Civil. fond funciar. cerere de reconstituire formulata de un cetatean strain in cauza de fond funciar

Prin cererea înregistrată la  instanţă, reclamanta MVI a formulat plângere  împotriva hotărârii a Comisiei  judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, criticând-o pentru nelegalitate  şi  netemeinicie.

Conform dispoziţiilor  art. 42  din Legea  nr. 1/2000, modificată prin Legea  nr. 247/2005, prezenta este  scutită de taxă  judiciară de timbru şi de timbru judiciar, în baza art. 1 alin. 2  din OG  nr. 32/1995.

În motivarea în fapt a plângerii se arată  că,  autorităţile de  fond funciar – Comisia Locală şi Comisia  Judeţeană– au soluţionat în mod greşit cererea  sa de reconstituire  a dreptului  de proprietate  privată asupra  terenurilor  în suprafaţă  de 653  ha, cu ignorarea actelor de proprietate  şi de stare civilă care  atestau  dreptul de  proprietate  şi calitatea sa  de persoană îndreptăţită.

Astfel,  susţine  în continuare  petenta  este fiica  soţilor BMM şi BMGG (născută F), primul decedat iar  secunda, doveditoare în acest sens  fiind  certificatul  de naştere şi certificatele de deces emis de către Oficiul  Stării Civile  Frankfurt pe  Main  - Germania şi copia legalizată de pe Registrul de decese  al  Oficiului Stării  civile OFFENBURG am  Main Germania.

La rândul său defunctul  BMM,  care sete  fiul  lui  NN.B şi al IB (născută P) a solicitat în anul  1934 modificarea  pe cale administrativă  în sensul  adăugării  numelui  M.

Terenul în discuţie a fost  expropriat în  perioada 1945 – 1949, suprafaţa de 603 ha  în temeiul  Legii  privind  Reforma agrară nr. 187/1945 iar restul proprietăţii, reprezentând 50 ha, fiind  expropriată  în temeiul  Decretului  Lege  nr. 83/1949.

Aceste relaţii au fost furnizate de Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană  , iar situaţiile  terenurilor  expropriate  în baza atestă la poziţia  ca  proprietar  al terenului în suprafaţă  de 603 ha  pe bunica sa paternă – defuncta  IB (născută P) după cum, din  cuprinsul  procesului verbal  întocmit rezultă  că, suprafaţa  de  50 ha  preluată de  Statul român prin Direcţia  Agricolă se afla tot în  patrimoniul bunicii sale paterne.

În drept au fost invocare prevederile art. 53 şi următoarele  din Legea  fondului funciar nr. 18/1991 şi cele ale art.27 alin. 8 din HG nr. 890/2005.

În probaţiune, cu respectarea  prevederilor  art. 112  alin. 2 Cod procedură civilă s-au depus, în copie, adresele  , emisă de Comisia locală funciară şi a Comisie judeţene , consemnate.

Intimata Comisia locală  a formula întâmpinare , în condiţiile art. 114/1 alin. 2 şi art. 115 Cod procedură civilă prin care a solicitat  motivat respingerea plângerii susţinându-se  următoarele:

Prin cererea, petenta a solicitat  reconstituirea dreptului  de proprietate  asupra suprafeţei de 50 ha, respinsă  de Comisia  Locală pentru că  nu s-a  dovedit că  terenul are categoria de folosinţă  păşune sau fâneaţă iar soluţia a fost comunicată cu adresa  şi necontestată de cea în cauză.

Prin cererea  , fundamentată în drept pe  dispoziţiile  Legii nr. 1/2000, petenta a solicitat  retrocedarea  suprafeţei de 653 ha  teren,  de pe urma  autoarei  sale  BI care, de asemenea, a fost respinsă de Comisia locală.

Hotărârea autorităţii locale de fond funciar  a fost  atacată de petiţionară prin contestaţia  , iar Comisia  Judeţeană, prin HOTĂRÂREA, a confirmat soluţia Comisiei locale.

Pentru dovedirea susţinerilor făcute intimata  a depus  în copie: răspunsul înregistrat  ;  adresa petiţionarei;  adresele n, confirmările  de  primire; cererile  reclamantei; contestaţia; referatul;  hotărârea  Comisiei judeţene  .

Prin serviciul registratură, autoritatea judeţeană de fond funciar  a depus „CONCLUZII SCRISE”  prin  care a solicitat motivat respingerea plângerii susţinându-se  în esenţă că,  cea în cauză nu a făcut dovada  că,  anterior,  i s-a  reconstituit în proprietate  suprafaţa de 50 ha  păşuni şi fâneţe iar, în ceea  ce priveşte cererea  , nu a fost depusă în termenul prevăzut de  art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, respectiv până la data de  30 noiembrie 2005, Constituţia revizuită, prin  art. 44 alin (2) permiţând cetăţenilor  străini  să  dobândească  proprietăţi private  pe cale de  moştenire legală.

În şedinţa publică, petenta  prin apărător  ales, a  înfăţişat  un set de înscrisuri, consemnate  , după cum urmează; paşaport eliberat de  Republica Federală Germania pe numele VI; certificatul de naştere  pe numele BMI;  certificatul de căsătorie al IBM cu GV ; certificatul de  cetăţenie  pe numele  IBM;  extras din  Registrul actelor  de naştere referitor la BM;  hotărârea adoptată de Consiliul Miniştrilor în şedinţa  din 25  ianuarie 1934 referitoare le schimbarea  pe cale administrativă a numelui  din MB în  MBM; dovada privind  căsătoria  dintre  MBMGGF;  certificatul de deces pe numele  MBM emis  la dă către Oficiul Stării civile  Frankfurt  pe  Main, Germania; copia legalizată  de pe Registrul  de decese al Oficiului Stării civile Offenburg am Main, Germania  referitor  la  decesul  numitei GGBMarghiloman;  certificatul de  deces pe numele  IB; certificatul de calitate de moştenitor;  certificatul de deces pe numele EP; actul de partagiu încheiat;  Transcrierea  actului dotal  la Grefa  Tribunalului  Ilfov, Secţia  Notariat,; testament EP; ”convenţiune” transcrisă la Tribunalul  Ilfov, Secţia  Notariat; actul de partaj încheiat la 1924 şi transcris la  Tribunalul  Ilfov, Secţia  Notariat la  ;  contractul de concesiune încheiat şi autentificat la  Tribunalul  Ilfov – secţia  Notariat;  extras din Registrul  agricol  referitor la  exproprierea  MP emis  de Arhivele Naţionale;  avizul al  Comisie  judeţene  de Îndrumători  ai  Reformei agrare asupra definitivării hotărârii de  expropriere a suprafeţei de 613 ha; sentinţa civilă pronunţată  de Tribunalul  judeţean Buzău pentru  soluţionarea  contestaţiei  formulate împotriva  lucrurilor de măsurătoare  şi defalcare  a terenurilor  expropriate  din  MP ;  sentinţa  civilă pronunţată de Tribunalul  judeţean  Buzău pentru soluţionarea  contestaţiei cu privire  la  executarea  sentinţei  civile.

Comisia locală  pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a formulat completare la întâmpinare învederând că,  cererea petentei a fost respinsă  pentru neîndeplinirea condiţiilor  prevăzute de  art. 3 alin. 2 şi art. 36 din Legea nr. 193/2007 iar cererea nu a fost depusă, încălcându-se  prevederile art. 3 alin (2) din Legea nr. 1/2000, depunându-se în sprijinul susţinerilor făcute  un set de înscrisuri care, deja, se  află consemnate  şi ataşate în dosar.

Faţă de înscrisurile comunicate  de Comisia de  Comisia locală, petenta – la rândul său – a depus la termenul de judecată actul procedural intitulat „Precizări la acţiunea introductivă şi răspuns  la întâmpinare” susţinând în esenţă că,  contestaţia, a fost  formulată  împotriva  deciziei  de  respingere a Notificării  , decizie ce i-a fost comunicată  cu adresa  şi că solicită obligarea Comisie locale  pentru aplicarea legii fondului funciar să emită o decizie prin care  să soluţioneze  notificarea  .

Deşi este cetăţean  german, se arată în  continuare, Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra  terenurilor  de către cetăţenii străini  şi apatrizii , precum şi de către persoanele juridice  străine, intrată în vigoare  odată cu aderarea României  la Uniunea Europeană -01 ianuarie 2007 – a permis cetăţenilor  străini să  dobândească dreptul de proprietate asupra  terenurilor.

Prin urmare, Legea nr. 312/2005 a realizat o  repunere  în termenul de formulare a cererii  de reconstituire, context în care  a formulat cererea de reconstituire a dreptului de  proprietate  pentru Moşia  P, având calitatea de persoană îndreptăţită  la reconstituire cu privire la dreptul  de proprietate  al autoarei sale  - defuncta  IB.

Prin serviciul registratură,  Comisia Judeţeană  pentru  stabilirea dreptului de proprietate privată asupra  terenurilor  şi-a completat „ Concluziile scrise” cu menţiunea  că, Legea  nr. 18/1991, republicată este o lege  specială care  are ca  destinatari numai  pe  cetăţenii  români, astfel cum  a decis  CURTEA CONSTITUŢIONALĂ prin decizia, respingându-se  excepţia de neconstituţionalitate  a prevederilor art. 48 din  Legea  fondului  funciar nr. 18/1991.

Pe de altă parte, Legea nr. 312/10.11.2005, invocată în susţinerea plângerii  ulterior precizată , se referă  al  dobândirea  iar nu la reconstituirea  dreptului  de proprietate  privată  asupra terenurilor, reconstituire ce se realizează conform procedurii  imperative  instituite de legile  fondului funciar.

În probaţiune, a depus copia deciziei  Curţii Constituţionale.

Analizând actele şi lucrările dosarului , judecătoria  reţine următoarele:

Reclamanta MVI, născută BM este cetăţean german.

Potrivit art. 48 din legea nr. 18/1991 republicată, pot face cerere  de reconstituire a dreptului  de proprietate  pentru suprafeţele de terenuri  agricole sau terenuri cu vegetaţie  forestieră  care le-au aparţinut  în proprietate  numai cetăţenii români cu domiciliul  în străinătate , precum şi foştii cetăţeni români  care şi-au  redobândit  cetăţenia  română.

Textul art. 48  a constituit obiect al  excepţiei de  neconstituţionalitate,  instanţa constituţională  reţinând prin deciziile faptul că, dispoziţiile  Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea dreptului de proprietate  sau constituirea acestuia , în favoarea foştilor proprietari asupra terenurilor care constituie  fondul funciar al României .

Dreptul de proprietate al acestor persoane  este  reconstituit sau, după caz, constituit în temeiul  şi în condiţiile  legii.

În acest context, legea prevede  categoriile de persoane  îndreptăţite  a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, dispoziţiile art. 48  stabilind posibilitatea de a  solicita  reconstituirea  şi pentru  cetăţenii  români cu domiciliul în străinătate şi pentru  foştii cetăţeni  români  care şi-au  redobândit  cetăţenia română, indiferent dacă şi-au stabilit sau nu domiciliul  în ţară.

Aşadar,  având în vedere  obiectul de reglementare  a legii -  fondul funciar al României – şi scopul  declarat al  acestuia  - retrocedarea către foştii proprietari sau moştenitorilor  acestora  a dreptului de  proprietate asupra terenurilor  preluate de  CAP sau  de către stat – reglementarea condiţiilor  în care  operează această  retrocedare, inclusiv sub aspectul  persoanelor  îndreptăţite , constituie opţiunea legiuitorului , în  acord cu  politica economică a statului în  această  materie  şi cu finalitatea reparatorie a legii.

Condiţionarea  exercitării  dreptului de a formula  cerere  de reconstituire  a dreptului de proprietate  asupra terenurilor de calitatea de  cetăţean român reprezintă o  astfel de opţiune,  care este pe deplin  constituţională.

Astfel, dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza a doua  din  Constituţie, deşi nu mai  prevăd in terminis  interdicţia  dobândirii dreptului  de proprietate  asupra  terenurilor  de către cetăţenii  străini  şi apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează  cazurile  şi condiţiile  în care  aceştia  pot dobândi  un asemenea  drept, restrângând  astfel sfera  de aplicare a  acestei incapacităţi speciale. Potrivit normei  constituţionale, una dintre modificările  de dobândire a dreptului de proprietate asupra  terenurilor  de către  cetăţenii  străini sau apatrizi este  moştenirea legală, ceea  ce  presupune că  aceştia, după anul 2003, pot dobândi  terenuri în condiţiile  dreptului comun  (art. 650 şi următoarele  din Codul  civil), Legea nr. 18/1991 republicată,  fiind o lege  specială care  are  ca  destinatari doar pe cetăţenii români.

Calitatea de  moştenitor, astfel  cum s-a  stabilit de Curte, nu poate fi  recunoscută decât  ca  urmare a  aplicării legii şi  numai în  limitele  stabilite de aceasta , întrucât, legea  are  ca scop  reconstituirea dreptului  de proprietate  în favoarea unor persoane  care, la  data  intrării  în vigoare  a legii , nu aveau calitatea  de proprietari. Prin urmare , nu se poate invoca, în aplicarea  prevederilor  Legii nr. 18/1991 , garantarea  şi ocrotirea  constituţională a  dreptului de proprietate  în  favoarea petentei, câtă vreme aceasta  nu este  titulară a  acestui drept, ce urmează  a se  naşte ulterior , prin  efectul şi în condiţiile legii  menţionate.

Moştenitorii universali  sau cu titlu universal, care au vocaţie la întregul  patrimoniu succesoral sau la o cotă – parte a acestuia , sunt consideraţi continuatori ai persoanei defunctului, substituindu-se  acestuia  în calitate de titulari ai patrimoniului succesoral.

Este real  faptul că art. 8 alin 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, statuează  că,  de prevederile  legii  beneficiază membrii cooperatori  care au adus  pământ în CAP sau cărora li s-a  preluat  în orice mod  teren de către  aceasta,  precum şi,  în condiţiile legii, moştenitorii acestora, însă aceste  dispoziţii legale  trebuie obligatoriu  coroborate cu cele  ale art. 48 care condiţionează reconstituirea dreptului de proprietate  de calitatea de  cetăţean român.

Petenta nu a dovedit  calitatea sa de cetăţean român la momentul  intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.

Simplul fapt al naşterii pe teritoriul României, nu îi conferă şi calitatea de cetăţean român.

Prin urmare, numai calitatea de cetăţean român  îi dădea dreptul  fostului proprietar de a solicita  reconstituirea dreptului său de proprietate.

Cum în cauză nu s-a dovedit că antecesorul petentei, defunctul  BMM  îndeplinea condiţia  calităţii de cetăţean  român, rezultă în lipsa unei  asemenea probe , că antecesorul  fost proprietar, dacă era în viaţă la momentul intrării în vigoare  a Legii nr.18/1991 nu putea dobândi  dreptul de proprietate  prin reconstituire.

In aceste condiţii, nici moştenitoarea sa, petenta  din prezenta cauză, în calitate de  continuatoare a persoanei  defunctului, nu poate dobândi  un drept pe care nici defunctul  nu îl putea  dobândi datorită lipsei unei condiţii esenţiale prevăzute  de legea specială  reparatorie  în domeniul  fondului  funciar.

Ca atare, petenta  putea  dobândi, în condiţiile dreptului comun, dreptul de proprietate  asupra  imobilului, obiect al prezentului litigiu, prin moştenire  numai dacă, fie  terenul  era  deja  reconstituit  antecesorului  acesteia  defunctul BMM, fie dacă antecesorul avea  calitatea  de  cetăţean român la momentul  intrării în vigoare  a legii nr. 18/1991.

Pentru a moşteni, bunul trebuie  să intre  în patrimoniul  succesoral al defunctului  or, în lipsa  calităţii de cetăţean  român  al acestuia , intrarea  bunului  în patrimoniul  fostului proprietar nu a avut loc  în temeiul  Legii nr. 18/1991.

În speţă, suntem în prezenţa  unei restabiliri a dreptului de proprietate  şi nu a unei dezbateri succesorale , deoarece la momentul formulării  cererii de reconstituire antecesorul petentei  nu avea calitatea de  proprietar  actual.

În aceste condiţii , în care lipsa calităţii de cetăţean român împiedică pe însuşi fostul  proprietar să redobândească  dreptul de proprietate  nu se poate  susţine că petenta avea  o speranţă  legitimă  de a obţine exerciţiul  efectiv al  dreptului  de proprietate  din perspectiva  art. 1  din protocolul  nr. 1 adiţional  la Convenţia europeană  a drepturilor omului. Aşa cum a statuat Curtea europeană, o ”speranţă  legitimă” nu poate exista  în absenţa  constatării  existenţei  unei „valori  patrimoniale” ce intră  sub  incidenţa  art. 1 din Protocolul  nr. 1 adiţional la  Convenţia  europeană (cauza Pressos Compania Naviera  SA şi alţii împotriva Belgiei).

De asemenea Curtea a arătat că nu se  poate  trage concluzia existenţei  unei „speranţe legitime” în situaţia în  care există o controversă  privitoare  la  modul de interpretare şi aplicare a normelor  de  drept  intern, iar  argumente dezvoltate de  un  reclamant pentru a beneficia de  dispoziţiile  legale privitoare  la restituirea unor  bunuri au fost  respinse pe  considerentul  că nu îndeplinea  o condiţie  esenţială  prevăzută de legea de restituire (cauza  Jantner împotriva  Slovaciei).

Articolul 1 din Protocolul  nr. 1  adiţional la Convenţia  europeană nu recunoaşte  dreptul de a  deveni  proprietarul unui bun, de a dobândi un bun ( cauza Linde împotriva  Suediei), ci se  aplică numai  cu privire  la bunurile „actuale” ale reclamantului. Ca atare, articolul 1 are  în vedere  protecţia  unui drept care trebuie să existe  în patrimoniul  celui care invocă protecţia  sa  internaţională.

Statele contractante dispun de o  amplă  marjă de  aprecieri  cu privire  la  oportunitatea  excluderii unor categorii de foşti proprietari de la recunoaşterea unui  drept de restituire. În  această situaţie în care există  categorii de proprietari astfel excluşi, Curtea europeană a statuat că, o cerere de restituire făcută  de unul dintre aceştia  nu este de natură să confere  acestuia  baza  unei „speranţe legitime”, care ar atrage  aplicarea  garanţiilor  prevăzute de art. 1 din Protocolul  nr. 1 ( cauza Gratzinger şi  Gratzingerova împotriva  Cehiei).

Nu se poate reţine  nici existenţa unei discriminări , interzisă de art. 14 al  Convenţiei Europene , întrucât,  conform jurisprudenţei CEDO, pentru a exista  discriminare este  necesar, ca diferenţa de tratament  să fie lipsită  de o justificare rezonabilă şi obiectivă. Or, în speţă, diferenţa de tratament existentă este justificată de necesitatea protejării fondului funciar al României.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a statuat în repetate  rânduri faptul că art. 14  nu are o existenţă  independentă, ci se aplică în relaţie cu  drepturile şi libertăţile  protejate  de Convenţie (Van Raalte  împotriva  Olandei; Pretty împotriva  Marii Britanii; Bolta împotriva  Italiei), drepturi care nu au fost încălcate în prezenta  cauză.

După cum a decis în mod constant instanţa europeană, dacă acest text oferă o protecţie împotriva oricărei discriminări în exerciţiul  drepturilor  şi libertăţilor  pe care  Convenţia le garantează, orice diferenţă  de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea  sa. Pentru  ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoge sau comparabile, în materie, beneficiază de un  tratament preferenţial şi că această distincţie  nu-şi găseşte  nicio  justificare obiectivă sau rezonabilă” (cauzele  Fredin împotriva  Suediei;  Spadea şi Scalabrino împotriva  Italiei; Stubbings şi  alţii împotriva  Marii  Britanii).

Statele contractante  dispun de o  anumită marjă de apreciere  pentru  a determina  dacă şi în ce măsură diferenţele  între situaţiile  analoage sau  comparabile sunt de natură să justifice  distincţiile  de  tratament juridic aplicat (cauza Frette împotriva Franţei).

Întinderea marjei depinde de circumstanţele  concrete ale  fiecărei  cauze, de  domeniile şi  contextul în discuţie.

Ca atare, raportat la obiectul de  reglementare al  Legii nr. 18/1991 – terenurile  situate pe  teritoriul României, la scopul ei declarat şi având în vedere  politica economică a statului  român în  materie, excluderea de la  restituire a cetăţenilor străini se încadrează în marja  de apreciere de care  dispune  statul  român,  excluderea având caracter rezonabil.

Totodată, Curtea a arătat  că art.14 din  Convenţie „completează celelalte cauze  normative ale Convenţiei ”,neavând  „o existenţă  independentă”, dincolo de caracterul  său  autonom care îi permite  aplicarea  şi în ipoteza în care  nu s-a  constatat  încălcarea  unui drept  apărat  de  aceasta, dar – în niciun caz – el nu poate  fi  aplicabil atunci când însuşi „dreptul substanţial” din  Convenţie  este  inaplicabil , aşa ,  cum este  în prezenta cauză.

În consecinţă, în considerarea celor  mai sus  expuse, reţinând  caracterul neîntemeiat al plângerii  pendinte judecăţii, precizată ulterior, judecătoria o va respinge.

Domenii speta

Spete similare