Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013. Măsuri reparatorii

Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013. Măsuri reparatorii

-Legea nr. 10/2001, republicată: art. 1 alin. (2)

-Legea nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 368/2013: art. 1 alin. (2)

Articolul 1 alineatul (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 368/2013, prevede că „În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III."

Din economia textelor legale de mai sus, reiese că alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispoziţiile  art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 368/2013, astfel că regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent, iar a treia măsură o constituie compensarea prin puncte.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 114 din 30 ianuarie 2014, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 114 din 30 ianuarie 2014, pronunţată în dosarul nr. 3375/30/2009*, Curtea de Apel Timişoara a admis recursurile declarate de reclamanta M.O. şi de pârâţii Primar M.T., M.T. şi C.L.M.T. împotriva Sentinţei civile nr. 1911 din 5 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş.

A casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a avut în vedere considerentele de mai jos.

Curtea reţine că în mod corect a observat prima instanţă că prin Decizia civilă nr. 36 din 11.01.2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în primul ciclu procesual, s-a statuat în mod irevocabil şi cu caracter obligatoriu pentru instanţa de fond conform art. 315 alin. (1) C. pr. civ. că reclamanta este persoană îndreptăţită în sensul Legii 10/2001, astfel încât motivul de recurs al pârâţilor în sensul că reclamanta nu ar avea această calitate nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de pârâţi referitor la împrejurarea că antecesorul reclamantei, M.S.M. a primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 conform Hotărârii nr. 1079/18.03.1998 a Consiliului Judeţean Timiş – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 112/1995, Curtea constată că acesta nu reprezintă un impediment în soluţionarea notificării, dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001 prevăzând că persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 trebuie să returneze suma reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflaţie.

Este însă fondat motivul de recurs invocat de reclamantă privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu alte bunuri. Astfel, prima instanţă a reţinut ca pe parcursul soluţionării prezentului litigiu a apărut Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, dispoziţiile acesteia aplicându-se, conform art. 4 din lege, şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor, lege care păstrează regula consfinţită de Legea nr. 10/2001 vizând restituirea în natură a imobilelor, arătând însă că, în situaţia în care nu poate fi dispusă restituirea în natură, vor fi acordate măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7) din lege (art. 16 din Legea nr. 165/2013). Ca urmare, Tribunalul Timiş nu a mai soluţionat pe fond petitul privind acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu alte bunuri a imobilelor care nu pot fi restituite în natură, reţinând modificarea textului legal care permitea această formă de restituire.

Însă, ulterior pronunţării hotărârii de primă instanţă, prin Legea nr. 368/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 819/21.12.2013, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat, având următorul cuprins: „În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III."

Conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, această lege se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Prin urmare, se reţine că art. 4 din Legea nr. 165/2013 se aplică tuturor cererilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, şi nu numai celor care au ca obiect plata de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor, aşa cum a susţinut reclamanta. Confirmarea că aceasta a fost voinţa legiuitorului este dată chiar de modificarea mai sus menţionată a art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prin Legea nr. 368/2013.

În consecinţă, modificarea legii avute în vedere la pronunţare de prima instanţă şi care este aplicabilă prezentului litigiu conform dispoziţiilor exprese ale art. 4 din Legea nr. 165/2013 impune soluţionarea fondului cererii reclamantei şi sub acest aspect, soluţionare ce presupune administrarea şi evaluarea de probe de către prima instanţă.

Alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, aşa cum a fost modificat de Legea nr. 368/2013. Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III din Legea 165/2013.

În aceste condiţii, acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu bunuri depinde de situaţia juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare şi de posibilitatea concretă de a da eficienţă acestei solicitări.

Deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, din cauza modificărilor legislative aplicabile speţei care au intervenit între momentul pronunţării hotărârii de primă instanţă şi soluţionarea recursului, se constată că tribunalul nu a soluţionat pe fond cererea reclamantei privind acordarea măsurii compensării cu bunuri pentru imobilele ce au făcut obiectul notificării şi nu au putut fi restituite în natură, fiind necesară deci casarea cu trimitere spre rejudecare conform art. 312 alin. (5) C. pr. civ. (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 27.05.2009, în conformitate cu art. XXII din Legea nr. 202/2010).

Domenii speta

Spete similare