Partaj succesoral

Sentinţă civilă 1173 din 11.11.2009


Dosar nr. 2239/216/2007  partaj succesoral

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 1173

Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE M. U.

Grefier E. P.

Pe rol, fiind spre soluţionare, acţiunea civilă înregistrată sub nr. 2239/216/10 octombrie 2009, formulată de reclamanta P. (fostă C. M.), împotriva pârâtei B.. C., având ca obiect partaj succesoral şi cererea reconvenţională formulată de pârâta B.C. împotriva reclamantei P. M.

Fondul cauzei a fost dezbătut în şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2009, ocazie cu care susţinerile părţilor au fost consemnate prin încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Asupra acţiunii civile de faţă, constată:

Sub nr. 2239/216/10.10.2007 s-a înregistrat acţiunea formulată de reclamanta C. M. împotriva pârâtei B. C., prin care s-a solicitat reducţiunea parţială în limitele cotităţii disponibile a legatului universal cuprins în testamentul universal autentificat sub nr. 344/2.02.2005 la BNPA D. din C.A şi ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile ce au aparţinut defunctului P. I. decedat la 4.02.2005, cu ultimul domiciliu în comuna V.I, judeţul A. S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta este descendenta defunctului P. I., iar cu două zile înaintea decesului acesta a autentificat testamentul universal menţionat mai sus, prin care a lăsat pârâtei întreaga sa avere de la data decesului. Prin acest testament universal s-au încălcat dispoziţiile legale, în sensul că a fost afectată rezerva succesorală a reclamantei, depăşindu-se cotitatea disponibilă. Se impune astfel reducţiunea parţială a liberalităţilor excesive cuprinse în legatul universal, arătându-se că acest testament nu îi este opozabil reclamantei care este un terţ faţă de acel act încheiat de către defunct. În privinţa capătului de cerere referitor la partajul judiciar, s-a arătat că bunurile care au făcut parte din patrimoniul defunctului la data decesului său sunt următoarele: o casă de locuit în suprafaţă de 77 mp situată în comuna V.I, sat V.I, pe terenul din pct. „B.”; terenul în suprafaţă de 2400 mp situat în pct. „Acasă” din satul V.I; terenul pădure în suprafaţă de 8900 mp situat în pct. „Sub Dos” din satul V.I, terenul arabil în suprafaţă de 4400 mp situat în pct. „Peste drum” din aceeaşi localitate. Aceste bunuri se află în prezent în posesia pârâtei şi urmează a fi împărţite confirm cotelor prevăzute de lege.

La data de 26.11.2007 pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat împărţirea bunurilor dobândite în regim de coachiziţie în timpul concubinajului defunctului cu pârâta, care a început în anul 1999 (filele 15-16). S-a arătat că cei doi au realizat următoarele bunuri: o casă compusă din beci, parter şi mansardă situată în satul B. din comuna V.I, pe terenul ce face obiectul contractului autentificat sub nr. 2427/21.11.2000, teren care a fost bunul propriu al pârâtei; terenul în suprafaţă de 2411,963 mp fâneţe pe care este situată casa de mai sus, cu vecinătăţile din actul autentic nr. 2426/2000. Cu privire la teren s-a arătat că defunctul nu i-a plătit pârâtei nici un leu cu titlu de preţ şi astfel s-a solicitat să se reţină o contribuţie de 80% în dobândirea bunurilor coachizite de către pârâtă. În acest sens s-a susţinut că pârâta şi-a folosit toate veniturile obţinute pentru edificarea casei, a fost ajutată de copiii săi la muncă şi a alocat sume de bani şi pentru pregătirea hranei pentru lucrători, de asemenea şi rudele sale au ajutat-o la edificarea casei. Prin aceeaşi cerere s-a solicitat şi constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2427/12.11.2000 pentru cauză ilicită şi imorală, datorită faptului că la perfectarea acestui contract pârâta a fost determinată de către defunct numai cu scopul menţinerii relaţiei lor de concubinaj. De asemenea s-a mai solicitat şi să se reţină un pasiv succesoral constând în contravaloarea cheltuielilor cu întreţinerea defunctului timp de 6 ani de zile anterior decesului său şi contravaloarea cheltuielilor cu înmormântarea şi pomenile ulterioare. Toate aceste cheltuieli au fost suportate numai de către pârâtă. S-a mai solicitat să se reţină şi un spor de valoare pe care pârâta în mod exclusiv l-a adus bunurilor ce fac obiectul prezentului dosar, şi anume: acoperit casa de lemn cu carton, material şi manopera; materialul şi manopera pentru executarea unei magazii de lemn; refăcut gardurile împrejmuitoare ale terenului în pct. „Acasă” – B,; refăcut fântâna în partea din faţă, material şi manoperă: executat şanţuri colectoare ale apelor; executat lucrări de întreţinere ale terenurilor şi refacere a gardurilor împrejmuitoare pentru terenul din pct. „Peste drum”; suportat cheltuielile cu paza de specialitate a pădurii din pct. „Sub dos” de la decesul lui P. I. şi până în prezent.

Pârâta a formulat şi întâmpinare la cererea principală (filele 19-20) solicitând respingerea acesteia. S-a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a accepta succesiunea defunctului P. I. de către reclamantă, în baza art. 700 Cod civil, arătându-se că în termenul de 6 luni reclamanta nu a  acceptat succesiunea şi astfel ea este străină de moştenite şi nu justifică deci calitatea procesuală activ în această cauză. Cu privire la cererea de reducţiune a liberalităţilor instituite prin testamentul autentic s-a arătat că reclamanta nu are nici interes în formularea acesteia cereri şi oricum cererea respectivă nu este admisibilă deoarece defunctul i-a înmânat fiicei sale în timpul vieţii suma de 5.000 lei pe care o obţinuse cu titlu de preţ din vânzarea gospodăriei situată în localitatea T.L. Astfel reclamanta nu mai poate pretinde că i s-ar fi încălcat rezerva succesorală. Cu privire la compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului P. I. pârâta a contestat acest lucru şi a arătat că masa de bunuri este cea menţionată în cererea reconvenţională. S-a arătat că testamentul întocmit de defunct pentru pârâtă este practic un act juridic cu titlu oneros, inserându-se în acesta o contraprestaţie, respectiv îngrijirea şi întreţinerea pe toată durata vieţii defunctului cu toate cele necesare traiului. Astfel instanţa urmează să dea calificarea legală acestui act care este practic un contract de întreţinere şi nu un testament. Dacă este vorba despre un contract de întreţinere, bunurile au ieşit din patrimoniul defunctului în totalitate. Dacă s-ar reţine că suntem în situaţia unui legat cu sarcina întreţinerii, urmează a se constata că pârâta a executat în integralitate sarcina şi astfel a dobândit toată averea defunctului, nemaiavând ce să se împartă cu reclamanta. Şi pârâta a solicitat cheltuieli de judecată.

La data de 7.01.2008 reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională (filele 45-46) prin care a solicitat respingerea acesteia.

S-au depus înscrisuri în legătură cu obiectul cauzei (testament – fila 5, certificat de deces - fila 6, sentinţa civilă nr. 539/6.06.2005 a Judecătoriei C.A – filele 22-24, decizia nr. 1287/12.12.2005 a T.A – filele 26-27, declaraţia pârâtei – fila 28, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2820/25.07.2002 – fila 29, contractul de schimb autentificat sub nr. 1117/20.04.2004 – fila 30, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2427/21.11.2000 – fila 31, facturi fiscale şi chitanţe, autorizaţie construire – filele 32-40, titlul de proprietate nr. 44187/26.05.1994 – fila 41, declaraţia reclamantei – fila 48, încheierea notarială din 7.03.2005 – fila 50, sentinţa civilă nr. 1271/15.11.2007 a Judecătoriei D. – filele 51-52, certificat de căsătorie – fila 56, adresa Ocolului Silvic C.A nr. 102/2008 – fila 67, alte chitanţe de plata a unor sume de bani şi facturi fiscale – filele 68-69 şi 74-82,  cupoane de pensie ale pârâtei – filele 122-127, unele planşe fotografice – filele 174-176  şi 179).

S-au interogat părţile (reclamanta – filele 100-101 şi pârâta - fila 102), s-au audiat martorii B. I. (fila 103), B. G. (fila 104), B. C. (fila 105), P. I. (filele 106-107), T. N.(fila 108) şi S. L. (fila 109) şi s-au efectuat expertize:  specialitatea construcţii de către expert D. M. A. (raport de expertiză – filele 128-138, completare - 163-170) şi specialitatea terenuri de către experţii C. P. şi S. S. (raport de expertiză – filele 146-150).

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 ianuarie 2009 (filele 187-192), în baza art. 673 ind. 6 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele: la data de 4.02.2005 s-a deschis succesiunea defunctului P. I., în comuna V.I, judeţul A, iar moştenitorii acceptanţi sunt: reclamanta C. M. în calitate de unic moştenitor legal rezervatar, cu o cotă de 1/2 din succesiune şi pârâta B. C. în calitate de legatar universal, cu o cotă de 1/2 din succesiune, masa succesorală fiind compusă din următoarele bunuri: construcţia casă compusă din bucătărie, cameră, sală, la parter, cămară, beci şi la mansardă două camere şi sală situată pe terenul din pct. „Acasă” – B., comuna V.I, jud. A.; teren în suprafaţă de 2111 mp., situat în pct. „Acasă”, comuna V. I., jud. A; teren în suprafaţă de 8900 mp., situat în pct. „Sub dos” (Sub coastă), comuna V. I., jud. A. şi teren în suprafaţă de 4377 mp., situat în pct. „Peste drum”, comuna V. I., jud. A.. S-a mai reţinut că succesiunea defunctului este grevată de un pasiv succesoral de 1.600 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate de pârâtă cu înmormântarea şi pomenile ulterioare şi că pârâta are un drept de creanţă asupra succesiunii în cuantum total de 8912,46 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor realizate de pârâtă, reclamanta urmând a suporta 1/2 din această sumă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 6 martie 2009 (fila 213), s-a admis cererea formulată de pârâta B. C. şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 12 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul civil nr. 2239/216/2007 al Judecătoriei C.A, în sensul că pasivul succesoral reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate de pârâtă cu înmormântarea şi pomenile ulterioare este de 16.000 lei şi nu de 1.600 lei.

S-a efectuat o expertiză de specialitate contabilitate de către expertul S. G. (raport de expertiză – filele 214-226), o expertiză de specialitate de lotizare de către experta G. M. (raport de expertiză – filele 235-238) şi o expertiză de specialitate de lotizare de către expertul B. G. (raport de expertiză – filele 266-228).

Părţile au depus la dosar concluzii scrise (reclamanta – filele 292-293, pârâta – fila 300).

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea principală formulată în cauză s-a cerut partajarea averii rămasă de pe urma defunctului P. I. şi reducţiunea liberalităţilor excesive sub forma testamentului. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12 ianuarie 2009, aşa cum a reieşit din coroborarea probelor administrate în cauză, la data de 4.02.2005 s-a deschis succesiunea defunctului P. I., în comuna V. I., judeţul A., moştenitorii acceptanţi sunt: reclamanta C. M. în calitate de unic moştenitor legal rezervatar, cu o cotă de 1/2 din succesiune şi pârâta B. C. în calitate de legatar universal, cu o cotă de 1/2 din succesiune, iar masa succesorală se compune din următoarele bunuri: construcţia casă compusă din bucătărie, cameră, sală, la parter, cămară, beci şi la mansardă două camere şi sală situată pe terenul din pct. „Acasă” – B., comuna V. I., jud. A.; teren în suprafaţă de 2111 mp., situat în pct. „Acasă”, comuna V.I, jud. A.; teren în suprafaţă de 8900 mp., situat în pct. „Sub dos” (Sub coastă), comuna V.I, jud. A. şi teren în suprafaţă de 4377 mp., situat în pct. „Peste drum”, comuna V.I, jud. A..

Pentru argumentele şi motivele dezvoltate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 12 ianuarie 2009, se apreciază că acţiunea formulată de reclamanta P. M. este întemeiată, urmând ca în baza art. 847 Cod civil să se reducă legatul universal instituit în favoarea pârâtei prin testamentul autentificat sub nr. 344/02.02.2005 de BNPA D., până la limita sumei de 100.934,5 lei, reprezentând rezerva succesorală a reclamantei şi în baza art. 728 şi urm. Cod civil să fie admisă acţiunea de partaj şi să se dispună ieşirea din indiviziune asupra averii succesorale lăsate de defunctul P. I..

Prin cererea reconvenţională formulată în cauză s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2427/21.11.2000 de BNP D. C. L.,  împărţirea bunurilor comune realizate de pârâtă împreună cu defunctul în timpul concubinajului dintre ei şi reţinerea unui pasiv succesoral şi a unui drept de creanţă în favoarea pârâtei. Pentru argumentele şi motivele dezvoltate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 12 ianuarie 2009, se apreciază că cererea reconvenţională este întemeiată în parte, în baza art. 774 Cod civil urmând a fi admisă în parte şi a se reţine un pasiv succesoral de 16.000 lei şi un drept de creanţă al pârâtei asupra succesiunii în valoare de 8.912,46 lei. Cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2427/21.11.2000 de BNP D. C. L. este neîntemeiată, urmând ca în baza art. 966-968 Cod civil să fie respinsă. Cererea de împărţire a bunurilor comune realizate de pârâtă împreună cu defunctul în timpul concubinajului dintre ei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Pentru formarea loturilor, corespunzător bunurilor reţinute prin încheierea de şedinţă din data de 12 ianuarie 2009, aşa cum au fost identificate şi evaluate prin expertizele de specialitate efectuate în cauză, s-au realizat mai multe variante.

Faţă de criteriile stabilite de lege pentru formarea şi atribuirea loturilor, respectiv principiul împărţelii în natură a bunurilor, cu compensarea prin sultă (art. 741 şi 742 Cod civil), acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia, natura bunurilor de împărţit, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre comoştenitori, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor (art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă), se apreciază că varianta corespunzătoare acestor cerinţe este cea din raportul de expertiză întocmit de experţii B. G. şi P. G. (fila 268 dosar).

În această modalitate de partajare, se atribuie fiecărei părţi, corespunzător cotei-parte ce-i revine din succesiune, bunuri în natură, fără să se producă o scădere a valorii bunurilor prin îmbucătăţirea peste măsură a acestora, se respectă modul de stăpânire a bunurilor, în special a construcţiei casă, precum şi împrejurarea că pârâta a realizat lucrări de îmbunătăţire la bunurile partajabile, în timp ce reclamanta nu a stăpânit nici un bun.

De asemenea în această variantă loturile atribuite părţilor sunt echilibrate, diferenţa fiind infimă, astfel încât sulta în sumă de 7.816,50 lei este rezonabilă faţă de valoarea totală a masei partajabile care este de 220.995 lei (aspect invocat de reclamantă ca o critică asupra acestei variante). Restul sumei de bani pe care trebuie să o plătească reclamanta pârâtei nu reprezintă sultă rezultată din inegalitatea părţilor date în natură, ci reprezintă suma de bani datorată de reclamantă, corespunzător cotei-parte ce-i revine din succesiune, din pasivul succesoral şi din dreptul de creanţă, această sumă de bani având un regim distinct de cel al unei sulte (art. 741 Cod civil). Astfel, se apreciază că această variantă respectă pe deplin drepturile ambelor părţi fără să devină împovărătoare prin stabilirea unei sulte considerabile.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, faţă de soluţiile de admitere în parte a cererilor formulate de ambele părţi, în baza art. 276 Cod procedură civilă, se vor compensa între părţi cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanta P. MARIA, împotriva pârâtei B.C.

Reduce parţial liberalităţile excesive realizate de defunctul P.I. prin testamentul autentificat sub nr. 344/2.02.2005 de BNPA D..

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta B.C. împotriva reclamantei P. M., cu privire la pasivul succesoral şi cu privire la dreptul de creanţă.

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta B. C. împotriva reclamantei P. M., cu privire la împărţirea bunurilor comune şi cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2427/21.11.2000 de BNP D. C. L..

Dispune ieşirea din indiviziune asupra averii succesorale a defunctului P.I. conform variantei de lotizare întocmită de experţii B. G. şi P. G. (fila 268 dosar), astfel:

Lotul nr. 1 atribuit reclamantei P. M., compus din următoarele bunuri:

- teren în suprafaţă de 4.377 mp situat în pct. „Peste drum”, din comuna V. I., judeţul A., cu vecinii: N – drum, S – S., E – B. V., B.C. şi B. M. şi V – P. A.;

- teren în suprafaţă de 8.900 mp situat în pct. „Sub dos”, din comuna V. I., judeţul A., cu vecinii: N – O. I., S – drum acces şi V.G., E – M. E. şi V – V. M. şi P. V.;

- plăteşte lotului nr. 2 suma de 4.456 lei reprezentând 1/2 din dreptul de creanţă;

- plăteşte lotului nr. 2 suma de 9.960 lei reprezentând 1/2 din pasivul succesoral;

- plăteşte sultă lotului nr. 2 suma de 7.816,50 lei.

Lotul nr. 2 atribuit pârâtei B.C., compus din următoarele bunuri:

- teren în suprafaţă de 2.111 mp situat în pct. „Acasă” din comuna V. I., judeţul A., cu vecinii: N – B. V., S – B.V., E – B. V. şi V – drum;

- casa situată pe terenul din pct. „Acasă”;

- primeşte de la lotul nr. 1 suma de 4.456 lei reprezentând 1/2 din dreptul de creanţă;

- primeşte de la lotul nr. 1 suma de 9.960 lei reprezentând 1/2 din pasivul succesoral;

- primeşte de la lotul nr. 1 sultă suma de 7.816,50 lei.

Compensează între părţi cheltuielile de judecată.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2009.

Preşedinte,

M. U. Grefier,

E. P. ?