Sentinta civila in dosarul 5870/1748/2014

Hotărâre 6105 din 23.10.2014


Dosar nr. 5870/1748/2014

ROMÂNIA

JUDECATORIA CORNETU

SENTINTA CIVILA NR.6105

ŞEDINŢA  PUBLICĂ DIN DATA DE  23.10.2014

INSTANTA CONSTITUITA  DIN:

PRESEDINTE:

GREFIER :

Din partea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, a participat D-na  procuror  V. A.

Pe rol  se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta C. M. I.  in contradictoriu cu paratul C. V. S., având ca obiect ordin de protectie.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 22.10.2014, fiind consemnate in încheierea de sedinta  de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 23.10.2014, cand in aceeasi compunere  a retinut urmatoarele.

INSTANŢA

Deliberând, constată că:

În data de 04.09.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr.5870/300/2014, cererea reclamantelor C. M.-I si C. P. de emitere a unui ordin de protecţie împotriva pârâtului C. S. V. prin care să se dispună evacuarea acestuia din domiciliul comun din………….., interzicerea oricărui contact cu reclamantele, interzicerea oricărui contact nesupravegheat cu minorul C. E. V., plata unei pensii de intreţinere provizorie pentru minor.

În motivarea cererii, reclamanta C. M.-I. a arătat că  în toamna anului  2013  împreuna cu paratul C. S. V. au hotărât să pună capăt căsniciei lor si să divorţeze in fata notarului.

La data de 03.12.2013 paratul  s-a mutat  din domiciliul comun in  apartamentul situat in …………………………………….

La termenul stabilit pentru desfacerea căsătoriei in fata notarului, paratul nu s-a prezentat.

Ulterior la data de 21.03.2014 cele doua părţi au semnat un acord de mediere cu privire la desfacerea căsătoriei şi la cererile accesorii.

După ce s-a depus acordul de mediere la Judecătoria Cornetu, paratul s-a ‚întors la domiciliul comun din comuna………………….

După acest moment, paratul a început să aibă un comportament neadecvat fata de minor, făcându-i observaţii neplăcute fiului sau şi ameninţându-l ca ii va lua chitara cu care acesta participa la  diferite concursuri.

Mai arata reclamanta ca paratul nu a contribuit cu nimic la cheltuielile legate de minor din momentul întoarcerii sale in domiciliul comun din  ……………….

Reclamanta a mai precizat ca paratul are un comportament nepotrivit, ii aduce injurii, o agresează fizic, şi  consuma alcool prin vecini.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 217/2003M.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, conform art.272 din Legea nr.217/2003 şi art.1 alin.2 din OG nr.32/1995

Pârâtul a formulat întâmpinare si a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.

In primul rând paratul a arătat ca acţiunea formulata nu respecta prevederile Legii nr. 217/2003 M.

Paratul precizează ca reclamanta a dorit să pună capăt căsniciei dintre cei doi, insa aceasta nu are motive temeinice, neexistând conflicte majore care sa nu poată fi rezolvate de doi oameni maturi si responsabili.

Paratul mai arata că ,niciodată,  nu a agresat-o fizic sau psihic pe reclamanta sau pe minorul C. E. V.

A mai precizat ca  niciodată nu s-a mutat din domiciliu comun situat in judeţul Ilfov deoarece acolo are si sediul profesional, conform certificatul  seria A nr. 0570506 emis de A.N.A.F.

Fata de cererea depusa de reclamata paratul a invocat si excepţia lipsei calităţii procesule active a soacrei sale C. P.

In drept au fost invocate disp. art. 201 C.p.c.

La termenul din data de 08.10.2014, reclamanta a depus formularul conform art. 26 din Legea 217/2003M, si a precizat că doar ea solicita emiterea unei ordin de protecţie, nu si mama acesteia.

La acelaşi termen de judecata, instanţa a constatat ca excepţia lipsei calităţii procesule active a soacrei sale C. P., invocata de parat prin întâmpinare a rămas fără obiect, in raport de precizările făcute de reclamanta.

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi proba testimoniala cu un martor pentru pârât.

La termenul de judecata din data de 08.10.2014 a fost audiat martorul……………., depoziţia sa fiind ataşata la fila  60.

Analizand probele administate, instanta apreciaza  ca cererea nu este intemeiata si o va respinge  in consecinta ,  pentru urmatoarele considerente:

Prin Legea 217/2003 M, a fost incriminata violenta in familie, si  au fost stabilite reguli de prevenire  si combatere a acesteia.

Potrivit art 3-(1) din lege, „ violenta in familie reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor  de autoaparare sau aparare, manifestata fizic sau verbal de  un membru de  familie, impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca  ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale, ori psihologice, inclusiv amenintarea  cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate.”

Potrivit art 4 din aceeasi lege, violenta in familie se manifesta  sub mai multe  forme:

-violenta verbala; violenta psihologica; violenta fizica,  etc.

Din probele administrate in cauza,  înscrisurile depuse la dosar respectiv adresa nr. 1900020/20.06.2014 emisa de Inspectoratul de Politie Judeţean Ilfov-Poliţia Oraşului Bragadiru , Post de Politie Domneşti din care rezultă ca reclamanta a sesizat organele de politie cu privire la un comportament nepotrivit al paratului şi cu nu cu acte de violenta sau amenintari, infractiuni care s-ar circumscrie noţiunii de violenta in familie  protejata de Legea 217/2003 M, (f. 5), declaratia martorului B D-C, fila  60 (care arata că,  cu ocazia vizitelor in  domiciliul comun  nu a asistat la scene de violentă verbale sau fizice intre cei doi soti  sau fata de minor si ca il percepe de parat ca un om echilibrat si liniştit ) nu rezulta ca atitudinea paratului, provoaca suferinte,  traume, sau alte prejudicii ce nu pot fi inlaturate sau prevenite decat prin indepartarea paratului din cadrul familiei.

Cu privire la înscrisurile depuse de reclamata, respectiv referat asupra anchetei sociale efectuata la domiciliul din comuna……………, instanţa retine pe de-o parte ca concluziile acestuia  au in vedere doar declaraţiile celor doi soţi, fără alte probe administrate in susţinerea acestora iar pe de alta parte faptul ca dezvoltarea fizica, mentala si spirituala, educarea si pregătirea profesionala a minorului ar fi primejduita, nu rezulta din acte de agresiune fizica sau psihica ale tatălui asupra minorului, ci din situaţia creata in mediul familial de către cei doi soţi datorita procesul de divort.

Cu privire la inscrisurile - fotografii depuse de reclamanta (f.16-19), instanţa nu le poate retine deoarece aceasta nu a făcut dovada ca paratul ar fi distrus uşa imobilului şi in ce context, in lipsa administrării altor mijloace de proba.

De altfel, Legea nr. 217/2003M prin reglementarea „ordinului de protecţie” a urmărit crearea unei modalităţi de protejare a victimelor violenţei în familie, un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgenţă pentru a înlătura de îndată expunerea la tratamentele agresive, iar în speţă se constată că reclamanta nu a invocat in susţinerea cererii vreun astfel de episod violent, ci a  făcut afirmaţii cu caracter general cu privire la ameninţările si actele de violenta ale paratului asupra sa şi la violenta psihica supra minorului.

Faptul ca paratul i-ar fi  spus fiului sau ca ii va lua chitara cu care participa la diferite concursuri, nu poate fi considerat violenţă psihica in sensul Legii nr. 217/2003 M.

De asemenea susţinerea martorului audiat in cauză,  cum ca  minorul a vrut sa plece de acasa in  vara acestui an deoarece nu-l mai suportă pe tatăl lui, nu poate fi reţinuta de instanţa deoarece acest fapt nu a fost perceput personal de martor ci indirect, in urma discuţiilor telefonice purtate cu reclamanta.

 Instanta apreciază  că, in speţa de fata, atitudinea paratului nu este de natura a pune in pericol viata sau sănătatea membrilor familiei.

Astfel,  instanta apreciaza,  pe baza probelor din dosar, ca paratul nu reprezinta un pericol  pentru reclamanta si fiul sau minor,  iar aceştia nu sunt victime ale violentei  in familie, in sensul dispoziţiilor  Legii  217/2003M.

Pentru toate aceste considerente urmează a respinge cererea ca neîntemeiata.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge, ca neintemeiata cererea de emitere a ordinului de protectie in cauza privind pe reclamanta C. M.  I. , cu dom.in …………in contradictoriu cu paratul C. V. S. cu dom.in……………………..

Cu drept de apel in termen de 3 zile de la pronuntare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.

Pronuntata in sedinta publica din 23.10.2014.

PRESEDINTE GREFIER