Taxa judiciară de timbru. Obiectul cererii de reexaminare

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru  partea poate face cerere de reexaminare, care se soluţionează de un alt complet de judecată prin încheiere irevocabilă.

Reclamanta a formulat o astfel de cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru de către prima instanţă, invocând în cuprinsul acesteia greşita calificare a primului capăt de cerere ca fiind un partaj în loc de cerere privind modalitatea de folosinţă a imobilului de către coproprietari.

Judecătoria a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantă, reţinând că acţiunea acesteia a fost corect calificată şi taxa de timbru a fost legal stabilită, subliniind că legiuitorul nu a înţeles să facă, în legea taxelor de timbru, nicio distincţie cu privire la partajul propriu-zis şi partajul de folosinţă, nefiind avută în vedere finalitatea petitului de partaj la stabilirea taxei de timbru datorate.

Cererea de reexaminare prevăzută de art. 18 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, părţile interesate neavând un drept de opţiune între a formula o cerere de reexaminare şi a exercita apel sau recurs, după caz. Argumentele recurentei în sensul că greşita calificare a cererii nu ar face obiectul cererii de reexaminare nu poate fi primit, fiind imposibil a stabili taxa judiciară de timbru în lipsa calificării obiectului cererii în raport de care se determină prevederea legală aplicabilă privind stabilirea taxei datorate. Modul de stabilire a taxei de timbru ce face obiectul cererii de reexaminare are în vedere calificarea prealabilă a acţiunii din punct de vedere juridic şi apoi stabilirea taxei de timbru datorate.

Legea nr. 146/1997: art. 18 alin. 3 şi 4.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 126 din 20.03.2014 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 13462/320/2012 s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. J. împotriva sentinţei civile nr. 7559 din 20.11.2013 pronunţate de Judecătoria Tg.-Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că aspectul privitor la determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de reclamantă a fost tranşat irevocabil în faţa primei instanţe, prin respingerea cererii de reexaminare.

Instanţa a subliniat faptul că împotriva încheierii pronunţate de prima instanţă partea nu are deschisă calea de atac a apelului, faţă de dispoziţiile art. 18 alin. 3 din legea nr. 146/1997, conform cărora încheierea este una irevocabilă.

Tribunalul  a mai arătat că textul legal menţionat include în operaţiunea de stabilire a taxei de timbru şi calificarea din punct de vedere juridic a acţiunii, întrucât altfel nu se poate stabili taxa datorată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 7559 din 20.11.2013 şi anularea acesteia cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare în fond la Judecătoria Tg.-Mureş.

În susţinerea căii de atac promovate, reclamanta a arătat că nu este în discuţie modul de stabilire a taxei de timbru sub aspectul calculului ei, ci împrejurarea că instanţa de fond a dat o calificare greşită naturii primului capăt de cerere al acţiunii introductive în raport de care s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 3 alin. 1 lit. c liniuţa 4 din Legea nr. 146/1997.

Recurenta a arătat că cererea de reexaminare prev. la art. 18 alin. 4 din Legea nr. 146/1997, fiind lipsită de complexitate şi de contradictorialitate, poate viza doar situaţiile în care natura cererii taxabile şi norma legală aplicabilă este corect determinată de instanţa care fixează taxa de timbru, dar calcularea este greşită, aspect care rezultă şi din interpretarea alin. 4 al art. 18. S-a mai arătat că independent de faptul că s-a urmat calea reexaminării, instanţa de control judiciar este îndreptăţită şi trebuie să cerceteze legalitatea soluţiei atacate şi în privinţa corectei sau incorectei stabiliri a naturii cererii taxabile şi a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, întrucât aceasta constituie o chestiune de fond şi se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

S-a mai arătat că taxa a fost stabilită în mod greşit, prin aplicarea altei norme legale decât cea care trebuia să fie aplicată, fiind evident că primul capăt de cerere nu este un partaj în sensul art. 669-686 din Codul civil, întrucât prin cerere s-a solicitat doar stabilirea modului de folosinţă între coproprietari cu privire la imobilul situat în Miercurea Nirajului, str. Sântana nr. 71. În realitate finalitatea cererii sale este identică cu cea a unei cereri de natura celei prevăzute la art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997, cu privire la dreptul de folosinţă al locuinţelor sau al unor încăperi.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 din Codul de procedură civilă.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat că recursul promovat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru  partea poate face cerere de reexaminare, care se soluţionează de un alt complet de judecată prin încheiere irevocabilă.

În cauză, reclamanta a formulat o astfel de cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru de către prima instanţă, invocând în cuprinsul acesteia greşita calificare a primului capăt de cerere ca fiind un partaj în loc de cerere privind modalitatea de folosinţă a imobilului de către coproprietari.

Prin Încheierea din data de 04.11.2013, Judecătoria Tg.-Mureş a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantă, reţinând că acţiunea acesteia a fost corect calificată şi taxa de timbru a fost legal stabilită, subliniind că legiuitorul nu a înţeles să facă, în legea taxelor de timbru, nicio distincţie cu privire la partajul propriu-zis şi partajul de folosinţă, nefiind avută în vedere finalitatea petitului de partaj la stabilirea taxei de timbru datorate.

Faţă de cele reţinute anterior, Curtea a constatat că prin încheierea pronunţată instanţa care a soluţionat cererea de reexaminare a analizat aceleaşi critici pe care reclamanta le-a invocat prin căile de atac promovate împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, stabilind că primul capăt de cerere din acţiunea introductivă a fost corect calificat juridic ca partaj de folosinţă şi că taxa de timbru a fost corect stabilită.

Cererea de reexaminare prevăzută de art. 18 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, părţile interesate neavând un drept de opţiune între a formula o cerere de reexaminare şi a exercita apel sau recurs, după caz. Argumentele recurentei în sensul că greşita calificare a cererii nu ar face obiectul cererii de reexaminare nu poate fi primit, fiind imposibil a stabili taxa judiciară de timbru în lipsa calificării obiectului cererii în raport de care se determină prevederea legală aplicabilă privind stabilirea taxei datorate. Aceste două operaţiuni sunt strâns legate între ele, instanţa neputând fixa taxa de timbru fără a stabili în prealabil obiectul cererii.  Prin urmare, modul de stabilire a taxei de timbru ce face obiectul cererii de reexaminare are în vedere calificarea prealabilă a acţiunii din punct de vedere juridic şi apoi stabilirea taxei de timbru datorate, iar dispoziţiile alin. 4 al art. 18 din Legea nr. 146/1997 nu sunt de natură a determina o altă interpretare.

Prin urmare, în contextul în care legea pune la îndemna părţii o cale de atac clară, precisă şi previzibilă, exclusivă pentru soluţionarea acestor incidente procedurale, astfel de critici vizând existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei de timbru nu mai pot fi susţinute prin intermediul căilor de atac. Încheierea pronunţată în soluţionarea cererii de reexaminare este irevocabilă, astfel că potrivit art. 377 alin. 2 pct. 5 din Codul de procedură civilă nu mai poate fi atacată, iar cele statuate în cuprinsul acesteia nu mai pot fi repuse în discuţie. Prin urmare, prin motivele de apel sau recurs, după caz, nu pot fi invocate decât aspecte de ordin formal privind soluţionarea excepţiei de netimbrare, cum ar fi faptul că dovada achitării taxei de timbru se afla la dosar, iar instanţa nu a observat-o.

Curtea a subliniat că prin dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 legiuitorul a stabilit o cale de atac, în faţa unui alt complet al aceleiaşi instanţe, ceea ce nu este de natură a afecta caracterul echitabil al procedurii, în condiţiile în care partea poate supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, având în vedere că art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că nu pot fi primite criticile recurentei referitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanţa de fond, astfel că este de prisos a mai analiza celelalte aspecte invocate în memoriul de recurs.

În consecinţă, constatând că nu este incident în cauză nici un motiv de nelegalitate prev. de art. 304 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.1 din  Codul de procedură civilă, s-a respins ca nefondat recursul promovat în cauză.

Domenii speta

Spete similare