Fond Funciar-modificare acţţiune
(Tribunalul Mehedinţi – d.c. 521/R/15.05.2013)
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova la data de 05.11.2012 sub nr. 1452/274/2012, petenţii M.N. şi M.C. au chemat în judecată intimatele Comisia Locala de Fond Funciar Iloviţa, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi şi Direcţia Silvică Mehedinţi – Ocolul Silvic Dr.Tr.Severin pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5,00 ha pădure situată în comuna Iloviţa, pe vechiul amplasament, obligarea CLFF Iloviţa să procedeze la punerea în posesie şi să întocmească documentaţia pe care să o înainteze CJFF Mehedinţi în vederea emiterii titlului de proprietate, obligarea CJFF Mehedinţi la emiterea titlului, obligarea Ocolului Silvic Dr.Tr.Severin la predarea pădurii şi întocmirea anexei corespunzătoare, precum şi obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de nepunere în executare a hotărârii.
În motivarea, în fapt, au arătat că prin cererea adresată CLFF Iloviţa au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafeţe de pădure situate pe raza comunei Iloviţa, suprafeţe rămase de pe urma autorului M.I., după cum urmează: 0,80 ha pădure cu vecinii: N – C.A., S – V.D., E – teren agricol, V – Ogaşul Lespezilor; 0,40 ha pădure cu vecinii: N – V.D., S – V.E., E – M.G. şi V.E., V – Ogaşul Lespezilor; 0,30 ha pădure cu vecinii: N – C.A., S – V.D., E – Ogaşul Jianu, V – teren agricol; 0,60 ha pădure cu vecinii: N – U.B., S – drum, E – ogaş, V – U.B.; 1,10 ha pădure cu vecinii : N – S.I., S – Câmp, E – M.N., V – ogaş; 0,90 ha pădure cu vecinii: N – M.N., S – ogaş, E – ogaş, V –drum; 0,90 ha pădure cu vecinii: N- M.I., S – G.D., E – Ogaşul Mare, V – M.N.
Au mai arătat că CLFF Iloviţa a refuzat să-i pună în posesie cu aceste suprafeţe de teren, deşi au depus la această comisie acte doveditoare (declaraţiile martorilor vecini) aşa cum prevăd dispoziţiile art. 6 alin. 1 ind. 3 din Legea nr. 1/2000 coroborate cu dispoziţiile alin. 1 ind.4 din aceeaşi lege.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20.11.2012 s-a dispus ataşarea la prezenta cauză a dosarului nr. 471/274/2012 al Judecătoriei Orşova.
La data de 04.12.2012, intimata CLFF Iloviţa a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petenţi ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că înţelege să invoce excepţia privind autoritatea de lucru judecat deoarece prin sentinţele nr. 12/11.01.2012 şi nr. 431/07.06.2012, ambele pronunţate de Judecătoria Orşova, în dosarele nr. 1040/274/2011 şi respectiv 471/274/2012, s-a respins plângerea petenţilor iar litigiile în care s-au pronunţat aceste sentinţe civile au avut aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, în sensul că s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă totală de 5,00 ha (500 ari) compusă din 6 parcele, ambele sentinţe fiind rămase definitive şi irevocabile prin respingerea recursurilor.
A invocat, de asemenea, excepţia neîndeplinirii procedurii privind plângerea prealabilă în materie de fond funciar, deoarece din motivele invocate în plângere petenţii nu fac referire la nici un document din care să rezulte îndeplinirea plângerii prealabile.
Pe fond, a solicitat să se constate că faptul că petenţii încearcă să inducă în eroare instanţa de judecată cu privire la drepturile ce li s-ar cuveni pentru suprafaţa totală de 5,00 ha pădure, în condiţiile în care s-au judecat anterior pentru aceeaşi suprafaţă totală de pădure şi pentru aceleaşi parcele, singura deosebire fiind aceea că prin prezenta plângere cei doi petenţi au invocat doar vecinătăţile parcelelor şi suprafeţele, iar prin plângerile anterioare au invocat denumirile populare ale parcelelor.
De asemenea, în măsura în care instanţa va aprecia că plângerea petenţilor va putea fi judecată, a solicitat, în temeiul art. 57 alin. 1 C.pr.civilă, introducerea în cauză şi a numiţilor M.D. şi M.G., deoarece sunt persoane care au aceleaşi interese ca şi petenţii, fiind împreună titulari ai cererii comune de reconstituire a dreptului de proprietate pentru pădure de la autorul M.I., nr. 01/2005, care a fost depusă în temeiul Legii nr. 247/2005.
În drept şi-au întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 115 C.pr.civilă, ale Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, ale art. 27 din HG nr. 890/2005.
Prin încheierea de şedinţă din data de 04.12.2012 instanţa a dispus efectuarea adreselor către intimate pentru a comunica dacă petenţii s-au adresat cu cereri de reconstituire pentru terenurile solicitate în cererea introductivă, dacă s-a adoptat vreo hotărâre de fond funciar sau nu, dacă împotriva acesteia petenţii s-au adresat cu plângere CJFF Mehedinţi, precum şi pentru a comunica dacă în ceea ce priveşte terenurile solicitate de petenţi s-a dat vreo hotărâre de fond funciar.
Prin serviciul registratură la data de 21.12.2012 intimata CJFF Mehedinţi a depus la dosar anexa la Hotărârea nr. 349/20.07.2010, iar la data de 14.01.2013, intimata CLFF Iloviţa a depus la dosar note de şedinţă şi un set de înscrisuri, şi anume: cererea formulată de petenţi la data de 12.12.2012, adresa nr. 03/09.01.2012 emisă de Primăria comunei Cireşu, proces-verbal înregistrat sub nr. 2619/14.10.2010 la Primăria Iloviţa, cererea formulată de petenţi şi înregistrată sub nr. 1826/31.07.2007 la Primăria Iloviţa, adresă nr. 163/21.01.2010 a Primăriei Iloviţa, cererea formulată de petenţi nr. 236/03.02.2009, copia sentinţei civile nr. 189/10.03.2009 pronunţată de Judecătoria Orşova în dosar nr. 910/274/2008, adresa nr. 168/25.11.2005 a Primăriei comunei Iloviţa, adresa nr. 764/28.05.1998 a Primăriei Iloviţa, adresa nr. 52/22.01.1998 a Primăriei Iloviţa, adresa nr. 13255/10.01.2011 a CJFF Mehedinţi, adresa nr. 1894/04.04.2011 a CJFF Mehedinţi, adresa nr. 2214/27.10.2011 a CLFF Iloviţa, cererea nr.168/13.09.2005, adresa nr.2448/15.12.2011 a CLFF Iloviţa, cererea formulată de petenţi nr.01/01.08.2005, schiţe de plan, proces-verbal încheiat la 09.05.2006, extras din Hotărârea nr. 11/18.07.2006 a CLFF Iloviţa, extras din Hotărârea nr. 12/31.08.2006 a CLFF Iloviţa, anexa la Hotărârea nr. 301/10.05.2007 a CJFF Mehedinţi, anexă la Hotărârea nr. 293/24.11.2006 a CJFF Mehedinţi, copia sentinţei civile nr. 188/03.04.2007 pronunţată de Judecătoria Orşova în dosar nr. 83/274/2007, extras din Hotărârea nr.22/29.05.2007 a CLFF Iloviţa, cererea formulată de petenţi înregistrată sub nr. 1388/14.06.2007 la Primăria Iloviţa, Hotărârea nr. 23/19.07.2007 a CLFF Iloviţa, cererea formulată de petenţi şi înregistrată sub nr. 1816/22.08.2008 la Primăria Iloviţa, copia deciziei civile nr. 1163/R/29.10.2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr. 910/274/2008, extras din Hotărârea nr. 39/18.11.2009 a CLFF Iloviţa, extras din Hotărârea nr. 40/25.03.2010 a CLFF Iloviţa, anexă la Hotărârea nr. 349/20.07.2010 a CJFF Mehedinţi.
Prin încheierea de şedinţă din 15.01.2013 s-a dispus respingerea cererii formulată de intimata CLFF Iloviţa de introducere în cauză în baza art. 56 şi urm. C.pr.civilă a numiţilor M.D. şi M.G., apreciindu-se că faţă de dispoziţiilor art. 57 C.pr.civilă în procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate aceştia nu pot fi introduşi în cauză pe calea instituţiei juridice reglementată de dispoziţiile legale sus menţionate, în condiţiile în care aceştia nu au formulat în nume propriu plângere la instanţa de judecată împotriva soluţiilor date de CLFF Iloviţa şi CJFF Mehedinţi.
Prin serviciul registratură la data 30.01.2013 CLFF Iloviţa a depus la dosar adresa nr. 215/29.01.2013, cererea formulată de petenţi înregistrată sub nr. 168/13.09.2005 la Primăria Iloviţa, schiţă teren, adeverinţa nr. 912/03.04.2006 emisă de Primăria Iloviţa, declaraţia extrajudiciară a numitului U.B.
La termenul de judecată din data de 05.02.2013, din oficiu, instanţa a luat declaraţie petenţilor, aceasta fiind consemnată în scris, iar fila ataşată la dosar.
Prin serviciul registratură la data de 05.02.2013, după închiderea dezbaterilor, petenţii au depus la dosar precizare de acţiune, prin care au arătat că înţeleg să solicite reconstituirea dreptului de proprietate numai pentru suprafeţele de 0,60 ha pădure situată pe raza comunei Iloviţa, cu vecinii: N – U.B., S – drum, E – Ogaş, V – U.B., şi 0,90 ha pădure situată pe raza comunei Iloviţa, cu vecinii: N – M.I., S – G.D., E – Ogaşul mare şi V – M.N. De asemenea, au solicitat obligarea intimatei CLFF Iloviţa să procedeze la punerea în posesie şi să întocmească documentaţia pentru întreaga suprafaţă de 5 ha pădure, pe vechiul amplasament astfel: 0,80 ha pădure cu vecinii: N – C.A., S – V.D., E – teren agricol, V – Ogaşul Lespezilor; 0,40 ha pădure cu vecinii: N- V.D., S – V.E., E – M.G. şi V.E., V – Ogaşul Lespezilor; 0,30 ha pădure cu vecinii: N- C.A., S – V.D., E – Ogaşul Jianu, V – teren agricol; 1,10 ha pădure cu vecinii: N- S.I., S – câmp, E – M.N., V – Ogaş; 0,90 ha pădure cu vecinii: N – M.N., S – Ogaş, E – Ogaş, V – drum.
Au mai solicitat petenţii obligarea Ocolului Silvic Dr.Tr.Severin la predarea pădurii şi întocmirea anexei corespunzătoare, obligarea intimatei CLFF Iloviţa să înainteze documentaţia la CJFF Mehedinţi în vederea emiterii titlului de proprietate, precum şi obligarea CJFF Mehedinţi la emiterea titlului.
Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de punere în executare a hotărârii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 05.02.2013 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se pune în discuţie precizarea de acţiune formulată de petenţi şi stabilirea cadrului procesual în raport de această precizare.
La termenul de judecată din 25.02.2013 petenţii au depus la dosar adresa nr. 365/11.02.2013 emisă de Primăria comunei Iloviţa, cereri de reconstituire formulate de petentul M.N. şi înregistrate sub nr. 52/22.01.1998 şi nr. 84/14.03.1991, cererea de reconstituire formulată de petentul M.I. C. înregistrată sub nr. 83/14.03.1991.
În considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, prin sentinţa civilă nr.125/26.02.2013 Judecătoria Orşova, a admis în parte plângerea, pentru următoarele considerente:
Prin cererile de reconstituire formulate de petenţii M.N., M.C., M.D. şi M.G., înregistrate sub nr. 1/01.08.2005 (filele 16 şi 153 dosar) şi respectiv nr. 168/13.09.2005(filele 51 şi 180 dosar), au solicitat în reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 2,75 ha pădure după autorul lor comun M.G.I., după cum urmează: 1 ha în pct. „Curătură”, 1 ha în pct. „Cioacă mică”, 0,25 ha în pct. „Padina Staicului”, 0,50 ha în pct. „Staicu”.
Instanţa a reţinut că prin titlul definitiv de proprietate nr. 75568/28.07.1994 petenţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 0,50 ha pădure de pe urma autorului comun M.G. I., în baza Legii 18/1991.
Prin Hotărârea CLFF Iloviţa nr. 9/09.05.2006 petenţilor, urmare a cererilor de reconstituire formulate, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren de 1,50 ha ( 1 ha în pct. „Staicu” şi 0,50 ha în pct. „La Padină – Staicu”) fiind respinsă cererea privind reconstituirea suprafeţei de 2 ha pădure.
Ulterior, fiind analizate din nou cererile petenţilor, prin Hotărârea CLFF Iloviţa nr. 11/18.07.2006 (fila 60 dosar) le-a fost reconstituit acestora dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1,50 ha ( 1 ha în pct. „Curătură – Câmp - Măceş – Curchia” şi 0,50 ha în pct. „Carieră”).
Faţă de hotărârile CLFF Iloviţa privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 3 ha pădure, CLFF Iloviţa prin Hotărârea nr. 12/31.08.2006 (fila 61 dosar) a aprobat amplasamentele silvice pentru această suprafaţă de teren (2 ha în UP IV u.a. 6A şi 1 ha în UP III u.a.3) această hotărâre fiind practic validată de CJFF Mehedinţi prin Hotărârea nr. 293/24.11.2006(fila 63 dosar), în sensul validării reconstituirii dreptului de proprietate pentru 3 ha pădure şi respingerii cererii de reconstituire pentru diferenţa de 2 ha pădure.
Împotriva acestor hotărâri petenţii s-au adresat cu plângere la Judecătoria Orşova, iar prin sentinţa civilă nr. 188/03.04.2007 (filele 65-66 dosar) s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru diferenţa de 2,71 ha (27.127 mp) situată în pct. „Cioacă” în favoarea celor patru moştenitori petenţi.
Urmare a acestei hotărâri judecătoreşti prin Hotărârea CLFF Iloviţa nr. 22/29.05.2007 (fila 67 dosar) s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 2,71 ha în favoarea celor patru petenţi pe baza sentinţei civile nr. 188/03.04.2007 pronunţată de Judecătoria Orşova.
Prin cererea adresată CLFF Iloviţa şi înregistrată sub nr. 1388/14.06.2007(fila 68 dosar) petenţii au solicitata stabilirea altor amplasamente silvice pentru terenurile pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza sentinţei civile nr. 188/03.04.2007 pronunţată de Judecătoria Orşova, cerere ce le-a fost soluţionată prin Hotărâre CLFF Iloviţa nr. 23/19.07.2007 (fila 69 dosar) în sensul aprobării amplasamentelor silvice solicitate pentru suprafaţa de 2,71 ha pădure, după cum urmează : 1,80 ha în UP IV u.a. 6-7 şi 0,91 ha în UP III u.a.3.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr. 1816/22.08.2008 (fila 70 dosar) petenţii M.N. şi M.C. confirmă că urmează să fie puşi în posesie cu suprafaţa de 5,71 ha pădure pentru care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate ( 3 ha aprobate iniţial prin hotărârile intimatelor şi 2,71 ha aprobate de instanţă) solicitând modificarea amplasamentului respectiv din UP IV u.a. 6 în UP IV u.a. 5-7.
Prin Hotărârea CLFF Iloviţa nr. 39/18.11.2009 (fila 73 dosar) s-a aprobat modificarea amplasamentelor silvice conform ultimei cereri formulate de petenţi, după cum urmează: 1,80 ha din UP IV u.a. 6-7 în UP III u.a.2-3, 2 ha din UP IV u.a. 6 în UP III u.a. 2-3, 0,91 ha menţinere în UP III u.a. 3, 1 ha menţinere în UP III u.a. 3.
Prin Hotărârea CLFF Iloviţa nr. 40/25.03.2010 (fila 74 dosar) s-a aprobat, în baza s.civ. nr. 188/03.04.2007 pronunţată de Judecătoria Orşova şi a dec. civ. nr. 1163/R/29.10.2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, ca pentru suprafaţa de 5,71 ha să se modifice amplasamentele silvice aprobate iniţial şi să se efectueze punerea în posesie pe vechile amplasamente, în UP III u.a. 2-3, această hotărâre fiind validată parţial prin Hotărârea CJFF Mehedinţi nr. 349/20.07.2010 (filele 75-76 dosar) în sensul validării modificării amplasamentului silvic pentru suprafaţa de 2,71 ha pădure conform s.civ. nr. 188/03.04.2007 pronunţată de Judecătoria Orşova şi respingerii validării cu privire la modificarea amplasamentului pentru suprafaţa de 3 ha aprobată şi validată pe bază de declaraţii martori din UP III u.a. 3 şi UP IV u.a. 6A în UP III u.a. 2.3 pe vechiul amplasament.
Împotriva acestei hotărâri a CJFF Mehedinţi nr. 349/20.07.2010 petenţii M.N. şi M.C. s-au adresat cu plângere la Judecătoria Orşova, aceasta făcând obiectul dosarului nr. 1040/274/2011, prin sentinţa civilă nr. 12/11.01.2012 fiind respinsă plângerea formulată împotriva hotărârii sus menţionate, ca tardivă, reţinându-se că aceştia nu au formulat plângere în termen de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 53 din legea nr. 18/1991, republicată, în condiţiile în care hotărârea CJFF Mehedinţi le-a fost comunicată la data de 09.08.2011 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aceştia sesizând instanţa la data de 22.09.2011, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 395/R/26.03.2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.
S-a mai reţinut că petenţii au introdus o altă plângere la instanţă ce a făcut obiectul dosarului nr. 471/274/2012, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 431/07.06.2012 în sensul respingerii plângerii formulate pentru autoritate de lucru judecat avându-se în vedere considerentele şi dispozitivul s.civ. 12/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Orşova.
Potrivit art.137 alin.1 C.proc.civilă instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte petitul privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren solicitate de petenţi prin cererile nr. 1/2005 şi respectiv nr. 168/2005, instanţa a apreciat că faţă de considerentele şi dispozitivul s.civ. 12/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Orşova şi de dispoziţiile art. 1201 Cod civil, există autoritate de lucru judecat.
Astfel, cererile de reconstituire formulate de petenţi şi înregistrate sub nr. 1/01.08.2005 şi respectiv nr. 168/13.09.2005 au fost soluţionate în comun de către CLFF Iloviţa în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 5,71 ha şi validate prin Hotărârea CJFF Mehedinţi nr. 349/20.07.2010 împotriva căreia petenţii au formulat plângere la instanţă ce a format obiectul dosarului nr. 1040/274/2011, soluţionat prin s.civ. 12/11.01.2012 în sensul respingerii plângerii ca tardiv formulată, prin prezenta petenţii solicitând din nou reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha, aceeaşi ce a făcut obiectul cererilor de reconstituire nr. 1/2005 şi respectiv nr. 168/2005, înţelegând, conform celor menţionate de aceştia în cuprinsul declaraţiei luate în şedinţa publică din 05.02.2013, să conteste Hotărâre CJFF Mehedinţi nr. 349/20.07.2010.
În consecinţă, apreciindu-se că între litigiul pendinte şi dosarul nr. 1040/274/2011 există triplă identitate de părţi ( petenţii M.N. şi M.C. şi intimatele CJFF Mehedinţi, CLFF Iloviţa), obiect (plângere împotriva Hotărârii CLFF Iloviţa nr. 40/25.03.2010 şi Hotărârii CJFF Mehedinţi nr. 349/20.07.2010) şi cauză (reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 5,71 ha pădure de pe urma autorului M.G. I.) şi faţă de prevederile art. 1201 Cod civil a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat privind petitul referitor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 5 ha pădure potrivit cererilor nr. 1/2005 şi respectiv 168/2005 şi respinsă plângerea sub acest aspect pentru autoritate de lucru judecat.
În ceea ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii introducerii plângerii, s-a apreciat că faţă de soluţia dată excepţiei autorităţii de lucru judecat prin prisma considerentelor şi dispozitivul s. civ. nr. 12/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Orşova în dosar nr. 1040/274/2011, se impune respingerea lor, în contextul celor reţinute mai sus nemaifiind necesară analizarea lor tocmai datorită caracterului peremtoriu al excepţiei autorităţii de lucru judecat consfinţit prin soluţia adoptată sub acest aspect.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că în procedura specială a reconstituirii dreptului de proprietate, momentul ce urmează reconstituirii dreptului de proprietate este dat de punerea în posesie asupra suprafeţelor de teren pentru care s-a dispus reconstituirea, întocmirea documentaţiei şi înaintarea acesteia în vederea eliberării titlului definitiv de proprietate, procedură ce finalizează cererea de reconstituire formulată de petenţi.
Din actele şi lucrările dosarului, precum şi din apărările formulate de intimate, a reieşit că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea petenţilor M.N. şi M.C. a rămas în faza incipientă a reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 5,71 ha pădure, intimatele CLFF Iloviţa, CJFF Mehedinţi şi Direcţia Silvică Mehedinţi – Ocolul Silvic Dr. Tr. Severin nefăcând dovada că au întreprins demersuri privind întocmirea documentaţiilor corespunzătoare în vederea eliberării titlului definitiv de proprietate, astfel încât, sub acest aspect, intimatele se află în culpă, ce urmează să fie sancţionată de către instanţă prin soluţionarea plângerii formulate de cei doi petenţi.
Potrivit art.24 alin.2 din legea 18/1991 astfel cum a fost modificat prin Legea 247/2005 Titlul V „Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foştilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie”.
Potrivit alin.3 al aceluiaşi text de lege „ Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar”.
Din interpretarea per a contrario a textelor de lege sus-menţionate, instanţa a apreciat că ori de câte ori terenurile solicitate de petenţi spre a le fi reconstituit dreptul de proprietate sunt libere si nu au fost atribuite altor persoane, reconstituirea dreptului de proprietate se va face pe vechile amplasamente.
În consecinţă, în considerarea celor arătate mai sus, instanţa a apreciat întemeiată plângerea petenţilor în parte, a admis-o în sensul obligării CLFF Iloviţa să pună în posesie petenţii cu suprafaţa de 5,71 ha pădure, după cum urmează: 2,71 ha pădure pe vechiul amplasament în UP III u.a. 2-3 conform sentinţei civile nr. 188/03.04.2007 a Judecătoriei Orşova şi a Hotărârii CLFF Iloviţa nr. 40/25.03.2010, validată prin Hotărârea CJFF Mehedinţi nr. 349/20.07.2010, şi 3 ha pădure pe amplasamentul UP III u.a. 3 şi UP IV u.a. 6A validat prin Hotărârea nr. 40/25.03.2010 a CLFF Iloviţa şi invalidată prin Hotărârea nr. 349/20.07.2010 a CJFF Mehedinţi, iar în ipoteza în care amplasamentele validate sunt ocupate, pe amplasamentele situate în imediata vecinătate a acestora, în caz contrar pe amplasamentele stabilite de comisie cu acordul petenţilor.
Totodată a fost obligată intimata CLFF Iloviţa să întocmească documentaţia cu privire la punerea în posesie pe amplasamentele stabilite şi să o înainteze CJFF Mehedinţi în vederea emiterii titlului de proprietate, iar intimata Direcţia Silvică Mehedinţi-Ocolul Silvic Dr.Tr.Severin la predarea suprafeţelor de pădure la care petenţii sunt îndreptăţiţi şi întocmirea anexei corespunzătoare.
Potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991, republicată, în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul, iar dacă instanţa admite plângerea, persoanele responsabile vor fi obligate să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea plăţii de penalităţi.
Ca o consecinţă a eventualei pasivităţi de care vor da dovadă intimatele ca urmare a nerespectării dispozitivului prezentei sentinţe şi pentru ca petenţii să nu fie prejudiciaţi în drepturile lor au fost obligate intimatele CLFF Iloviţa, CJFF Mehedinţi şi Direcţia Silvică Mehedinţi - Ocolul Silvic Dr.Tr.Severin la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere pentru nepunerea în executare a hotărârii din cauza de faţă, calculate de la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei sentinţe.
De asemenea s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intimatele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Intimata Direcţia Silvică Mehedinţi-Ocolul Silvic Dr.Tr.Severin critică soluţia instanţei de fond prin aceea că în mod netemeinic şi nelegal a fost obligată să întocmească anexa precizată de legile fondului funciar – atribut exclusiv al comisiei locale de fond funciar – precum şi la plata daunelor cominatorii pentru neîntocmirea acesteia.
În ceea ce priveşte obligaţia predării terenului în suprafaţă de 5,7 ha cu vegetaţie forestieră, art.5 lit.i din Regulamentul din 04.08.2005 privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor publicat în MO nr.732/11.08.2005, precizează că, punerea în posesie, prin delimitare în teren se face de către comisia locală de fond funciar, după validarea de către comisia judeţeană de fond funciar a propunerilor făcute şi le înmânează titlurile de proprietate potrivit competenţelor ce le revin. Potrivit art.71 alin.2 din acelaşi regulament deţinătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziţia comisiilor locale sau judeţene, după caz, terenurile validate în termen de cel mult 30 zile de la validare.
Intimata CJFF Mehedinţi critică soluţia instanţei de fond sub aspectul obligării sale la plata daunelor cominatorii, întrucât respectând prevederile art.75 din Regulamentul din 04.08.2005 privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, emiterea titlurilor de proprietate ca atribut al CJFF Mehedinţi se face ulterior depunerii documentaţiilor în scopul arătat de către CLFF Iloviţa, considerând că acesta este momentul începând cu care se naşte obligaţia CJFF Mehedinţi la emiterea titlului de proprietate şi nu de la momentul în care hotărârea instanţei de fond rămâne definitivă şi irevocabilă. În consecinţă, şi obligaţia alternativă la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în cazul nepunerii în executare a hotărârii judecătoreşti, pentru CJFF Mehedinţi nu se poate naşte înainte de depunerea documentaţiei de către CLFF Iloviţa.
Intimata CLFF Iloviţa arată că în mod eronat instanţa de fond, pe de o parte a dat mai mult decât s-a cerut în sensul că petenţi au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 5 ha pădure şi li s-a reconstituit 5,71 ha pădure, fiind admisă şi cererea privind plata daunelor cominatorii. Întradevăr, petenţii au depus o precizare de acţiune, însă după închiderea dezbaterilor, prin care au solicitat punerea în posesie şi plata daunelor cominatorii pentru 5,71 ha, astfel că, potrivit art.132 alin.2 cod procedură civilă instanţa nu se poate considera învestită cu această precizare.
Cu toate acestea, instanţa de fond a soluţionat litigiul ţinând seama de această precizare, astfel că a încălcat dreptul la apărare al CLFF Iloviţa cu privire la acest petit, ţinând cont de faptul că din niciunul dintre paragrafele care alcătuiesc plângerea principală nu rezultă că petenţii s-ar plânge de faptul că nu s-ar fi procedat la punerea în posesie cu suprafaţa de 5,71 ha pădure pentru care deja le-a fost reconstituit dreptul de proprietate.
Instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la suprafaţa de 5 ha pădure, care face obiectul plângerii petenţilor, excepţia invocată de CLFF Iloviţa în apărarea sa, însă a obligat această intimată la punerea în posesie şi la plata daunelor cominatorii pentru 5,71 ha pădure, despre care petenţii nu au făcut vorbire nici direct nici indirect în plângerea dedusă judecăţii.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate tribunalul reţine următoarele:
Prin cererea formulată petenţii M.N. şi M.C. au chemat în judecată intimatele Comisia Locala de Fond Funciar Iloviţa, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi şi Direcţia Silvică Mehedinţi – Ocolul Silvic Dr.Tr.Severin pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5,00 ha pădure situată în comuna Iloviţa, pe vechiul amplasament, obligarea CLFF Iloviţa să procedeze la punerea în posesie şi să întocmească documentaţia pe care să o înainteze CJFF Mehedinţi în vederea emiterii titlului de proprietate, obligarea CJFF Mehedinţi la emiterea titlului, obligarea Ocolului Silvic Dr.Tr.Severin la predarea pădurii şi întocmirea anexei corespunzătoare, precum şi obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de nepunere în executare a hotărârii.
Deşi prin serviciul registratură la data de 05.02.2013, petenţii au depus la dosar precizare de acţiune, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond petenţii au reiterat cererea iniţială.
Faţă de acestea tribunalul reţine că instanţa de fond a dat mai mult decât s-a cerut şi prin urmare primul motiv de recurs invocat de către recurenta C.L.F.F. Iloviţa este întemeiat şi va fi admis.
Astfel tribunalul constată că niciodată în cursul judecăţii petenţii nu s-au plâns de faptul că nu s-a realizat o punere în posesie pentru suprafaţa de 5,71 ha şi nici nu au solicitat întocmirea documentaţiei de către C.L.F.F. Iloviţa şi înaintarea către C.J.F.F. Mehedinţi, predarea suprafeţelor de pădure de către Direcţia Silvică Mehedinţi-Ocolul Silvic Dr.Tr.Severin ci cererile lor cu privire la aceste aspecte sunt petite accesorii la cererea de reconstituire pentru cele 5 ha . Chiar dacă în cuprinsul precizării petenţii arată că nu au fost puşi în posesie aceştia nu au solicitat în mod expres punerea în posesie pentru suprafaţa de 5,71 ha şi nici nu au arătat cauzele nepunerii în posesie sau demersurile efectuate..
De altfel instanţa de fond putea să observe că prin decizia nr.1163/R/29.10.2009 pronunţată în dosar nr.910/274/2008 s-a dispus de către instanţă obligarea comisiei locale la punerea în posesie pentru suprafaţa stabilită prin sentinţa nr. 188/03.04.2007 a Judecătoriei Orşova.
Este de necontestat că legiuitorul prin disp.art.132 alin.1 C.pr.civ.a stabilit nu numai faptul că cererea de chemare în judecată se poate întregii sau modifica dar şi momentul procesual până la care se poate realiza această operaţiune juridică încercând astfel să determine părţile să fie diligente cu realizarea drepturilor deduse judecăţii dar şi soluţionarea cu celeritate a cererilor formulate şi în limitele stabilite de reclamant.
Însă dispoziţiile referitoare la modificarea acţiunii nu au caracter imperativ şi prin urmare, în caz de neopunere a părţii adverse, acţiunea poate fi modificată chiar şi după primul termen de judecată fără ca instanţa să poată invoca excepţia de tardivitate. A modifica acţiunea înseamnă a modifica elementele importante ale cererii de chemare în judecată, respectiv părţile, obiectul sau temeiul juridic al acesteia
Aşadar cum instanţa este ţinută de limitele investirii în conformitate cu art.129 alin.6 C.pr.civ., este evident că dacă părţile nu au solicitat punerea în posesie pentru suprafaţa de 5,71 ha instanţa nu putea să admită o astfel de cerere. Mai mult chiar dacă ar fi formulat o astfel de cerere, faţă de obiectul său, respectiv obligarea la punere în posesie pentru 5,71 ha, în aprecierea tribunalului şi faţă de opunerea recurentei intimate C.L.F.F. Iloviţa, aceasta reprezenta o modificare a cererii iniţiale şi care nu putea fi admisă în condiţiile lui art.132 C.pr.civ.
Pentru toate aceste motive apreciind că instanţa de fond în mod corect a soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat dar în mod netemeinic a admis petitul privind punerea în posesie pentru suprafaţa de 5,71 ha,în baza art.312 alin.1 şi 2 C.pr.civ., recursul va fi admis, va fi modifică parţial sentinţa în sensul că va fi respins petitul având ca obiect punerea în posesie pentru suprafaţa de 5,71 ha, cel privind întocmirea documentaţiei de către CLFF Iloviţa şi înaintarea către CJFF Mehedinţi, predarea suprafeţelor de pădure de către Direcţia Silvică Mehedinţi-Ocolul Silvic Dr.Tr.Severin şi plata daunelor cominatorii fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Asupra recursurilor formulate de Direcţia Silvică Mehedinţi-Ocolul Silvic Dr.Tr.Severin şi C.J.F.F. Mehedinţi,având în vedere şi soluţia ce se va pronunţa asupra recursului formulat de către C.L.F.F. Iloviţa, în baza art.312 alin.1 vor fi admise şi aceste recursuri.
Judecătoria Corabia
Revendicarea unei portiuni determinate din terenul limitrof. Calificarea cererii. Conditiile admiterii actiunii in revendicare.
Judecătoria Novaci
Grăniţuire
Judecătoria Bârlad
Granituire
Tribunalul Călărași
Apel civil. Autoritate de lucru judecat.
Judecătoria Pașcani
Exercitarea dreptului de proprietate