Dosar nr. 9705/318/2012
R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEŢUL GORJ
SECŢIA CIVILĂ
Sentinţa civilă Nr. 15379/2012
Şedinţa publică de la 06 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU
Grefier ALINA MEZDREA
Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor care au avut loc in şedinţa publică di data de 29.11.2012 privind judecarea cauzei Civile formulată de reclamantul SPRÂNCENATU VICTOR în contradictoriu cu pârâta SC CARPATICA ASIG SA AGENŢIA TG-JIU şi cu intervenientul MAZĂRE IONUŢ, având ca obiect pretenţii.
Procedura legal indeplinită, din ziua dezbaterilor.
Deliberând, instanţa pronunţă următoarea sentinţă:
INSTANŢA
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 9705/318/2012, reclamantul SPRÂNCENATU VICTOR în contradictoriu cu pârâta SC CARPATICA ASIG SA AGENŢIA TG-JIU şi cu intervenientul MAZĂRE IONUŢ, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta, la plata despăgubirilor civile din care suma de 1679 lei- contravaloare piese refuzate la plată de pârâtă şi cumpărate pentru autoturismul VOLVO cu nr. de înmatriculare GJ 80 TOR; 3102 lei-diferenta valoare far auto; 13.500 lei- contravaloare chirie alte autoturisme pe perioada reparaţiei auto VOLVO. De asemenea, a solicitat obligarea paratei la plata unor penalităţi de întârziere de 0,1%/zi începând cu data de 20.11.2011 si pana la data de 14.03.2012, suma ce se va calcula la valoarea de 8286,9 lei acceptata la plata de către parata, adică 1284 lei, precum şi obligarea paratei la plata unor penalităţi de întârziere de 0,1%/zi
incepand cu data de 20.11.2011 si pana la data plaţii efective si integrale a
despăgubirii, suma ce se va calcula la valoarea de 4781 lei neacceptata la plata de
parata. A solicitat ca suma de 13^500 lei reprezentând contravaloare chirie sa fie
reactualizata in funcţie de indicele de inflaţie , suma de 4500 tei incepand cu data de 05.01.2012-data plaţii si pana la plata efectiva si integrala de către parata a sumei, iar suma de 9000 1ei - 4000 incepand cu data de 29.02.2012 -data plaţii si pana la plata efectiva si integrala de către parata a sumei si 5000 lei incepand cu data de 14.03.2012 -data plaţii si pana la plata efectiva si integrala de către parata a sumei. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că este proprietarul autoturismului VOLVO XC 90 cu nr de înmatriculare GJ 80 TOR, avariat la data de 10.11.2011 din culpa asiguratului paratei, intervenientul Mazăre Ionuţ şi că a fost întocmit dosarul de daune nr. RA0281 GJ11 din 11.11.2011, autoturismul fiind introdus in service-ul auto al SC INIDAN SRL(service Honda).
Reclamantul a mai arătat că pârâta a tergiversat reparaţia autoturismului, refuzând sa aducă mai multe piese si ansamble ce erau necesare reparaţiei, soluţia tehnica fiind "înlocuirea acestora, si nu reparaţia, dat fiind faptul ca erau distruse ( sparte, tarate, etc)
Că, la data de 18.01.2012 a invitat-o pe parata la conciliere directa, ocazie cu care parata a modificat soluţia tehnica, majorând valoarea de despăgubire de la 3556 lei, la 6196 lei.
Că, la data de 14.03.2012, a fost invitat la sediul paratei pentru a semna oferta de despăgubire, ocazie cu care pe lângă suma oferită de parata a solicitat si următoarele sume: 1679 lei, reprezentând diferenţa piese achitate, din cauza refuzului paratei constând in: flaps, vasul strop gel, suport bară, acumulator, 3102 lei- reprezentând diferente valoare de la un far original, cu care fusese echipat autoturismul, la cel achiziţionat de parata de proasta calitate; suma de 13.500 lei-reprezentand contravaloarea chirie pentru autoturismele Mercedes Benz Sprinter 211 cu nr GJ 79 LMD închiriat de la Lapadus Madalin Daniel si Opel Astra Station Vagon cu nr GJ 85 GMO închiriat de la Stanescu Gheorghe, conform contractelor de închiriere încheiate.
A mai solicitat obligarea paratei la plata unor penalităţi de întârziere de 0,1%/zi începând cu data de 14.03.2012, suma ce se va calcula la valoarea de
despăgubire acordata de parata, adică 1284 lei, conform prevederilor art 36 si 37
din Ordinul nr. 5/2010, precum şi obligarea paratei la plata unor penalităţi de întârziere de 0,1%/zi începând cu data de 20.11.2011 si pana la data plaţii efective si integrale a
despăgubirii, suma ce se va calcula la valoarea de 4781 lei, neacceptata la plata de
către parata.
Reclamantul a solicitat ca suma de 13.500 lei, reprezentând contravaloare chirie sa fie
reactualizata in funcţie de indicele de inflaţie după cum urmează: 4500 lei- începând cu data de 05.01.2012 data plaţii si pana la plata efectiva si integrala de către parata a sumei; 9000 lei - începând cu data de 14.03.2012-data plaţii si pana la plata efectiva si integrala de către parata a sumei.
În drept cererea a fost întemeiată pe dîsp art 1349 Cod civil, Ordinul nr 5/2010 si Legea nr 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România.
Pentru dovedire,reclamantul a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
Intervenientul Mazăre Ionuţ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii întrucât nu se consideră vinovat de nici o daună din cele solicitate de reclamant , cu atât mai mult cu cât i-a înmânat poliţa sa de asigurare şi trebuie să rezolve litigiul cu societatea de asigurare.
Pârâta SC Carpatica Asig SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală întrucât obligaţia de plată faţă de reclamant s-a stins prin plata efectuată la data de 24.04.2011, respectiv data de 19.01.2012 şi data de 27.02.2012, iar reparaţiile excedentare efectuate de reclamant, fără consultarea societăţii de asigurări, trebuie să rămână in sarcina reclamantului.
În cauză a fost efectuată expertiză auto, de către expert Pătraşcu Dănuţ, fiind stabilite următoarele obiective: să se verifice dacă farul oferit de pârâta SC Carpatica Asig SA şi montat pe autoturismul reclamantului este diferit de farul original al autoturismului marca Volvo XC 90 şi in caz afirmativ, care este diferenţa de valoare; să se verifice dacă piesele menţionate in factura nr. 128131/14.03.2012 au fost achitate de reclamant şi dacă era necesară înlocuirea componentelor avariate cu aceste piese sau era suficientă repararea lor.
Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 12.11.2012, SC Carpatica Asig SA formulând obiecţiuni la raportul de expertiză, obiecţiuni ce au fost respinse de către instanţa de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
La data de 10.11.2011 autoturismul marca Volvo XC 90 cu nr. de înmatriculare GJ 80 TOR , proprietatea reclamantului, a fost avariat, din culpa intervenientului forţat, Mazăre Ionuţ, asigurat la SC Carpatica SA.
La data de 14.03.2012, pârâta SC Carpatica SA a făcut reclamantului, o ofertă de despăgubire pentru suma de 8286,9 lei, sumă acceptată de reclamant, insă cu obiecţiuni (fila 16) in sensul că a mai solicitat de la SC Carpatica SA , suma de 1669 lei reprezentând piese cumpărate de el şi neacceptate de pârâtă, suma de 3102 lei reprezentând diferenţă de valoare dintre farul oferit de SC Carpatica şi farul original şi suma de 13.500 lei reprezentând contravaloare chirie autoturism.
Intrucât pârâta nu plătit reclamantului aceste sume solicitate cu ocazia ofertei făcute, reclamantul a formulat prezenta acţiune.
Din probatoriul administrat in cauză, instanţa consideră acţiunea întemeiată şi o va admite cu următoarea motivare:
Potrivit art. 49 din Legea 136/1995 „asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciul de care asiguraţii răspund, in baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi in procesul civil”, iar potrivit art. 55 din Legea 136/1995 „despăgubirile se plătesc de către asigurator, nemijlocit, persoanele fizice sau juridice păgubite, în măsura in care acestea nu au fost despăgubite de asigurător”.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că reclamantul a cumpărat mai multe piese in valoare de 1679 lei conform facturii fiscale seria GJ YNF 0128131/14.03.2012.
Deşi aceste piese au fost refuzate de pârâtă, expertul concluzionează că piesele menţionate in factură au fost achitate de reclamant cu bonul din data de 14.03.2012, piesele fiind necesare pentru înlocuirea celor avariate.
De asemenea, expertul constată că farul oferit de SC Carpatica Asigurări SA şi montat pe autoturismul reclamantului, este diferit de farul original al autoturismului marca Volvo XC 90, diferenţa de valoare fiind de 5660,73 lei. Deşi expertul a stabilit această valoare, reclamantul a solicitat doar suma de 3102 lei, sumă menţionată in acţiune.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că reclamantul a închiriat mai multe autoturisme, in perioada in care autoturismul său era avariat. Astfel, din contractul de închiriere nr. 1/12.11.2011 reiese că reclamantul a închiriat un autoturism Opel cu nr. de înmatriculare GJ 85 GMO care a fost predat reclamantului prin procesul verbal de predare primire (fila 11),iar pentru acest autoturism reclamantul a achitat suma de 4500 lei, conform ordinului de plată depus la dosar.
De asemenea, reclamantul a încheiat un contract de închiriere cu numitul Lăpăduş Mădălin Daniel pentru un autoturism marca Mercedez Benz Sprinter 2011, contract autentificat sub nr. 7661/30.12.2011, pentru care a plătit suma de 4000 lei conform ordinului de plată aflat la fila 14 din dosar şi respectiv suma de 5000 lei , conform ordinului de plată din 14.03.2012.
Aşadar, instanţa apreciază că reclamantul a dovedit acţiunea , respectiv contravaloarea pieselor cumpărate şi neacceptate de pârâtă (deşi era necesară inlocuirea şi nu repararea lor , aşa cum se reţine in raportul de expertiză), precum şi diferenţa dintre farul original şi cel montat de pârâtă şi contravaloarea chiriei.
Referitor la penalităţile de întârziere, instanţa constată următoarele:
Potrivit art. 36 alin. 1 din Ordinul 5/2010”Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească”, iar potrivit alin. 4”În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:
a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigaţii cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor de asigurare şi producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA;
b) fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire”.
Verificând inscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că pârâta a făcut ofertă de despăgubire in data de 14.03.2012 pentru suma de 8286,9 lei , sumă cu care reclamantul a fost de accord, insă reclamantul a formulat obiecţiuni, solicitând şi plata sumei de 1669 lei reprezentând contravaloare piese respinse de pârâtă şi 3102 lei diferenţă de valoare dintre farul original şi cel oferit de pârâtă. De asemenea, instanţa constată că accidental s-a produs la data de 10.11.2011, aşa încât pârâta era obligată ca in termen de 10 zile, respective 20.11.2011 să achite contravaloarea reparaţiilor.
Potrivit art. 37 din Ordinul 5/2010 “Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere”.
Faţă de prevederile legale, instanţa constată că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale la termenul stabilit de lege, aşa încât constată că cererea pentru acordarea penalităţilor este întemeiată şi va oblige pârâta la penalităţi de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2012 până la plata efectivă, pentru suma de 8286,9 lei şi de 0,1 % pe zi de întârziere pentru suma de 4781 lei ( 1669 + 3102), începând cu data de 20.11.2011 până la plata efectivă.
Cu aceste considerente, instanţa va admite acţiunea şi va obliga pârâta la plata sumei de 4781 lei reprezentând contravaloarea pieselor cumpărate de reclamant şi diferenţa de far pentru autoturismul Volvo GJ 80 TOR, precum şi la plata sumei de 13.500 lei reprezentând contravaloare chirie pentru alte autoturisme folosite de reclamant, actualizată de la data plăţii până la data plăţii efective.
In temeiul art. 274 C.pr. civ. va obliga pârâta la plata sumei de 3490 lei reprezentând taxă de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea formulată de reclamantul SPRÂNCENATU VICTOR domiciliat in Tismana, sat Topesti, jud. Gorj în contradictoriu cu pârâta SC CARPATICA ASIG SA AGENŢIA TG-JIU cu sediul in Tg-Jiu, str. 1 Decembrie 1918, nr. 72 A, jud. Gorj şi cu intervenientul MAZĂRE IONUŢ domiciliat in Tg-Jiu, str. comuna din Paris, nr. 13, bl. 13, et. 2, ap. 31, jud.Gorj.
Obligă pârâta la plata sumei de 4781 lei reprezentând contravaloarea pieselor cumpărate de reclamant şi diferenţa de far pentru autoturismul Volvo GJ 80 TOR şi penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, calculate, de la 20.11.2011 până la plata efectivă.
Obligă pârâta la plata sumei de 13.500 lei reprezentând contravaloare chirie pentru alte autoturisme folosite de reclamant, actualizată la data plăţii efective.
Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi, calculate, pentru suma de 8286,9 lei de la 14.03.2012 până la data plăţii.
Obligă pârâta la 3490 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2012.
Preşedinte,
PARASCHIVA CATRINOIU
Grefier,
ALINA MEZDREA
Red. C.P/Tehnored. A.M. 11 Decembrie 2012/5 ex
Tribunalul Teleorman
PRETENŢII
Judecătoria Lipova
Răspundere asiguratorie. Daune materiale şi daune morale. Apreciere cuantum.
Judecătoria Sectorul 3 București
constatare nulitate act + pretenţii
Judecătoria Tulcea
Somatie de plata
Judecătoria Tulcea
oug 119