Arestare 32 Cpenal utilizarea pistolului cu gaze in public

Sentinţă penală 76 din 19.04.2011


Dosar penal nr.10121/212/2011

ROMANIA

JUDECATORIA  CONSTANTA

SEDINTA DIN CAMERA DE CONSILIU

DIN DATA DE  19.04.2011

I N C H E I E R E NR. 76

MINISTERUL PUBLIC A FOST REPREZENTAT DE

PROCUROR -  MS

S-a luat in examinare cauza penala privind propunerea de arestare preventivă a inculpatului AA, inaintata de Parchetul de pe linga Judecatoria Constanta sub numarul 6816/P/2011.

La apelul nominal facut in Camera de Consiliu, se prezinta  inculpatul AA, asistat de avocat ales BB conform delegatiei depuse in dosar.

Procedura  este legal indeplinita.

Instanta, in baza art.318 c.pr.penala procedează la verificarea identitatii inculpatului.

Instanta aduce la cunostinta inculpatului invinuirea care i se aduce precum si  motivul pentru care a fost adus in instanta.

Avocatul inculpatului, avind in vedere ca la dosar exista o inregistrare video despre care se face vorbire in propunerea de arestare insa inculpatului sau avocatului sau nu li s-a permis sa o vizioneze desi au solicitat acest lucru, la acest moment, in baza art.6 c.pr.penala si pentru ca si instanta sa ia cunostinta de continutul CD-ului in situatia in care inca nu a facut-o, pentru respectarea dreptului la aparare, solicita administrarea probei cu vizionarea inregistrarii atasate la dosar. Solicita acest lucru relativ la afirmatia din propunere conform careia inculpatul a tras focurile de arma in plan orizontal si nu vertical, conform declaratiei sale. Este adevarat ca acest lucru se poate face si la momentul solutionarii pe fond a cauzei insa, fata de susţinerile facute in propunerea de arestare preventiva, solicita administrarea probei la acest moment.

Reprezentantul Ministerului Public, avind cuvintul, solicita respingerea cererii formulate de inculpat prin avocat apreciind ca la acest moment se solutioneaza propunerea de arestare preventivăa inculpatului  nefiind necesara abordarea fondului cauzei. Sunt suficiente indiciile existente la acest moment iar solicitarea avocatului inculpatului excede momentul procesual actual. Inculpatul a si recunoscut comiterea faptei insa a susţinut ca a tras focurile in plan vertical si nu orizontal iar propunerea de arestare preventivă trebuie sa se soluţioneze pe baza indiciilor existente la acest moment procesual.

Avocatul inculpatului insista in administrarea probei privind vizionarea inregistrarilor atasate la dosarul cauzei raportat la art.148 lit.f  c.pr.penala invocat in propunere, respectiv faptul ca pedeapsa pentru fapta pentru care este cercetat inculpatul este inchisoarea mai mare de patru ani iar lasarea sa in libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publica. Este evident ca trebuie elucidata intentia inculpatului, respectiv acesta a dorit sa se apere, sa inlature pericolul in care se afla si nu sa impuste pe cineva. Agentii aflati la fata locului au aratat clar in declaratiile lor ca inculpatul a tras cu arma in plan vertical si atunci, de ce in propunere se arata ca acesta a dorit sa indrepte arma inspre grupul de rromi?

Instanta, in referire la solicitarea formulata de avocatul inculpatului privind vizionarea CD-ului aflat la dosar, retine ca in aceasta faza procesuala, in care se soluţionează propunerea de arestare preventivă a inculpatului, nu poate da curs cererii, aceasta fiind inadmisibila, propunerea urmind sa se soluţioneze exclusiv pe baza probatoriului administrat pina in acest moment, în caz contrar încălcându-se principiul separării funcţiilor judiciare, nefiind permis instanţei să interfereze în activitatea de urmărire penală, dosarul aflându-se în faza de urmărire penală, care nu a fost finalizată. Orice aspecte care sunt contestate (cum este şi aspectul dacă focul a fost executat în plan orizontal sau vertical), contradictorii şi orice elemente de probă noi se vor edifica pe baza cererilor ce vor fi formulate, de către procuror, in faza de urmarire penala, care la acest moment nu este finalizata sau pe parcursul cercetarii judecatoresti.

Reprezentantul Ministerului Public si avocatul inculpatului arata ca nu au alte cereri in cauza.

Instanta aduce la cunostinta inculpatului disp.art.70 al.2 c.pr.penala, respectiv dreptul de a nu face nici o declaratie, atragindu-i-se atentia  ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa.

Inculpatul  AA precizeaza ca nu doresa sa dea declaratii in prezenta cauza, cele invederate fiind consemnate si atasate la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public si avocatii inculpatului arata ca nu  au alte cereri.

Instanta acorda cuvintul cu privire la propunerea de arestare preventivăinaintata de Parchetul de pe linga Judecatoria Constanta.

Reprezentantul Ministerului Public, in baza art.149 ind.1 c.pr.penala, solicita admiterea propunerii inaintate de Parchetul de pe linga Judecatoria Constanta prin care se solicita arestarea preventivăa inculpatului AA  pentru o perioada de 29 de zile, apreciind ca exista indicii din care  rezulta presupunerea rezonabila ca inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat in prezent.  Se retine ca la data de 18.04.2011, în jurul orelor 11.00 a provocat scandal public tulburând ordinea şi liniştea publică, în timp ce se afla în Piaţa Tomis III, prin executarea a două focuri de armă in directia mai multor persoane, folosind un pistol. Apreciaza ca se impune arestarea preventivăa inculpatului intrucit acestia a savirsit o infractiune pentrru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe din care rezulta ca lor in stare de libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publica. Acesta este motivat de circumstantele in care s-a derulat intreaga activitate, modul de savirsire, respectiv prin folosirea prin executarea a două focuri de armă într-un loc public, respectiv Piaţa Tomis III, la o oră la care zona respectivă era intens circulată.  De asemenea, pericolul public pe care il reprezinta lasarea inculpatului in stare de libertate este reprezentat si de reactia populatiei din zona, inculpatul prin  fapta sa creând o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile. Totodata solicita sa se retina faptul ca inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, fiind anterior condamnat pentru acelasi gen de fapte. Apreciaza ca in cauza sunt indeplinite conditile prevazute de lege, masura arestarii preventive este necesara raportat la gravitatea faptelor comise, asa incit solicita admiterea propunerii si arestarea preventivăa inculpatului pe o perioada de 29 de zile, in acest rastimp urmind sa se administreze si alte probe, cum ar fi audierea de martori si vizionarea inregistrarilor pentru stabilirea vinovatiei inculpatului, in eventualitatea unei trimiteri in juidecata a acestuia.

Avocatul inculpatului solicita respingerea propunerii de arestare preventivăa inculpatului apreciind ca cele doua conditii prevazute de lege la art.148 lit.f c.pr.penala nu sunt indeplinite, respectiv  cea de-a doua conditie, care se refera la pericolul social pe care l-ar reprezenta lasarea inculpatului in stare de libertate.  Ar trebui sa se retina insa cum s-au petrecut intradevar evenimentele. Exista numeroase persoane, respectiv comercianti care au formulat ca si inculpatul multe plingeri la Seria II Politie impotriva persoanelor de etnie rroma, din cauza carora nu-si pot desfasura activitatea, plingeri care insa nu au fost luate in seama si nu au fost rezolvate nici pina la acest moment. Aceasta situatia conflictuala dateaza de mai multe luni. Inculpatul s-a prezentat la propriul sau magazin, s-a intilnit cu persoanele rrome care faceau mizerie si le-a cerut sa-si ia gunoiul de acolo pentru a-si putea desfasura activitatea, iar acestia au avut o atitudine deloc prietenoasa, au luat cutiile si su inceput sa le arunce spre inculpat vizind capul si spatele acestuia. Chiar daca incupatul a avut o atitudine autoritara si chiar daca a adresat cuvinte si expresii care nu-i fac cinste, rromii si-au chemat ajutoarele, asa cum se intimpla de obicei in astfel de situatii, si  l-au lovit pe inculpat. S-a adunat o sumedenie de persoane rrome, conform declaratilor date de inculpat si de numitul Murosanu Florin, care aveau obiecte contondente asupra lor. In aceste conditii inculpatului i-a fost creata o temere, s-a speriat si pentru ca aceste persoane se indreptat dupa el spre autoturism, de teama sa nu-i avarieze masina, inculpatul s-a dus si a luat pistolul cu care a tras focuri de arma in plan vertical si nu orizontal cum se retine in propunerea de arestare preventiva. Acesta nu s-a dus de la inceput cu pistolul in mina la magazin si l-a luat doar cind s-a speriat si a vazut ca s-au adunat 20-30 de persoane de etnie rroma, inarmate cu obiecte contondente, chiar si cu un cutit. A actionat in acest mod pentru a se apara pe sine precum si pe chiriasii magazinului, care erau agresati de rromi, in acest sens inculpatul prezentind si numeroase zgirieturi. Nu poate dovedi la acest moment aspectele referitoare la leziunile inculpatului insa va depune fotografii pe parcurs.

Instanta, avind in vedere cele invederate de avocatul inculpatului, intreaba inculpatul daca prezinta urme de lovituri.

Inculpatul precizeaza ca este zgiriat la mina, prezinta leziuni la ceafa unde are o umflatura si la spate.

Instanta, avind in vedere cele precizate de inculpat referitor la leziuni, dispune ca personalul Arestului Inspectoratului de Politie Constanta sa  il prezinte pe incullat la consultatie medicala urmind ca in situatia in care se va constata ca acesta este lovit,  leziunile sa fie fixate prin fotografii.

Avocatul inculpatului arata ca toate persoanele de etnie rroma implicate in incident nu au vrut sa dea declaratii ca martori iar martorii oculari a caror audiere a solicitat-o inculpatul nu au fost auiati cu toate ca acesta a indicat si domiciliile lor. Nici macar nu au fost intrebati daca se pot prezenta pentru a fi audiati.  Dupa incident, inculpatul a fost cel care s-a dus la sectia de politie ca sa reclame cele intimplate. Dupa toate acestea, tot AA este cel care are calitatea de inculpat si este trimis in fata instantei cu propunere de arestare preventivăiar cei 20-30 de indivizi rromi au mai mare credibilitate decit inculpatul, care s-a straduit sa faca fata la atitea persoane. Celelalte persoane s-au adunat si au speriat comerciantii si populatia din zona si nicidecum inculpatul.  Acesta are o anumita calitate, respectiv este consilier local in localitatea Valu lui Traian, a depus la dosar numeroase diplome acordate de Consulatul Turc si de Primaria Valu lui Traian.  De asemenea invedereaza ca recidiva nu constituie un temei care sa fie apreciat la momentul luarii masurii arestarii preventive a inculpatului. Solicita aprecierea circumstantelor personale ale inculpatului, respectiv inscrisurile depuse la dosar, cu mentiunea ca a depus si o diploma din care rezulta ca inculpatul este luptator iar in aceasta situatie, daca avea de-a face cu trei femei, asa cum se sustine, nu avea nevoie decit de forta fizica pentru a se apara si nu era nevoit sa scoata pistolul. Este clar ca a fost foarte speriat si a constientizat ca pericolul este foarte mare,  a vazut cutitul in fata lui si de aceea a reactionat asa cu arma pe care o detinea pentru autoaparare, fiind o arma neletala. Solicita aprecierea tuturor aspectelor, a faptului ca situatia conflictuala dureaza de mai multa vreme, aceasta nefiind rezolvata de Sectia II Politie. De asemenea solicita aprecierea si a scopului masurilor preventive, ca nu a avut cunostinta de solutia dispusa in celalalt dosar in care la Judecatoria Constanta a fost achitat intrucit 30 de martori au declarat in favoarea sa, motiv pentru care nu se poate retine perseverenta sa in a comite infractiuni de acelasi gen. In situatia in care se va respinge propunerea de arestare preventiva, daca instanta apreciaza necesarea unei masuri, solicita sa se  dispuna o masura restrictiva de libertate, respectiv cea prevazuta de art.146 al.11 ind.1 c.pr.penala avind in vedere ca localitatea Valu lui Traian este o zona restrinsa iar cei din comunitate nu s-ar simti nesiguri, interesele lor fiind susţinute de inculpat. Mai mult decit atit, pentru administrarea probele precizate de reprezentantul Ministerului Public nu ar fi nici un impediment. Solicita de asemenea sa se retina ca insusi inculpatul a solicitat organelor de politie vizionarea inregistrarilor de la statia de benzina. Solicita in consecinta respingerea propunerii de arestare preventiva, instanta urmind sa dispuna fata de inculpat masura obligarii de a nu parasi localitatea Valu lui Traian cu obligatiile pe care le considera necesare si care vor fi respectate intocmai de catre inculpat.

Inculpatul, fiind intrebat de instanta de ce nu a urcat pur si simplu in masina pentru a pleca de la fata locului, arata ca se indrepta inspre masina insa, intrucit grupul de persoane venea dupa el, pentru a nu-i avaria autoturismul si pentru a-i apara si pe chiriarii magazinului care erau agresati fiind trintiti jos, avind in vedere ca unul dintre rromi era inarmat cu un cutit mare cat o sabie, a procedat in modul  aratat in declaratie. De asemenea, fiind intrebat de instanta daca avea dreptul sa tina arma in masina, arata ca dupa cunostintele sale, arma nefiind letala, avea dreptul sa o tina in autoturism. Adauga ca se vede pe inregistrari faptul ca se duce spre magazin iar dupa 10 minute se intoarce in fuga spre masina. Daca nu facea asta, la acest moment era taiat de rromi iar procedind in modul declarat, a scapat si chiriasii de agresiuni. Este lovit la mina, la ceafa si la spate intrucit ţiganii au aruncat cu pietre si cu lazi spunindu-i ca or sa-i ceara si taxa de protectie. Daca se ducea in piata pentru a-i agresa pe cetatenii rromi, nu se ducea singur ci insotit de 10 persoane iar anterior, impreuna cu ceilalti comercianti, a formulat numeroase plingeri  la Sectia II Politie.

Inculpatul, în ultimul cuvint, arată că regreta ca s-a ajuns aici.

I N S T A N Ţ A :

Deliberând asupra propunerii de arestare preventivă constată următoarele:

La data de 19.04.2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa privind luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile faţă de inculpatul AA .

În susţinerea propunerii de arestare preventivă s-a arătat că inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin 1 cu aplic art. 37 lit. a c.pen, reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 18.04.2011, în jurul orei 11, ar fi provocat scandal public tulburând ordinea şi liniştea publică, în timp ce se afla în Piaţa Tomis III, prin executarea a două focuri de armă cu un pistol cu bile.

S-a reţinut de Parchet că în cauză este incident cazul prev art 148 lit f c.pr.pen.

Analizând propunerea de arestare preventivă, instanţa constată că în cauză sunt întrunite condiţiile art. 143 c.pr.pen, existând indicii care justifica presupunerea rezonabilă în sensul că inculpatul ar fi comis infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice pentru care este cercetat în sensul că la data de 18.04.2011, în jurul orei 11, ar fi provocat scandal public tulburând ordinea şi liniştea publică, în timp ce se afla în Piaţa Tomis III, prin adresarea de injurii, apoi pălmuirea numitei Salim Nurgian şi executarea a două focuri de armă cu un pistol în timp ce se afla în Piaţa Tomis III; în acest sens sunt : declaraţiile martorilor Salim Nurgian, Amiş Fadime, Agiolu Nazmie, Sali Benifer, Arif Beinur, Moroşanu Florian, în care au fost descrise împrejurările în care s-a declanşat conflictul dintre inculpat şi Salim Nurgian şi Agiolu Nazmie,  procese verbale de depistare, de cercetare la faţa locului şi respectiv de redare a imaginilor vizionate, ce au fost înregistrate de camerele de luat vederi ale staţiei Peco de lângă magazinul Mega Image; înscrisuri.

De asemenea , instanţa constată că este incident cu privire la inculpat cazul prevăzut  de- art 148 lit f c.pr.pen  – pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice pentru care este cercetat inculpatul este mai mare de 4 ani.

Cât priveşte pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta la acest moment lăsarea în libertate a inculpatului , trebuie subliniat faptul că, raportat la noţiunea de “probe” care se regăseşte în teza a II-a a art. 148 lit. f C.pr.pen., aceasta nu se confundă dar nici nu exclude probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, fiind vorba de orice element de fapt care poate contribui la cunoaşterea împrejurărilor necesare justei soluţionări a cauzei şi trebuie să reiasă din existenţa la dosar a unor date din care să rezulte, fără putinţa de tăgadă, că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie prin lăsarea în libertate a inculpatului.

Raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, ţinând cont de împrejurările în care este suspectat inculpatul a o  fi comis şi la circumstanţele personale ale acestuia (inculpatul are vârsta de 32 de ani, este consilier local în loc. Valu lui Traian, este recidivist postcondamnatoriu raportat la condamnarea aplicată prin sent pen nr 100/2010 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin respingerea recursului inculpatului, prin dec pen nr 221/P/24.03.2011 a Curţii de Apel Constanţa, de 1 an închisoare în condiţiile art 81 c.pen pentru infracţiunile prev de art 321 alin 1 c.pen şi art 181 c.pen; aşadar susţinerea inculpatului că nu a cunoscut caracterul definitiv al hotărârii de condamnare este nereală), reţine că există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

 În prezent asupra inculpatului planează bănuiala că ar fi comis  o infractiune cu un grad ridicat de pericol social (ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prin executarea, în plină zi, pe stradă, la o oră când aceasta era intens circulată, a două focuri de armă) ; raportat şi la valorile sociale pretins lezate  (privind convieţuirea socială), instanţa apreciază că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea pericol pentru ordinea publica, existând pericolul reiterării activităţii infracţionale .

Reamintim că potrivit art 321 alin 1 c.pen constituie infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea publică.

Instanţa reţine că, în raport de infracţiunea de a cărei comitere este acuzat inculpatul-proferarea de înjurături, pălmuirea unei femei, executarea a două focuri de armă pe o stradă intens circulată, ziua  la ora 11, a fost cauzată o tulburare de mare intensitate liniştii publice, climatului necesar desfăşurării normale a vieţii sociale, derulării paşnice a relaţiilor dintre oameni precum şi a securităţii personale şi a respectului demnităţii umane.

Instanţa reţine că respectarea acestor valori se impunea cu atât mai mult inculpatului care, având calitatea de consilier local, ales al unei colectivităţi locale, avea îndatorirea să respecte normele privind liniştea publică şi securitatea persoanelor; de asemenea acestuia îi revenea o mare responsabilitate în respectarea legii şi de a se abţine să pericliteze liniştea publică, în condiţiile în care deţinea o armă (pistol cu gaze) chiar neletală, prin punerea sub semnul îndoielii a securităţii persoanelor, a trecătorilor paşnici pe stradă .

Instanţa constată că până la acest moment procesual au fost audiaţi preponderent martori din grupul femeilor cu care inculpatul a iniţiat şi derulat  conflictul, nefiind audiaţi încă martorii propuşi în apărare de inculpat, însă observă totodată că pe situaţia de fapt au fost administrate şi mijloace de probă cu un mare grad de obiectivitate: proces-verbal de constatare din 18.04.2011, proces verbal de redare a imaginilor de pe înregistrările video, în care se consemnează modul de derulare a conflictului.

În ceea ce priveşte apărările inculpatului că ar fi acţionat în legitimă apărare prin executarea focurilor de armă întrucât s-a văzut atacat de un grup de 20-30 de persoane, din care una avea cuţit, în condiţiile în care o parte a grupului îi atacase pe cei doi chirişi ai săi, iar o altă parte se îndrepta spre el, el acţionând astfel întrucât s-ar fi temut pentru siguranţa lui şi integritatea maşinii sale, instanţa constată că la acest moment procesual, nu rezultă că ar fi îndeplinite cerinţele art 44 alin 2 sau 3 c.pen. Dacă inculpatul într-adevăr era urmărit de un grup de persoane –deşi în procesul-verbal de redare a imaginilor din înregistrarea video se menţionează că inculpatul este observat că a revenit la autoturism şi a luat pistolul fără a fi însoţit sau urmărit de alte persoane –avea posibilitatea să urce în maşină, să anunţe poliţia şi să plece de la locul incidentului, aşa cum ar fi procedat, cu siguranţă ,în situaţia în care ar fi respectat legea şi nu ar fi depozitat în maşină, într-un loc nesigur, arma, care putea ajunge în mâna unor persoane neautorizate.

Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cât din diplomele depuse la dosar inculpatul a ocupat locul I la lupte tradiţionale, astfel că acesta avea un avantaj care îi permitea să scape dintr-un atac eventual; până la acest moment procesual nu a fost evidenţiată situaţia că inculpatul ar fi fost pus în situaţia de a se apăra de un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a chiriaşilor săi ori a maşinii inculpatului,pentru a fi în prezenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală.

Executarea focului în plan vertical sau orizontal este un aspect controversat, în condiţiile în care în procesul-verbal de constatare se menţionează că inculpatul a fost observat executând foc în plan vertical, iar în procesul-verbal de redare a imaginilor de pe înregistrarea video se menţionează că acesta a executat foc în plan orizontal, însă acest aspect urmează a fi lămurit prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă ce vor fi administrate, inclusiv prin acordarea posibilităţii inculpatului să vizioneze înregistrarea video.

La acest moment procesul, acest aspect controversat nu prezintă relevanţă sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii prev de art 321 c.pen pentru care inculpatul este cercetat, respectiv dacă focul a fost executat în plan orizontal sau vertical.

Faţă de cele expuse mai sus, , instanţa va admite propunere privind arestarea preventiva a inculpatului AA in temeiul art 148 lit f c.pr.pen ; masura arestarii preventive va fi dispusa pe o durata de 20 de zile (durata justificată de necesitatea efectuării actelor procesuale şi procedurale specifice finalizării activităţii de urmărire penală, durata maximă neimpunându-se în condiţiile în care infracţiunea este flagrantă, cea mai mare parte a actelor a fost deja efectuată, iar organul de urmărire penală trebuie să depună diligenţe sporite pentru finalizarea urmăririi penale ) , începând cu data de  19.04 până la data de  8.05.2011 inclusiv.

În baza art 146 alin 10 c.pr.pen se va dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.

Apreciind caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru interesul bunei desfăşurări a procesului penal , urmărirea penală fiind în desfăşurare, şi caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiei  penale formulate împotriva inculpatului şi cu scopul urmărit, caracterul insuficient al altor măsuri privative de drepturi faţă de circumstanţele cauzei, instanţa va respinge solicitarea avocatului inculpatului privind luarea faţă de acesta a masurii obligarii de a nu părasi localitatea.

Măsurile dispuse se vor comunica administraţiei locului de deţinere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

În baza art 1491 alin 10 c.pr.pen admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa privind arestarea preventivă a inculpatului AA.

În temeiul art 148 lit f c.pr.pen dispune arestarea preventiva a inculpatului AA  pe o durata de 20 de zile, începând cu data de  19.04.2011 până la data de  8.05.2011 inclusiv.

În baza art 146 alin 10 c.pr.pen dispune emiterea de urgenţă  a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.

Respinge solicitarea avocatului inculpatului privind luarea faţă de acesta a masurii obligarii de a nu părasi localitatea.

Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare.