Fapta inculpatului care la data de 13.06.2009 a sustras partii vatamate bc portmoneul din buzunarul pantalonilor, in conditiile in care se afla intr-un mijloc de transport in comun si in conditiile in care a savarsit fapta impreuna cu coinculpatul mi...

Decizie 78/A din 22.03.2010


FDOSAR NR.11067/197/2008

DECIZIA  PENALA  NR. 78/A

APEL

Fapta inculpatului care la data de 13.06.2009 a sustras partii vatamate BC portmoneul din buzunarul pantalonilor, in conditiile in care se afla intr-un mijloc de transport in comun si in conditiile in care a savarsit fapta impreuna cu coinculpatul MIA, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f si alin. 2 lit. b Cod penal si nu cele ale infractiunii de talharie, deoarece din probele administrate in cauza nu a rezultat faptul ca a existat o intelegere intre cei doi inculpati in senul folosirii de violenta pentru a-si asigura scaparea, daca imprejurarile impun aceasta.

 

Prin sentinta penala nr. 191/2009, Judecatoria B, in baza art. 334 Cod procedura penala a respins cererile de schimbare a incadrarii juridice a infractiunii retinuta in sarcina inculpatului CG, din infractiunea de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal in infractiunea de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f Cod penal si respectiv din infractiunea de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal in infractiunea de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f si alin. 2 lit. b Cod penal.

In baza art. 334 Cod procedura penala, a respins cererile de schimbare a incadrarii juridice a infractiunii retinuta in sarcina inculpatului MIA, din infractiunea de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, in infractiunea de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal si respectiv din infractiunea de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal in infractiunea de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f si alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

In baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, condamna pe inculpatul MIA, la pedeapsa de 7 (sapte) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie, in dauna partilor vatamate BC.

In baza art. 88 Cod penal,a dedus din pedeapsa aplicata perioada retinerii si arestarii preventive incepand cu data de 15.07.2008 si pana la data de 13.08.2008.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II si lit. b Cod penal, pe durata executarii pedepsei inchisorii conform art. 71 Cod penal.

A revocat masura obligarii de a nu parasi tara dispusa fata de inculpatul MIA.

In baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului CG, la pedeapsa de 4 (patru) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie, in dauna partilor vatamate BC si ECM.

In baza art. 88 Cod penal,a dedus din pedeapsa aplicata perioada retinerii si arestarii preventive incepand cu data de 21.07.2008 si pana la data de 13.08.2008.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II si lit. b Cod penal, pe durata executarii pedepsei inchisorii conform art. 71 Cod penal.

A revocat masura obligarii de a nu parasi tara dispusa fata de inculpatul CG.

In baza art. 346 Cod procedura penala, a constatat recuperat prejudiciul cauzat prin infractiune partii vatamate BC.

In baza art. 346 Cod procedura penala, a constatat faptul ca partile vatamate BC si ECM nu s-au constituit parti civile in cauza. 

A facut aplicarea art.189 Cod procedura penala si a art. 191 alin. 2 Cod procedura penala.

In justificarea solutiei adoptate instanta de fond a retinut urmatoarele

La data de 13 iunie 2008, in jurul orelor 10.30 inculpatii CG si MIA, impreuna cu martorul DCL au urcat din statia situata in fata garii din municipiul B in autobuzul nr. 51. La fiecare statie inculpatul CG care stationa pe scara autobuzului, cobora pentru a permite altor calatori coborarea si respectiv urcarea, urcand apoi de fiecare data ultimul.

In momentul in care au ajuns in statia O situata pe strada D, inculpatul CG a coborat din nou din autobuz. Profitand de aglomeratie, in timp ce urca in spatele partii vatamate BC in varsta de 77 de ani, prefacandu-se ca il ajuta sa urce mai repede in autobuz, a introdus mana in buzunarul din spate a pantalonilor si a reusit sa sustraga portofelul pe care partea vatamata il avea asupra sa. In continuare, inculpatul a reusit sa se uite in portofel si sa scoata suma de bani de 84 de lei RON, suma de bani pe care a introdus-o in buzunar in timp ce portofelul l-a ascuns in chiloti.

Gestul inculpatului a fost insa observat de ceilalti calatori inclusiv de martorul DAT, astfel ca unul dintre calatori l-a atentionat pe partea vatamata BC intrebandu-l daca mai are portofelul asupra sa. Constatand lipsa portofelului partea vatamata s-a adresat celor doi inculpati insa inculpatul CG a negat orice vinovatie si intorcandu-se cu spatele a aruncat portofelul pe jos dupa care s-a aplecat si l-a ridicat incercand sa creeze impresia ca portofelul a cazut partii vatamate.

Aceeasi persoana care i-a atras anterior atentia partii vatamate a sfatuit-o sa verifice continutul acestuia moment in care partea vatamata a constatat lipsa banilor.

Dandu-si seama ca a fost surprins si incercand sa disimuleze actiunea sa infractionala inculpatul CG a aruncat banii pe platforma masinii, bani ce au fost ulterior restituiti partii vatamate.

In acel moment, persoanele prezente in autobuz i-au strigat soferului, partea vatamata ECM sa opreasca si sa nu deschida usile masinii pentru a nu le permite inculpatilor sa coboare.

 Partea vatamata ECM a oprit autobuzul pe b-dul IM, observand un echipaj de politie.

Inculpatii care la randul lor observasera echipajul de politie au fortat usa de acces in autobuz si reusind sa o deschida au coborat.

In acest timp, partea vatamata ECM a coborat din autobuz pe usa soferului si s-a apropiat de usa din mijloc incercand sa-i impiedice pe inculpati sa coboare, moment in care a fost lovit de inculpatul MIA cu pumnul in fata, reusind insa sa pareze lovitura cu bratul. Partea vatamata a incercat sa riposteze insa a fost impins, cei doi inculpati reusind in acest fel sa fuga spre strada D. 

In zilele imediat urmatoare cei doi inculpati au parasit tara si ulterior dupa emiterea de catre Judecatoria B a doua mandate de arestare preventiva in lipsa, acestia s-au predat organelor de ancheta la data de 15.07.2008 inculpatul MIA si 21.07.2008 inculpatul CG.

Aceasta stare de fapt a fost retinuta din coroborarea probelor administrate in cauza in cursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti.

Astfel, principala proba retinuta de instanta de judecata in dovedirea vinovatiei inculpatilor a constituit-o de pozitia martorului ocular DAT. In mod constant, atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul cercetarii judecatoresti martorul a declarat ca la data de 13 iunie 2008 a urcat in autobuzul cu nr. 51 din statia situata in municipiul B si a ramas la randul lui in zona scarilor de la intrarea din mijloc coborand si urcand la fiecare statie pentru a permite accesul calatorilor. Conform declaratiei martorului atentia i-a fost atrasa de cei doi inculpati si de martorul DCL realizand din comportamentul lor ca intentioneaza sa sustraga bunuri de la calatori. Astfel, acestia „comunicau din priviri, pareau ca se cunosc intre ei si se uitau cu atentie la persoanele care urcau in autobuz de care se apropiau si le inghesuiau” (fila nr. 93).  Ajuns in statia O atentia martorului a fost atrasa de partea vatamata BC, persoana mai in varsta care se deplasa cu greutate. In momentul in care partea vatamata a urcat in autobuz, inculpatul CG l-a impins din spate dupa care concomitent i-a sustras portofelul din buzunarul din spate dreapta, actiunea inculpatului fiind sesizata de martor din spate. Alarmat de remarca unei persoane din autobuz care l-a atentionat pe partea vatamata sa verifice daca mai are portofelul asupra sa, inculpatul CG a aruncat portofelul pe jos dupa ce a asteptat in prealabil ca partea vatamata sa se indrepte spre spatele autobuzului. Partea vatamata a luat portofelul si apoi l-a sesizarea aceleiasi persoane l-a verificat remarcand lipsa banilor. Conform declaratiei martorului „auzind ca intre persoanele din autobuz se vorbeste de lipsa banilor, inculpatul CG a scos banii din buzunar si i-a aruncat pe jos pe platforma autobuzului„ (fila nr. 93 verso).  In continuare martorul povesteste ca soferul autobuzului a oprit masina chiar in spatele unei masini de politie aspect remarcat si de inculpati. Astfel inculpatul MIA a strigat „ba, garda!” dupa care a fortat usa autobuzului si a coborat impreuna cu inculpatul CG. In aceste momente martorul se afla pe scarile din mijloc ale masinii si l-a observat direct pe soferul masinii, partea vatamata ECM cand s-a indreptat spre usa din mijloc a autobuzului incercand sa impiedice deschiderea usilor, fiind lovit cu pumnul o singura data de inculpatul MIA. Partea vatamata ECM a incercat sa riposteze insa a fost impins dupa care cei doi au fugit spre strada D.

Declaratia martorului DAT se coroboreaza cu declaratia partii vatamate BC care, desi nu i-a observat pe inculpati in momentul sustragerii portofelului, fiind atentionat de a o alta persoana din autobuz cu privire la acest aspect, a confirmat totusi aspecte importante ale derularii evenimentelor, aspecte ce au fost negate de inculpati. Astfel, partea vatamata a afirmat ca din autobuz a strigat soferului sa opreasca masina si sa blocheze usile deoarece in interior s-ar afla hoti de buzunare si a remarcat ca cei doi inculpati erau impacientati si incercau sa forteze deschiderea usilor. De asemenea partea vatamata a precizat ca, desi din locul in care se afla nu a putut urmari nemijlocit altercatia dintre cei doi inculpati si soferul autobuzului, a auzit „bufnituri de pumni” (fila nr. 35 verso). Imediat i-a vazut pe inculpati indepartandu-se in fuga de la locul incidentului.

Relativ la pozitia procesuala a partii vatamate ECM, in cursul urmaririi penale acesta a fost audiat in calitate de martor relativ la declaratia sa din data de 13 iunie 2008 (fila nr. 20) unde a aratat ca nu doreste sa formuleze plangere impotriva inculpatilor pentru infractiunea de lovire.

In aceasta calitate a declarat ca, alertat de persoanele din autobuz pentru a nu deschide usile masinii, a oprit in apropierea Liceului H, a coborat si a vazut doi tineri, pe care ulterior i-a identificat ca fiind inculpatii MIA si CG, incercand sa forteze usile  din mijloc. Concomitent a vazut o masina de politie din care i s-a facut semn ca se va veni in ajutorul sau. In consecinta, s-a indreptat spre usa din mijloc incercand sa-i opreasca pe inculpati, insa acestia au reusit sa forteze usile masinii si unul dintre ei l-a lovit cu pumnul insa partea vatamata a reusit sa bareze lovitura cu bratul. In continuare cei doi au reusit sa se indeparteze prin fuga.

Avand in vedere ca, in prezenta cauza, infractiunea de lovire pentru care partea vatamata ECM a declarat ca nu doreste sa formuleze plangere, nu este o infractiune de sine statatoare ci intra in continutul infractiunii complexe de talharie, in cursul cercetarii judecatoresti, martorul ECM a fost audiat in calitate de parte vatamata.

Audiat in prezenta inculpatilor, aflati deja in stare de libertate, la termenul de judecata din data de 16.10.2008, partea vatamata a incercat sa nuanteze depozitiile sale anterioare, aratand ca „in momentul in care a fortat usa pentru a cobori, inculpatul MIA  s-a dezechilibrat si s-a sprijinit cu palmele de mine. Nu am fost lovit de catre vreunul dintre acesti inculpati” (fila nr. 36 verso). In continuare partea vatamata a precizat ca isi mentine declaratiile date in cursul urmaririi penale si ca nu isi poate explica evidentele neconcordante intre cele doua declaratii, aratand ca nu a fost influentat de organele de politie pe parcursul declaratiilor date in cursul urmaririi penale dar ca are anumite rezerve fata de audierea sa in sedinta publica, in prezenta inculpatilor.

Raportat la celelalte probe administrate in cauza instanta a apreciat ca avand valoare probanta declaratia partii vatamate ECM din cursul urmaririi penale, motivat de sentimentul firesc de teama pe care l-a resimtit aceasta parte vatamata fata de cei doi inculpati cu ocazia audierii sale in sedinta publica din data de 16.10.2008.

In cursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti a fost audiat in calitate de martor si numitul DCL. Depozitiile sale evident subiective sunt contradictorii si nu au fost avute in vedere de instanta de judecata la solutionarea prezentei cauze. Astfel, pe parcursul declaratiei date in cursul cercetarii judecatoresti, martorul afirma ca nu a cunoscut de ce a fost oprit autobuzul deoarece nimeni din autobuz nu a reclamat savarsirea vreunei infractiuni de furt, dupa care i-a remarcat pe cei doi inculpati fortand usa din mijloc si a observat cand inculpatul MIA a fost lovit cu pumnul de partea vatamata ECM insa a afirmat ca acesta nu a ripostat in nici un fel si cei doi s-au indepartat  in mers normal.

In declaratiile date in cursul urmaririi penale martorul afirma ca inculpatul MIA a reusit sa forteze usa autobuzului si a coborat impreuna cu inculpatul CG dupa care a fost prins de haine de soferul autobuzului  si s-a smucit reusind sa scape fiind insa lovit de sofer cu pumnul in fata. Inculpatul MIA a replicat lovindu-l pe sofer cu pumnul dupa care a fugit impreuna cu inculpatul CG pe o straduta laterala.

Aceste contradictii au fost motivate de martor prin faptul ca a fost lovit de catre agentii de politie si amenintat ca ar putea la randul sau sa fie inculpat in prezenta cauza. Explicatiile martorului nu sunt sustinute de nici un mijloc de proba si urmeaza a fi indepartate de instanta de judecata, avand in vedere situatia evident subiectiva in care se afla acesta, in conditiile in care a fost identificat de martorul DAT ca fiind cel care a urcat impreuna cu inculpatii in statia din gara B si care s-a manifestat ca si cum ar fi avut o intelegere cu acestia pana la momentul in care cei doi au fugit.

Relativ la pozitia procesuala a inculpatilor, atat pe parcursul urmaririi penale cat si in fata instantei de judecata acestia au negat in mod constant participarea lor la savarsirea prezentei fapte.

Astfel, inculpatul CG, a negat faptul ca ar fi coborat la fiecare statie de autobuz pentru a permite accesul calatorilor aratand ca nu a coborat decat in statia O, unde l-a lasat pe partea vatamata BC sa urce. Inculpatul afirma ca nimeni nu a remarcat ca partii vatamate sa i se fi sustras portofelul si el a fost cel care din proprie initiativa observand portofelul pe jos s-a aplecat si l-a inmanat partii vatamate. In momentul in care partii vatamate i s-a atras atentia asupra faptului ca ii lipsesc banii a observat pe jos la aproximativ 1 metru de locul in care se afla mai multe bancnote imprastiate. In continuare inculpatul afirma ca autobuzul a oprit in apropierea statiei H dupa care „deoarece nimeni nu ne-a solicitat sa ramanem in autobuz si apreciind ca nu s-a intamplat nimic (…) impreuna cu coinculpatul MIA am tras de usa din mijloc si am coborat (…). In acel moment partea vatamata ECM s-a apropiat de noi si ne-a intrebat de ce tragem de usa dupa care a sarit la MIA si l-a lovit (…). In replica Manea Ionut l-a impins pe EC insa nu l-a lovit. Dupa acest incident am plecat impreuna fara a ne indeparta prin fuga” (fila nr. 31 verso).

La randul sau inculpatul MIA neaga orice participare a sa la savarsirea infractiunii, aratand ca a tras de usile autobuzului deoarece ii era cald si autobuzul era oprit fara vreun motiv aparent de aproximativ 10 minute, dupa care a coborat impreuna cu coinculpatul CG si a fost lovit in cap de soferul autobuzului care l-a intrebat de ce forteaza usile masinii. Inculpatul a negat ca ar fi ripostat in vreun fel, precizand ca s-a indepartat impreuna cu CG in pas normal.

Apararile inculpatilor nu sunt sustinute de nici un mijloc de proba si sunt rasturnate de depozitiile martorului ocular DAT.

In ceea ce priveste incadrarea in drept a faptelor instanta a retinut ca fapta inculpatului MIA care la data de 13 iunie 2008, in jurul orelor 10.30 aflandu-se in autobuzul nr. 51 din municipiul B impreuna cu coinculpatul CG a asistat in momentul in care inculpatul CG l-a deposedat pe partea vatamata BC de un portofel in care se afla suma de 84 de ei RON dupa care pentru a asigura scaparea a fortat usile autobuzului si l-a lovit pe partea vatamata ECM indepartandu-se in fuga, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal.

Raportat la probatoriul administrat in cauza, astfel cum a fost anterior analizat, instanta a constatat ca actele de violenta exercitate de inculpatul MIA asupra partii vatamate ECM in scopul ca inculpatii MIA si CG sa-si asigure scaparea sunt pe deplin dovedite, astfel ca in baza art. 334 Cod procedura penala, instanta va respinge cererile de schimbare a incadrarii juridice a infractiunii retinuta in sarcina inculpatului MIA, din infractiunea de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, in infractiunea de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal si respectiv din infractiunea de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal in infractiunea de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f si alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Astfel cum rezulta din fisa de cazier judiciar a inculpatului MIA, prin sentinta penala nr. 238/05.02.2001 pronuntata de Judecatoria B ramasa definitiva prin decizia penala nr. 230/20.06.2001 pronuntata de Curtea de Apel B inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 5 ani inchisoare ca urmare a contopirii intre pedepsele de 5 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 197 alin. 1 Cod penal si 6 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 202 Cod penal.

In executarea acestei pedepse inculpatul a fost arestat la data de 11.04.2000 si liberat conditionat la data de 09.07.2003 cu un rest ramas de executat de 641 de zile inchisoare.

Prin sentinta penala nr. 2157/17.10.2002 pronuntata de Judecatoria B, a fost descontopita pedeapsa rezultanta de 5 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 238/05.02.2001 pronuntata de Judecatoria B si s-a constatat gratiata executarea pedepsei de 6 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 202 Cod penal.

Raportat la aceste sentinte, instanta constata ca prezenta fapta este savarsita in stare de recidiva postexecutorie, in sarcina inculpatului urmand a fi retinute si dispozitiile art. 37 lit. b Cod penal.

S-a aratat ca in cursul cercetarii judecatoresti in circumstantierea inculpatului au fost depuse la dosarul cauzei mai multe inscrisuri care atesta faptul ca acesta este angajat la SC TS SRL B in calitate de manipulant, participand in mod direct la proiectele importante ale firmei, remarcandu-se ca o persoana cu o gandire matura cu dorinta constanta de autodepasire (filele nr. 37, 38). De asemenea la dosarul cauzei a fost depusa o copie dupa cartea de munca a inculpatului care atesta cele anterior mentionate si o caracterizare din partea doamnei TA, administrator al SC TS SRL din continutul caruia rezulta ca inculpatul s-a integrat pe deplin in colectiv si se bucura de respectul celorlalti angajati (filele 119-121).In conturarea profilului moral al inculpatului instanta va avea insa in vedere si atitudinea procesuala nesincera a inculpatului pe parcursul instrumentarii prezentei cauze, precum si faptul ca anterior savarsirii prezentei fapte inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea unei infractiuni extrem de grave la o pedeapsa privativa de libertate. Nu in ultimul rand instanta va avea in vedere faptul ca la data de 12 iunie 2008, cu numai cateva zile inainte de participarea sa la savarsirea prezentei infractiuni, inculpatul MIA a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 1500 de lei RON, pentru faptul ca a fost depistat impreuna cu inculpatul CG si martorul DCL in acelasi autobuz, in scopul savarsirii de fapte antisociale, inculpatul semnand procesul verbal si mentionand ca recunoaste contraventia retinuta in sarcina sa (fila nr. 50 dosar de urmarire penala).

Relativ la sustragerea inculpatului de la urmarire penala,instanta de fond a aratat ca acest aspect nu va fi avut in vedere la individualizarea judiciara a pedepsei, apreciind ca nu s-a putut stabili cu certitudine daca cei doi inculpati au parasit tara inainte de confirmarea rezolutiei de incepere a urmaririi penale.

Pentru toate aceste considerente, avand in vedere atat circumstantele care au calificat fapta inculpatului cat si probele administrate de acesta in circumstantierea sa, instanta s-a indreptat spre o pedeapsa privativa de libertate orientata spre minimul special prevazut de lege pentru infractiunea savarsita si a revocat masura obligarii de a nu parasi tara dispusa fata de acest inculpat prin incheierea Judecatoriei B din data de 16.10.2008, revocare care va opera la momentul ramanerii definitive a prezentei sentinte.

In ceea ce il priveste pe inculpatul CG instanta de fond a retinut ca fapta acestuia constand in aceea ca la data de 13 iunie 2008, in jurul orelor 10.30 aflandu-se in autobuzul nr. 51 din municipiul B impreuna cu coinculpatul MIA, a deposedat-o pe partea vatamata BC de un portofel in care se afla suma de 84 de ei RON dupa care pentru a-si asigura scaparea impreuna cu coinculpatul MIA a fortat usile autobuzului asistand in momentul in care acesta din urma l-a lovit pe partea vatamata ECM, indepartandu-se in fuga, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal.

Pentru considerentele anterior expuse, in baza art. 334 Cod procedura penala, instanta a respins cererile de schimbare a incadrarii juridice a infractiunii retinuta in sarcina inculpatului CG,din infractiunea de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal in infractiunea de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f Cod penal si respectiv din infractiunea de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal in infractiunea de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f si alin. 2 lit. b Cod penal.

In circumstantierea inculpatului au fost depuse la dosarul cauzei mai multe inscrisuri care atesta faptul ca acesta este angajat la SC TS SRL B in calitate de sofer, dovedindu-se un membru important al echipei (filele nr. 39, 40).De asemenea la dosarul cauzei a fost depusa si o caracterizare din partea doamnei TL, administrator al SC TS SRL din continutul caruia rezulta ca inculpatul s-a integrat pe deplin in colectiv si se bucura de aprecierea celorlalti angajati (fila 122). Nu in ultimul rand in conturarea profilului moral al inculpatului instanta a avut in vedere faptul ca inculpatul este la prima confruntare cu legea penala, nefiind anterior cercetat si condamnat pentru savarsirea vreunei infractiuni astfel cum rezulta din fisa de cazier judiciar atasata dosarului cauzei. Toate aceste aspecte au fost avute in vedere de instanta de judecata la individualizarea judiciara a pedepsei urmand a fi retinute ca si circumstante atenuante conform dispozitiilor art. 74 alin. 2 Cod penal. Aspectele care califica fapta inculpatului CG, relativ la pozitia sa procesuala nesincera, la faptul ca anterior savarsirii prezentei fapte la data de 12 iunie 2008 a fost la randul sau sanctionat contraventional in aceleasi imprejurari ca si inculpatul MIA sanctiune necontestata, au fost de asemenea avute in vedere de instanta de judecata la individualizarea modalitatii de executare a pedepsei, in sensul ca s-a apreciat ca scopul pedepsei nu poate fi atins decat cu executarea in regim de detentie. Urmare a solutiei pronuntate, instanta va revoca masura obligarii de a nu parasi tara dispusa fata de inculpatul CG prin incheierea Judecatoriei B din data de 16.10.2008, revocare care va opera la momentul ramanerii definitive a prezentei sentinte.

In latura civila a cauzei, in baza art. 346 Cod procedura penala, s-a constatat recuperat prejudiciul cauzat prin infractiune partii vatamate BC.

In baza art. 346 Cod procedura penala, s-a constatat faptul ca partile vatamate BC si ECM nu s-au constituit parti civile in cauza. 

Impotriva acestei hotarari au declarat apel Ministerul Public Parchetul de pe langa Judecatoria B si inculpatii CG  si MAI.

In memoriul scris, Ministrul Public Parchetul de pe langa Judecatoria B a criticat hotararea pentru considerente de netemeinice sub aspectul individualizarii judiciare a pedepselor aplicate inculpatilor aratand ca reducerea pedepselor sub minimul special nu se justifica fata de natura infractiunii savarsite,pedepsele penale aplicate fiind inapte sa atinga scopul si sa realizeze functiile pedepsei.

Cererile de declarare a caii de atac a apelului formulate de inculpati nu cuprind motivele pe care se intemeiaza.

In apel, asistenta juridica a fost asigurata de avocat ales.

La termenul de judecata din 19.05.2009 s-a invederat instantei faptul ca apelantul inculpat Manea Aurel Ionut  se afla arestat intr-o alta cauza in Italia.

Tribunalul a efectuat demersurile necesare si la data de 01.03.2010, prin adresa nr.23857/BA/26.02.2010 IGPR Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala, Biroul National INTERPOL( fila 96) a comunicat instantei faptul ca inculpatul MIA se va afla incarcerat in Penitenciarul P Italia pana la data de 11.10.2011.

Potrivit art.314 alin 2 Cod procedura penala prezenta inculpatului arestat la judecata este obligatorie.

Fata de cele mai sus expuse, tribunalul,  prin incheierea de sedinta din data de 08.03.2010 a dispus disjungerea judecarii apelului declarat de inculpatul arestat in alta cauza MIA impotriva sentintei penale nr. 191/05.02.2009 a Judecatoriei B si s-a dispus formarea unui nou dosar.

Examinand hotararea atacata in raport de actele si lucrarile dosarului si motivele de apel sustinute oral de avocatul ales al inculpatului pentru acesta,tribunalul retine urmatoarele:

Inculpatul CG a fost trimis in judecata si cercetata pentru savarsirea infractiunii de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal.

Fapta consta in aceea ca la data de 13 iunie 2008, in jurul orelor 10.30 aflandu-se in autobuzul nr. 51 din municipiul B impreuna cu coinculpatul MIA, a deposedat-o pe partea vatamata BC de un portofel in care se afla suma de 84 de lei dupa care pentru a-si asigura scaparea impreuna cu coinculpatul MIA a fortat usile autobuzului asistand in momentul in care acesta din urma l-a lovit pe partea vatamata ECM, indepartandu-se in fuga.

Inculpatul a sustinut in fata instantei de fond faptul ca nu el este cel care a lovit partea vatamata Ene Cristian,iar la dosar nu sunt probe care sa demonstreze fara dubiu ca el este autorul furtului fata de partea vatamata BC.

Instanta de fond a retinut ca stare de fapt imprejurarea ca la data de 13 iunie 2008, in jurul orelor 10.30 inculpatii CG si MIA, impreuna cu martorul DCL au urcat din statia situata in fata garii din municipiul B in autobuzul nr. 51. La fiecare statie inculpatul CG care stationa pe scara autobuzului, cobora pentru a permite altor calatori coborarea si respectiv urcarea, urcand apoi de fiecare data ultimul. In momentul in care au ajuns in statia O situata pe strada D, inculpatul CG a coborat din nou din autobuz. Profitand de aglomeratie, in timp ce urca in spatele partii vatamate BC in varsta de 77 de ani, prefacandu-se ca il ajuta sa urce mai repede in autobuz, a introdus mana in buzunarul din spate a pantalonilor si a reusit sa sustraga portofelul pe care partea vatamata il avea asupra sa. In continuare, inculpatul a reusit sa se uite in portofel si sa scoata suma de bani de 84 de lei RON, suma de bani pe care a introdus-o in buzunar in timp ce portofelul l-a ascuns in chiloti. Gestul inculpatului a fost insa observat de ceilalti calatori inclusiv de martorul DAT, astfel ca unul dintre calatori l-a atentionat pe partea vatamata BC intrebandu-l daca mai are portofelul asupra sa. Constatand lipsa portofelului partea vatamata s-a adresat celor doi inculpati insa inculpatul CG a negat orice vinovatie si intorcandu-se cu spatele a aruncat portofelul pe jos dupa care s-a aplecat si l-a ridicat incercand sa creeze impresia ca portofelul a cazut partii vatamate. Aceeasi persoana care i-a atras anterior atentia partii vatamate a sfatuit-o sa verifice continutul acestuia moment in care partea vatamata a constatat lipsa banilor. Dandu-si seama ca a fost surprins si incercand sa disimuleze actiunea sa infractionala inculpatul CG a aruncat banii pe platforma masinii, bani ce au fost ulterior restituiti partii vatamate. In acel moment, persoanele prezente in autobuz i-au strigat soferului, partea vatamata ECM sa opreasca si sa nu deschida usile masinii pentru a nu le permite inculpatilor sa coboare.

 Partea vatamata ECM a oprit autobuzul pe b-dul Iuliu Maniu, observand un echipaj de politie.

Inculpatii care la randul lor observasera echipajul de politie au fortat usa de acces in autobuz si reusind sa o deschida au coborat.

In acest timp, partea vatamata ECM a coborat din autobuz pe usa soferului si s-a apropiat de usa din mijloc incercand sa-i impiedice pe inculpati sa coboare, moment in care a fost lovit de inculpatul MIA cu pumnul in fata, reusind insa sa pareze lovitura cu bratul. Partea vatamata a incercat sa riposteze insa a fost impins, cei doi inculpati reusind in acest fel sa fuga spre strada D. 

Reanalizand materialul probatoriu administrat in cauza tribunalul constata ca starea de fapt astfel cum a fost retinuta de instanta de fond se reflecta in cea mai mare parte in probe. Comporta insa discutii contributia inculpatului CG la savarsirea infractiunii de talharie astfel cum a fost retinuta in sarcina inculpatilor atat prin actul de sesizare cat si de instanta de fond in hotararea de condamnare.

Cu certitudine s-a stabilit vinovatia inculpatului CG cu privire la savarsirea infractiunii de furt calificat in dauna partii vatamate BC.

Cu privire la acest aspect corect a retinut instanta de fond ca declaratiile inculpatilor sunt contradictorii si nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate, din ansamblul carora relevanta deosebita a dat declaratiilor martorului ocular DAT.

A rezultat de asemenea ca indata ce actiunea sa infractionala a fost surprinsa atat de partea vatamata cat si de martorii din autobuz, inculpatul CG a incercat sa disimuleze,a aruncat mai intai portmoneul si apoi banii sustrasi. In acel moment, persoanele prezente in autobuz i-au strigat soferului ECM sa opreasca si sa nu deschida usile masinii pentru a nu le permite inculpatilor sa coboare. Partea vatamata ECM a oprit autobuzul pe b-dul Iuliu Maniu, observand un echipaj de politie. Inculpatii care la randul lor observasera echipajul de politie au fortat usa de acces in autobuz si reusind sa o deschida au coborat.

Partea vatamata ECM a fost audiat in cursul urmarii penale cat si in cursul cercetarii judecatoresti.

In prima sa declaratie olografa data in data de 13.06.2009, partea vatamata ECM a aratat ca dupa ce a plecat din statia O si urma sa intre pe strada IM persoanele din autobuz i-au spus sa nu deschida usa de mijloc el pe moment neintelegand motivul. In apropiere de statia de la S in fata liceului Hidromecanica a fost nevoit sa opreasca autobuzul datorita agitatiei care se crease in interior. A coborat pe usa din fata,s-a indreptat spre cea din mijloc pentru a-i impiedica pe cei doi sa fuga,dat nu a reusit intrucat cei doi au fortat usa si au coborat. A incercat sa-i retina dar unul dintre acestia  a incercat sa il loveasca el s-a ferit si a fost lovit cu pumnul in antebrat.

In cursul cercetarii judecatoresti partea vatamata a fost reaudiata si a incercat sa nuanteze depozitiile sale anterioare, aratand ca in momentul in care a fortat usa pentru a cobori, inculpatul MIA s-a dezechilibrat si s-a sprijinit cu palmele de el si nu a fost lovit de catre vreunul dintre acesti inculpati. Din modul cum a continuat declaratia partii vatamate rezulta ca acesta a fost intimidat de prezenta celor doi inculpati astfel incat aceasta declaratie nu va fi avuta in vedere de instanta astfel cum in mod corect a fost inlaturata si de judecatorie.

Declaratia partii vatamate se coroboreaza cu celelalte de probe rezultand astfel ca cel care a lovit partea vatamata este inculpatul MIA.

Nici una dintre probele administrate nu este de natura a contura vreo forma de participare a inculpatului CG la savarsirea infractiunii de talharie.

Pentru a retine complicitatea in una dintre formele ei este necesar sa fi existat o intelegere prealabila intre cei doi inculpati, intelegere care ar fi putut fi evidentiata  de modul in care cei doi s-au comportat. Astfel cum se contureaza starea de fapt, tribunalul retine ca aceasta intelegere nu a existat, Manea actionand spontan pentru a-si asigura scaparea.

Fata de cele mai sus expuse, instanta constata ca fapta inculpatului CG care la data de 13.06.2009 a sustras partii vatamate BC portmoneul din buzunarul pantalonilor, in conditiile in care se aflau intr-un mijloc de transport in comun si in conditiile in care a savarsit fapta impreuna cu coinculpatul MIA,intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f si alin. 2 lit. b Cod penal.

Apelul declarat de inculpat fiind fondat, tribunalul, in baza art. 379 pct. 1 lit. a Cod procedura penala urmeaza a-l admite, a desfiinta sentinta atacata sub aspectul incadrarii juridice data faptei retinuta in sarcina inculpatului, a cuantumului pedepsei si modalitatii de executarea a pedepsei aplicate.

 In baza art. 334 Cod procedura penala va dispune schimbarea incadrarii juridice data faptei pentru care a fost cercetat inculpatul CG prin actul de sesizare a instantei din infractiunea de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a Cod penal in infractiunea de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a si f si alin. 2 lit. b Cod penal.

 La individualizarea judiciara a pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului instanta va tine seama de criteriile prev de art. 72 Cod penal de circumstantele reale ale faptei, de modalitatea in care aceasta a fost savarsita, de scopul urmarit si urmarea produsa, de circumstantele personale ale inculpatului, care este la prima confruntare cu legea penala, nefiind anterior cercetat si condamnat pentru savarsirea vreunei infractiuni astfel cum rezulta din fisa de cazier judiciar atasata dosarului cauzei. In circumstantierea inculpatului au fost depuse la dosarul cauzei, in primul ciclu procesual, mai multe inscrisuri care atesta faptul ca, acesta este angajat in calitate de sofer, dovedindu-se un membru important al echipei fiind integrat pe deplin in colectiv si bucurandu-se de aprecierea celorlalti angajati ai societatii unde lucreaza.

 Ca urmare instanta se va orienta la a aplica inculpatului o pedeapsa egala cu minimul special prevazut de lege,iar ca modalitate de executare a pedepsei inchisorii,apreciind ca probele administrate sunt de natura a forma convingerea instantei ca inculpatul are perspective mari de reinsertie sociala, iar scopul pedepsei poate fi atins fara executarea pedepsei in regim de detentie, in baza art. 86/1 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei aplicate pe durata unui termen de incercare de 7 ani.

Va impune inculpatului ca pe durata termenului de incercare sa se supuna masurilor de supraveghere si obligatilor prevazute de lege respectiv sa se prezinte la Serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul B potrivit programului ce va fi stabilit,sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea,sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca,sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta. Va impune inculpatului ca pe durata termenului de incercare sa presteze un numar de 300 de ore de munca in cadrul atelierelor deschise in acest scop in cadrul Serviciului de probatiune de pe langa Tribunalul B

Va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 86/4 Cod penal referitoare la conditiile revocarii suspendarii sub supraveghere a pedepsei aplicate si va constata ca inculpatul a fost retinut si arestat preventiv incepand cu data de 21.07.2008 si pana la data de 13.08.2008.

 Pentru aceleasi considerente,va respinge apelul declarat de Ministerul Public Parchetul de pe langa Judecatoria B impotriva aceleiasi hotarari in ceea ce il priveste pe inculpatul CG si va mentine celelalte dispozitii ale sentintei atacate.

 In baza art 192 alin 3 Cod procedura penala va dispune ca statul sa suporte cheltuielile judiciare avansate in apel.

Domenii speta