SENTINŢA PENALĂ nr. 895 / 03 aprilie 2008
Contestaţie la executare în materie penală.Incident la executare
Potrivit art. 461 lit.d Cod procedură penală, contestaţia la executare se poate face atunci când se invocă un incident ivit in cursul executării sau o cauză de stingere sau micşorare a pedepsei.
In speţă, se constată că infracţiunile pentru care petentul M. V. a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 2255/28.06.2007; 328/30.01.2007 şi 2964/22.06.2006 pronunţate de Judecătoria Craiova sunt concurente, astfel încât în mod corect instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 36 alin.2 Cod penal. Se mai reţine că numai în situaţia în care petentul ar fi executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată pentru vreuna din infracţiunile concurente, ceea ce s-a executat se scade potrivit disp. art. 63 alin.3 Cod penal din durata pedepsei
aplicată pentru infracţiunile concurente. De asemenea, se reţine că restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară aplicată pentru fapte care nu sunt concurente se poate contopi cu pedepsele aplicate pentru faptele săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit dispoziţiilor art. 61 Cod penal.
Or, din pedeapsa rezultantă se deduce doar perioada executată în baza hotărârilor pronunţate pentru infracţiuni concurente şi nu perioada executată din pedeapsa din care petentul s-a liberat condiţionat în condiţiile art. 59 Cod penal, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin SP. 405/2004 a Judecătoriei Craiova din care petentul a fost liberat condiţionat la data de 12.08.2005 cu un rest de 432 zile rămas neexecutat.
######
La data de 24 ianuarie 2008 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 1953/215/2008, cererea de contopire pedepse formulată de petentul-condamnat M. V., în prezent deţinut în P.M.S. Craiova.
În motivarea cererii, petentul-condamnat a arătat faptul că este nemulţumit de contopirea pedepselor astfel cum a fost realizată de instanţă prin SP. 3837/2007 a Judecătoriei Craiova şi doreşte o nouă contopire a pedepselor, întrucât în mod greşit i s-a aplicat un spor de 6 luni şi nu s-a dedus corect pedeapsa deja executată, respectiv mandatul de 4 ani închisoare pentru fapta săvârşită în anul 2003 şi că înţelege să formuleze contestaţie la executare, întrucât prin sentinţa penală nr. 833/2007 pronunţată de Judecătoria Slatina nu i s-a dedus perioada cât a fost arestat în Italia, precum şi pe motivul că din eroare nu s-a dedus în mod corect pedeapsa deja executată, respectiv perioada de 1 an şi 9 luni executată în anii 2003, 2005.
In vederea soluţionării cauzei, instanţa a dispus citarea condamnatului în Penitenciarul Craiova, precum şi efectuarea unei adrese către Baroul Dolj, pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru condamnat, conform art. 171 alin.2 CPP. De asemenea, s-a dispus efectuarea unei adrese către I.P.J. Dolj, pentru a se înainta fişa de cazier judiciar al petentului M. V., a unei adrese către P.M.S. Craiova pentru a comunica ce pedeapsă execută condamnatul, data încarcerării, nr. MEX in baza căruia se execută pedeapsa, data emiterii acestuia, nr. SP., precum şi ataşarea dosarului nr. 20735/215/2007 al Judecătoriei Craiova.
La termenul de şedinţă din data de 21 februarie 2008, instanţa – în baza rolului său activ – a dispus recalificarea prezentei cereri din cerere de contopire pedepse în contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 3837/ 14.12.2007 a Judecătoriei Craiova.
Din relatiile comunicate de Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova – cu adresa N 205560/27.02.2008, rezultă că petentul se află în executarea unei pedepse de 4,6 ani închisoare, aplicată prin SP. 3837/2007 a Judecătoriei Craiova.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţe reţine următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 3837 din 14 decembrie 2007, definitivă prin decizia penală nr. 34/01.02.2008 a Tribunalului Dolj, Judecătoria Craiova a admis cererea de contopire formulata de petentul condamnat M V. A descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicata prin sp 2255/2007 a Judecătoriei Craiova si repune in individualitatea lor trei pedepse de cate 3 ani închisoare si o pedeapsa de 4 ani închisoare. A descontopit pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare aplicata prin sp 328/2007 a Judecătoriei Craiova si repune in individualitatea lor pedepsele de 1 an si 6 luni, respectiv 3 ani si 6 luni. A descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata prin sp 2964/2006 a Judecătoriei Craiova repunând in individualitatea lor pedeapsa de 3 ani închisoare si restul de 432 de zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicata prin sp 405/2004 a Judecătoriei Craiova, in urma revocării liberării condiţionate dispusa prin aceeaşi sentinţa. În baza art. 36 al. 2 Cp, instanţa a contopit cele trei pedepse de câte 3 ani închisoare cu pedeapsa de 4 ani, toate stabilite prin sp 2255/2007 a Judecătoriei Craiova, de asemenea cu pedepsele de 1 an si 6 luni, respectiv 3 ani si 6 luni stabilite prin sp 328/2007 a Judecătoriei Craiova, cu pedeapsa de 3 ani stabilita prin sp 2964/2006 a Judecătoriei Craiova si cu restul de 432 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicata prin sp 405/2004 a aceleiaşi instanţe , in pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care aplica un spor de 6 luni, urmând ca petentul sa execute 4 ani si 6 luni închisoare. În baza art. 36 al. 3 Cp s-a dedus din pedeapsa stabilita in urma contopirii perioada deja executata, de la 25.01.2007 la zi, menţinându-se starea de arest. S-au anulat mandatele 4592/2007, 497/2007 si 2887/2007 emise de Judecatoria Craiova in baza sentinţelor de condamnare, dispunându-se emiterea unui nou mandat de executare.
Potrivit art. 461 lit.d Cod procedură penală, contestaţia la executare se poate face atunci când se invocă un incident ivit in cursul executării sau o cauză de stingere sau micşorare a pedepsei.
In speţă, se constată că infracţiunile pentru care petentul M. V. a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 2255/28.06.2007; 328/30.01.2007 şi 2964/22.06.2006 pronunţate de Judecătoria Craiova sunt concurente, astfel încât în mod corect instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 36 alin.2 Cod penal. Se mai reţine că numai în situaţia în care petentul ar fi executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată pentru vreuna din infracţiunile concurente, ceea ce s-a executat se scade potrivit disp. art. 63 alin.3 Cod penal din durata pedepsei aplicată pentru infracţiunile concurente. De asemenea, se reţine că restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară aplicată pentru fapte care nu sunt concurente se poate contopi cu pedepsele aplicate pentru faptele săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit dispoziţiilor art. 61 Cod penal.
Or, din pedeapsa rezultantă se deduce doar perioada executată în baza hotărârilor pronunţate pentru infracţiuni concurente şi nu perioada executată din pedeapsa din care petentul s-a liberat condiţionat în condiţiile art. 59 Cod penal, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin SP. 405/2004 a Judecătoriei Craiova din care petentul a fost liberat condiţionat la data de 12.08.2005 cu un rest de 432 zile rămas neexecutat.
In consecinţă, instanţa urmează să respingă contestaţia la executare formulată de condamnatul Mitroi Valeriu, ca nefondată.
Văzând si dispoziţiile art. 189 si următoarele C.proc.pen. ;
Judecătoria Brezoi
Contestaţie la executare
Tribunalul Teleorman
Clauze abuzive în contractul de leasing
Tribunalul Constanța
Inadmisibilitatea apelului declarat împotriva încheierii pronunţate în temeiul disp. art.905 alin.2 C.pr.civ. , prin care s-a admis cererea privind obligarea debitorului la plata unor penalităţi pe zi de întârziere. Sancţionarea debitorului care a declara
Judecătoria Târgu Jiu
contestaţie la executare
Judecătoria Iași
contestaţie la executare si opozitie la executare