Executare silită. Contestaţie la executare. Creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Dosar nr. 8149/296/2007

DECIZIECIVILĂ Nr. 304/R/12 Mai 2008

Sentinţa civilă nr. 337/22.01.2008

Executare silită.

Contestaţie la executare. Creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Analizând sentinţa prin prisma criticilor ce compun motivele de recurs, instanţa constată că

acestea sunt parţial fondate, conducând la admiterea recursului pentru următoarele

considerente:

1.Perimarea executării silite

 Potrivit art. 142 alin.4 Cod procedură fiscală, executarea silită în materie fiscală nu se perimă.

Această normă a fost reglementată şi prin OG 61/2002, fiind evidentă voinţa legiuitorului de a

deroga în această materie de la normele generale, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 389

C.proc.civ. invocate de recurent. Prin urmare,  acest motiv de recurs apare ca vădit nefondat.

2.Prescripţia dreptului de a cere executarea silită

Referitor la această excepţie, judecătoria s-a pronunţat în temeiul probelor de la dosar,

observând că somaţia – act de executare silită – a fost comunicată debitorului recurent atât la

24 septembrie 2001, cât şi la 1 iunie 2006, adică în interiorul termenului de prescripţie, având

ca efect întreruperea termenului de prescripţie potrivit art. 133 lit.”c” C.proc.fiscală.

Trimiterea la sentinţa civilă pronunţată în dosar nr. 2786/2006 nu a făcut decât să întărească

argumentele instanţei, fără a le înlocui în totalitate, fiind neîntemeiat motivul de recurs

structurat pe această excepţie.

3.Creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă

În dezvoltarea acestui temei de recurs, în acord cu susţinerea sa şi în cuprinsul

contestaţiei, recurentul pretinde în esenţă că Decizia 4466/20.09.2007 nu ajunsese la scadenţă

la data înfiinţării popririi, fiindu-i comunicată doar la 01.10.2007.  Potrivit art. 130 alin.1

C.proc.fiscală „executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează numai în temeiul unui titlu

executoriu”.

Acest motiv de recurs este primit de tribunal.

Adresa de înfiinţare a popririi (fila 4 dosar, nr. 21752/J/26.09.2007), măsură de executare ce

urma să afecteze patrimoniul contestatorului, a fost comunicată terţului poprit potrivit art. 145

alin.1,4,5 din Codul de procedură fiscală, în conţinutul său menţionându-se expres că titlurile

executorii sunt reprezentate de A.C.  1488/09.09.2001 şi de Decizia nr. 4466/20.09.2007.

În realitate însă, decizia conţinând calculul creanţei de executat constituie titlu de

creanţă potrivit art. 108 din Codul de procedură fiscală, după cum se precizează în însăşi

conţinutul său. În conformitate cu art. 141 alin.2 Cod procedură fiscală: „Titlul de creanţă

devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului

de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.”

În cuprinsul actului se face trimitere în ceea ce priveşte termenul de plată la prevederile art.

109 alin.2 din acelaşi cod, în redactarea actuală a legii art. 11 alin.2, potrivit căruia: ”Pentru

diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite

potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel: a)

dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până

la data de 5 a lunii următoare; (…)”. În consecinţă, reţinem că titlul de creanţă urma să

devină titlu executoriu doar la data de 5 noiembrie 2007, condiţii în care înfiinţarea popririi la

26 septembrie 2007 nu respecta prescripţiile legale, şi anume art. 145 alin.5, în prezent art.

149 alin.5 Cod procedură fiscală. Adresa de înfiinţare a popririi trebuia să fie însoţită de o

copie certificată a titlului executoriu, însă la data emiterii , aşa cum am arătat, decizia anexată

avea doar valoare de titlu de creanţă. Cauzele de nulitate se analizează în raport cu data

întocmirii actului în legătură cu care se invocă. Desigur că în interiorul termenului de

prescripţie, organul de executare poate reface actele lovite de nulitate în scopul continuării

procedurii de executare în acord cu legea.

În consecinţă, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. şi art. 141, 172 Cod

procedură fiscală, instanţa va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa, admiţând

contestaţia la executare cu consecinţa directă a anulării formelor de executare silită prin

poprire.

Domenii speta

Spete similare