Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 1044 din 19.03.2012


SENTINŢACIVILĂ NR. 1044/19.03.2012

DREPT CIVIL

DOMENIU ASOCIAT – Contestaţie la executare

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 15.04.2011 şi înregistrată sub nr. xxx contestatoarea debitoare contestatoarea X, cu sediul în Bucureşti,  în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - A.F.P. Călăraşi, a formulat contestaţie împotriva adresei de înfiinţare a popririi asiguratorii emise de intimata creditoare în dosarul de executare nr. ……/21.03.2011 şi a solicitat anularea acestora .

În motivarea contestaţiei, contestatoarea debitoare a arătat că societatea sa nu este debitoare la stat şi nici nu a făcut dovada intenţiei de a se sustrage, ascunde ori risipi patrimoniul în scopul periclitării sau îngreunării activităţii de colectare a creanţelor fiscale, fapt pentru care nu se justifică aplicarea disp. art. 129 alin.2 din Codul de procedură fiscală privind instituirea măsurilor asiguratorii constând în poprire asiguratorie asupra conturilor bancare şi sechestru asigurator asupra bunurilor debitorului.

Contestatoarea mai arată că întrucât şi-a îndeplinit propriile obligaţii către bugetul de stat, nu înţelege de ce este sancţionată pentru neglijenţa sau reaua voinţă de care a dat dovadă un contractant al său, cu atât mai mult cu cât din fişa partenerului din evidenţa sa contabilă, rezultă că societatea sa nu are nici un debit datorat creditoarei Y .

În drept, se invocă prevederile art. 172 – 173, art. 148 - 149  din  Codul de procedură fiscală şi art. 403 C.p.c. .

În dovedirea contestaţiei formulate, contestatoarea a înţeles să se folosească de dovada cu înscrisuri, sens în care a depus în copie fişa din evidenţa contabilă a partenerului S.C. ……… S.R.L., adresa de înfiinţarea a popririi şi certificat fiscal.

În termen legal, la data de 29.04.2011 intimata creditoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea actelor de executare silită, motivat de faptul că potrivit disp. art. 149 alin.5 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, poprirea asupra veniturilor debitorilor, persoane fizice sau juridice, se înfiinţează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terţului potrivit, iar în conformitate cu disp. art. 150 alin.1 din acelaşi act normativ, terţul poprit are obligaţia de a înştiinţa organul de executare dacă nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum şi alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi. Se mai arată de către intimata creditoarea că în conformitate cu disp. art. 144 alin.7 din HG nr. 1050/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, terţul poprit este obligat, ca în termen de 5 zile, de la primirea comunicării adresei de înfiinţare a popririi, să înşţiinţeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani cu orice titlu debitorului, fapt pentru care, conform art. 144 alin.8 din acelaşi act normativ, poprirea se consideră înfiinţată la data la care terţul poprit, prin însţiinţarea trimisă organului de executare, confirmă că datorează sume de bani debitorului sau la data expirării termenului prevăzut la alin.7 .

La termenul de judecată din data de 02.05.2011, reprezentanta intimatei, în susţinerea întâmpinării a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, sens în care a depus adresa de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate de debitorul urmărit S.C. ………… S.R.L. şi declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României.

Pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa a dispus efectuarea unei adrese către contestatoare pentru a comunica dacă între ea şi S.C. ……….S.R.L. Călăraşi există raporturi juridice, dacă datorează vreo sumă de bani acesteia şi care este cuantumul acestei sume, dacă la primirea adresei nr. 123/21.03.2011 emisă de către intimata A.F.P.C. Călăraşi, în conformitate cu disp. art. 52 alin.1 din OG nr. 92/2003 R  raportat la art. 150 alin.1 din OG nr. 92/2003 R, a comunicat intimatei dacă datorează sau a datorat sume de bani către S.C…….. S.R.L. Călăraşi, dacă a achitat aceşti bani şi în caz afirmativ la ce dată şi dacă a comunicat dovada achitării datoriei faţă de S.C. ………. Călăraşi.

La data de 13.05.2011 contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata creditoare la care a ataşat şi înscrisuri (filele 28 -30 din dosar).

În şedinţa de judecată din data de 16.05.2011, faţă de faptul că nu s-au comunicat de către contestatoare relaţiile solicitate, în conformitate cu disp. art. 155 indice 1 C.p.c. a dispus suspendarea cauzei.

Întrucât contestatoarea a depus la dosar înscrisurile solicitate de către instanţă, respectiv răspunsul formulat şi transmis către intimată, la data de 14.02.2012 a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, acordându-se termen de judecată la data de 05.03.2012.

La termenul de judecată din data 05.03.2012, instanţa a dispus revenirea cu adresă către contestatoare pentru a comunica dacă la data înfiinţării popririi, între ea şi S.C. …………… Călăraşi existau raporturi juridice, dacă la acea dată datora vreo sumă de bani acesteia şi în caz afirmativ care este cuantumul acestei sume, iar intimata să fie citată cu menţiunea de a face dovada comunicării înştiinţării popririi către contestatoare.

La data de 10.03.2012, intimata creditoare a depus la dosar dovada comunicării înştiinţării popririi către contestatoare (filele 68 – 69 din dosar).

La data de 19.03.2012, prin fax, contestatoarea a depus la dosar relaţiile solicitate de către instanţă, respectiv copia adresei nr. 3111/11.05.2011 prin care a comunicat intimatei că nu are nici un debit restant faţă de  S.C. ……… S.R.L. Călăraşi.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În baza adresei de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate debitorului către terţi emisă de intimata creditoare în dosarul de executare nr. 1925544/21.03.2011, contestatoarea este obligată să plătească suma totală de 15084 lei reprezentând sumă datorată, cu orice titlu, debitorului urmărit S.C. ………… Călăraşi.

Din evidenţele contabile depuse de contestatoare şi existente la dosar la filele 7 şi 35, instanţa a reţinut că la data de 28.02.2011 aceasta nu mai avea nici o datorie către creditoarea S.C. ………………, iar din certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice (fila 10 din dosar) s-a reţinut că la data de 11.02.2011 contestatoarea debitoare nu apare în evidenţele ANAF – DGAMC cu debite curente sau restante.

Din adresa nr. 3111/11.05.2011 – fila 29 din dosar, s-a reţinut că debitoarea contestatoare a comunicat intimatei creditoare că nu datorează nici o sumă debitoarei  S.C.. ……….

Din confirmarea de primire din data de 28.03.2011 (fila 68 din dosar), instanţa a reţinut că într-adevăr intimata creditoare a transmis o recomandată contestatoarei debitoare.

Faţă de situaţia de fapt reţinută şi în temeiul art. 172 Cod procedură fiscală, instanţa constatând întemeuată şi dovedită contestaţia la executare formulată, urmează a o admite şi a dispune anularea adresei de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate de contestatoare, emise de intimata creditoare în dosarul de executare nr. 1925544/21.03.2011.

Pentru a se pronunţa în acest mod, instanţa a avut în vedere că debitoarea contestatoare nu datorează nici o sumă de bani cu titlu de debit nici pentru ea şi nici pentru debitoarea intimată creditoare S.C. ………S.R.L. .

În ceea ce priveşte faptul că debitoarea contestatoare nu a comunicat intimatei creditoare A.F.P. Călăraşi, în termen de 5 zile,  că nu datorează nici o sumă de bani debitoarei S.C. ……….. şi, deci nu a respectat termenul prevăzut de disp. art. 144 alin. 7 din HG 1050/2004, atâta timp cât actul normativ nu prevede nici o sancţiune, nici instanţa nu poate proceda la respingerea contestaţiei, aşa cum a solicitat intimata creditoare.

În baza art. 23 alin.1 lit. c din Legea nr. 146/1997, la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, urmează a se dispune restituirea taxei de timbru.

1