Drept penal. infracţiuni contra vieţii. distincţia între infracţiunea de tentativă la omor calificat şi infracţiunea de vătămare corporală gravă.

În condiţiile în care inculpaţii din cauză au acţionat conjugat, prin acţiuni comune, aplicând lovituri simultane şi repetate victimei cu pumnii şi picioarele, în timp ce doi dintre inculpaţi au aplicat şi lovituri cu cuţitul, faptele constituie tentativă la omor pentru toţi inculpaţii, întrucât în această situaţie există coautorat la infracţiunea de tentativă la omor, neavând relevanţă că unele dintre lovituri au fost de o intensitate mai mică şi numai loviturile aplicate de unii dintre inculpaţi au fost de natură să producă rezultatul periculos, cât timp prin loviturile aplicate în comun, au slăbit puterea victimei de a se apăra.

 Prin sentinţa penală nr.214 din 3 iulie 2014, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr 3412/104/2013, în baza art. 32 alin. 1 şi  art. 33 alin. 2  rap. la art. 188 alin. 1 şi  2 din rap. la art. 189 alin.1 lit. f şi alin. 2 din C. pen. în vigoare din 1.02.2014 cu aplicarea art. 5 alin. 1 din acelaşi C. pen. (privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitive a cauzei) a fost condamnat inculpatul D.N. la pedeapsa principală de 8(opt) ani  închisoare  şi la pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a(de a fi ales în autorităţile publice ori în alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi d(dreptul de a alege) din acelaşi Cod penal pe durată de 2 ani pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat. 

În baza art. 32 alin. 1 şi  art. 33 alin. 2  rap. la art. 188 alin. 1 şi  2 din C.pen. în vigoare din 1.02.2014 cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a (privind circumstanţa agravantă a comiterii faptei de 3 persoane) şi a art. 5 alin. 1 din acelaşi C.pen. (privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitive a cauzei) a fost condamnat inculpatul D.C., la pedeapsa principală de  6 (şase) ani închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a(de a fi ales în autorităţile publice ori în alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi d(dreptul de a alege)  din acelaşi Cod penal pe  durată de 1 an pentru infracţiunea de tentativă de omor. 

În baza art. 32 alin. 1 şi  art. 33 alin. 2  rap. la art. 188 alin. 1 şi  2 din C.pen. în vigoare din 1.02.2014 cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a (privind circumstanţa agravantă a comiterii faptei de 3 persoane) şi a art. 5 alin. 1 din acelaşi C.pen.(privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitive a cauzei) a fost condamnat inculpatul D. I. la pedeapsa principală de 5(cinci) ani  închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (de a fi ales în autorităţile publice ori în alte funcţii publice), b(dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi d(dreptul de a alege)  din acelaşi Cod penal pe  durată de 1 an pentru infracţiunea de tentativă de omor.

În baza art. 32 alin. 1 şi  art. 33 alin. 2  rap. la art. 188 alin. 1 şi  2 din C.pen. în vigoare din 1.02.2014 cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a (privind circumstanţa agravantă a comiterii faptei de 3 persoane) şi a art. 5 alin. 1 din acelaşi C.pen. (privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitive a cauzei) a fost condamnat inculpatul  D. I.N. la pedeapsa principală de 5(cinci) ani  închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a(de a fi ales în autorităţile publice ori în alte funcţii publice) , b(dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi d (dreptul de a alege)  din acelaşi Cod penal pe  durată de 1 an pentru infracţiunea de tentativă de omor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii D.N., D.C., D. I. şi D.I.N..

În apel, inculpaţii au solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale pentru a se stabili dacă leziunile prezentate de partea vătămată G.I. au pus în primejdie viaţa acestuia, având în vedere concluziile exprimate de expertul parte în sensul că aceste leziuni nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei. În subsidiar s-a solicitat efectuarea unei adrese la Comsia Superioară de avizare a actelor medico-legale INML Mina Minovici Bucureşti, cu acelaşi obiectiv.

Instanţa de apel a respins această solicitare la termenul de judecată din data de 23 10 2014, această probă fiind apreciată ca nefiind utilă cauzei, în condiţiile în care a fost deja efectuată încă din faza de urmărire penală o expertiză medico-legală, care a concluzionat că partea vătămată G. P. a suferit leziuni ce au necesitat 17-18 zile îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa acestuia, acest raport de expertiză fiind avizat cu avizul nr. 62/E2/27 06 2013. În plus la instanţa de fond a fost efectuat un nou raport de expertiză medico-legală cu acelaşi obiectiv,  care a concluzionat în acelaşi sens, respectiv raportul de nouă expertiză medico-legală nr 302/A5/03 03 2014.

Examinând hotărârea atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului, motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 417 alin 2 Cod pr.penală, curtea de apel constată că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel constată că aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă, pe baza unui material probator just administrat şi apreciat din care se desprinde desfăşurarea conflictului în două etape.

Astfel,  iniţial conflictul s-a derulat la barul  cunoscut la ,,La Mirel”de pe strada .. din Slatina, între persoana vătămată G. P. şi martorul D. M. (tatăl a trei dintre inculpaţii din cauză), ocazie  cu care cei doi, pe fondul consumului de alcool  şi-au adresat injurii reciproc şi şi-au aplicat reciproc lovituri cu palmele peste faţă.

După terminarea acestui prim conflict,  martorul D.M. a părăsit incinta barului, însă şi-a anunţat familia, iar la rândul său partea vătămată l-a anunţat pe fratele său, G. D., să vină să îl ia de la bar. În timp ce partea vătămată şi fratele său se deplasau de la bar către casă, în apropierea barului,  s-au întâlnit cu inculpatul D. N.,  care era înarmat cu un par şi un cuţit, fiind însoţit de martorii G.M. şi T. A. zisă A. care îi aşteptau la intersecţia străzilor. În timp ce victima purta discuţii cu acest inculpat şi cu persoanele ce îl însoţeau, la faţa locului au sosit  şi ceilalţi trei inculpaţi, respectiv D.C., D.I. şi D. Ionuţ,  care au coborât dintr-un taxi, toţi trei inculpaţii fiind de asemenea înarmaţi, inculpatul D.C. având asupra lui un cuţit,  inculpatul D.I.N. un cuţit şi inculpatul D.I. o cazma. Cu această ocazie, inculpaţii D.I. şi D.C. au alergat după martorul G.D.F., în timp ce  inculpatul D.I.N. a prins şi lovea cu picioarele pe victima G.P. după care, când inculpaţii D.I. şi D.C. au revenit, toţi cei patru inculpaţi din cauză au agresat  victima G. P., chiar şi după ce şi-a pierdut cunoştinţa, prin lovire cu pumnii şi  picioarele, doi dintre inculpaţi aplicând şi lovituri cu cuţitele, respectiv inculpaţii  D.C. şi D. I. N., în urma loviturilor aplicate de cei patru inculpaţi partea vătămată suferind leziuni de violenţă ce au necesitat pentru vindecare un număr de 17-18 zile de îngrijiri medicale şi care au pus viaţa acesteia în primejdie. În timp ce victima G.I. era agresată,  martora  G.M.D., cumnata victimei, a făcut gestul  de a se aşeza deasupra victimei ce era căzută la sol spre a nu mai fi lovit însă a fost prinsă de păr şi înlăturată  de  inculpatul D.C. A intervenit şi partea vătămată G.M., mama victimei G.P., pentru a-l apăra pe acesta, însă inculpatul D.N. i-a aplicat acesteia o lovitură de sus în jos cu parul, inculpatul intenţionând să lovească pe partea vătămată G.M. în zona capului, însă lovitura a fost parată de către aceasta cu braţul drept astfel că, drept urmare, a suferit o fractură la nivelul acestui antebraţ.

În consecinţă, în mod just în raport de probatoriile administrate (declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, parţial declaraţiile inculpaţilor) s-a reţinut participarea tuturor inculpaţilor la comiterea faptei asupra părţii vătămate G.I. şi de asemenea a fost corect reţinută forma de vinovăţie  având în vedere circumstanţele reale în care inculpaţii au acţionat, respectiv lovituri repetate, aplicate de cei patru inculpaţi împreună, fiind astfel evident că, au acceptat  posibilitatea producerii decesului victimei, chiar dacă nu au urmărit acest lucru.

Referitor la apărările inculpaţilor, se reţine că în faza de urmărire penală şi la prima instanţă inculpaţii au susţinut că singurul care a aplicat lovituri persoanei vătămate G.I. a fost martorul D. M. Astfel, au susţinut că partea vătămată a încercat să îl lovească pe inculpatul D.N. cu un topor şi în aceste împrejurări a intervenit martorul Dursan Marin,  care a aplicat lovituri părţii vătămate cu un cuţit.

În faza de apel, cei patru inculpaţi au recunoscut parţial o implicare minimă în conflict însă numai pentru inculpaţii D.I. şi D.N., susţinând însă că ceilalţi doi inculpaţi nu au participat în niciun fel la acest conflict, aflându-se în apropiere, la aproximativ 20-30 m distanţă. Între declaraţiile inculpaţilor există însă numeroase contradicţii care nu au fost lămurite de inculpaţi în niciun fel. Astfel, în timp ce inculpatul D.I.N.(fila 97 inst de apel) a susţinut că el a fost singurul înarmat cu un cuţit iar ceilalţi inculpaţi nu au avut nici un obiect contondent asupra lor, inculpatul D.C. (fila  99 inst de apel) a susţinut că şi inculpatul D.I.  a avut asupra lui o cazma pe care a luat-o de la domiciliul martorei T.A., din apropierea locului conflictului, iar  inculpatul D.I. a recunoscut că a avut asupra lui o cazma însă a susţinut că a venit cu ea de acasă nu că a luat-o de la domiciliul martorei, aşa cum susţine celălalt inculpat.

Astfel, în esenţă în faza de apel inculpaţii s-au apărat susţinând că singurul care a lovit-o pe victima G.I. a fost D.I., acesta recunoscând la rândul său numai o singură lovitură aplicată cu un cuţit în picior victimei G.P.. Inculpatul a arătat că partea vătămată G.I. era înarmat cu un topor şi încerca să îl lovească pe tatăl său D.M., inculpatul fiind astfel nevoit să intervină pentru a-l apăra pe tatăl său. În faza de urmărire penală inculpatul D. N. a susţinut că partea vătămată încerca să îl lovească pe el cu un topor şi în aceste condiţii a intervenit D. M. care a lovit-o pe partea vătămată cu cuţitul (fila 95-96 urm pen). Această declaraţie a fost susţinută şi de ceilalţi  inculpaţi în faza urmăririi penale, inculpaţii neoferind nicio explicaţie plauzibilă pentru aceste contradicţii între depoziţiile din diferite faze procesuale.

Toate aceste nepotriviri şi contradicţii între declaraţiile inculpaţilor precum şi între propriile declaraţii date de inculpaţi în diferite faze procesuale, necoroborate cu alte probe administrate demonstrează încercarea acestora de a minimaliza răspunderea penală prin susţinerea unei participaţi cât mai reduse la conflict.

Inculpatul D.N. a recunoscut numai fapta comisă asupra părţii vătămate G.M., susţinând  că a lovit-o pe partea vătămată G.M. în încercarea de a o dezarma de cuţit, întrucât aceasta încerca să îl lovească. Această apărare este infirmată de depoziţiile martorilor audiaţi, care nu au confirmat că partea vătămată era înarmată, dimpotrivă toţi martorii audiaţi au susţinut că victima încerca să îl apere pe G.I. de loviturile pe care inculpaţii i le aplicau şi, în aceste condiţii, inculpatul D.N. a încercat să o lovească cu un par în zona capului pentru a o îndepărta, însă partea vătămată s-a apărat ridicând braţul drept deasupra capului, lovitura îndreptată în zona capului fiind astfel parată de victimă. În plus, raportul medico- legal întocmit la urmărirea penală, astfel cum a fost şi avizat de Comisia Superioară de avizare a actelor medico-legale pledează pentru  acest mod de derulare a evenimentelor, fiind confirmat că leziunea de la braţ, respectiv fractura de cubitus suferită de victimă în aceste împrejurări reprezintă o leziune de autoapărare (filele 43-44 dos urm pen).

Sunt nefondate şi susţinerile inculpaţilor referitoare la existenţa unor contradicţii între depoziţiile martorilor din diverse faze procesuale şi respectiv susţinerea că partea vătămată G.I. nu a precizat cine i-a aplicat loviturile. În realitate declaraţiile martorilor sunt constante pe tot parcursul procesului penal şi demonstrează situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de prima instanţă şi expusă anterior, iar declaraţiile victimei G.I. sunt de asemenea constante în sensul că toţi cei patru inculpaţi i-au aplicat lovituri în diferite zone ale corpului până când şi-a pierdut cunoştinţa, fiind explicabil astfel că după acest moment partea vătămată nu mai poate preciza cu exactitate derularea conflictului.

Apărarea inculpaţilor în sensul că numai D.N. şi D.I. ar fi fost implicaţi în conflict, nu şi ceilalţi doi inculpaţi care au fost la o distanţă de 20-30 de metri de locul conflictului, este infirmată de declaraţiile persoanelor vătămate şi ale martorilor audiaţi, care au susţinut constant că toţi cei patru inculpaţi, prin acţiuni comune au aplicat lovituri persoanei vătămat G.P., iar inculpatul D.N. a aplicat o lovitură cu parul  şi persoanei vătămate G.M.. Elocvente în acest sens sunt declaraţiile martorilor V.I. (fila 62 dos urm pen şi 138 instanţa de fond), V.F. (64 urm pen, fila 141 inst de fond), D.C., care a susţinut că imediat după ce au sosit cu taxi ceilalţi trei inculpaţi „toţi cei patru inculpaţi au năvălit asupra victimei” (64 urm pen, fila 82 instanţă), D.M. (fila 75 urm pen, 275 dos inst de fond) B. F. (66 urm pen, inst de fond fila 143), dar şi declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în faza de urmărire penală şi instanţa de fond, care susţin implicarea tuturor celor patru inculpaţi în conflict.

Pentru toate aceste considerente, criticile formulate de inculpaţi referitoare la reţinerea vinovăţiei sunt nefondate.

Astfel, în mod corect s-a reţinut de prima instanţă contribuţia tuturor celor patru inculpaţi în calitate de coautori la comiterea faptei de tentativă de omor asupra părţii vătămate G.P., în condiţiile în care cei patru inculpaţi au acţionat conjugat, săvârşind împreună acte de violenţă asupra părţii vătămate, neavând relevanţă faptul că unele lovituri, au fost de o gravitate mai redusă şi nu puteau singure să producă rezultatul periculos. Astfel, acţiunea inculpaţilor D.C. şi D.I. de a aplica victimei lovituri cu cuţitul în diferite zone ale corpului (lombar dreapta, coapsa dreaptă), s-a întrepătruns cu acţiunea celorlalţi doi inculpaţi care au continuat să lovească victima cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului în timp ce era doborâtă la pământ.

În mod corect a fost respinsă de instanţa de fond cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă de omor în vătămare corporală gravă.

Criticile referitoare la concluziile raportului de constatare medico-legal efectuat la urmărirea penală în sensul că partea vătămată G.I. a suferit vătămări ce au pus în primejdie viaţa acestuia sunt neîntemeiate. Astfel, se constată că raportul de constatare medico-legal nr 1169/E/2013 emis de IML Craiova a fost avizat de Comisia de Avizare şi control a actelor medico-legale din cadrul IML Craiova, iar în faza de judecată în primă instanţă a mai fost efectuat un raport de nouă expertiză medico-legală, respectiv raportul nr  302/ A5/03 03 2014, care a concluzionat în acelaşi sens, opinia expertală efectuată de expertul parte şi depusă la dosarul cauzei (fila 165 dos fond vol II) în sensul că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată G.I. nu au pus în primejdie viaţa acestuia, nu sunt de natură să înlăture concluziile raportului de constatare medico-legală şi respectiv ale raportului de nouă expertiză medico-legală. În plus, nu se impunea nici avizarea celor două rapoarte medico-legale de Comisia Superioară de avizare a actelor medico-legale la INML Mina Minovici, având în vedere că nu există contradicţii între actele medico-legale, fiind incidente dispoziţiile art 24 alin 1 din OG 1/2000, conform căruia efectuarea acestei avizări se impune numai atunci când se constată contradicţii între concluziile diferitelor acte medico-legale.

Referitor la împrejurarea că nu toţi inculpaţii au aplicat lovituri cu cuţitul, trebuie menţionat că, în condiţiile în care toţi cei patru inculpaţi au acţionat conjugat, prin acţiuni comune, aplicând lovituri simultane şi repetate victimei cu pumnii şi picioarele, în timp ce inculpaţii D.C. şi D.I.N. au aplicat şi lovituri cu cuţitul în mod just s-a reţinut că faptele constituie tentativă la omor pentru toţi cei patru inculpaţi, practica judiciară statuând în mod constant că în această situaţie există coautorat la infracţiunea de tentativă la omor, neavând relevanţă că unele dintre lovituri au fost de o intensitate mai mică şi numai loviturile aplicate de unii dintre inculpaţi au fost de natură să producă rezultatul periculos, cât timp prin loviturile aplicate în comun aceştia au slăbit puterea victimei de a se apăra.

De asemenea, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că toţi inculpaţii s-au deplasat la locul conflictului înarmaţi cu diverse obiecte, au participat în mod direct la conflict prin lovituri repetate aplicate victimei, iar după ce au adus victima în stare de inconştienţă, inculpaţii au plecat de la locul faptei şi nu au întreprins nimic pentru a înlătura consecinţa faptelor, fiindu-le indiferentă posibilitatea de agravare a stării în care victima se afla.

De asemenea în mod just prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se putea reţine comiterea faptelor în legitimă apărare, dat fiind faptul că incidentul iniţial desfăşurat la bar între G.I. şi D.M. s-a încheiat prin plecarea martorului de la bar, nefiind astfel îndeplinită condiţia referitoare la iminenţa unui atac direct care să pună în pericol grav persoana sa, iar cu privire la a doua parte a conflictului, conduita inculpaţilor, astfel cum a fost descrisă anterior nu poate constitui legitimă apărare, nefiind îndeplinită condiţia de proporţionalitate în raport de actele de violenţă redusă exercitate de victimă în încercarea de a se apăra ţinând cont şi de numărul mare de inculpaţi, care au acţionat împreună prin acţiuni conjugate, toţi fiind înarmaţi cu diferite obiecte.

În ce priveşte fapta comisă de inculpatul D. N., constând în aplicarea unei lovituri cu un par peste braţul drept părţii vătămate G.M., în mod just s-a reţinut că fapta realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, având în vedere circumstanţele reale de comitere a faptei, în condiţiile în care lovitura a fost direcţionată în zona capului părţii vătămate, însă aceasta a reuşit să se apere parând lovitura cu braţul drept, fiindu-i cauzată fractură de cubitus, cu 5-40 de zile îngrijiri medicale, leziunea fiind considerată leziune de autoapărare, elocvent în acest sens fiind raportul de constatare medico-legală nr 1180/E/2013 şi avizul nr 61/E2/2013 întocmit de Comisia de Control şi Avizare a actelor medico-legale de pe lângă IML Craiova (filele 43-45 dos urm pen).

Pentru toate aceste considerente, criticile formulat de inculpaţi referitoare la reţinerea vinovăţiei şi încadrarea juridică a faptelor sunt nefondate, fiind reţinut în mod just că fapta comisă de către inculpatul D.N. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat  prevăzută de art.20 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 rap.la art. 189 alin.1 lit. f şi alin. 2  din C. penal actual iar cea a celorlalţi trei inculpaţi pe cele ale infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin.1 rap. la art. 188 alin.1 şi 2 din  acelaşi C.pen.

Analizând hotărârea atacată şi prin aplicării dispoziţiilor art 5 Cpen actual privind aplicarea legii penale mai favorabile, se constată că în mod just prima instanţă a reţinut ca fiind mai favorabile dispoziţiile actualului cod penal, din punct de vedere al calificării faptelor, fiind eliminată forma de calificare a infracţiunii de tentativă de omor comisă în public.

 Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpaţilor, criticile formulate de inculpaţi sunt de asemenea neîntemeiate.

Prima instanţă a realizat o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale de individualizare a pedeselor aplicate inculpaţilor, prin luarea în considerare a gravităţii faptelor comise de inculpaţi împreună, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, ţinând cont şi de contribuţia efectivă a acestora la comiterea faptelor, urmările cauzate, conduita anterioară a inculpaţilor, toţi cei patru inculpaţi fiind cunoscuţi cu antecedente penale, în sensul că au fost sancţionaţi administrativ prin patru ordonanţe distincte ale parchetului pentru fapte de violenţă, iar inculpatul D.N. a suferit în plus faţă de ceilalţi trei inculpaţi şi o condamnare la pedeapsa amenzii penale pentru o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere, elemente în raport de care instanţa apreciat corect că scopul pedepsei poate fi realizat prin aplicarea pedepselor în cuantumul şi modalitatea de executare stabilită de prima instanţă, nefiind necesară reindividualizarea pedepselor de către instanţa de apel.

În mod corect nu au  fost reţinute în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante, raportat la cele mai sus reţinute, în cauză nefiind identificate împrejurări care să poată primi această semnificaţie juridică, raportat la natura şi gravitatea faptelor, urmările produse, modalitatea şi împrejurările comiterii.

Pentru toate considerentele expuse anterior, constatând că apelurile sunt nefondate, urmează a fi respinse.

Domenii speta

Spete similare