Pretenţii

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Hunedoara la data de 07.11.2008, sub nr. 2960/243/2007, reclamanta A. M. a chemat în judecata pe pârâtele B. M., C. C. si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 7500 lei daune morale, 2400 lei daune materiale si 1292, 72 lei cheltuieli de judecata în dosarul nr. 2253/2006 al Judecatoriei Hunedoara. A solicitat cheltuieli de judecata.

În motivare a aratat ca, în data de 03.11.2004, pârâta B. M., în calitate de director al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia si pârâta C. C., în calitate de consilier juridic, au emis si semnat adresa înregistrata la nr. 4856/2004 catre Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare în care au solicitat sa li se comunice date cu caracter personal despre reclamanta. Adresa contine informatii calomnioase privind pe reclamanta, de natura sa-i aduca atingere imaginii atât ca persoana fizica, cât si în calitate de avocat. De asemenea, s-a afirmat ca reclamanta formuleaza cereri de stramutare si recuzare pentru motive absurde si nefondate si nu are nici o credibilitate în regiunea Olteniei.

Reclamanta a aratat ca, la data de 05.11.2004, în timp ce se afla în fata completului de judecata, în dosarul nr. 18978/2004, pârâta C. C. a supus-o unor acte de batjocura, afirmând ca are o proasta reputatie în fata instantelor din regiunea Oltenia, nu are nici o credibilitate în fata instantelor de judecata, exercita drepturile procedurale cu rea-credinta, este cunoscuta ca o persoana cu multe cauze deduse judecatii, ca formuleaza cereri de stramutare nefondate, calomniaza pe toata lumea, fiind astfel ridiculizata în public, în fata completului de judecata, a colegilor sai avocati care se aflau în sala, a justitiabililor care asistau la sedinta de judecata. De asemenea, pârâta C. C. a reluat aceleasi afirmatii denigratoare la data de 13.01.2005 în fata Î.C.C.J., cu prilejul judecarii cererii de stramutare a dosarului nr. 18978/2004, precum si în fata Tribunalului Mehedinti, la data de 05.01.2005.

Reclamanta a aratat ca pârâtele, prin afirmatiile facute, i-au creat un prejudiciu moral, i-a fost afectata imaginea ca persoana, dar si pe plan profesional ca avocat, iar faptele pârâtelor au avut consecinte asupra reputatiei reclamantei.

Astfel, ca urmare a activitatii prejudiciabile a pârâtelor au fost reziliate mai multe contracte de asistenta juridica în suma de 2400 lei, cauzându-i astfel reclamantei si un prejudiciu material.

Reclamanta a mai aratat ca a formulat plângere penala împotriva pârâtelor C. C. si B. M., Judecatoria Hunedoara pronuntând sentinta penala nr. 381/03.07.2006 prin care s-a dispus condamnarea celor doua inculpate la amenda penala de 500 lei si la plata despagubirilor civile în solidar cu partea responsabila civilmente. De asemenea, s-au acordat cheltuieli de judecata în suma de 1292,72 lei. Însa, datorita unei conjuncturi favorabile, respectiv abrogarea calomniei prin Legea nr. 278/2006 si judecarea recursului la data de 12.12.2006, inculpatele au fost achitate de catre Tribunalul Hunedoara în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b C.p.c, respectiv pentru ca fapta nu mai era prevazuta de legea penala si, în baza art. 346 alin.4 C.p.c, a fost lasata nesolutionata latura civila a cauzei.

Ulterior, la data de 18.01.2007 Curtea Constitutionala a pronuntat decizia nr. 62 prin care a constatat neconstitutionalitatea disp. art. 1 pct. 56 din Legea nr. 278/2006, astfel ca infractiunea de calomnie a reintrat în Codul penal. Astfel, practic, faptele celor doua inculpate nu au fost dezincriminate niciodata, dar beneficiaza de legea penala mai favorabila.

În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 998,999, 1000 Cod civil.

Pârâta Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia, prin cererea înregistrata la Judecatoria Hunedoara în data de 30.11.2007, a invocat exceptia necompetentei teritoriale a acestei instante, motivând ca sediul agentiei se afla în Craiova, str. Unirii nr. 19, Jud. Dolj.

Prin sentinta civila nr. 2960/17.12.2007 Judecatoria Hunedoara a admis exceptia de necompetenta teritoriala si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Craiova, în temeiul art. 137 alin.1 rap. la art. 158 alin. 1 si 3 C.p.c. si art. 5 si art. 7 alin. 1 C.p.c.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta A. M., iar prin decizia civila nr. 603/R/2008 Tribunalul Hunedoara a respins recursul ca nefondat.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova sub nr. 2960/243/2007.

La data de 30.01.2008 pârâtele au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca inadmisibila, în principal, si ca nefondata, în subsidiar, având în vedere temeiurile de drept invocate de reclamanta.

Au invocat exceptia netimbrarii cererii de chemare în judecata, aratând ca, litigiul fiind unul de natura civila, se impune obligarea reclamantei la achitarea taxei de timbru la valoarea sumei solicitate.

Au apreciat ca se impune precizarea actiunii atât sub aspectul calitatii procesuale pasive a pârâtelor, ca persoane fizice, cât si sub aspectul faptei ilicite concrete pretinse a fi savârsite de fiecare dintre pârâte.

La data de 20.01.2009 reclamanta a depus la dosar precizare de actiune, aratând ca temeiul juridic al cererii este art. 998, 999, pentru pârâtele persoane fizice, si 1000 alin. 3 Cod civil, pentru pârâta ADR SV Oltenia. A invocat si art. 20 alin. 1, art. 364 alin. 4 C.p.p., motivarea în fapt fiind cea aratat în actiunea initiala.

De asemenea, a aratat ca pe lânga sumele mentionate în actiune si acordate prin sentinta penala nr. 381/2006, respectiv 7500 lei daune morale, 2400 lei daune materiale si 1292,72 lei cheltuieli de judecata în dosarul nr. 2253/2006 al Judecatoriei Hunedoara, mai solicita obligarea pârâtelor la plata despagubirilor materiale constând în cheltuieli facute cu ocazia judecarii recursului la Tribunalul Hunedoara la data de 12.12.2006 si contravaloarea contractului de asistenta juridica în dosarul nr. 5490/2006 al Tribunalului Mehedinti, care a fost reziliat la data de 12.12.2006.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor daune morale suplimentare fata de cele acordate prin sentinta penala nr. 381/2006, de aproximativ 5000 lei. Aceste daune morale sunt justificate de faptul ca aceeasi adresa însotita de comentarii de natura sa o prejudicieze moral pe reclamanta a fost transmisa tuturor membrilor Consiliului pentru Dezvoltare Sud Vest Oltenia de catre pârâta B. M., în calitate de director, materialele fiind întocmite si semnate de catre pârâta C. C., si înregistrate la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia.

Reclamanta a aratat ca adresa nr. 4999/2004 a fost înaintata si Consiliului Superior al Magistraturii, precum si Ministerului Justitiei, însotita de adresa ADR SV Oltenia.

La data de 11 februarie 2009 cauza a fost suspendata în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.c, pentru lipsa partilor, fiind repusa pe rol la data de 15.04.2009.

La termenul din data de 06.05.2009 instanta a respins exceptia netimbrarii actiunii si cererii de repunere pe rol, constatând ca atât actiunea, cât si implicit cererea de repunere pe rol, nu sunt supuse taxelor de timbru, având în vedere ca pretentiile deduse judecatii izvorasc dintr-o fapta penala.

În scop probator, reclamanta a solicitat si instanta a încuviintat atasarea dosarului nr. 2253/2006 al Judecatoriei Hunedoara si proba cu înscrisuri: adrese, declaratii de martori din dosarul penal, practica judiciara si alte înscrisuri în posesia carora reclamanta a intrat dupa pronuntarea sentintei penale, contractul de asistenta juridica ce a fost reziliat, încheieri de sedinta, împuterniciri avocatiale si înscrisuri detinute de partea adversa, respectiv adresa nr. 10595/10.10.2005 adresata Consiliul Superior al Magistraturii si Ministerului Justitiei, adresele 6167/2005,6602/2005, 5409/2009.

Instanta a dispus efectuarea unor adrese catre Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a se înainta copia adresei nr. 10595/10.10.2005, catre ADR SV Oltenia, pentru a se înainta la dosar copiile adreselor nr. 10595/10.10.2005, 6167/2005, 6602/2005, 5409/2004, 6558/2005, catre Ministerul Justitiei, pentru a se înainta copia adresei nr. 10595/10.10.2005, adresa înregistrata sub nr. 95846/2005 si repartizata la Directia Elaborare acte normative, studii si documentare, si catre Uniunea Nationala a Avocatilor din România, pentru a se înainta adresa nr. 10595/10.10.2005.

Cu adresa nr. 85179/07.08.2009 Ministerul Justitiei a înaintat la dosar copia adresei înregistrata sub nr. 95846/2005 la Directia pentru Relatii cu Publicul si Evidenta O.N.G, si repartizata spre competenta solutionare Directiei de Elaborare Acte Normative, Studii si Documentare sub nr. 100215/2005, copia adresei nr. 12446/2006.

ADR SV Oltenia a depus la dosar raspunsul cu adresa nr. 9369/30.10.2009, Consiliul Superior al Magistraturii cu adresa nr. 20449/1154/2009, Uniunea Nationala a Barourilor din România cu adresa nr. 1286/2009 , iar Baroul Avocatilor Dolj a înaintat actele cu adresa 1097,1201/20.08.2009.

La data de 12.01.2010 reclamanta a depus la dosar cerere de probatorii suplimentare, respectiv emiterea unei adrese catre ADR SV Oltenia pentru a înainta adresele de la nr. 5395 la nr. 5414, registrul de intrari-iesiri corespunzatoare datelor 22-24.11.2004, 10.01.2005, 01.02.2005, necesitatea administrarii acestora rezultând din înscrisurile depuse de reclamanta la termenul din data de 02.12.2009, cerere care a fost respinsa de instanta la termenul din 13.01.2010.

Cu adresa nr. 6501/25.01.2010 Ministerul Justitiei a înaintat la dosarul cauzei copia memoriului nr. 10595/2005.

La termenul din 03.02.2010 reclamanta A. M. a aratat ca în precizarea actiunii s-a strecurat o eroare în sensul ca în loc de 500 lei a înteles sa solicite 550 lei. De asemenea, a aratat ca, fata de cheltuielile de judecata retinute în dosarul Judecatoriei Hunedoara, mareste câtimea acestor cheltuieli cu 500 lei, care reprezinta cheltuieli de judecata legate de judecarea cererii de stramutare la Î.C.C.J. în dosarul nr. 1008/1/2006, respectiv doua deplasari la data de 10.03.2006 si 13.04.2006.

La dosar s-au depus urmatoarele înscrisuri: sentinta penala nr. 381/03.07.2006 pronuntata de Judecatoria Hunedoara în dosarul nr. 2253/2006, decizia penala nr. 733/R/2006 pronuntata de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 1437/97/2006, cerere de probatorii, adresa nr. 5409/2004 emisa de ADR SV Oltenia, adresele 6167/2005,6558/2005,6602/2005, copia plicului în care a fost transmisa adresa nr. 6602/2005 catre Primaria Strehaia, adresa nr. 95846/2005 a Ministerului Justitiei, contractul de asistenta juridica nr. 31/29.08.2006, sentinta civila nr. 1502/05.04.2206 a Judecatoriei Drobeta Turnu Severin, motive de apel împotriva sentintei civile nr. 1502/2006, întâmpinarea formulata în dosarul nr. 5490/2006, cererea de amânare formulata în dosarul nr. 5490/2006, încheierile de sedinta din 12.09.2006, 03.10.2006, 31.10.2006. 21.11.2006, pronuntate în dosarul nr. 5490/2006, declaratiile martorilor D. V. si N. A., audiati în dosarul nr. 5490/2006, cererea de stramutare a dosarului nr. 5490/2006, certificat de grefa eliberat de Î.C.CJ. la 29.09.2006, note scrise de sedinta depuse în dosarul nr. 13510/1/2006, cereri de amânare formulate în dosarul nr. 5490/2006 pentru termenele din 31.10.2006 si 12.12.2006, citatia emisa în dosarul nr. 1437/97/2006 al Tribunalului Hunedoara pentru data de 12.12.2006, împuterniciri avocatiale, decizia civila nr. 543/A/2006 pronuntata de Tribunalul Mehedinti în dosarul nr. 5490/2006, decizia asupra capacitatii de munca nr. 1359/1998, sentinta penala nr. 1183/15.05.2009 pronuntata de Judecatoria Timisoara, adresa nr. 703/16.03.2007.

Prin sentinta civila nr. 2871 din data de 17 februarie 2010, Judecatoria Craiova a admis în parte actiunea precizata formulata de reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâtele B. M., C. C. si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia si a obligat pârâtele catre reclamanta la plata sumei de 7500 lei reprezentând daune morale, la plata sumei de 2400 lei reprezentând daune materiale si la plata sumei de 3717,35 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca prin sentinta penala nr. 381/2006 a Judecatoriei Hunedoara, pârâtele C. C. si B. M. au fost condamnate la amenda penala pentru infractiunea de calomnie fata de reclamanta, fiind obligate în solidar cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia, la daune materiale de 2400 lei si daune morale de 7500 lei, precum si cheltuieli de judecata de 1272,72 lei.

Prin decizia penala nr. 733/R/2006, verificându-se legalitatea si temeinicia sentintei atacate, s-a retinut ca prima instanta în mod corect a retinut ca faptele pârâtelor întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de calomnie, însa potrivit art. 1 pct. 56 din Legea nr. 278/2006 faptele pârâtelor nu mai sunt prevazute de legea penala.

Astfel, pârâtele au fost achitate pentru savârsirea infractiunii de calomnie, în baza art. 346 alin.4 Cod procedura penala, fiind lasata nesolutionata latura civila a cauzei.

Potrivit art. 998, 999 C. civ., orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe aceia din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si de acela cauzat de neglijenta sau imprudenta sa.

Pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe conditii si anume: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu (ce poate fi atât material, cât si moral), un raport de cauzalitate între primele doua, precum si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciat.

În ceea ce priveste conditia existentei unei fapte ilicite savârsite de catre pârâte, instanta a constatat ca prin S.P. nr. 381/ 2006 a Judecatoriei Hunedoara s-a stabilit ca faptele ilicite imputate de catre reclamanta pârâtelor exista si ele constau în: afirmarea de catre pârâta C. C. ca reclamanta face afirmatii calomnioase la adresa Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia; citirea în fata instantei a adresei nr. 4899 întocmita de Agentia pentru Activitati Nucleare; afirmarea faptului ca reclamanta are multe cauze pe rolul instantelor, se prezinta la nenumarate audiente, întocmeste petitii la institutii ale statului, în cererile de stramutare se foloseste de motive de natura a calomnia firma; afirmarea în sedinta publica de la 05 noiembrie 2004 (primul termen al dosarului nr. 18978/2004) de catre pârâta C. C. a faptului ca reclamanta nu are credibilitate în fata instantelor, fiind cunoscuta ca o persoana cu multe litigii; emiterea si semnarea de pârâtele B. M. si C. C., la 08 noiembrie 2004, a adresei nr. 4856/2004, adresa în care la alin. 2 se sustine ca actiunile reclamantei sunt nefondate, denatureaza adevarul, prejudiciaza imaginea agentiei, produc grave prejudicii regiunii Oltenia; înaintarea de catre pârâta B. M. a unor mape consilierilor judeteni, mape în care s-a atasat adresa nr. 4899/2004; emiterea si semnarea de catre pârâta B. M. si C. C. a adreselor nr. 5409/2004 (fila 94), nr. 6167 (fila 96), nr. 6602 (fila 99), nr. 6558 (fila 97) înaintate catre Consiliul Local Strehaia, 5 presedinti ai Consiliilor Judetene; 15 Consilii Locale; emiterea si semnarea memoriului nr. 10595/2005 (fila 137) si înaintarea acestuia catre Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Nationala a Barourilor din România, memoriu privind folosirea abuziva a dreptului de acces liber la justitie de catre reclamanta, ce este caracterizata drept un reprezentant al avocatilor ce aduce atingere deontologiei, care formuleaza cereri, cereri de recuzare, reclamatii, cereri de stramutare nefondate.

Cu privire la conditia existentei unui prejudiciu, instanta a retinut urmatoarele:

Pentru ca prejudiciul sa fie susceptibil de evaluare, acesta trebuie sa fie cert si sa nu fi fost înca reparat.

Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta este sigur, atât în privinta existentei, cât si în privinta posibilitatii de evaluare.

Reclamanta a sustinut ca a suferit, ca urmare a faptelor pârâtelor un prejudiciu material constând în contravaloarea onorariilor neîncasate ca urmare a rezilierii contractelor de asistenta juridica de catre clientii reclamantei.

Instanta a apreciat ca acest prejudiciu este cert, rezultând din înscrisurile depuse în dosarul nr. 2253/2006: contractul de asistenta juridica încheiat cu G. S., contractul de asistenta juridica încheiat cu G. I. M. D., contractul de asistenta juridica încheiat cu S. Z..

În ceea ce priveste prejudiciul moral a carui existenta a fost invocata de reclamanta ca urmare a afirmatiilor jignitoare si calomnioase, facute de pârâte la adresa ei, instanta a retinut ca pentru ca pârâtele sa fie obligate la repararea prejudiciului de ordin moral, reprezentat de afectarea imaginii ca persoana, dar si pe plan profesional ca avocat, precum si de consecintele negative asupra reputatiei reclamantei, între faptele pârâtelor si prejudiciului trebuie sa existe un raport de cauzalitate, în sensul ca acele fapte sa fi provocat acel prejudiciu.

Analizând probele administrate în cauza, instanta a apreciat ca prin emiterea si semnarea adreselor cu continut calomniator la adresa reclamantei - adrese si memorii din cuprinsul carora a rezultat intentia de a defaima, de a prejudicia demnitatea, imaginea reclamantei - si înaintarea acestora catre 15 Consilii Locale, 5 presedinti de Consilii Judetene, Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Nationala a Barourilor din România, prin afirmarea atât în scris, cât si oral a faptului ca reclamanta are multe cauze pe rolul instantelor, se prezinta la nenumarate audiente, întocmeste petitii la institutii ale statului, reclamatii si cereri de stramutare, reclamantei i-a fost afectata imaginea ca persoana, dar si pe plan profesional ca avocat, având consecinte asupra reputatiei acesteia. Astfel instanta a apreciat ca în speta se impune acordarea de daune morale în cuantum de 75001ei.

Fata de cele aratate mai sus, constatând ca sunt îndeplinite cumulativ conditiile necesare pentru angajarea raspunderii civile delictuale, instanta a admis în parte actiunea si a obligat pârâtele catre reclamanta la plata sumei de 7500 lei reprezentând daune morale, si la plata sumei de 2400 lei reprezentând daune materiale.

În ceea ce priveste cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata în temeiul art. 274 C.p.c, instanta a admis-o partial si a obligat pârâtele catre reclamanta la plata sumei de 3717,35 lei cheltuieli de judecata reprezentând: 1292,72 lei cheltuieli de judecata în dosarul nr. 2253/2006, suma stabilita prin sentinta penala nr. 381/2006; 193,45 lei cheltuieli de transport pentru data de 12 decembrie 2006; 443,36 lei cheltuieli în fata Înaltei Curti de Casatie si Justitie reprezentate de cheltuielile de transport la data de 10.03.2006 pentru studiu dosar nr. 1008/1/2006, conform BF nr. 00024 si 047592 si ordinul de deplasare vizat la arhiva sectiei penale - 163,78 lei; cheltuieli de transport la data de 13.04.2006 pentru sustinere cerere stramutare în dosar nr. 1008/1/2006. conform BF nr. 0011 si 327-204,4 lei; taxe expedieri postale pentru transmiterea cererii la data de 16.01.2006- 1,7 lei; printare si copii xerox conform BF 13 si chitanta nr. 682- 1,98 lei; cheltuieli de transport la Craiova pentru termenul din 23.05.2006 în dosarul nr. 2120/2005, conform BF 0505532- 69 lei; transmitere fax pentru termenul din 25.04.2006 conform BF nr. 18- 1,5 lei (conform încheierii din 13 aprilie 2006 reclamanta fiind prezenta pentru sustinerea cererii de stramutare, bonuri fiscale, chitante aflate la filele 158-162); 513,95 lei reprezentând cheltuieli în fata Judecatoriei Hunedoara la 03 decembrie 2007, 27 iunie 2008, 11 noiembrie 2008 (cheltuieli transport, taxe timbru, taxe copii xerox, cazare) si 1272,425 lei cheltuieli în fata Judecatoriei Craiova reprezentate de transport, taxe expedieri postale, fax, conform chitantelor si bonurilor fiscale - filele 165-174.

Nu au fost obligate pârâtele la plata sumei de 350 lei cheltuieli de judecata reprezentând contravaloare contract asistenta juridica în dosarul nr. 5490/2006 al Tribunalului Mehedinti, întrucât reclamanta nu a dovedit, conform art. 1169 Cod civil, ca rezilierea acestui contract s-a datorat imposibilitatii prezentarii la 12.12.2006 în instanta întrucât a necesitat sa fie prezenta la Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 1437/97/2006 pentru apararea propriilor interese.

Prin cererea formulata la data de 27.04.2010, reclamanta A. M. a solicitat îndreptarea erorii materiale (omisiunii) strecurate în dispozitivul sentintei civile nr. 2871/2010 pronuntata în dosarul nr. 2960/243/2007 la data de 17 februarie 2010, constând în lipsa mentiunii "în solidar” în ceea ce priveste obligatia de plata stabilita în sarcina celor trei pârâte.

În motivare a aratat ca prin sentinta civila mentionata anterior i-a fost admisa în parte actiunea, fiind obligate pârâtele B. M., C. C. si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia sa-i plateasca daune morale, materiale si cheltuieli de judecata.

Desi în considerente instanta a retinut corect ca reclamanta a depus o precizare de actiune la data de 20.01.2009 prin care s-a aratat ca temeiul juridic al cererii este art. 1000 alin. 3 pentru AD RSV Oltenia, iar atât prin cererea initiala, cât si prin precizare a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata sumelor solicitate,  în dispozitiv instanta a omis sa mentioneze acest aspect, atât în privinta sumelor acordate, cât si în ceea ce priveste cheltuielile de judecata.

De altfel, aceasta este si ratiunea aplicarii disp. art. 1000 alin.3, comitentul fiind tinut în solidar la plata alaturi de prepusii sai.

In drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 281 C.p.c.

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 26 mai 2010, Judecatoria Craiova a respins cererea de îndreptare eroare materiala formulata de reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâtele B. M., C. C.  si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia.

Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca potrivit art. 281 C.p.civ „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor, cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

 In speta cererea reclamantei de a se mentiona în dispozitivul sentintei civile nr. 2871/2010 "în solidar" în ceea ce priveste obligatia de plata stabilita în sarcina celor trei pârâte nu reprezinta o omisiune cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor, pentru a fi aplicabile dispozitiile art. 281 C.p.c, temei juridic invocat de reclamanta în sustinerea cererii sale.

Fata de aceste considerente instanta a respins ca neîntemeiata cererea de îndreptare eroare materiala.

Împotriva sentintei au declarat recurs pârâtele C. C., B. M. si Agentia de Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia si reclamanta A. M., aceasta din urma declarând recurs si împotriva încheierii de îndreptare eroare materiala din data de 26 mai 2010.

Prin recursul sau, pârâta C. C. a solicitat admiterea recursului si, în principal, casarea sentintei civile atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare (în ipoteza în care se va aprecia ca modificarea hotarârii nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi), iar în subsidiar, modificarea sentintei în sensul respingerii actiunii ca fiind  nefondata.

De asemenea, în temeiul art. 303 alin. 2 si 3 Cod procedura civila a solicitat suspendarea executarii hotarârii recurate.

În motivare a aratat ca instanta de fond a apreciat în mod gresit faptul ca sentinta penala nr. 381/2006 pronunta de Judecatoria Hunedoara în dosarul nr. 2253/2006 a dobândit autoritate de lucru judecat în ceea ce priveste fapta ilicita, autorul acesteia si vinovatia, drept pentru care nu a mai cercetat îndeplinirea acestor cerinte,

Or, solicita ca instanta de recurs sa constate ca prin decizia penala nr. 733/R/2006 Tribunalul  Hunedoara a admis recursul si, casând hotarârea atacata a dispus achitarea pârâtei, întrucât fapta nu era prevazuta de legea penala, lasându-se nesolutionata latura civila.

Prin urmare, întrucât hotarârea casata nu produce efecte, în nici un caz nu se poate discuta de autoritatea de lucru judecat a hotarârii pronuntate în cadrul actiunii penale,  astfel ca instanta de fond, investita cu o actiune in raspundere civila delictuala, ar fi trebuit sa cerceteze ea însasi daca sunt întrunite cerintele acestui tip de raspundere civila.

Or, instanta de fond nu face niciun fel de judecata si preia in totalitate solutia pronuntata de Judecatoria Hunedoara in dosarul nr. 2253/2006, care nu a produs (conturat) niciun fel de consecinte (efecte) pe plan juridic.

Astfel, urmeaza a se observa ca in privinta existentei unei fapte ilicite, instanta de fond retine urmatoarele; „in ceea ce priveste conditia existentei unei fapte ilicite savârsite de care patate, instanta constata ca prin s.p 381/2006 a Judecatoriei Hunedoara s-a stabilit ca faptele ilicite imputate de catre reclamanta paratelor exista si ele constau in: (.....)”.

Asadar, instanta de fond nu face niciun fel de verificare proprie a existentei acestei conditii, nu analizeaza ea însasi probe care sa conduca la o asemenea concluzie, ci se rezuma a retine ca in baza unei hotarâri casate, lipsita de efecte juridice, se constata existenta unei fapte ilicite.

Totodata, Judecatoria Craiova nu arata argumentele care au format convingerea instantei ca exista un prejudiciu (material si moral) si raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.

Mai mult, instanta de fond nu analizeaza in niciun fel conditia vinovatiei.

Astfel, in mod gresit instanta de fond apreciaza ca exista un prejudiciu cert „rezultând din înscrisurile depuse in dosarul 2253/2006 (n.n. aflat pe rolul Judecatoriei Hunedoara, având ca obiect actiunea penala): contractul de asistenta juridica încheiat cu G. S., contractul de asistenta juridica încheiat cu G. I. M. D., contractul de asistenta juridica încheiat cu S. Z.”, asadar fara a fi administrate  si cercetate în mod  direct probe în cadrul actiunii civile, ci doar pe baza unor înscrisuri care nu pot avea decât caracter extrajudiciar, întrucât în procesul civil probele trebuie administrate în mod nemijlocit în fata instantei de judecata.

De asemenea, uzitând aceeasi gresita judecata, instanta de fond ajunge la concluzia ca este întemeiat si prejudiciul moral în cuantum de 7500 lei.

Or, din acest punct de vedere, instanta de fond a pronuntat o hotarâre profund netemeinica si nelegala

Astfel, trebuie avut in vedere ca si in ipoteza neadevarata in care s-ar fi putut retine autoritatea de lucru judecat a hotarârii pronuntata de instanta penala, aceasta autoritate s-ar fi putut retine doar cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savârsit-o si a vinovatiei, ci nu si cu privire la prejudiciu.

Rezulta in mod indubitabil, ca instanta de fond ar fi trebuit sa cerceteze existenta unui prejudiciu, material si moral, întrucât, dupa cum este cunoscut, raspunderea civila delictuala nu se poate angaja niciodata daca fapta ilicita nu a cauzat un prejudiciu (patrimonial sau nepatrimonial).

Plecând de la definitia notiunii de prejudiciu, ca fiind un element esential al raspunderii delictuale ce consta în rezultatul,  in efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savârsita de o alta persoana, solicita sa se  constate ca nu se poate deduce din probele administrate direct în fata instantei, din argumentatia instantei de fond, care este efectul negativ suferit de reclamanta. Nu exista niciun argument sustenabil care sa contureze certitudinea ca prejudiciul material este reprezentat de veniturile pe care reclamanta pretinde ca nu le-a încasat ca urmare a rezilierii unor contract de asistenta juridica,

Instanta de fond nu argumenteaza in niciun fel rationamentul avut în vedere atunci când a ajuns la concluzia ca pretinsa fapta ilicita a cauzat rezilierea contractelor de asistenta juridica.

Mai mult, in ceea ce priveste prejudiciul moral, chiar daca evaluarea acestuia este lasata la libera apreciere a judecatorului, neexistând criterii obiective în functie  de care sa fie determinat, nu înseamna ca judecatorul nu trebuie sa-si argumenteze in mod consistent, considerentele avute in vedere la stabilirea valorii despagubirilor acordate.

Instanta de fond apreciaza ca pretinsa fapta ilicita „a avut consecinte asupra reputatiei" reclamantei, fara insa sa precizeze in concret in ce constau aceste consecinte (e.g. daca reclamanta a fost supusa oprobiului corpului profesional din care face parte).

Instanta de fond a retinut producerea unor consecinte pe plan profesional, ci nu personal, fapt ce ar fi impus cu necesitate indicarea împrejurarilor care au format convingerea instantei cu privire la producerea unui efect negativ acestui drept subiectiv.

Instanta de fond nu analizeaza în nici un fel vinovatia.

Asadar, desi apreciaza, cum era si normal, faptul ca angajarea raspunderii civile delictuale presupune întrunirea cumulativa a mai multor conditii, printre care si vinovatia,  instanta nu analizeaza aceasta conditie, neprecizând in ce consta fapta ilicita a pârâtei.

Mentioneaza, sub acest aspect, faptul  ca la momentul semnarii adreselor si la momentul sustinerii acelor cauze la care face referire reclamanta, pârâta era angajata agentiei (ADR SV Oltenia) în functia de consilier juridic.

De asemenea, mentioneaza ca la momentul respectiv a sustinut interesele angajatorului, descriind o situatie de fapt existenta, in acel moment existând o multitudine de litigii între reclamanta si agentie, aceasta împrejurare fiind notorie, cunoscuta instantelor din judetul Dolj (cauze existând si pe rolul altor instante de tara).

Astfel, faptele care i se imputa, au fost exercitate in apararea drepturilor si intereselor angajatorului, având obligatia profesionala de a actiona in acest mod. Niciodata nu a avut intentia de a „denigra” persoana reclamantei, ci doar de a apara drepturile si interesele angajatorului.

Faptul ca la acel moment a relevat o situatie de fapt existenta, respectiv ca existau multe actiuni in instanta pornite de reclamanta sau ca existau cereri de stramutare nefondate, nu crede ca era de natura sa afecteze imaginea reclamantei, nefiind facute in acest scop. Astfel de sustineri nu exced cadrului normal al reprezentarii in instanta, realizata de avocati sau consilieri juridici, astfel incat nu se poate aprecia ca ceilalti colegi avocati prezenti in sala ar fi perceput o imagine deformata a persoanei reclamante, care sa o fi supus unui dispret din partea acestora. Solicita ca instanta de recurs sa observe ca nu s-a prezentat nicio proba în acest sens.

Cu privire la acest aspect, arata ca potrivit Legii de organizare si functionare a consilierilor juridici nr. 514/2003 si Statutului profesiei de consilier juridic, consilierul juridic nu poate raspunde penal, civil, sau administrativ pentru sustinerile sale în fata instantei sau a altor autoritati.

Prevederi asemanatoare se regasesc si în cuprinsul Legii de organizare si exercitare a profesiei de avocat nr. 51/1995 si Statutul profesiei de avocat.

De altfel, apreciaza ca sanctiunea dispusa de instanta de fond este de natura a încalca art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, practica Curtii Europene constatând ca „libertatea de  exprimare, consacrata in par. 1 al art. 10, constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului ei. Sub rezerva par. 2 al aceluiasi text, libertatea de exprimare priveste numai informatiile sau ideile apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar si pe cele care contrariaza, socheaza sau nelinistesc; aceasta este exigenta pluralismului, a tolerantei si a spiritului de deschidere într-o societate democratica”.

Nu în ultimul rând solicita ca instanta de recurs cenzureze cheltuielile stabilite in sarcina pârâtelor de catre de instanta de fond, întrucât în mare parte acestea nu au legatara directa cu cauza dedusa judecatii, si din aceasta perspectiva instanta de fond pronuntând o hotarâre nelegala.

In drept, a invocat art. 299, art. 3041, art. 304 pct. (7), (8) si (9), art. 312 C.proc.civ.

Prin recursul lor, pârâtele au solicitat în principal admiterea acestuia, casarea sentintei civile atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentintei în sensul respingerii actiunii ca nefondata.

În motivare au aratat ca hotarârea a fost data cu încalcarea principiului nemijlocirii. Astfel,  instanta de fond avea obligatia de a cerceta direct si nemediat toate elementele care servesc la dezlegarea pricinii, prin administrare de probe primare. Or, sentinta este pronuntata cu încalcarea grava a acestui principiu,  întrucât solutia se bazeaza exclusiv pe aprecierea unor probe derivate. În acest sens,  instanta de fond a analizat doar 2 din cele 4 conditii în angajarea raspunderii  delictuale, respectiv pretinsa existenta a faptei ilicite si existenta  prejudiciului.

 Nu a fast analizata legatura de cauzalitate, nici existenta vinovatiei. Daca s-ar fi apreciat ca în cauza ar fi fost incidente disp. art. 22 al 1 Cod p.p , instanta ar fi trebuit (era obligata sa o faca) sa indice si textul de lege sus enuntat, caci motivarea trebuie facuta atât in fapt, cat si în drept.

Altfel spus, instanta de fond a analizat cauza prin inserarea cvasiunanima a considerentelor unei alte hotarâri, fara a preciza explicit daca în cauza sunt sau nu incidente disp. art. 22 al. 1 C.p.p.

Hotarârea recurata nu cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei încâlcindu-se astfel disp. art. 26l al. 1 C.p.civ.

Pornind de la premisa potrivit careia motivarea unei  hotarâri nu este o problema de volum, ci una de continut, instanta de fond,  desi a enumerat cele 4 conditii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru angajarea raspunderii civile delictuale (fapta, prejudiciul,  legatura de cauzalitate si vinovatia) a supus în mod evaziv spre analiza doar primele 2 conditii, celelalte nefiind analizate

Chiar si analiza primelor 2 conditii nu este temeinica pentru urmatoarele motive:

Astfel, fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, este acea fapta prin care se încalca normele dreptului obiectiv. Prin încalcarea normelor dreptului obiectiv, in aprecierea caracterului ilicit al faptei, se are in vedere nu numai normele juridice, dar si normele de convietuire sociala, în masura in care reprezinta o continuare a prevederilor legale si contureaza însusi continutul, limitele si modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege. Raportând aceste aspecte cu caracter de principii generale la cauza de fata,  solicita a se observa ca pârâtele nu au încalcat vreo norma de drept si nici vreo norma de convietuire sociala.

Afirmatiile lor referitoare la cererile de stramutare  si recuzare nu sunt de natura a aduce atingere imaginii reclamantei nici ca persoana fizica si nici in calitate de avocat, întrucât acestea nu erau facute in scopul de a aduce atingere imaginii, ci in scopul tergiversarii cauzelor în care era implicata institutia unde îsi desfasurau activitatea. De asemenea, toate celelalte aspecte retinute de catre instanta ca pretinse fapte ilicite nu au avut si nu au caracter ilicit, întrucât scopul acestora nu a fost niciodata acela de a aduce atingere imaginii reclamantei, ci mijloace de aparare in multiplele cauze intentate fie împotriva pârâtelor, fie împotriva institutiei.

Pe de alta parte, instanta de fond, in analiza existentei pretinsei fapte ilicite, nu a analizat ca se aflau într-una din cauzele care înlatura caracterul ilicit al faptei,  anume exercitarea unui drept subiectiv. Astfel, cel ce exercita prerogativele pe care legea le recunoaste dreptului sau subiectiv, nu poate fi considerat ca actioneaza ilicit, chiar daca prin exercitiul normal al dreptului, sau au fost aduse uneia restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv altei persoane, adica in cadrul exercitiului normal al dreptului. Or, toate pretinsele fapte ilicite au avut loc cu ocazia exercitarii dreptului la aparare în cadrul diferitelor procese,  încercând sa faca dovada exercitarii abuzive de catre reclamanta a drepturilor sale, prin formularea diferitelor cereri de stramutare si recuzare, alte petitii.

Instanta de fond nu a analizat in nici un fel celelalte doua conditii ale raspunderii civile delictuale, respectiv legatura de cauzalitate intre prejudiciu si fapta si vinovatia.

Altfel, s-a acordat daune materiale reclamantei, constând in prejudiciul produs acesteia prin rezilierea unor contracte de asistenta juridica, fara insa a se face vreo analiza daca rezilierea s-a datorat pretinsei atingeri aduse imaginii reclamantei sau altor cauze, iar respectivele persoane nu au fost audiate în cauza pentru lamurirea cauzei sub acest aspect. Simplele probe preconstituite de catre reclamanta nu fac dovada certa a prejudicierii acesteia. Reclamanta nu a facut dovada faptului ca urmare a pretinsei rezilieri a contractelor de asistenta juridica a restituit si onorariile.

Instanta de fond nu a respectat principiul rolului activ, prev de art. 129 C.p.civ., prin punerea in discutie a administrarii probatoriului privind starea de a legaturii de cauzalitate între rezilierea contractelor de asistenta juridica si vinovatia pârâtelor.

Învedereaza totodata ca instanta de fond nu a stabilit forma vinovatiei, acest aspect prezinta relevanta sub aspectul întinderii cuantumului pretinsului prejudiciu. La fila 6 în considerentele sentintei – al. 5, se retine de catre instanta ca reclamanta a sustinut ca a suferit un prejudiciu material constând în neîncasarea onorariilor ca urmare a rezilierii contractelor de asistenta juridica. Instanta in mod nelegal a retinut ca cererea reclamantei este dovedita si prejudicial este cert fara sa verifice procedura de reziliere a contractelor de asistenta juridica,  fara sa faca distinctie intre reziliere cu consecinta restituirii onorariului, total sau partial, precum si motivul care a condus la rezilierea contractului, dovada cu chitanta de încasare a onorariilor,daca acestea au fost platite sau nu. În sustinerea celor de mai sus solicita a se verifica usurinta cu care s-au acordat reclamantei c/valoarea pretinselor contracte reziliate.

Astfel, la fila 170 dosar nr. 2253/2006, prin încheierea din data de 29 iunie 2006, 6cu ocazia judecarii procesului penal, reclamanta la acea vreme era reprezentata de avocat si a detaliat in ce consta prejudiciul, respectiv suma de 24 milioane lei vechi contravaloarea contractelor reziliate. Se observa ca pretinsele contracte încheiate cu numitul G. I. M. D. au fost în suma de 3 milioane si 5 milioane lei vechi, totalizând suma de 24 milioane lei toate cele 6 contracte. Aceasta suma a fost retinuta si de Judecatoria Hunedoara prin sentinta penala, dar si de catre  Judecatoria Craiova in prezenta cauza, fara sa observe ca cele dona contracte încheiate cu G. I.M. D. sunt fiecare cu onorariu stabilit de 5 milioane lei.

Au expus aceasta situatie pentru a se vedea ca instanta nu a analizat  cu pertinenta nici macar aceste pretinse contracte aflate la filele 109, 110, 114, 113, 117 si 118 dosar penal,  în eaz contrar ar fi putut sa observe ca sumele trecute la onorariu nu sunt reale neconcordând cu suma solicitata, iar pe de alta parte se mentiona expres la articolul 2 punct 1 din contract ca onorariul se achita integral pana la data solutionarii proceselor.

Prin urmare, reclamanta nu a facut dovada încasarii integrale a onorariului, a restituirii acestuia ca urmare a rezilierii contractului, insa instanta a acordat asa cum a solicitat reclamanta.

 Instanta de fond nu n aplicat criteriile de determinare a pretinsului prejudiciu moral, referitoare la consecintele negative care s-ar fi produs pe plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori.

Analizând adresele de care se face vorbire in actiune de catre reclamanta ca au stat la baza pretinsei denigrari si prejudicieri morale a acesteia se poate observa ca acestea au fost întocmite cu scopul de a se apara de exercitarea abuziva a drepturilor procesuale ale reclamantei întemeiate pe Legea nr. 544/2001, iar in realitate nu se încadrau in aceasta lege. În acest sens este si raspunsul MJR prin adresa nr. 12446/17.02.2006 prin care se arata ca pârâtele au solicitat initierea unor modificari legislative în sensul reglementarii exprese a cazurilor de exercitare abuziva a drepturilor procesuale întrucât Legea nr. 544/2001 prezinta un vid legislativ.

Instantele au interpretat gresit motivarea in fapt a cererilor pârâtelor apreciind ca reclamanta a fost prejudiciata moral prin aceste adrese fiindu-i afectata imaginea ca persoana,  dar si pe plan profesional ca avocat.

Nu s-a pus niciodata in vedere reclamantei sa faca dovada prejudiciului suferit de catre aceasta ca urmare a pretinsei afectari a imaginii, respectiv diferenta dintre veniturile realizate anterior crearii acestui litigiu, precum si ulterior pentru a putea sa aiba o reprezentare a grelei situatii financiare încercate de catre reclamanta.

Dimpotriva instanta ignora toate probele administrate de pârâte, nu face vorbire in niciun rând in considerentele sentintei despre apararea lor si fara sa analizeze punctual cererile reclamantei in raport de actele aflate la dosar retine ca este întemeiata in parte actiunea acesteia.

La data de 21 ianuarie 2009 prin precizarea la actiune, reclamanta si-a majorat daunele morale aratând ca dupa pronuntarea hotarârii penale a aflat ca au fost întocmite si semnate de catre pârâta C. C. si înregistrate la ADR materiale menite sa o prejudicieze moral si care au fost transmise tuturor membrilor CDR de catre pârâta B. M..

Instanta din niciun fel de probe a dedus ca pârâta B. M. a participat la realizarea pretinsei fapte, cu toate ca însasi reclamanta a mentionat ca acestea au fost redactate si semnate de catre pârâta C. C..

Or, nu s-a facut  distinctie intre pretinsele fapte ale celor doua pârâte pentru a se aprecia diferentiat vinovatia acestora.

Instanta nu justifica in niciun fel cuantumul exagerat al daunelor morale acordate, cu atât mai mult cu cât  multitudinea termenelor acordate atât în prezenta cauza, cat si in solutionarea dosarului penal s-au datorat reclamantei care a amânat in mod nejustificat procesele încercând tot felul de tergiversari si cereri de stramutare, pentru ca ulterior sa se foloseasca de contravaloarea transportului solicitând despagubiri.

Instanta de fond nu a stabilit caracterul obligatiei retinute in sarcina pârâtelor, in  sensul daca aceasta este solidara sau divizibila.

În mod vadit nelegal, instanta de fond a cuprins, contrar disp. art. 274 Cod pr. Civ. în categoria cheltuielilor de judecata si pretinsele cheltuieli care reclamanta le-ar fi facut intr-un alt proces, întrucât prezenta cauza nu este disjunsa dintr-o cauza penala, ci este un proces civil distinct.

Astfel, instanta admite cererea reclamantei sub aspectul cheltuielilor de judecata stabilind cuantumul la suma de 3717,35lei în care include cheltuielile de judecata reprezentând 1292,72 lei cheltuielile de judecata în dosarul nr. 2253/2006 al Judecatoriei Hunedoara si în  plus cheltuielile efectuate in fata ICCJ in cuantum de  443,36 lei fara sa faca diferenta între actiunea in pretentii si actiunea în raspundere civila delictuala.

Totodata prezenta actiune a fost introdusa de catre reclamanta la Judecatoria Hunedoara cu toate ca aceasta era necompetenta teritorial si dupa invocarea exceptiei de catre pârâte dosarul a fost înaintat la Judecatoria Craiova (sentinta civila nr. 2960/17.11.2007).

Împotriva acestei sentinte si dupa ce dosarul s-a înregistrat la Craiova, reclamanta a formulat recurs la Tribunalul Hunedoara care a fost respins prin decizia nr. 603/R/2008 .

Cu toate acestea, instanta in prezenta cauza îi acorda reclamantei contravaloarea transportului si a cheltuielilor efectuate abuziv de catre aceasta fara sa analizeze ca cererea a fost introdusa în mod gresit  la Judecatoria Hunedoara, recursul a fost tendentios si fara eficienta,  doar cu scopul de a efectua cheltuieli la care pârâtele sa fie obligate.

Astfel suma de 513,95 lei reprezinta cheltuieli în fata  Judecatoriei Hunedoara la 3 decembrie 2007, 27 iunie 2008, 11 noiembrie 2008, cheltuieli  efectuate cu transport taxe timbru, taxe copii xerox, cazare, cheltuieli care nu se justificau daca instanta tinea cont de faptul ca reclamanta era în culpa introducând actiunea la Judecatoria Hunedoara in loc de Judecatoria Craiova.

De asemenea suma de 1272,425 lei retinuta de catre instanta ca fiind cheltuieli in fata Judecatoriei Craiova nu este justificata prin enumerarea ca fiind cheltuieli de transport, expedieri postale, fax,  chitanta si bonuri fiscale,  întrucât reclamanta a fost cea care a tergiversat cauza prin formularea diferitelor cereri de amânare, stramutare, inclusiv anuntul prin fax de lasare a cauzei spre sfârsitul sedintei, asa încât pretinsele cheltuieli efectuate cu transportul trebuiau demonstrate ca au fost in legatura cu acest proces si nu cu cererea de stramutare respinsa,

Pe de alta parte, reclamanta este avocat in Baroul Dolj, are cabinetul in Craiova si nu necesita deplasari zilnice de la Turnul Sever  la Craiova având un domiciliu si in Craiova.

In caz contrar, in exercitarea atributiilor de serviciu,  presupunând ca se deplaseaza zilnic la domiciliul din Severin,  atunci aceasta nu a efectuat cheltuieli strict cu procesul in sine, insa instanta nu s-a preocupat de lamurirea cu exactitate a acestor cheltuieli, ci a enumerate filele 165, 174 fara sa însumeze cheltuielile de transport pentru a verifica la ce cuantum se ridica si daca au legatura cu cauza,

Totodata solicita sa se  verifice concluziile scrise depuse de pârâte la dosar cu ocazia judecarii cauzei si de care instanta nu face vorbire si in raport de acestea sa se aprecieze ca nu au fost analizate, in caz contrar instanta s-ar fi pronuntat pe regimul juridic al pretentiilor solicitate de catre reclamanta, unele cheltuieli facând obiectul actiunii in pretentii, iar celelalte al raspunderii civile delictuale.

Pe de alta parte, exceptia prescriptiei extinctive evocate de pârâte cu ocazia concluziilor scrise in ceea ce priveste cheltuielile pe latura civila nu a fost pusa in discutia pârtilor, instanta având posibilitatea sa repuna cauza pe rol pentru a respecta principiul contradictorialitatii, întrucât cauza a fost amânata consecutiv timp de doua saptamâni.

Prin recursul sau, reclamanta a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotarârii, iar pe fond admiterea în totalitate cererea astfel cum a fost întregita si precizata si sa fie obligate pârâtele în solidar la plata tuturor sumelor solicitate, iar pentru cele acordate conform sentintei penale nr. 381/2006 la plata actualizata conform indicelui de inflatie.

În motivare a aratat ca  hotarârea nu cuprinde motivele pe care se sprijina, respectiv nu este suficient motivata, instanta confundând si plasând gresit în timp o parte din faptele prejudiciabile pentru ea.

Prin actiunea introductiva a solicitat instantei sa oblige pârâtele în solidar la plata reprezentând daune morale, daune materiale si cheltuieli de judecata acordate de catre Judecatoria Hunedoara la data de 3 iulie 2006 prin sentinta penala nr. 381/2006.

Prin precizarea la  actiune din data de 20.01.2009 a întregit actiunea solicitând plate unor daune morale suplimentare pe care le-a estimat la 5000 lei, daune ulterior pronuntarii sentintei penale ca urmare a transmiterii aceleiasi adrese cu continut calomnios catre membrii CDR SV Oltea, CSM, Ministerul Justitiei.

In considerente, instanta a retinut corect atât precizarea de actiune, cât si continutul ei, faptul ca a solicitat aceste daune morale suplimentare, iar la enumerarea probatoriilor administrate în cauza a mentionat toate înscrisurile doveditoare depuse de ea ( adresele emise de ADR SV Oltenia cu înregistrare la nr.  5409/2004 6167/2005, 6588, 6602/2005) ori înaintate de alte entitati la cererea sa (Baroul Dolj si Ministerul  Justitiei cu privire la adresa ADR nr. 10595/2005 semnata de cele doua pârâte), care nu au fost avute în vedete de catre Judecatoria Hunedoara la pronuntarea sentintei nr. 381/2006.

Cu toate acestea, în momentul când a analizat probele administrate în cauza, instanta desi a retinut corect ca înscrisurile cu caracter calomnios au fost înaintate catre 15 Consilii locale,  5 presedinti de Consilii Judetene, iar adresa nr. 10595/2005 la Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Nationale a Barourilor din România,  le-a plasat gresit în timp ca fiind trecute în sentinta penala nr. 381/2006, respectiv retinute de catre Judecatoria Hunedoara si valorificate prin sumele acordate de catre aceasta instanta, deci ca fapte ilicite stabilite prin sentinta penala nr. 381/2006.

În mod corect instanta a stabilit ca sunt întrunite elementele raspunderii civile delictuale si ca faptele ilicite exista enumerându-le, le analizeaza corect, constata ca cererea sa este întemeiata, dar greseste când apreciaza eronat si contradictoriu cu probele administrate în prezenta cauza ca daunele morale pentru acele fapte i-au fost acordate prin S.P nr. 381/2006,

De altfel, în considerente se mentioneaza corect ca instanta a dispus efectuarea de adrese catre Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justitiei, Uniunea Nationala a Barourilor din România, ADR SV Oltenia pentru a se înainta adresa ADR nr. 10595/2005,  iar aceste entitati au raspuns si au înaintat la dosarul cauzei aceasta adresa.

Tot corect se enumera si alte înscrisuri care au fost depuse doar în acest dosar, precum adresele ADR nr. 5409/2004, 6167/2005,6558/2005, 6602/2005, etc.

Or, toate aceste înscrisuri nu se afla in dosarul nr.2253/2006 al Judecatoriei Hunedoara, care este atasat la dosarul cauzei si nu sunt mentionate în S.P nr. 381/2006, ci au fost administrate ca urmare a încuviintarii cererii de probatorii formulate de reclamanta pentru dovedirea precizarii din actiune.

Daca aceste probe s-ar fi gasit în dosarul nr. 2253/2006 al Judecatoriei Hunedoara, administrarea lor ar fi fost inutila,  iar cererea de probatorii respinsa cu aceasta motivare,

Având în vedere ca aceste probatorii dovedesc pe deplin cererea de acordare a unor daune morale suplimentare în cuantum de apr. v5000 lei fata de cele acordate prin sentinta penala nr.  381/2006, ca instanta le-a analizat constatând ca sunt întemeiate, dar a considerat în mod eronat ca i-ar fi fost acordate, solicita modificarea  hotarârii si sa fie obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 5000 lei pe lânga sumele acordate conform S.P nr. 381/2006.

 Instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura si întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia.

Cererea sa a fost formulata si precizata foarte clar sub aspectul obiectului, respectiv al tuturor faptelor prejudiciabile care trebuiau retinute în totalitate de catre instanta, având în vedere si autoritatea de lucra judecat a sentintei penale în ceea ce priveste faptele stabilite în materialitatea lor, care nu mai pot forma obiect de proba în instanta civila,

Prin S.P nr. 381/2006 au fost retinute si enumerate la filele 3-5 toate faptele de care a avut cunostinta la acel moment instanta retinând în mod corect si înaintarea adreselor cu continut calomnios catre înalta Curte de Casatie si Justitie în mai multe dosare, conform înscrisurilor certificate pentru conformitate depuse la dosar.

La dosar nr. 2253/2006 exista declaratiile martorilor care sunt relevante.

În cererea adresata instantei civile a mentionat si dovedit ca adresa calomnioasa a fost înaintata de cele doua pârâte mai multor complete ale Înaltei Curti însotita de concluzii scrise în care era comentata, chiar dupa ce dosarul penal era pe rolul instantei.

În mod eronat si nelegal instanta de fond nu a valorificat aceste probatorii care fusesera administrate în dosar nr. 2253/2006 si nu le-a mentionat în hotarâre, ele fiind suficiente pentru acordarea sumelor conform sentintei nr. 381/2006,

Tot în mod gresit instanta a facut confuzie între probatoriile administrate în prezentul dosar, retinând ca au fost analizate de instanta penala în sentinta penala nr. 381/2006 si nu i-a acordat daunele morale suplimentare, motiv de recurs care, coroborat cu cel de la pct. 1, atarge modificarea hotarârii.

Hotarârea este nelegala deoarece instanta nu a obligat pârâtele în solidar la plata tuturor sumelor acordate.

Nelegalitatea consta în faptul ca instanta nu a aplicat o institutie juridica, respectiv disp. art. 1000 alin. 3 C. civil care se refera la raspunderea comitentilor pentru prejudiciul cauzat de prepusi în functiile care le-au fost încredintate, raspundere care este solidara.

A chemat în judecata cele doua pârâte persoane fizice în baza disp. art. 998, 999 C civil, dar si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia în temeiul art. 1000 alin. 3 C Civil pentru a fi tinuta în solidar la plata cu fiecare din prepusii sai.

Desi a retinut corect aceasta institutie si a obligat la plata toate cele 3 pârâte, instanta  a omis sa aplice plata în solidar.

Hotarârea a fost pronuntata cu încalcarea legii deoarece instanta a omis sa oblige la plata despagubirilor actualizate la zi conform indicelui de inflatie.

Desi i-a acordat doar sumele stabilite la data de 3 iulie 2006 prin sentinta penala nr. 381/2006, instanta s-a pronuntai gresit deoarece nu obligat la plata acestor sume  actualizate cu rata inflatiei,  respectiv conform coeficientului de devalorizare a leului, având în vedere caracterul de despagubiricivile al acestora si data la care au fost stabilite prin SP nr. 381/2006.

Hotarârea cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveste respingerea (în mod gresit) a cereri de obligare la plata sumei de 350 lei reprezentând  contravaloarea unui contract de asistenta juridica reziliat la data de 12 dec. 2006.

Astfel, contrar probatoriilor administrate si chiar propriilor concluzii, instanta apreciaza în mod eronat ca nu a facut dovada ca rezilierea contractului de asistenta juridica în dosarul nr. 5490/2006 al Tribunalului  Mehedinti s-a datorat imposibilitatii prezentarii la 12.12.2006 în instanta întrucât a necesitat sa fie prezenta la Tribunalul Hunedoara in dosarul nr. 1437/97/2006 pentru apararea propriilor interese.

Instanta a enumerat corect la fila 5 alin. 1 toate înscrisurile depuse de reclamanta în legatura cu dosar nr. 5490/2006, inclusiv citatia emisa în dosar nr. 1437/97/2006 al Tribunalului Hunedoara pentru data de 12.12.2006, iar la fila 6 cu doar un aliniat mai sus a mentionat la cheltuielile de judecata pe care i le-a acordat ca despagubiri in dosar nr. 2253/2006 si suma de 193,45 lei reprezentând cheltuieli de transport pentru data de 12 dec. 2006,

La dosar exista si încheierea din data de 12.12.2006 a Tribunalului Hunedoara în dosar nr. 1437/97/2006 având ca obiect recursul pârâtelor împotriva S.P nr. 381/2006 unde este trecuta prezenta la apelul nominal al partilor, iar decizia este din data de 13 dec. 2006 ca urmare a amânarii pronuntarii.

Având în vedere ca a facut pe deplin dovada deplasarii la data de 12.12.2006 la Deva, cum rezulta chiar din constatarile instantei,  respingerea cererii este gresita, acesta fiind un alt motiv de modificare a hotarârii în sensul obligarii la plata sumei de 350 lei, conform probatoriilor administrate.

În drept a invocat disp. art. 304 pct. 7,8 si 9 Cod procedura civila.

Reclamanta a formulat recurs si împotriva încheierii din data de 26 mai 2020 a Judecatoriei Craiova, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea încheierii, iar pe fond admiterea cererii de îndreptare eroare materiala.

În motivare a aratat ca instanta a respins cererea în mod eronat, apreciind ca nu se aplica dispozitiile art. 281 C. pr. civila.

A solicitat îndreptarea erorii materiale (omisiunii) strecurate în dispozitivul sentintei civile nr. 2871/2010 pronuntate în acest dosar la data de 17 februarie 2010, constând în lipsa mentiunii „în solidar”  în ceea ce priveste obligatia de plata stabilita în sarcina celor trei pârâte.

Considera ca instanta a gresit când a respins cererea, deoarece în cauza sunt incidente disp. art. 281 C. pr. civila care se refera si la orice alte erori materiale din hotarâri sau încheieri.

Or, în cazul de fata este o eroare materiala deoarece ea a solicitat prin precizarea de actiune ca pârâtele sa fie obligate în solidar la plata sumelor solicitate si a sustinut aceasta atât verbal, cât si prin concluziile scrise.

Instanta a admis în parte actiunea precizata, dar în considerente nu a facut nici o referire la modalitatea în care urmeaza sa fie facuta plata, adica în solidar sau obligatia este divizibila.

Cum nu s-a solicitat de catre pârâte ca plata sa se împarta, iar actiunea a fost admisa, lipsind orice rationament al instantei în ceea ce priveste o obligatie de plata divizibila, rezulta ca aceasta nu poate fi decât în solidar, aceasta fiind singura cerere cu care a fost legal investita instanta, cum se mentioneaza în primul aliniat al considerentelor.

Lipsa mentiunii "în solidar” din dispozitiv reprezinta o eroare materiala care poate fi îndreptata la cerere ori chiar din oficiu utilizând procedura de îndreptare prevazuta de art. 281 C. pr. civila, text de lege pe care instanta nu 1-a aplicat.

Instanta nu a observat ca cererea se încadreaza în disp. art. 281 C. pr. civila, pentru ca se refera la o eroare materiala, respectiv la o omisiune, deci a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii.

A înteles sa investeasca instanta cu solutionarea unei cereri de îndreptare eroare materiala, respectiv omisiune, ci nu cu o cerere privind numele, calitatea si sustinerile partilor, cum gresit motiveaza instanta în respingerea cererii, interpretând gresit cererea sa.

Hotarârea este contradictorie deoarece instanta respinge cererea ca neîntemeiata, ci nu ca nefondata, având în vedere propriile-i argumente.

Astfel, instanta apreciaza ca nu sunt aplicabile disp. art. 281 Cod procedura civila, or în aceasta situatie trebuia sa respinga cererea ca nefondata, ci nu ca neîntemeiata.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod procedura civila.

Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de catre reclamanta, ca nefondat si admiterea recursului formulat de ele.

În motivare au aratat ca, considera ca recursul reclamantei este lipsit de interes fiind formulat cu scopul paralizarii recursului pârâtelor, cu toate ca se invoca motive de nelegalitate si netemeinicie a sentintei, recurenta a încercat punerea in executare a acestei hotarâri, asa încât prezentul recurs nu-si justifica interesul.

In situatia in care recurenta întelege sa-si sustina recursul întemeiat pe disp. art.  304 pct. 7, 8 si 9 Cpc apreciaza ca acesta nu are suport probatoriu în dosarul fondului pentru a fi admis si potrivit art. 312 alin. 3 teza a II-a C.p.c. modificarea hotarârii nu este posibila atunci când sunt necesare administrarea de probe noi.

Or, în opinia pârâtelor hotarârea pe care si ele au recurat-o apreciaza, ca a instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului, motiv pentru care solicita admiterea recursului lor si casarea cu trimitere spre rejudecare la instanta de fond pentru a se asigura o judecata unitara.

Analizând motivele invocate de catre recurenta reclamanta, in esenta,  nemultumirea acesteia este legata de doua aspecte, ca instanta nu i-a  acordat daunele materiale si morale suplimentare solicitate prin precizarea actiunii depusa la data de 20.01.2009 si pe de alta parte ca instanta nu s-a pronuntat asupra raspunderii solidare a pârâtelor pentru a-i fi mai usor sa le execute.

Cu privire la cererea de acordare a unor pretinse daune materiale suportate cu ocazia cheltuielilor facute la Tribunalul Hunedoara la data de 12.12.2006 si contravaloarea contractului de asistenta juridica reziliat la 12.12.2006 in dosarul nr.5490/2006, instanta s-a pronuntat in sensul ca reclamanta nu a facut dovada conform art. 1169 C.civ , ca rezilierea acestui contract s-a datorat imposibilitatii prezentarii in instanta la 12.12.2006 , întrucât a fost necesar sa fie prezenta la Tribunalul Hunedoara.

Reclamanta avea posibilitatea, in calitate de avocat  sa solicite amânarea dosarului nr. 5490/2006 având un motiv întemeiat, neexistând motiv de reziliere a contractului cu clientul pentru acest aspect.

Or, asa cum a retinut si instanta, reclamanta nu a facut dovada motivului rezilierii contractului de asistenta juridica.

Cu privire la celalalt aspect al nepronuntarii instantei asupra obligatiei solidare de plata a pârâtelor catre aceasta, a daunelor materiale si morale potrivit art. 1003 C.civ., raspunderea comitentului este „ in solidum” , deoarece repararea integrala a pagubei prepusilor se face de catre comitentul- garant.

Asadar, ADR-ul nu raspunde in calitate de codebitor solidar, deoarece nu a cauzat prejudiciul, având o actiune in regres împotriva comitentului in situatia in care se constata ca acestia au savârsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

Pe fondul recursului,  considera ca acesta este neîntemeiat, ca nu au fost lezate valorile morale esentiale ale reclamantei fiindu-i afectate situatia profesionala, sociala si familiala urmare a pretinsei fapte a pârâtelor, in caz contrar aceasta putea sa solicite efectuarea unei expertize judiciare pentru a dovedi ca a fost privata de venituri, întrucât la fond, nu a depus niciun act din care sa rezulte evidenta contractelor de asistenta juridica, respectiv registru de încasari si plati din care sa rezulte ca a operat restituirea onorariilor.

Analizând decizia penala nr. 733/R/2006 pronuntata la 13.12.2006 în dosarul nr. 1437/97/2006 de Tribunalul Hunedoara - sectia penala se observa ca au fost admise recursurile pârâtelor, casata partial sentinta atacata si in rejudecare a fost înlaturata obligatia acestora de la plata despagubirilor civile.

Apreciaza ca instanta de fond nu a înteles dispozitivul acestei decizii, întrucât prin formularea Mentine in rest dispozitiile sentintei atacate instanta de recurs s-a referit la obligarea pârâtelor ca parti civile la plata cheltuielilor judiciare catre stat, restul fiind solutionat cu ocazia rejudecarii cauzei pe fond.

Cu toate ca au aratat la instanta de fond, ca nu poate sa interpreteze sentinta penala nr. 381/2006 ca având autoritate de lucru judecat in prezenta cauza, sub aspectul laturii civile, instanta retine tocmai aceasta motivare  din sentinta penala limitându-se la acordarea acelorasi despagubiri civile fara sa administreze probe din care sa constate in mod direct in fata acesteia daca exista legatara de cauzalitate intre pretinsele fapte si prejudiciul solicitat de catre reclamanta.

Dimpotriva, instanta acorda reclamantei si cheltuieli efectuate cu ocazia judecarii cererii de stramutare formulata de catre aceasta la ICCJ si care nu are legatura cu raspunderea civil-delictuala din prezenta cauza.

Prin urmare, instanta nu a administrat probe directe in fata ei, ci si-a fondat hotarârea pe probe ce exced principiului nemijlocirii probelor.

Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se lua act ca renunta la judecarea recursului sau împotriva încheierii de îndreptare eroare materiala pronuntata în acest dosar la data de 26.05.2010 si la motivul de recurs nr. 3 privind obligarea pârâtelor în solidar la plata sumelor acordate.

De asemenea, în temeiul art. 137 C.pr.civila, întelege sa ridice:

1. Exceptia lipsei de interes privind cererea de suspendare a executarii formulata de recurenta C. C..

2. Exceptia lipsei de obiect privind cererea de suspendare a executarii.

3. Exceptia lipsei de interes privind motivul de recurs nr. 4, partea finala al intimatelor care vizeaza caracterul solidar sau divizibil al obligatiei retinute în sarcina dumnealor.

In ceea ce priveste recursul formulat de C. C. având în vedere ca aceasta a confirmat mandatul acordat dnei av. Oprea Mioara, analiza acestuia este inutila, recursul fiind neavenit si considera ca este inutil sa raspunda la el, mai ales ca, în mare, se circumscrie acelorasi motive formulate prin aparator ales.

Pe fond, solicita respingerea în totalitate a recursului ca nefondat, conform motivelor pe care le va expune, hotarârea pronuntata fiind legala si temeinica, obligând intimatele la plata cheltuielilor de judecata facute de reclamanta  pentru aparare în recurs.

Pentru dovedirea exceptiilor ridicate, solicita proba cu înscrisuri în recurs, cf. disp. art. 305 C. pr. Civila.

In privinta exceptiei lipsei de interes nr. 1 si 3, arata ca trebuie admisa, deoarece executarea hotarârii pronuntata la fond în acest dosar s-a finalizat la sfârsitul lunii septembrie, când au fost recuperate toate sumele acordate prin sentinta civila nr. 2871/2010.

Arata ca s-a adresat cu cerere înregistrata la intimata ADR SV Oltenia prin care a invitat-o sa execute de bunavoie hotarârea, aceasta fiind definitiva si investita cu formula executorie, cerere careia nu i s-a dat curs, iar ulterior timp de 8 luni a fost în imposibilitatea obiectiva de a pune în executare silita hotarârea deoarece toti executorii din Craiova au refuzat sa primeasca dosarul, ba chiar sunau la intimata ADR SV Oltenia sa ceara permisiunea de a primi dosarul

Multumita modificarilor introduse prin mica reforma, conform dispozitiilor Legii nr. 202/2010 a constituit dosarul de executare nr. 21/E/2011 la BEJ Guran George Catalin cu sediul în Dr.Tr.-Severin, b - dul Carol I nr. 6, deci pe raza teritoriala a Curtii de Apel Craiova.

În privinta exceptiei lipsei de obiect nr. 2, arata ca trebuie admisa din aceleasi motive.

Pe fond, recursul este nefondat, astfel:

Instanta a încuviintat si administrat probe în acest dosar, printre acestea fiind si valorificarea probatoriilor administrate în dosar nr. 2253/2006 al Judecatoriei Hunedoara, chiar ea solicitând atasarea acestuia dupa ce instanta i - a pus în vedere sa depuna sentinta penala nr. 381/2006.

La data de 3 iulie 2006 Judecatoria Hunedoara a pronuntat sentinta penala nr. 381/2006 prin care a solutionat si latura civila a cauzei, obligând pârâtele din prezenta cauza la plata sumelor de 7.500 RON reprezentând daune morale, 2.400 RON daune materiale si 1.292,72 RON reprezentând cheltuieli de judecata în dosar nr. 2253/2006.

La data de 13 dec. 2006 Tribunalul Hunedoara a pronuntat decizia penala nr. 733/R/2006 prin care le-a achitat pe inculpate pe latura penala, având în vedere ca prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, articolul 206 din Codul penal fusese abrogat, deci faptele nu mai erau prevazute în legea penala, iar în baza disp. art. 346 al. 4 C. pr. penala a lasat nesolutionata latura civila.

Tribunalul Deva a constatat în mod corect ca prima instanta, pe baza probelor administrate, a apreciat în mod just ca faptele inculpatelor întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de calomnie, iar afirmatiile facute în public, atât în scris, cât si verbal, constituie fapte determinate care, daca ar fi adevarate, ar expune-o dispretului public.

În mod corect s-a apreciat ca faptele respective au adus o atingere reala reputatiei sale (fila 2 alin. antepenultim din decizia nr. 733/R/2006).

Instanta de recurs nu a retinut temeiul invocat de recurente, respectiv art. 10 lit. d C. Pr. penala, ci doar ca faptele au fost dezincriminate, acesta fiind si motivul pentru care a respins cererea recurentelor de acordare a cheltuielilor de judecata.

Deoarece reclamanta a exercitat actiunea civila în procesul penal, iar aceasta a fost solutionata conform regulilor si mijloacelor de proba corespunzând normelor civile, adica disp. art. 998, 999, 1000 Cod civil, probele administrate în dosar nr. 2253/2006 ramân câstigate judecatii.

Faptele stabilite în materialitatea lor în instanta penala nu mai pot forma obiect de proba în instanta civila, nici pentru confirmarea lor, care ar fi inutila, nici pentru infirmarea lor, care ar fi inadmisibila.

Hotarârea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat în fata instantei civile care judeca actiunea civila în privinta existentei faptelor, a persoanelor care le-au savârsit si a vinovatiei acestora.

Hotarârea recurata cuprinde toate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, respectând întrutotul disp. art. 261 C.pr. civila.

Instanta a analizat toate conditiile raspunderii civile delictuale la filele 5 7, si solicita a se observa  fila 5 alin. 2 3 cu privire la vinovatie si fila 6 alin. ultim si antepenultim continuat la fila 7 în ceea ce priveste legatura de cauzalitate, acestea rezultând si din sentinta penala confirmata prin decizia penala nr. 733.

În mod eronat si cu rea credinta se sustine ca ar fi incidenta o cauza care ar înlatura caracterul ilicit la faptei, recunoscându-se totusi, implicit, conduita ilicita a intimatelor.

Recurentele trec sub tacere numeroasele plângeri, sesizari, memorii pe care le-au conceput si înaintat la diverse institutii si care nu au nimic de-a face cu exercitarea dreptului de aparare în cadrul proceselor, procese în care s-ar fi cuvenit sa faca aparari pe fondul cauzei, ci nu atacuri la persoana, acestea excedând cadrului procesual.

În ceea ce priveste contractele de asistenta juridica reziliate, solicita sa se observe clauzele contractuale privind plata onorariilor, care au fost neîncasate, rezilierea operând înainte de finalizarea proceselor, practic la primele termene acordate de instanta, cum rezulta din încheierile Curtii de Apel Craiova depuse la dosar.

Nu poate fi vorba de probe preconstituite de vreme ce ele sunt confirmate de încheierile Curtii de Apel Craiova, dar si de martorii audiati în dosarul penal.

Este inutil sa raspunda, la restul argumentelor formulate în cadrul motivului de recurs nr.3 deoarece onorariile nu au fost încasate ca urmare a rezilierii.

Recurentele nu au observat ori au facut confuzie între contracte, deoarece sunt doua contracte, în valoare de 3 si 5 milioane lei vechi încheiate cu G. I. M. D. si tot doua contracte, de aceeasi valoare cu G. S., sotia acestuia, existând deplina concordanta între sumele înscrise în contracte, respectiv solicitate si acordate prin hotarâre, care au fost atent observate de catre judecatorul fondului, retinute si acordate in mod just.

Instanta a exercitat rol activ, a dispus probatorii, cum a aratat anterior la pct. 1 alin. 1 al prezentei, a pus în discutia partilor prezente cererea de probatorii formulata de reclamanta si nu are nici o vina pentru faptul ca pârâtele, desi aveau posibilitatea sa ceara administrarea de probatorii, nu au facut-o.

Mai mult chiar, recurentele invoca practic propria culpa, constând în lipsa lor si a reprezentantului la mai multe ori chiar la majoritatea termenelor, s-a cerut chiar judecarea în lipsa, nu s-a formulat cerere de probatorii, s-a refuzat administrarea probatoriilor încuviintate de instanta, s-a sustinut ca adresele care trebuiau depuse la dosar la solicitarea instantei nu exista decât scriptic, etc.

Prin motivul de recurs nr. 4 practic este din nou calomniata deoarece se reafirma chiar si acum, în ceasul al 12 - lea si în pofida hotarârilor pronuntate atât în penal, cât si în civil, ca exercita drepturile procedurale abuziv si cu rea credinta.

Se face confuzie voita între prejudiciul moral si prejudiciul material, se invoca aspecte care nu au fost ridicate în fata instantei de fond si nu au legatura cu cauza.

In ceea ce priveste participarea pârâtei B. M. la realizarea faptelor, e suficient sa se observe ca aceasta a semnat adresele în calitate de director al institutiei si a dispus înaintarea lor la diversele institutii.

Instanta a cuprins în mod legal în categoria cheltuielilor de judecata despagubirile acordate, reprezentând chiar cheltuieli de judecata efectuate în fata Tribunalului Hunedoara.

Sumele acordate au fost dovedite în mod neechivoc cu documentele justificative depuse la dosar.

Reclamanta  locuieste efectiv în Dr.Tr. Severin, împreuna cu fiul sau, care la vremea respectiva era elev la liceu, cum a aratat si în concluziile scrise, iar în ceea ce priveste activitatea sa ca avocat, ea se desfasoara tot la Dr.Tr.- Severin, clientela sa  provenind din acest oras, respectiv sunt majoritar fostii colegi de serviciu de la RAAN.

Solicita a se  examina si concluziile scrise depuse la fond din care reiese fara dubiu ca nu s-a invocat prescriptia extinctiva si oricum instanta nu o putea lua în considerare fiind formulata dupa închiderea dezbaterilor.

În drept, a invocat disp. art. 115-118 C. pr. civila.

Examinând recursul declarat de catre pârâtele B. M., C. C. si Agentia de Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia, ce se subsumeaza prev. art. 304 pct. 7, 9 Cod procedura civila, prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, a considerentelor sentintei si a criticilor invocate, tribunalul retine urmatoarele:

Au invocat recurentele ca prima instanta nu a respectat disp. art. 261 pct. 5 Cod procedura civila, în sensul ca nu a analizat în concret conditiile raspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 vechiul Cod civil, facând referire la sentinta penala nr. 381/2006 a Judecatoriei Hunedoara, sentinta care a fost însa casata în recurs prin decizia penala nr. 733/R/2006 a Tribunalului Hunedoara, dispunându-se achitarea lor pe latura penala, lasându-se totodata nesolutionata latura civila.

Tribunalul nu va retine însa aceste critici. Este adevarat ca în cauza nu sunt date cerintele art. 22 al. 1 Cod procedura penala, nefiind vorba despre o hotarâre definitiva de condamnare a recurentelor pentru infractiunea de calomnie, în respectiva cauza intervenind achitarea acestora ca urmare a dezincriminarii calomniei, însa este important de retinut ca probele administrate în respectivul dosar au ramas câstigate instantei, putând fi folosite în mod evident în prezentul proces.

Asa fiind, apar ca lipsite de relevanta sustinerile recurentelor în sensul ca respectivele probe nu pot avea decât caracter extrajudiciar si ca în prezenta cauza civila ar fi trebuit administrate din nou aceleasi probe.

Deci, simpla referire a instantei civile la probele administrate în procesul penal este suficienta, neputându-se considera ca astfel li s-ar fi încalcat recurentelor drepturile si principiile ce guverneaza procesul civil, anume principiul nemijlocirii si al contradictorialitatii.

În aceeasi ordine de idei, este de observat ca instanta de fond nu s-a rezumat la a face trimitere la sentinta penala nr. 381/2006 a Judecatoriei Hunedoara, ci, ea însasi a expus în motivare probele administrate în dosarul penal, pe baza carora a analizat într-o maniera suficienta conditiile raspunderii civile delictuale în persoana recurentelor.

Daca recurentele apreciau ca s-ar fi impus un probatoriu suplimentar, ar fi trebuit sa-l propuna, neputând imputa instantei ca nu ar fi avut rol activ în acest sens.

În ceea ce priveste fondul pretentiilor, în mod corect prima instanta a retinut ca sunt date cerintele art. 998-999 vechiul Cod civil în privinta recurentelor persoane fizice,  anume existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu (material si moral), existenta unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, precum si existenta vinovatiei recurentelor si ale art. 1000 al. 3 vechiul Cod civil în privinta recurentei persoana juridica.

Astfel, retine si tribunalul pe baza probatoriului administrat în dosarul penal ca recurenta B. M., în calitate de director al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia, respectiv recurenta C. C., în calitate de consilier juridic, în mod repetat, atât prin adrese înaintate unor diverse institutii, cât si prin sustineri verbale în fata instantei de judecata în dosarul nr. 18978/2004 al Judecatoriei Craiova, au facut afirmatii calomnioase la adresa recurentei A. M., aducându-i atingere imaginii atât ca persoana fizica, cât si în calitate de avocat.

În acest sens, în dosarul nr. 18978/2004  al Judecatoriei Craiova, recurenta A. M. a fost chemata în judecata de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia, care a solicitat suma de 20 mil. lei vechi daune morale  ce ar fi fost cauzate agentiei prin abuzul de drept procesual savârsit de catre aceasta.

Cu ocazia dezbaterilor la primul termen din data de 5 noiembrie 2004, recurenta C. C. a afirmat despre A. M. ca nu are nicio credibilitate în fata instantelor, ca este cunoscuta ca o persoana cu multe cauze deduse judecatii, ca formuleaza cereri de stramutare nefondate si ca acest lucru rezulta si din adresa nr. 330/2004 emisa de Regia Autonoma de Activitati Nucleare, adresa careia recurenta i-a dat citire în fata instantei.

Recurenta a recunoscut aceasta conduita avuta în fata instantei de judecata în declaratia pe care a dat-o în dosarul penal nr. 2120/2005 al Judecatoriei Craiova.

La data de 3 noiembrie 2004 aceeasi recurenta împreuna cu recurenta B. M. au emis si semnat adresa înregistrata sub nr. 4856/2004 catre Regia Autonoma de Activitati Nucleare  Drobeta Turnu Severin, prin care au solicitat sa li se comunice date cu caracter personal despre recurenta A. M..

Respectiva adresa a fost înregistrata în evidentele acestei  institutii sub nr. 7207/2004.

Este de mentionat ca recurenta A. M. a lucrat o perioada de timp la una din sucursalele acestei regiuni.

În continutul respectivei adrese cele doua recurente au sustinut  ca A. M. prin actiunile sale nefondate denatureaza adevarul, prejudiciaza imaginea agentiei, producând grave prejudicii întregii regiuni Oltenia. Au mai aratat ca A. M. nu mai prezinta nicio  credibilitate în regiunea Oltenia.

În sedinta publica anterior mentionata din data de 5 noiembrie 2004 recurentele au reluat afirmatiile cuprinse în adresa nr. 4856/2004, indicând ca sursa adresa nr. 330/4 noiembrie 2004 a Regiei Autonome de Activitati Nucleare.

Cele afirmate au ajuns sa fie cunoscute de catre salariatii Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare si de catre clientii sai, asa cum rezulta din depozitiile martorilor C. M. si C. P..

Retine tribunalul ca aceasta conduita a pârâtelor recurente a exces cadrului procesual în dosarul nr. 18978/2004 al Judecatoriei Craiova, câta vreme nu a vizat fondul litigiului, ci a cuprins referiri  în general la activitatea profesionala a reclamantei recurente,  la lipsa sa de credibilitate în mediile pe care le frecventeaza.

Este de observat ca în afara probatoriului administrat în dosarul penal, reclamanta recurenta a depus la dosar si alte adrese din care rezulta aceeasi conduita a pârâtelor recurente, adrese înaintate unor diverse autoritati si institutii: adresa nr. 5409/23 noiembrie 2004 catre Consiliul Local Strehaia, adresa nr. 6167/10 ianuarie 2005 catre Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia, adresa nr. 6558/2005 (referat privind situatia litigiilor cu A. M.) înregistrata la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia, adresa nr. 6602/1 februarie 2005 catre Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia, adresa nr. 10595/10 octombrie 2005 catre Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justitiei si Uniunea Nationala a Barourilor din România.

În continutul adreselor pârâtele recurente au invocat ca reclamanta recurenta foloseste abuziv dreptul de acces liber la justitie, caracterizând-o drept un reprezentant al avocatilor ce aduce atingere deontologiei, care formuleaza cereri, cereri de recuzare, reclamatii, cereri de stramutare nefondate.

Având în vedere cele expuse anterior, rezulta în mod evident ca atitudinea pârâtelor recurente fata de persoana reclamantei recurente îmbraca caracterul unei fapte ilicite, fiind dovedita si vinovatia lor sub forma intentiei directe.

Desi pârâta recurenta C. C. a încercat sa-si justifice atitudinea facând referire la Legea de organizare si functionare a consilierilor juridici nr. 514/2003 si la Statutul profesiei de consilier juridic, tribunalul nu poate retine  aceste aparari câta vreme aspectele mai sus relatate au depasit mandatul ce-i revenea în calitate de consilier juridic si atributiile pe care legea le prevede pentru exercitare acestei activitati.

Pârâta recurenta nu poate invoca protectia instituita prin art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, câta vreme prin conduita sa a adus atingere imaginii si reputatiei reclamantei recurente, intrând în conflict atât cu prev. art. 30 al. 6 din Constitutie care stipuleaza ca „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”, cât si cu prev. art. 8 din Conventie ce garanteaza dreptul la reputatie al persoanelor, ca element al vietii private.

Apreciaza tribunalul ca între drepturile consacrate de art. 10 si de art. 8 din Conventie trebuie sa existe un just echilibru, care în speta a fost încalcat.

În ceea ce priveste prejudiciul material de 2400 lei RON, este de observat ca a fost dovedit, reprezentând onorariile pe care reclamanta recurenta nu le-a mai obtinut de la clientii sai G. S., G. I., M. D. si S. Z. (f. 109, 110, 113, 114, 117 si 118 din dosarul penal), ca  urmare a rezilierii contractelor de asistenta juridica.

Contrar sustinerilor pârâtelor recurente, motivul care a condus la rezilierea respectivelor contracte se poate deduce în mod evident având în vedere data contractelor de asistenta, care corespunde cu perioada în care pârâtele recurente au facut afirmatii denigratoare la activitatea profesionala a reclamantei recurente.

Se poate prezuma asadar ca respectivii clienti au înteles sa renunte la serviciile reclamantei recurente ca avocat având în vedere reputatia negativa pe care pârâtele recurente i-au creat-o.

În conditiile în care reclamanta recurenta a invocat ca nu a încasat respectivele onorarii, revenea pârâtelor recurente sarcina de a dovedi faptul pozitiv contrar, anume ca le-a încasat si nu le-a restituit clientilor sai.

În ceea ce priveste critica în sensul ca instanta nu ar fi pus în discutie exceptia prescriptiei extinctive, este de observat ca pârâtele recurente au invocat aceasta exceptie abia în concluziile scrise, cu încalcarea disp. art. 146 Cod procedura civila care stipuleaza ca prescurtarile/concluziile scrise nu pot cuprinde decât reiterari ale sustinerilor lor verbale, neputând depasi asadar ceea ce s-a pus în dezbatere în timpul judecatii.

Depasirea acestor limite ar încalca drepturile procesuale ale partii adverse care si-a construit apararile exclusiv pe ceea ce s-a invocat împotriva sa în conditii de contradictorialitate.

Instanta nu era obligata sa repuna cauza pe rol sub acest aspect, întrucât art. 151 Cod procedura civila prevede ca pricina poate fi repusa pe rol doar daca instanta gaseste necesar noi lamuriri.

În fine, în ceea ce priveste cheltuielile de judecata, în mod corect prima instanta a inclus cuantumul de 1292,72 lei ocazionat de procesul penal, constând în 500 lei onorariu avocat, 12 lei – 15 file copii xerox, 6 lei timbru judiciar, 8,12 lei copii xerox, 2,5 lei + 5,9 lei taxe expedieri postale si chitante, 655,7 lei  cheltuieli de transport.

Desi respectivul proces nu a condus la pronuntarea unei solutii pe latura civila, reclamanta recurenta este îndreptatita sa le pretinda câta vreme s-au administrat probe care au ramas câstigate instantei, fiind folosite în prezenta pricina.

Mai mult, autorul faptei ilicite trebuie sa repare prejudiciul încercat în integralitatea lui, or cheltuielile judiciare anterior mentionate sunt în strânsa legatura si sunt determinate de fapta ilicita anterior mentionata.

Fondata este însa critica privind includerea în cuantumul cheltuielilor de judecata a sumei de 513,95 lei reprezentând cheltuieli efectuate de catre reclamanta recurenta în timpul judecarii cauzei la Judecatoria Hunedoara si la Tribunalul Hunedoara.

Astfel, în conditiile în care reclamanta recurenta a introdus plângerea initial pe rolul unei instante necompetente, ea nu poate pretinde cheltuielile ocazionate, culpa procesuala apartinându-i în exclusivitate.

Fata de toate considerentele învederate, tribunalul urmeaza a admite recursul pârâtelor doar sub acest din ultim aspect.

În ceea ce priveste recursul declarat de catre reclamanta A. M. împotriva aceleiasi sentinte, ce poate fi încadrat în disp. art. 304 pct. 7, 9 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele:

A invocat recurenta ca sentinta nu este suficient motivata, instanta confundând si plasând gresit în timp o parte din faptele prejudiciabile.

Tribunalul a constatat aceste critici întemeiate, referirile la aceste fapte si la succesiunea lor în timp regasindu-se în motivarea recursului anterior când instanta a analizat prima conditie a raspunderii civile delictuale anume existenta faptei ilicite.

Referitor la cuantumul daunelor morale, apreciaza tribunalul ca se impune suplimentarea lui cu suma de 5000 lei, pentru urmatoarele:

În doctrina si în practica judiciara s-a aratat ca este pe deplin justificata acordarea unor compensatii materiale persoanelor care au suferit  daune morale, compensatii care se stabilesc prin  apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci avându-se în vedere anumite criterii raportate la fiecare caz în parte. Astfel, s-a retinut ca  desi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, etc.

Toate aceste criterii se subordoneaza conotatiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs.

  Aprecierea prejudiciului moral nu se rezuma la determinarea ,,pretului" suferintei fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamna aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale  prejudiciului si a implicatiei acestuia pe toate planurile vietii sociale ale persoanei vatamate. Trebuie sa se aprecieze ce a pierdut persoana vatamata pe plan fizic, psihic, social, profesional si familial din ceea ce ar însemna o viata normala, linistita si fericita pentru aceasta in momentul respectiv, dar si în viitor în societatea respectiva.

Tinând cont de aceste criterii, tribunalul retine ca fapta ilicita a pârâtelor are consecinte negative pe termen lung asupra carierei profesionale a reclamantei deoarece afirmatiile denigratoare au fost aduse la cunostinta unor diverse institutii si autoritati.

Având în vedere felul în care a fost afectata imaginea reclamantei la locul de munca al acesteia, modul în care aceasta fapta ilicita a afectat relatiile reclamantei ca si avocat  cu clientii sai, cât si impactul emotional negativ pe care conduita pârâtelor a avut-o asupra reclamantei, tribunalul apreciaza ca suma totala de 12.500 lei (din care 7500 acordate în prima instanta si 5000 lei acordata în recurs), reprezinta o justa si integrala reparatie pentru prejudiciul moral produs.

În ceea ce priveste daunele materiale, acestea trebuie suplimentate cu suma de 350 lei reprezentând contravaloarea contractului de asistenta juridica încheiat cu numita D. M., ce a fost reziliat de clienta tot ca urmare a litigiilor dintre parti, data rezilierii, 12 decembrie 2006 fiind aceeasi cu data la care reclamanta a fost prezenta în fata Tribunalului Hunedoara în dosarul nr. 1437/97/2006 între aceleasi parti.

Fondata este si critica privind omisiunea primei instante de a actualiza prejudiciul cu rata inflatiei.

Astfel, actualizarea reprezinta asigurarea unui echilibru valoric în conditiile de instabilitate a monedei, iar debitorul trebuie sa suporte diferenta.

Acordarea sumelor actualizate în raport de rata inflatiei se impune fata de principiul repararii integrale a prejudiciului.

În ceea ce priveste data de la care  trebuie actualizata creanta, ca regula aceasta coincide cu data producerii faptei prejudiciabile, însa în speta reclamanta recurenta a solicitat ca acest moment sa coincida cu data pronuntarii sentintei penale anterior mentionata, 3 iulie 2006, astfel ca tribunalul va da eficienta principiului disponibilitatii sub acest aspect.

În fine, având în vedere natura litigiului, fundamentat pe o raspundere civila delictuala, pârâtele trebuie obligate în solidar, asa cum se stipuleaza prin art. 1003 din vechiul Cod civil, conform caruia „când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt tinute solidar pentru despagubire”.

Fata de toarte considerentele de fapt si de drept învederate, în baza art. 312 al. 1 Cod procedura civila tribunalul va admite recursurile tuturor partilor împotriva sentintei civile nr. 2871/17 februarie 2010 a Judecatoriei Craiova si va modifica în parte sentinta, în sensul urmator:

- exclude din cuantumul cheltuielilor de judecata acordate de prima instanta suma de 513,95 lei reprezentând cheltuieli efectuate de catre reclamanta în timpul judecarii cauzei la Judecatoria Hunedoara si la Tribunalul Hunedoara;

- stabileste obligatia de plata solidara a pârâtelor B. M., C. C. si Agentia de Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia catre reclamanta pentru sumele deja acordate de prima instanta cu titlu de despagubiri civile si cheltuieli de judecata;

- mai obliga aceleasi pârâte la plata catre aceeasi reclamanta a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale, a sumei de 350 lei cu titlu de daune materiale, precum si a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflatie a sumelor deja acordate de prima instanta de 2400 lei daune materiale si de 1292,72 lei cheltuieli de judecata, actualizare începând cu data de 3 iulie 2006 si pâna la achitarea efectiva.

Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Fiind în culpa procesuala, în baza art. 274 Cod procedura civila pârâtele recurente vor fi obligate la plata în solidar catre reclamanta recurenta a sumei de 2311,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecata din recurs, reprezentând cheltuieli de transport, cheltuieli de hrana si  cazare în fata Tribunalului Suceava, cheltuieli de transport în fata Î.C.C.J. pentru solutionarea cererii de stramutare a judecarii recursului, cheltuieli de transport în fata Tribunalului Dolj înainte de stramutare, taxe expedieri postale, copii xerox din dosar, conform documentelor justificative depuse la dosar, anexate cererii.

În baza art. 316 coroborat cu art. 298, coroborat cu art. 264 Cod procedura civila tribunalul va lua act de renuntarea recurentei la judecarea recursului declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materiala pronuntata la data de 26 mai 2010 în acelasi dosar.

Pentru aceste motive,

În numele Legii.

D E C I D E:

Ia act de renuntarea recurentei A. M., domiciliata în …,  la judecarea recursului declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materiala din 26 mai 2010 data în acelasi dosar, în baza art. 316 coroborat cu art. 298 coroborat cu art. 246 Cod procedura civila.

Admite recursul declarat de catre aceeasi recurenta împotriva sentintei civile nr. 2871/17 februarie 2010 A Judecatoriei Craiova.

Admite recursul declarat de catre recurentele B. M., domiciliata în …,  C. C., domiciliata în … si Agentia de Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia, cu sediul în Craiova, str. Unirii  nr. 19, jud. Dolj,  împotriva aceleiasi sentinte.

Modifica în parte sentinta, în sensul urmator:

- exclude din cuantumul cheltuielilor de judecata acordate de prima instanta suma de 513,95 lei reprezentând cheltuieli efectuate de catre reclamanta în timpul judecarii cauzei la Judecatoria Hunedoara si la Tribunalul Hunedoara;

- stabileste obligatia de plata solidara a pârâtelor B. M., C. C. si Agentia de Dezvoltare Regionala Sud Vest Oltenia catre reclamanta pentru sumele deja acordate de prima instanta cu titlu de despagubiri civile si cheltuieli de judecata;

- mai obliga aceleasi pârâte la plata catre aceeasi reclamanta a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale, a sumei de 350 lei cu titlu de daune materiale, precum si a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflatie a sumelor deja acordate de prima instanta de 2400 lei daune materiale si de 1292,72 lei cheltuieli de judecata, actualizare începând cu data de 3 iulie 2006 si pâna la achitarea efectiva.

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Obliga pârâtele recurente la plata în solidar catre reclamanta recurenta a sumei de 2311,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecata din recurs.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica din data de 11 octombrie 2011.

Domenii speta

Spete similare