzii scrise, şi, ulterior, având nevoie de timp în vederea deliberării , la data de 17 iunie 2014 şi la această dată. 

INSTANŢA,

Deliberând, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată şi cererea de modificare

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vîlcea sub nr. 9923/288/13 septembrie 2013, reclamantul PM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.A., întoarcerea executării silite din dosarul nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin”, în sensul repunerii părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea către el a imobilului alcătuit din teren în suprafaţă de 600 mp şi construcţie, situat în municipiul Rm.Vîlcea, (…);

1.2. În subsidiar, în cazul imposibilităţii restituirii bunului, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească contravaloarea dreptului de retenţie respectiv suma de 126.955 de lei, actualizată la zi, începând cu data de 07 ianuarie 2008 până la data plăţii efective.

1.3. Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.4. Motivând în fapt cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că asupra imobilului sus-menţionat are un drept de retenţie, instituit prin sentinţa civilă nr. 97/2004, pronunţată de Judecătoria Rm.Vîlcea, pentru plata unei diferenţe de preţ şi pentru cheltuielile de conservare şi îmbunătăţire a imobilului anterior-menţionat, şi că este terţ faţă de actul de adjudecare emis în favoarea pârâtei, pe care aceasta l-a pus în executare în dosarul de executare nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin”.

A mai arătat reclamantul că actele de executare emise împotriva sa în dosarul de executare sus-menţionat au fost anulate în cadrul contestaţiei la executare formulate de el, prin decizia civilă nr. 1.033/R/22 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Vîlcea, reţinându-se că formele de executare sunt nelegale, întrucât el se afla în posesia legală a bunului, în temeiul dreptului de retenţie.

A menţionat reclamantul că solicită restituirea bunului, având în vedere că pârâta nu a înţeles să-i restituie bunul imobil de care a fost deposedat în mod nelegal.

1.5. În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 404 2 alin. (3) şi 404 3 C.pr.civilă din 1865.

1.6. În interogatoriul luat la data de 28 octombrie 2013 (fila 38), reclamantul a precizat că, prin al doilea capăt de cerere, solicită, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 126.955 de lei noi, compusă din suma de 92.000 de lei  vechi – avans preţ, achitat cu ocazia adjudecării imobilului, şi suma de 782.989.195 de lei vechi, ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de conservare şi îmbunătăţire aduse imobilului, la care se adaugă actualizarea de la data de 07 ianuarie 2008, moment ce reprezintă data adjudecării imobilului de către pârâtă. 

1.7. Reclamantul a solicitat actualizarea sumei până la data plăţii.

1.8. La acelaşi termen, fiind prima zi de înfăţişare, reclamantul a solicitat chemarea în judecată şi a actualului proprietar al imobilului, care a fost individualizat prin cererea de la fila 73, ca fiind pârâta F.I., solicitând, în continuare, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea ambelor pârâte la plata sumei de 126.955 de lei, actualizată începând cu data de 07 ianuarie 2008 la zi.

2. Taxa judiciară de timbru

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 de lei, conform art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (filele 4 şi 26).

3. Întâmpinarea formulată de pârâta C. A.

3.1. În temeiul art. 215 C.pr.civilă din 1865, pârâta C.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate, excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune în sens material, excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecară, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată (filele 40-42).

3.2. În motivarea excepţiei de inadmisibilitate, pârâta a arătat că  cererea este inadmisibilă, întrucât reclamantul cere instanţei să se pronunţe asupra unei chestiuni care este de competenţa executorului judecătoresc, acesta având la îndemână să se adreseze executorului judecătoresc pentru respectarea deciziei civile nr. 1.033/R/2010, pronunţată de Tribunalul Vîlcea în dosarul nr. 1912/90/2010, respectiv să fie pus în posesie.

De asemenea, a susţinut că cererea de restituire a bunurilor este inadmisibilă, având în vedere că bunurile nu i-au aparţinut vreodată, iar obiectul hotărârii judecătoreşti invocate nu vizează vânzarea bunurilor prin licitaţie publică ori act de adjudecare, ci pe aceea a punerii în posesie, ca etapă subsecventă, în dosarul nr. 239/2008 al B.I.E.J „Buzatu Constantin”.

3.3. În motivarea excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune în sens material, pârâta a susţinut că dreptul reclamantului de a solicita executarea deciziei civile nr. 1.033/22 octombrie 2010, s-a prescris, împlinindu-se termenul de 3 ani.

3.4. În motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pentru capătul de cerere privind restituirea bunurilor, pârâta a susţinut că reclamantul nu a avut un drept de proprietate asupra bunurilor, astfel că nu poate solicita restituirea bunurilor, întrucât formele de executare din dosarul nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin” se referă la punerea în posesie a sa, nu la adjudecarea bunurilor prin licitaţie publică.

Or, Tribunalul Vîlcea a apreciat în decizia civilă nr. 1033/R/22 octombrie 2010, că reclamantul este titularul unui drept de retenţie şi că punerea în posesie a pârâtei s-a făcut de executorul judecătoresc fără analizarea acestui drept, nicidecum că adjudecarea bunurilor imobile s-a făcut cu încălcarea legii.

3.5. În motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a sa, pârâta a invocat faptul că nu este debitorul personal al reclamantului şi că nu mai este proprietara imobilului, acesta fiind înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.401/24 septembrie 2010, astfel că pretenţiile reclamantului trebuie să vizeze bunurile şi debitorul, nu persoana sa care este un cumpărător de bună-credinţă.

3.6. Pe fond, pârâta C.A. a solicitat respingerea cererii, motivând că reclamantul avea posibilitatea să recupereze creanţa în altă modalitate şi că acesta nu poate invoca propria culpă pentru nerecuperarea creanţei, potrivit pincipiului: „nemo auditur propria turpitudin allegans”.

În acest sens, pârâta a arătat că reclamantul, deşi avea un drept de retenţie faţă de numita S.E., nu l-a valorificat exclusiv din culpa acestuia, căci nu s-a înscris la masa credală în dosarul de faliment al  S.C. (….) S.N.C. (al cărui asociat era S. E.), pentru recuperarea creanţei, chestiune tranşată în dosarul nr. 354/288/2008, unde i s-au respins pretenţiile similare cu cele din prezenta cauză, prin sentinţa civilă nr. 6246/10 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Rm.Vîlcea, rămasă devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 897/11 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Vîlcea, astfel că există putere de lucru judecat faţă de considerentele hotărârii judecătoreşti.

A mai arătat pârâta că executarea silită împotriva asociaţiilor a  S.C. (…) S.N.C. nu s-a efectuat pe calea dreptului comun, ci sub imperiul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

De asemenea, după valorificarea bunului la licitaţie publică, a rămas un excedent de 38.946,17 de lei, conform extrasului de cont din 31 ianuarie 2010, emis de B.R.D., însă reclamantul nu a cerut acoperirea creanţei din această sumă.

4. Răspunsul reclamantului la întâmpinarea formulată de pârâta C.A.

4.1. Prin răspunsul la întâmpinare, depus la filele 75-77, reclamantul a solicitat respingerea excepţiilor invocate, după cum urmează:

4.2. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reclamantul a susţinut că termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 22 octombrie 2010, data pronunţării deciziei civile nr. 1.033/2010 a Tribunalului VÎlcea, astfel că, şi dacă se ia în considerare termenul general de prescripţie, de 3 ani, cererea de chemare în judecată a fost formulată cu mai mult de o lună înaintea împlinirii acestui termen. Reclamantul a opinat că termenul în care poate cere întoarcerea executării silite este de 10 ani, termen prevăzut de art. 405 C.pr.civilă din 1865, fiind vorba de un drept imobiliar.

4.3. Referitor la excepţia de inadmisibilitate, derivată din necompetenţa generală a instanţei, reclamantul a susţinut că instanţa de judecată este competentă să dispună întoarcerea executării silite, în temeiul art. 404 2 alin. (3) C.pr.civilă din 1865, respectiv instanţa de executare (decizia nr. 5/2012 a I.C.C.J.), având în vedere că decizia nr. 1.022/2010 nu a dispus şi întoarcerea executării silite.

4.4. Cu privire la excepţia de inadmisibilitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a sa pentru motivul că nu ar fi proprietarul bunurilor, reclamantul a susţinut, în esenţă, că nu pretinde respectarea unui drept de proprietate, ci repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea bunului, în vederea realizării şi respectării dreptului de retenţie, care a fost încălcat prin executarea nelegală realizată de pârâtă împotriva sa.

4.5. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.A., reclamantul a susţinut că pârâta are calitate procesuală pasivă chiar dacă a înstrăinat bunul imobil, întrucât ea este creditoarea din dosarul de executare în care s-a dispus anularea executării silite, iar, pe de altă parte, întoarcerea executării silite a fost solicitată şi în varianta obligării creditoarei pârâte la contravaloarea creanţei garantate cu dreptul de retenţie, în situaţia imposibilităţii restituirii bunului în posesia sa.

4.6. Reclamantul a susţinut că nu există putere de lucru judecat faţă de hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. 354/288/2008, întrucât nu s-a dispus nimic cu privire la dreptul său de retenţie şi a executării silite realizate de pârâtă împotriva sa, ci s-a analizat distribuţia preţului obţinut în urma executării silite şi s-a hotărât că nu poate participa la distribuţia preţului dacă nu s-a înscris la masa credală din dosarul de faliment.

4.7. A mai arătat reclamantul că nu a avut o creanţă împotriva S.C. …S.N.C., care era debitorul falit, ci împotriva persoanei fizice S. E., care nu a fost declarată în faliment, pentru ca el să se poată înscrie la masa credală formată în dosarul de faliment împotriva acestei persoane fizice.

A menţionat că nu-i poate fi imputat faptul că instanţele de judecată au înţeles să scoată executarea silită a persoanei fizice SE de sub imperiul dreptului comun. Dreptul său de retenţie a rămas valabil şi pârâta a cumpărat în cunoştinţă de cauză un bun grevat de un drept real în favoarea unui terţ. 

5. Întâmpinarea formulată de pârâta F. I.

5.1. În temeiul art. 215 C.pr.civilă din 1865, pârâta F. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată (filele 120 - 123), motivând, în esenţă, că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, având în vedere că ea este cumpărător de bună-credinţă, bazată pe verificarea cărţii funciare în care era înscris imobilul, astfel că restituirea imobilului către reclamant o prejudiciază prin încălcarea dreptului de proprietate dobândit legal prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.401/24 septembrie 2010.

A menţionat pârâta că dreptul de retenţie al reclamantului a fost înscris în cartea funciară ulterior cumpărării imobilului, la data de 18 ianuarie 2011, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. 1612/18 ianuarie 2011, depus de reclamant la dosar.

5.2. În continuare, a susţinut că a cumpărat imobilul liber de sarcini şi că nu există niciun raport juridic obligaţional între ea şi reclamant, iar anularea formelor de executare din dosarul nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin” are ca efect întoarcerea executării silite numai faţă de pârâta C.A., conform art. 404 alin. (2) C.pr.civilă din 1865. Dreptul de retenţie este un drept real imperfect, respectiv constituie o garanţie pur pasivă, în sensul că nu-i conferă reclamatului prerogativa urmăririi bunului prin restituire de la dobânditorul de bună-credinţă.

5.3. În plus, a susţinut pârâta, reclamantul nu a depus toate diligenţele pentru a recupera suma pretinsă de la pârâta C. A., cea care a adjudecat imobilul, dar mai ales de la SE. 

5.4. A mai susţinut pârâta că reclamantul nu poate intra în posesia bunului imobil, deoarece, pe lângă preţul plătit vânzătoarei C. A., ea a făcut îmbunătăţiri care i-au sporit considerabil valoarea, respectiv: a introdus lumină electrică, a tras apa în casă cu hidrofor de la o fântână săpată în curtea casei, a făcut canalizare, a tencuit exterior şi interior, a pus ferestre şi uşi în toată casa, a turnat şapă, a construit balcon, 2 scări interioare şi multe altele.

6. Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta F.I.

6.1. La data de 19 februarie 2014, pârâta F. I. a formulat cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu pârâta C.A., solicitând ca, în situaţia în care instanţa va admite primul capăt de cerere, chemata în garanţie să răspundă pentru evicţiune totală, iar, dacă se va admite al doilea capăt de cerere, să fie despăgubită cu suma dispusă de instanţă şi cheltuielile de judecată. (filele 138-140).

Pârâta a precizat cererea de chemare în garanţie la data de 24 februarie 2014, în sensul că, dacă se va dispune întoarcerea executării silite, chemata în garanţie să-i plătească suma de 270.000 de lei, contravaloarea preţului imobilului, şi suma de 430.000 de lei, contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire, executate după cumpărarea imobilului.

Cererea de chemare în garanţie a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei (fila 141).

7. Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta C. A.

7.1. La data de 24 februarie 2014, pârâta C. A. a formulat cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu S. E. şi S. C, prin care a solicitat rezolvirea actului de adjudecare nr. 63/19 decembrie 2007 al B.I.E.J. „Radu Marius” şi să-i oblige, în solidar, la plata sumei de 230.000 de lei, reprezentând preţul achitat pentru cumpărarea imobilului, şi la plata tuturor cheltuielilor efectuate cu licitaţia publică şi pentru a intra în posesia şi proprietatea imobilelor, sume actualizate cu indicele de inflaţie la zi.

7.2. În situaţia admiterii pretenţiilor în cuantum de 126.955 de lei, pârâta a solicitat să fie obligaţi, în solidar, la plata acestei sume.

8. Cererile de chemare în garanţie au fost disjunse şi înregistrate în dosarul nr. 7450/288/2014. 

8.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 24 februarie 2014 (filele 143 - 145), instanţa a admis excepţia de tardivitate a formulării cererilor de chemare în garanţie, invocată de reclamant, şi a dispus disjungerea celor două cereri de chemare în garanţie şi înregistrarea separată, fiind format dosarul nr. 7450/288/2014.

9. Probele

9.1. Reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, proba cu înscrisuri.

9.2. Pârâta CA a solicitat, prin întâmpinare, proba  cu înscrisuri, proba cu mărturisirea reclamantului şi orice probă necesară.

9.3. Pârâta FI a solicitat, prin întâmpinare, proba cu înscrisuri şi audierea martorilor Floricel Monica şi Ţugulan Mariana, pentru a dovedi buna-credinţă la data achiziţionării imobilului şi a lucrărilor efectuate la imobil.

9.4. Probele au fost discutate în şedinţa din data de 24 februarie 2014 (filele 143-145), ocazie cu care instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de toate părţile.

9.5. Instanţa a respins restul probatoriului solicitat de pârâta CA, respectiv: proba cu mărturisirea reclamantului pe aspecte vizând înscrierea sa pe tabloul creditorilor în dosarul de faliment nr. 13/90/2000, având în vedere că acesta nu a contestat acest fapt, şi cererea de ataşare a dosarelor nr. 63/2007 al B.I.E.J. „Radu Marius” (în care a fost adjudecat imobilul în discuţie în favoarea pârâtei CA).

9.6. De asemenea, instanţa a respins proba testimonială solicitată de pârâta FI pentru a dovedi buna-credinţă la data achiziţionări imobilului şi a prorogat pronunţarea asupra probei testimoniale solicitate de aceeaşi pârâtă pentru a dovedi îmbunătăţirile efectuate la imobil, după ataşarea dosarului nr. 9361/2003.

9.7. În şedinţa din data de 24 martie 2014 (filele 181 şi 182), instanţa a respins cererea pârâtei CA privind ataşarea dosarului de faliment nr. 13/90/2000, cu menţiunea că pârâta are posibilitatea să depună înscrisuri din acel dosar, precum şi cererea de audiere a martorei SE, pentru a dovedi stadiul construcţiei la momentul adjudecării de către reclamant şi a lucrărilor efectuate de acesta. 

9.8. În cauză, au fost administrate proba cu înscrisurile depuse de părţi, au fost ataşate dosarele nr. 2160/2002, 9361/2003, 354/288/2008 şi 9172/288/2008 ale Judecătoriei Rm.Vîlcea, au fost solicitate înscrisurile care au stat la baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului de numiţii SE şi Sc (filele 222-229), procesele-verbale de situaţie şi rapoartele de evaluare a imobilului efectuate în dosarele de executare nr. 47/2003 al B.I.E.J. „Răducă Ioan” (filele 229 - 256) şi nr. 67/2003 al B.I.E.J. ”Radu Marius” (filele 209 - 216).

9.9. La cererea pârâtei CA, în şedinţa din data de 14 aprilie 2014 (filele 204 şi 205), instanţa a dispus ataşarea dosarele nr. 4779/1999 şi nr. 3104/2000 ale Judecătoriei Rm.Vâlcea, însă dosarul nr. 3104/2000 nu a putut fi ataşat, întrucât a fost distrus ca urmare a expirării termenului de păstrare (referatul grefierului de şedinţă – fila 270), iar dosarul nr. 4779/1999, în care reclamantul a solicitat vânzarea silită a imobilului a fost scos de pe rolul instanţei şi înaintat Biroului executorilor judecătoreşti, în vederea continuării vânzării, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000 (fila 221).

9.10. Din oficiu, s-au luat interogatorii pârâtelor (filele 179 şi 180).

 10. Soluţionarea excepţiilor procesuale

10.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 10 februarie 2014 (filele 129-131), instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CA privind plata sumei de 9.200 de lei noi, reprezentând diferenţa de preţ achitat de reclamant cu ocazia adjudecării bunului imobil, şi a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CA pentru capătul de cerere privind întoarcerea executării silite şi pentru restul pretenţiilor, excepţie invocată de aceasta.

10.2. Instanţa a respins restul excepţiilor invocate de această pârâtă, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 10 februarie 2014.

10.3. În aceeaşi şedinţă, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei FI pentru capătul de cerere prin care se solicită obligarea sa la plata sumei de 9.200 de lei, reprezentând diferenţa de preţ achitat de reclamant cu ocazia adjudecării bunului imobil.

 11. Analizând motivele prezentate de părţi, prin prisma probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale în materie, instanţa reţine: 

În fapt:

11.1. Imobilul situat în municipiul Rm.Vîlcea, (…), alcătuit din teren, în suprafaţă de circa 600 mp, şi casă, a fost dobândit în proprietate de soţii Sc şi SE prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3.384/17 octombrie 1996 de B.N.P. „Ion Holohan” din municipiul Rm.Vîlcea (fila 223).

11.2. Prin sentinţa civilă de partaj bunuri comune nr. 4.900/02 iulie 1998, pronunţată de Judecătoria Rm.Vîlcea, la cererea reclamantului, imobilul a fost atribuit în lotul numitei SE, care era debitoarea reclamantului pentru suma de 14.800 DM, în baza contractului de împrumut autentificat în data de 21 februarie 1997 de B.N.P. „Holohan Ion” din municipiul Rm.Vâlcea  (fila 134 din dosarul ataşat nr. 2160/2002 al Judecătoriei Rm.Vîlcea). 

11.3. Prin ordonanţa nr. 5613 bis/03 iunie 2000, pronunţată de Judecătoria Rm.Vîlcea în dosarul nr. 4779/1999, imobilul a fost adjudecat în favoarea reclamantului, în contul creanţei pe care o deţinea faţă de SE, şi reclamantul a mai achitat suma de 92.000.000 de lei vechi cu titlu de diferenţă de preţ (fila 28), suma fiind încasată de numita SE. Reclamantul a intrat în posesia imobilului la data de 20 noiembrie 2000, conform procesului-verbal întocmit de executorul Bunescu Dumitru în dosarul nr. 3104/2000 (fila 13 din dosarul ataşat nr. 9361/2003 al Judecătoriei Rm.Vîlcea).

11.4. Actele de executare au fost desfiinţate prin decizia civilă nr. 1383/2001, pronunţată de Tribunalul Vîlcea în dosarul nr. 2158/civ/2001 (filele 7 şi 8 din dosarul ataşat nr. 9361/2003 al Judecătoriei Rm.Vîlcea), după care imobilul a fost adjudecat din nou în favoarea reclamantului prin actul de adjudecare nr. 94/23 ianuarie 2002 al B.I.E.J. „Răduca Constantin” din dosarul de executare nr. 94/2001 (fila 4 din dosarul ataşat nr. 2160/2002 al Judecătoriei Rm. Vîlcea), care a fost anulat prin decizia civilă nr. 1545/2002, pronunţată de Tribunalul Vîlcea în dosarul nr. 2286/2002 (filele 9-12 din acelaşi dosar şi 105 şi 106 din dosarul nr. 2286/2002 al Tribunalului Vîlcea), după care imobilul a fost adjudecat, din nou, la data de 25 ianuarie 2006 în favoarea reclamantului în dosarul nr. 165/2005 al B.I.E.J. „Vârgă Ioan”, anulat prin decizia civilă nr. 347/R/08 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Vîlcea în dosarul nr. 895/90/2007 (filele 117-121 din dosarul ataşat nr. 354/288/2008, recurs).

11.5. Prin sentinţa civilă nr. 1.768/13 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Vîlcea, imobilul în discuţie a fost atras la masa credală a S.C. „..” S.R.L., ca bun proprietate personală a asociaţiilor acestei societăţi, aflată în faliment, conform art. 112 din Legea nr. 64/1995.

11.6. La data de 01 octombrie 2003 (dosar nr. 9361/2003 al Judecătoriei Rm.Vîlcea), SE şi Sc au chemat în judecată pe reclamant, solicitând restabilirea situaţiei anterioare executării silite şi evacuarea reclamantului din imobil, iar reclamantul a solicitat, pe cale reconvenţională, instituirea unui drept de retenţie pentru suma de 92.000.000 de lei vechi, achitată cu titlu de diferenţă de preţ (actualizată la suma de 200.000 de lei vechi), şi pentru suma de 700.000 de lei vechi, reprezentând contravaloarea lucrărilor de conservare şi îmbunătăţire a imobilului.

11.7. Prin sentinţa civilă nr. 97/14 ianuarie 2004, pronunţată de Judecătoria Rm.Vîlcea în dosarul nr. 9361/2003, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de SE şi Sc şi a fost admisă cererea reconvenţională formulată de reclamant, în sensul  instituirii unui drept de retenţie asupra imobilului situat în Rm.Vîlcea, (….), până la plata de către SE a diferenţei de  preţ achitate la adjudecarea bunului de către reclamant şi a cheltuielilor de conservare şi îmbunătăţire a imobilului. În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamantul a depus un raport de expertiză întocmit de expertul Stoicea Mircea în cadrul dosarului de executare nr. 47/2003 din care rezultă că a efectuat lucrări în valoare de 782.989.195 de lei vechi (filele 40-63 din dosarul nr. 9361/2003).

11.8. În apel, prin decizia civilă nr. 1027/A/20 mai 2004 (dosar nr. 807/2004), Curtea de Apel Piteşti a menţinut sentinţa cu privire la instituirea dreptului de retenţie în favoarea reclamantului şi a modificat-o cu privire la cererea de chemare în judecată, dispunând evacuarea reclamantului din imobil, cu motivarea că sentinţa va putea fi pusă în executare numai după achitarea sumelor de bani pe care reclamantul din cauza de faţă, „în calitate de deţinător al bunului”, le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea şi îmbunătăţirile acestuia.

Instanţa de apel a reţinut în motivare că, din probele dosarului, rezultă că valoarea lucrărilor este de 782.989.195 de lei, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul Stoicea Mircea în dosarul nr. 47/2003.

11.9. În recurs, prin decizia civilă nr. 1567/R/11 noiembrie 2005, (dosar nr. 2525/CIV/2005 al Curţii de Apel Piteşti), s-a menţinut soluţia privitoare la dreptul de retenţie. Instanţa de recurs a reţinut că, în mod corect, s-a instituit dreptul de retenţie fiind făcută dovada legăturii dintre bun şi datorie, chiar dacă soţii Stanca contestă cheltuielile de îmbunătăţire şi de conservare a imobilului, „stabilite de altfel prin raport de expertiză într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, recunosc datoria de 92.000.000 de lei vechi diferenţa de preţ, care prin ea însăşi conduce la instituirea dreptului de retenţie”.

11.10. Rezultă că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că valoarea lucrărilor de conservare şi de îmbunătăţire a imobilului, efectuate de reclamant la imobilul în litigiu, este de 782.989.195 de lei vechi, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert Stoicea Mircea în dosarul de executare nr. 47/2003 (filele 32-37).

11.11. Dreptul de retenţie instituit în favoarea reclamantului a fost înscris în Cartea funciară nr. 482 Rm.Vîlcea (fila 161), sub C 3, prin încheierea nr. 18.660/25 octombrie 2005, şi a fost radiat în data de 20 ianuarie 2006 (încheierea nr. 2.019/26 ianuarie 2006) în baza actului de adjudecare încheiat la data de 25 ianuarie 2006 de B.I.E.J. „Vîrgă Ioan” în favoarea reclamantului.

11.2. Actul de adjudecare sus-menţionat a fost desfiinţat prin sentinţa civilă nr. 315/2007, pronunţată de Tribunalul Vîlcea în dosarul nr. 895/90/2007, şi a deciziei civile nr. 347/R/08 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea (filele 117-121 din dosarul ataşat nr. 354/288/2008, recurs).

11.3. În data de 19 decembrie 2007, imobilul a fost adjudecat în favoarea pârâtei CA, în dosarul de executare nr. 63/2007 al B.I.E.J. „Radu Marius” din oraşul Brezoi, pentru preţul de 230.000 de lei, fiind întabulat dreptul de proprietate al pârâtei în cartea funciară a imobilului la data de 05 noiembrie 2008 (fila 57).

11.4. La distribuirea preţului, a participat şi reclamantul, fiindu-i distribuită suma de 127.070,96 de lei, însă procesul-verbal de distribuirea a preţului, întocmit de B.I.E.J. „Radu Marius” la data de 14 ianuarie 2008, în dosarul de executare nr. 64/2007, a fost anulat în cadrul contestaţiei la executare formulate de lichidatorul S.C. „…” S.N.C., prin sentinţa civilă nr. 6.246/10 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Rm.Vîlcea în dosarul nr. 354/288/2008 (filele 101-104), reţinându-se că, de la data atragerii bunului la masa credală, se aplică dispoziţiile Legii nr. 64/1995, respectiv Legii nr. 85/2006, astfel că nu au fost respectate dispoziţiile art. 121-123 din Legea nr. 85/2006, şi că reclamantul nu figurează înscris la masa credală a societăţii, deşi avea această posibilitate, întrucât răspunderea numitei SE şi executarea asupra bunurilor acesteia s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 1768/2003, pronunţată de Tribunalul Vîlcea, anterior obţinerii de către reclamant a titlului executoriu. 

Sentinţa civilă sus-menţionată a devenit irevocabilă în urma  respingerii recursului declarat de reclamant, prin decizia civilă nr. 897/11 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea  (filele 105 – 110)

11.5. În anul 2008, pârâta CA a solicitat predarea silită a imobilului, în temeiul actului de adjudecare, fiind pusă în posesie asupra imobilului la data de 10 noiembrie 2008 de către executorul  Buzatu Constantin în dosarul de executare nr. 239/2008.

11.6. Reclamantul a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin”, invocând dreptul de retenţie, contestaţia fiind respinsă de Judecătoria Rm.Vîlcea, prin sentinţa civilă nr. 1.772/12 februarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 9172/288/2008).

11.7. Prin decizia civilă nr. 1033/R/22 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Vîlcea în dosarul nr. 1912/90/2010 (filele 5 şi 6), a fost admis recursul declarat de reclamant şi, pe cale de consecinţă, s-a admis contestaţia la executare şi s-a dispus anularea formelor de executare din dosarul de executare nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin”, reţinând că dreptul de retenţie al reclamantului a fost înscris în cartea funciară a imobilului sub nr. 18660/25 octombrie 2005, anterior înscrierii dreptului de proprietate al adjudecatarului din data de 17 iulie 2007, astfel că, faţă de prevederile art. 518 alin. (4) C.pr.civilă din 1865, punerea în posesie asupra imobilului nu se putea realiza în cadrul executării silite, „părţile având la îndemână alte demersuri legale în vederea reglării raporturilor juridice”.

11.8. La data de 24 septembrie 2010, pârâta CA a vândut imobilul pârâtei FI, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.401/24 septembrie 2010 de B.N.P. „Banu Claudia Mihaela” din municipiul Rm.Vîlcea (fila 86).

În drept:

11.9. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CA în capătul de cerere privind întoarcerea executării silite şi fondul acestui capăt de cerere, instanţa reţine:

11.10. Potrivit art. 4041 C.pr.civilă din 1865: „În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit.

În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, cu excepţia situaţiei când îşi găseşte aplicare art. 449.”

11.11. Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că, în cadrul cererii de întoarcere a executării silite, au calitate procesuală părţile care au participat la executarea silită şi, implicit, avânzii-cauză ai acestora.

11.12. Cum reclamantul solicită întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin”, în urma căreia a fost scos din posesia bunului imobil asupra căruia avea constituit un drept de retenţie, pârâta CA are calitate procesuală pasivă în cererea de întoarcere a executării silite, pentru că aceasta a figurat ca creditor în dosarul de executare, chiar dacă a înstrăinat imobilul.

11.13. Faptul că aceasta a înstrăinat imobilul pârâtei FI atrage respingerea, pe fond, a cererii de întoarcere a executării silite faţă de pârâta CA, întrucât această pârâtă nu se mai află în posesia imobilului.

11.14. Instanţa urmează să respingă cererea de întoarcere a executării silite şi faţă de pârâta FI, reţinând:

11.15. Dreptul de retenţie a fost reglementat expres prin Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011, dată până la care existau doar dispoziţii izolate, incidente anumitor materii, din care s-au conturat condiţiile de naştere a acestui drept, caracteristicile, prerogativele oferite titularului său şi modul de stingere.

11.16. Dreptul de retenţie a fost definit ca un drept subiectiv civil ce conferă titularului său (creditor al datoriei născute în legătură cu lucrul) puterea de a reţine şi a refuza restituirea unui bun până când debitorul său va stinge obligaţia ce s-a născut în sarcina sa, în legătură cu bunul respectiv.

11.17. Fiin un drept real de garanţie imperfect ce conferă titularului său doar dreptul de a refuza restituirea bunului, nu şi dreptul de a urmări imobilul în mâna oricui s-ar afla, dreptul de retenţie apare ca un drept asupra bunului şi nu asupra valorii lui.

11.18. Prin urmare, în situaţia în care titularul dreptului de retenţie a fost deposedat de bun, cum ar fi valorificarea sa în cadrul oricărei proceduri de executare silită, dreptul de retenţie se stinge, indiferent de persoana care a declanşat procedura silită, chiar dacă acesta este retentorul.

11.19. În acest sens, art. 518 alin. (3) C.pr.civilă din 1865, în vigoare la data adjudecării bunului de către pârâta CA, prevedea că, de la data întabulării imobilului adjudecat, acesta „rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.”

11.20. În acelaşi sens, erau şi prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în forma existentă la data adjudecării imobilului de către pârâta CA (anterior modificării prin Legea nr. 169/2010), conform cărora: „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau de lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii.”

11.21. Aceeaşi raţiune se regăseşte şi în reglementările noului Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, respectiv art. 2498 care prevăd:„ (1) Dreptul de retenţie este opozabil terţilor fără îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate.

(2) Cu toate acestea, cel care exercită un drept de retenţie nu se poate opune urmăririi silite pornite de un alt creditor, însă are dreptul de a participa la distribuirea preţului bunului, în condiţiile legii.”

11.22. În speţă, însă, prin decizia civilă nr.1033/R/22 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Vîlcea în dosarul nr. 1912/90/2010, s-a recunoscut existenţa dreptului de retenţie al reclamantului, şi după adjudecarea imobilului de către pârâta CA, şi s-a statuat că reclamantul a fost scos în mod nelegal din posesia imobilului pe calea executării silite.

11.23. Hotărârea judecătorească sus-menţionată a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâta CA şi are putere de lucru judecat faţă de aceasta şi faţă de pârâta FI, subdobânditoarea bunului imobil, astfel că se consideră că dreptul de retenţie al reclamantului nu s-a stins prin deposedarea ilegală a reclamantului de bunului imobil.

11.24. În acest sens, sunt şi reglementările art. 2499 alin. (2) din actualul Cod civil: „Deposedarea involuntară de bun nu stinge dreptul de retenţie. Cel care exercită acest drept poate cere restituirea bunului, sub rezerva regulilor aplicabile prescripţiei extinctive a acţiunii principale şi dobândirii bunurilor mobile de către posesorul de bună-credinţă. 

11.25. Restituirea bunului de către pârâta FI nu poate fi admisă, întrucât aceasta este dobânditor de bună-credinţă, buna-credinţă a acesteia fiind prezumată până la proba contrară, conform principiului de drept reglementat de art. 1899 alin. (2) Cod civil din 1864, în vigoare la data dobândirii imobilului. Reclamantul nu a făcut dovada contrară bunei-credinţe şi contestaţia la executare formulată de acesta împotriva actelor de executare din dosarul nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin” nu a fost notat în cartea funciară, pentru a se putea susţine că aceasta a luat cunoştinţă de litigiu din cartea funciară.

11.26. Pentru aceste considerente, instanţa va respinge capătul de cerere privind întoarcerea executării silite din dosarul nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin” faţă de ambele pârâte.

11.27. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CA în capătul de cerere privind plata sumei de 78.298,9195 de lei noi, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire şi conservare a imobilului, actualizată cu indicele de inflaţie, şi a fondul acestui capăt de cerere, instanţa reţine: 

11.28. Instanţa face menţiunea că, în şedinţa din data de 10 februarie 2014 (filele 129-131), a  admis excepţia lipsei calităţii procesuale a ambelor pârâte cu privire la suma de 9.200 de lei noi, achitată de reclamant cu titlu de diferenţă preţ de adjudecare (fila 28), reţinând în esenţă că această sumă a fost încasată de numita SE, cu ocazia adjudecării imobilului de reclamant, în anul 2000, şi că, nefiind vorba de o conexiune materială a creanţei cu imobilul ce face obiectul dreptului de retenţie, această creanţă nu poate fi solicitată de la subdobânditorii imobilului, ci de la persoana în patrimoniul căreia a intrat creanţa, cu titlu de preţ.

11.29. Contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire şi conservare a imobilului a fost stabilită cu putere de lucru judecat în dosarul nr.  9361/2003 al Judecătoriei Rm.Vîlcea la suma de 782.989.195 de lei vechi, astfel cum s-a prezentat la paragrafele 11.7.- 11.9., lucrări care au fost confirmate şi în dosarul de faţă cu înscrisurile şi planşele foto depuse de reclamant, din care se observă că, la data intrării în posesia imobilului, clădirea era edificată în stadiul parter şi etaj, fără acoperiş şi finisaje, iar reclamantul a efectuat lucrări de mansardare, învelitoare, acoperiş, finisaje, tocărie, introducere curent electric la intrarea principală şi etajul I, fosă septică, canalizare, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expertul Stoicea Mircea (filele 29-37, 233-256), raport avut în vedere de instanţele de judecată de la fond şi din căile de atac în dosarul în care s-a instituit dreptul de retenţie al reclamantului.

11.30. În acest sens sunt planşele foto de la filele 198 şi 199 (imobilul în stadiul intrării în posesia reclamantului), filele 200 şi 201 (imobilul în stadiul ajuns după efectuarea îmbunătăţirilor de către reclamant), planşele foto depuse  de pârâta FI la filele 169-178, şi procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc Răduca Constantin în dosarul de executare nr. 47/2003, la data de 16 aprilie 2003 (fila 230).

11.31. Potrivit art. 1345 C.civil din 1864 (în vigoare la data desfiinţării actului de adjudecare al reclamantului), în cazul desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul este obligat să restituie cumpărătorului cheltuielile necesare (făcute pentru conservarea bunului) şi utile (care sporesc valoarea lui).

11.32. În situaţia în care bunul a fost înstrăinat altei persoane, aceasta din urmă are obligaţia să-l despăgubească pe cumpărător, întrucât cheltuielile profită proprietarului actual, iar vânzătorul va fi obligat numai în subsidiar, proprietarul actual având posibilitatea de a se îndrepta împotriva vânzătorului către el.

11.33. Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasiva a pârâtei CA cu privire la acest capăt de cerere şi va admite pretenţiile numai faţă de pârâta FI, proprietarul actual al imobilului, urmând să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 78.298,9195 de lei noi, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire şi de conservare efectuate de reclamant la imobilul în litigiu, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 15 mai 2005 până la data plăţii efective.

11.34. Instanţa dispune actualizarea sumei de la data de 15 mai 2005, având în vedere că suma de 78.298,9195 de lei a fost stabilit de expertul Stoicea Mircea la data de 15 mai 2005 (fila 37), iar reclamantul a solicitat plata acestei sume, precum şi a diferenţei de preţ achitată cu ocazia adjudecării imobilului, în total: 126.955 de lei noi, şi actualizarea începând cu data de 07 ianuarie 2008, dar suma de 126.955 de lei noi, cuprinde şi actualizarea făcută până la data de 31 august 2009 prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil Şurlin Gheorghe (filele 23 şi 24), astfel că nu se poate da eficienţă raportului de expertiză contabilă depus de reclamant, urmând ca actualizarea sumei să se efectueze în faza de executare.

11.35. În concluziile scrise depuse închiderea dezbaterilor, pârâta CA a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în sens material cu privire la contravaloarea lucrărilor, excepţie care, în opinia instanţei, este neîntemeiată pentru aceleaşi motive prezentate în soluţionarea excepţiei prescripţiei invocate de aceeaşi pârâtă prin întâmpinare, având în vedere că prescripţia privind obţinerea contravalorii lucrărilor se întrerupe pe durata existenţei dreptului de retenţie, iar dreptul de retenţie nu s-a stins, astfel că acesta avea dreptul de a solicita contravaloarea lucrărilor în termen de 3 ani de la data pronunţării deciziei civile nr. 1033/R/22 octombrie 2010.

11.36. Pârâtele au mai invocat că debitul nu a putut fi recuperat din culpa exclusivă a reclamantului, întrucât nu s-a înscris la masa credală în dosarul de faliment nr. 13/90/2000, deşi a fost invitat, şi că nu a urmărit nici suma de 36.696,27 de lei, rămasă la închiderea procedurii de faliment (raportul  final privind lichidarea S.C. „…”S.N.C.-  fila 98), însă această apărare nu poate duce la respingerea pretenţiilor reclamantului, având în vedere că i s-a recunoscut dreptul de retenţie prin decizia civilă nr. 1033/R/22 octombrie 2010.

11.37. În plus, reclamantul s-a înscris la distribuirea sumelor obţinute din adjudecarea imobilului în dosarul de executare nr. 64/2007, însă procesul-verbal de distribuire a fost anulat în cadrul contestaţiei la executare formulate de lichidatorul S.C. „…” S.N.C., prin sentinţa civilă nr. 6.246/10 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Rm.Vîlcea în dosarul nr. 354/288/2008 (filele 101-104).

11.36. În temeiul art. 274 alin. (1) C.pr.civilă din 1865, instanţa va dispune obligarea pârâtei FI să plătească reclamantului suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

11.37. Instanţa va respinge cererile formulate de pârâte referitor la obligarea  reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu au făcut  dovada cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CA cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, excepţie invocată de această pârâtă.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CA cu privire la plata lucrărilor de îmbunătăţire şi de conservare a imobilului, excepţie invocată de această pârâtă.

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul P M, domiciliat în ….în contradictoriu cu pârâtele CA, domiciliată  în…şi  FI,  domiciliată în municipiul ….astfel cum a fost modificată prin cererea de la fila 73.

Respinge capătul de cerere privind întoarcerea executării silite din dosarul nr. 239/2008 al B.I.E.J. „Buzatu Constantin”.

Obligă pe pârâta FI să plătească reclamantului suma de 78.298,9195 de lei noi, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire şi de conservare efectuate de reclamant la construcţia situată în municipiul….., sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 15 mai 2005 până la data plăţii efective.

Respinge capătul de cerere privind plata sumei de 9.200 de lei noi cu titlu de diferenţă preţ de adjudecare, ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Obligă pe pârâta FI să plătească reclamantului suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. 

Respinge cererile formulate de pârâte referitor la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2014.

PREŞEDINTE, GREFIER,

1

Domenii speta

Spete similare