Dosar nr. 17295/318/2010
R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECATORIA TÂRGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr. 5781
Sedinta publica de la 27 Iunie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE DORINA IVANISI
Grefier ELENA CARBUNESCU
Pe rol fiind pronuntarea rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în sedinta publica din 20 iunie 2011, cu privire la contestatia la executare formulata de contestatorul... în contradictoriu cu intimatii ... si contestatia la executare formulata de contestatoarea ... Tg Jiu, în contradictoriu cu aceeasi intimati.
La apelul nominal facut în sedinta publica, au lipsit partile.
Procedura legal îndeplinita din ziua dezbaterilor.
Deliberând instanta a pronuntat urmatoarea sentinta.
INSTANTA
Prin cererea introdusa pe rolul Judecatoriei Tg Jiu si înregistrata sub nr. 17295/318/2010, contestatorul ... a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta si în contradictoriu cu intimatii ... sa se dispuna anularea executarii silite si a tuturor formelor de executare începute în dosarul nr. 537 E/2009 al BEJ Enea M. Marin pentru suma de 45161,50 lei si cheltuieli de executare de 5978,25 lei.
Contestatorul a mai solicitat suspendarea executarii silite pana la solutionarea în mod definitiv si irevocabil a prezentei contestatii si sa se dispuna deblocarea conturilor deschise de societatea sa la banci, respectiv BCR Sucursala Gorj, Raifeisen Bank Sucursala Tg jiu si la toate bancile din Tg jiu.
In motivarea cererii contestatorul a aratat ca la data de 20 ian.2010 a primit de la BEJ Enea Marin somatia de executare silita prin care a fost somat de executorul judecatoresc sa achite suma de 45.161, 50 Euro si cheltuieli de executare de 5978,25 lei catre creditoarea SC SEBASTIAN SRL BUCURESTI în baza titlului executoriu contract de leasing operational vehicule L700107/26.10.2007.
Acelasi contestator a precizat ca a formulat contestatie la executare si prin sentinta civila nr. 4342/08.06.2010 pronuntata de Judecatoria Tg Jiu în dosarul nr. 1305/318/2010 s-a admis contestatia la executare si s-a dispus anularea formelor de executare în dosarul nr. 537 E/2009 cu privire la acesta, dar, ulterior, la 26 august 2010, acelasi executor judecatoresc în acelasi dosar de executare cu nr. 537 E/2009 i-a comunicat o noua somatie de executare silita pentru aceeasi suma de bani.
A mai precizat contestatorul ca toate aceste noi forme de executare sunt nelegale si ca prin actul aditional încheiat între cele trei parti, respectiv .... s-a convenit ca utilizator sa devina .... care s-a obligat sa respecte întrutotul clauzele contractului de leasing L 700117/2007.
Contestatorul a aratat ca în aceeasi zi în care s-au încheiat cele doua acte, respectiv contractul de leasing si actul aditional s-a întocmit tot între cele trei parti si procesul verbal de predare primire a bunului ce a facut obiectul contractului de leasing si deci aceste acte sunt opozabile creditoarei ...., în calitate de parte în aceste acte, ci nu lui D.I., ca persoana fizica, el având calitatea de tert fata de aceste conventii, neexistând semnatura sa pe nici unul din aceste acte si nici nu exista vreo procura data de el, în sensul de a fi reprezentat de o alta persoana care sa semneze contractul în numele sau.
S-a aratat ca în actul aditional la contractul de leasing cu acordul creditoarei s-au prevazut si constituit garantii de catre SC, urmând ca în caz de neexecutare a contractului creditoarea sa aiba posibilitatea sa treaca la executarea acestor garantii si nu a contestatorului.
În concluzie, contestatorul a subliniat ca respectivul contractul de leasing cu nr. L 700 117/2007 nu-i este opozabil si nu produce efecte fata de acesta, iar autoturismul ce a facut obiectul contractului de leasing a fost recuperat de creditoare de cca. 2 ani de zile, contractul de leasing fiind reziliat începând cu data de 12 iunie 2008.
Tot contestatorul a mentionat ca SC IMPSEL COM SRL se afla în procedura insolventei, ce face obiectul dosarului 8059/95/2007 al Tribunalului Gorj, fiind deschisa aceasta procedura la data de 30.10.2007 data de la care creditorii nu mai sunt îndreptatiti la penalitati si dobânzi potrivit art. 41 alin. 1 din Legea 85/2006, creditoarea fiind si înscrisa la masa credala.
A subliniat contestatorul ca respectivele clauze invocate de creditoare si pe care-si întemeiaza valoarea debitului solicitat sunt abuzive si nelegale încalcând disp. art. 5 din Codul civil, fiind considerate nule de Legea 373/2006 cu privire la clauzele unilaterale abuzive si a solicitat ca SC sa depuna la dosar scadentarul ratelor de leasing si modul de calcul al sumei finale solicitate.
În dovedirea cererii contestatorul a depus la dosar comunicarea pe care a primit-o în dosarul de executare nr. 537 E/2009, împreuna cu somatia de executare întocmita în acelasi dosar din 11 august 2010, actul aditional la contractul de leasing nr. L700117/26.10.2007, procesul verbal de predare primire anexa 1 la actul aditional la contractul de leasing, nr. L700117/26.10.2007, s.c. nr.4342/08.06.2010 pronuntata de Judecatoria Tg Jiu, în dosarul nr. 1305/318/2010, chitanta privind achitarea taxei de timbru în suma de 200 lei emisa de Consiliul Local al Mun. Tg jiu, timbrul judiciar de 0,3 lei.
Prin cererea introdusa pe rolul Judecatoriei Tg Jiu si înregistrata sub nr. 19202/318/2010, contestatoarea SC DISCONSULT SRL Tg Jiu a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta si în contradictoriu cu intimatii SC , sa se dispuna anularea formelor de executare din dosarul nr. 537 E/2009 cu restabilirea situatiei anterioara executarii silite în raport de art. 402 ind. 2 alin. 1 CPC si totodata sa se dispuna suspendarea executarii silite în baza art. 403 alin. 4 CPC pana la solutionarea contestatiei la executare, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca respectiva comunicare a somatiei de executare s-a facut cu mari vicii de procedura, în sensul ca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data îndeplinirii oricarui act de executare fara sa fi urmat alte acte de urmarire si într-o astfel de situatie executarea este perimata de drept, impunându-se desfiintarea acesteia.
S-a mai aratat ca dosarul de executare poarta un numar mic, 537 E/2009, astfel ca probabil cererea de începere a executarii si investirea executorului a fost înregistrata la BEJ Enea Marin, la începutul anului 2009 si fara sa se fi îndeplinit vreun act de procedura în legatura cu acest titlu executoriu si anume, contractul de leasing L 700117/26.10.2007 executorul judecatoresc investit cu aproape 2 ani în urma a comunicat somatia, a întocmit procesul verbal de cheltuieli si a dispus înfiintarile de poprire, abia pe data de 11 august 2010.
Ca urmare a acestor mentiuni contestatoarea a aratat ca se impune admiterea exceptiei perimarii executarii si în raport de disp. art. 391 CPC, anularea executarii silite .
A mai precizat contestatoarea ca nulitatea formelor de procedura intervine si atunci când somatia de executare a fost emisa fara aratarea titlului executoriu în baza caruia se face executarea silita si fara anexarea acestuia, ca în mod obligatoriu executarea silita trebuie sa fie încuviintata de instanta de executare, în caz contrar fiind lovita de nulitatea absoluta .
A precizat contestatoarea ca în cauza dedusa judecatii, desi s-a obtinut încuviintarea executarii silite prin încheierea nr. 4720/28.07.2010 a Judecatoriei Tg Jiu pronuntata în dosarul nr. 13921/318/2010 a contractului de leasing operational vehicule L700117/26.10.2007 încheiat între locatorul SC si utilizatorul SC , nu s-a dispus încuviintarea executarii silite si a actului aditional, fapt ce echivaleaza cu lipsa încuviintarii executarii silite.
Contestatoarea a subliniat ca în baza actului aditional din 19.10.2007 SC nu mai are nici o obligatie fata de intimatul creditor, debitorul fiind SC, astfel ca în mod gresit s-a dispus începerea executarii silite împotriva sa.
Tot contestatoarea a invocat nulitatea actelor de procedura si pe rationamentul ca executorul judecatoresc a aplicat gresit disp. art. 387 CPC, câta vreme a optat pentru poprire ca modalitate de executare.
S-a mai aratat ca pentru a justifica onorariul executorul a înteles sa largeasca nejustificat cadrul procesual inventând ca terti popriti toate bancile din judetul Gorj si emitând fiecareia câte o adresa de înfiintarea popririi.
Aceeasi contestatoare a facut mentiunea ca din moment ce titlul executoriu nu emana de la un organ de jurisdictie potrivit art. 399 alin. 3 CPC în cadrul acestei contestatii la executare urmeaza a face aparari de fond împotriva titlului executoriu.
Cu privire la semnatura de pe contractul de leasing, contestatoarea aratat ca acest contract nu a fost semnat niciodata de persoana fizica D.I. si nu a fost garantat de acesta, în realitate la semnatura garantului este aplicata stampila SC si semnatura apartine împuternicitului societatii contestatoare pe nume de D. S. A.
S-a aratat ca potrivit disp. OG 51/97 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, contractele de leasing constituie titlu executoriu numai în cazul rezilierii contractului din vina exclusiva a utilizatorului .
Pe fondul cauzei contestatoarea a aratat ca executorul judecatoresc a stabilit un debit total de 45161,50 Euro suma ce va fi actualizata la momentul platii efective, precum si suma de 5978,25 lei reprezentând cheltuieli de executare efectuate pana în prezent, dar trebuia sa-l determine în raport de disp. art. 371 ind. 1 alin. 1 CPC, respectiv sa numeasca un expert contabil si sa ordone o expertiza contabila, executorul judecatoresc neavând pregatirea necesara pentru a interpreta clauzele contractuale si a determina obligatiile neîndeplinite si penalitatile de întârziere, nesolicitând niciodata societatii actele necesare efectuarii expertizei.
In drept contestatoarea si-a întemeiat cererea pe disp. art.399-401 CPC, art. 403 alin. 4 CPC.
In dovedirea cererii a depus la dosar contractul de leasing nr. L700117/26.10.2007, procesul verbal de predare primire, actul aditional la contractul de leasing, somatia ce i-a fost comunicata în dosarul nr. 537 E/2009 al BEJ .., sentinta nr. 940/30.10.2007, pronuntata de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 8059/95/2007, sentinta nr. 378/18.03.2008 pron. de Tribunalul Gorj Sectia Comerciala în dosarul nr. 14137/95/2007, sentinta nr. 168/03.02.2009 pron. de Tribunalul Gorj sectia Comerciala în dosarul nr. 14137/95/2007, chitanta privind achitarea taxei de timbru în suma de 194 lei si timbrul judiciar de 0,3 lei.
Contestatia la executare ce a format obiectul dosarului cu nr. 19202/318/2010 a fost conexata la dosarul cu nr. 17295/318/2010, deoarece s-a apreciat de instanta ca în cauza sunt îndeplinite disp. art. 164 CPC , în ambele cereri fiind contestate formele de executare din dosarul nr. 537 E/2009 al BEJ ..., iar ca intimati fiind SC
Intimata SC ... a formulat întâmpinare prin care a aratat ca între aceasta, în calitate de locator si între SC în calitate de utilizator, s-au încheiat mai multe contracte de leasing, printre care si contractul de leasing operational vehicule L 700117/2006 în baza caruia locatorul i-a predat utilizatoarei un autoturism marca Dacia Logan, pentru a fi exploatata în regim de leasing, în perioada 30.10.2007- 15.04.2007.
A subliniat intimata ca respectivul contract de leasing a fost semnat în numele utilizatorului de administratorul ..., care si-a asumat în nume personal si calitatea de garant a executarii obligatiilor contractuale, iar, conform contractului de leasing, utilizatorul avea obligatia sa achite ratele lunare de leasing în termenele prevazute în anexa 1 la contract, în cuantum de 461 Euro, începând cu luna noiembrie 2007.
S-a aratat ca la data de 29.10.2007 între SC si SC s-a încheiat un act aditional, prin care acestea au convenit înlocuirea utilizatorului initial, noul utilizator fiind SC dar nu s-a mentionat în actul aditional descarcarea primului utilizator de obligatiile care-i reveneau din contractul de leasing.
Din cauza neexecutarii de catre utilizator a obligatiilor de plata banesti prevazute în contract, SC a reziliat contractul de leasing si a început urmarirea silita atât a noului utilizator, în calitate de beneficiar al exploatarii bunului, cât si a utilizatorului initial.
Întrucât bunul a fost recuperat în cadrul unei executari silite, de catre BEJ ..., intimata s-a adresat executorului judecatoresc ..., pentru ca în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing L700117 sa înceapa executarea silita pentru recuperarea sumelor datorate, atât de catre societatea utilizatoare, cât si de garantul contractului de leasing, ...
Executorul judecatoresc .. a pornit însa executarea silita împotriva contestatorului în baza contractului de leasing L 700107 ( numar incorect) si nu în baza contractului de leasing L 700117 emitând în acest sens la data de 20.01.2010 în dosarul de executare nr. 537 E/2009 somatie catre contestator în vederea achitarii sumelor de bani datorate.
Contestatorul a formulat contestatie la executare, cauza fiind înregistrata sub nr. 1305/318/2010 aflat pe rolul Judecatoriei Tg Jiu si prin s.c. 4342/2010, instanta a admis contestatia la executare si a dispus anularea formelor de executare începute în dosarul de executare nr. 537 E/2009 privind contestatorul, retinând în esenta ca acesta are calitatea de tert fata de contractul de leasing L 700107.
Având în vedere eroarea executorului judecatoresc, care în mod gresit a anexat un alt titlu executoriu, decât cel în baza caruia se solicitase executarea silita, contestatoarea a solicitat sa reânceapa executarea în baza aceluiasi dosar executional împotriva debitorului ... si în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing L 700117.
Urmare acestui fapt, a subliniat contestatoarea ca executorul judecatoresc a reluat executarea prin somatia ce a fost expediata catre contestator la 28 iunie 2010.
Tot intimata a aratat ca în baza cererii utilizatorului initial al contractului de leasing, SC i-a comunicat acordul sau ca îsi mentine raspunderea societatii, precum si a avalistului biletelor la ordin predate catre intimata drept garantie pentru derularea contractului de leasing L 700117, în calitatea acestora de giranti.
In dovedirea afirmatiilor din întimpinare intimata a depus la dosar contractul de leasing L 700117, cererea de executare silita întocmita în baza titlului executoriu L 700117, cererea de schimbare utilizator, contract de leasing prin care s-a comunicat de catre SC si acordul de mentinere a raspunderii societatii si a avalistului biletelor la ordin predate catre SC drept garantie pentru contractul de leasing L 700117, în calitate de girant.
Contestatorul ...a depus la dosar un raspuns la întâmpinarea intimatei, prin care a solicitat sa se constate ca dispozitiile art. D pct. 3 al F pct. 4 si 7 , art. H pct. 8 si 9 lit. b,c,d pct. 13 din contractul de leasing nr. L 700117/26.10.2007 sunt clauze abuzive si lovite de nulitate absoluta având în vedere caracterul abuziv al acestora ce încalca dispozitiile legii nr. 123/2000 cu modificarile ulterioare, caracterul absolut al nulitatii decurgând din interesul de ordine publica ocrotit, respectiv protectia consumatorilor.
La acest raspuns la întâmpinare contestatorul .... a atasat raportul de expertiza, respectiv raspunsul la obiectiunile formulate de intimata SC întocmit în dosarul nr. 1790/318/2010, raportul de expertiza întocmit de expert ... în acelasi dosar, s.c. nr. 9062/27.10.2009 pronuntata de Judecatoria Arad în dosarul nr. 7904/55/2009.
Intimatul BEJ ... a înaintat instantei spre observare, dosarul în original cu nr. 537 E/2007 urmând a fi restituit dupa observare si solutionarea cauzei pe fond.
In sedinta publica din 28 martie 2011 instanta a pus în discutia partilor exceptia perimarii cererii .
Avocat ..., pentru contestatori a precizat ca sunt situatii diferite la cele doua contestatii conexate, în sensul ca cea for,mulata de contestatoarea SC este perimata, iar cea de-a doua contestatie formulata de contestatorul Danescu Ion nu este perimata întrucât s-a suspendat executarea prin încheiere de sedinta.
Consilier juridic ... pentru intimata SC a solicitat respingerea exceptiei perimarii cererii fata de contestatoarea SC In deliberare, cu privire la exceptia perimarii cererii, instanta a considerat ca nu sunt îndeplinite disp. art. 389 CPC si a respins exceptia perimarii invocata de avocat V.M., cu privire la ambele contestatii la executare, deoarece, asa cum rezulta din dispozitiile încheierii nr. 240/08.02.2010 de Judecatoria Tg Jiu în dosarul nr. 1309/318/2010 executarea a fost suspendata provizoriu în dosarul nr. 537 E/2009 pâna la solutionarea cererii de suspendare formulata în dosarul nr. 1305/318/2010, iar aceasta din urma cerere a fost solutionata prin încheierea de sedinta din 23 martie 2010, când s-a dispus suspendarea executarii silite pâna la solutionarea contestatiei la executare, respectiv pâna la data de 8 iunie 2010.
Urmare a acestor suspendari intervenite nu se poate aprecia ca respectivul creditor a lasat sa treaca 6 luni de la data îndeplinirii oricarui act de executare fara sa fi urmat alte acte de urmarire si astfel nu sunt îndeplinite disp. art. 389 CPC.
In aceeasi sedinta de judecata s-a invocat de catre consilier ... exceptia netimbrarii cererii de constatare nulitate clauze abuzive contract formulata de contestatorul ...
Avocat V.M. pentru contestatori a aratat ca a invocat aceasta cerere pe cale de exceptie si nu se impune timbrarea acestei cereri, iar consilier juridic ...pentru intimata a învederat instantei ca este necesara timbrarea cererii.
Deliberând cu privire la exceptia netimbrarii cererii de constatare nulitate clauze abuzive contract, instanta a aratat ca se va pronunta o data cu fondul cauzei asupra acestei exceptii a netimbrarii cererii.
La solicitarea reprezentantului intimatei SC a fost încuviintata proba cu interogatoriul scris al contestatoarei SC si cu interogatoriul contestatorului ...
Contestatoarea SC a raspuns la interogatoriul formulat de intimata SC acest raspuns fiind depus la filele 278-279 dosar.
De asemenea, s-a luat interogatoriu scris si contestatorului ... care a fost atasat la dosar la filele 280-283.
In sedinta publica din 18 aprilie 2011 avocat ... pentru contestatori a solicitat încuviintarea expertizei grafologice cu privire la semnatura contestatorului ... de pe înscrisurile depuse la filele 6,7,8,9 dosar, iar consilier juridic ...pentru intimata si-a mentinut pozitia de la termenul anterior, în sensul ca nu a fost de acord cu proba cu expertiza grafologica solicitata de reprezentanta contestatorilor.
Instanta, considerând proba utila si necesara pentru solutionarea cauzei , a procedat la încuviintarea expertizei grafologice, numind ca expert pe ...., fixând onorariu de 600 lei si obiectivele expertizei, respectiv sa se stabileasca daca semnaturile de pe contractul de leasing L 700117, actul aditional la acesta, procesul verbal de predare primire din 26.10.2007, cererea în copie prin care se schimba utilizatorul de leasing, apartin numitului ....
Pentru termenul din 16 mai 2011 a fost depus raportul de expertiza întocmit de expert grafologic... si în urma acordarii termenului de studiu, la solicitarea partilor, prin reprezentanti, s-a constatat ca nu au fost formulate obiectiuni la acesta.
Din continutul raportului de expertiza reiese ca semnaturile depuse sub impresiunile de stampila apartinând SC la rubricile "Utilizator si Garant" de pe contractul de leasing operational vehicule L 700117, actul aditional la acesta din 26.10.2007, procesul verbal de predare primire din 29.10.2007, adresa cu oferta, cerere în copie xerox, prin care se schimba utilizatorul de leasing, nu apartin numitului ...
Analizând înscrisurile depuse la dosar instanta retine urmatoarele:
Potrivit disp. art. 399 CPC : "Împotriva executarii silite si împotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare".
Din înscrisurile depuse la dosar reiese ca numitul .. în calitate de contestator, a suferit o vatamare prin emiterea formelor de executare din dosarul nr. 537 E/2009, respectiv somatia din 11 august 2010 emisa de BEJ .., prin care i se aduce la cunostinta sa achite catre creditoarea SC ...suma de 45.161, 50 Euro si suma de 5978,25 lei reprezentând cheltuieli de executare, deoarece acesta este terta persoana fata de actele de executare si asa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit de expert ...,.... nu a semnat la rubricile "Utilizator si garant" de pe contractul de leasing operational vehicule L700117, actul aditional la acesta din 26.10.2007, procesul verbal de primire din 29.10.2007, adresa cu oferta, cererea în copie xerox prin care se schimba utilizatorul de leasing.
Din moment ce numitul ...ca persoana fizica, nu a semnat nici unul din titlurile executorii, executorul în mod gresit a emis forme de executare pe numele acestuia, ca persoana fizica, astfel ca fiind vorba de acte de executare nule, urmeaza a fi admisa contestatia lui..., în cauza fiind îndeplinite disp. art. 399 CPC.
In ceea ce priveste contestatia formulata de SC se constata ca aceasta este neîntemeiata întrucât aceasta contestatoare cu adresa de la fila 65 dosar nr.19202/318/2010 a comunicat intimatei SC acordul sau privind mentinerea raspunderii societatii si a avalistului biletelor la ordin predate catre SC drept garantie pentru contractul de leasing L 700117, în calitate de girant si nu a înteles sa fie exonerata de raspundere în cazul nerespectarii obligatiilor din contractul de leasing sau din actul aditional la acesta, încheiat cu ocazia schimbarii utilizatorului, iar administratorul acestei societati, chiar prin cererea de chemare în judecata formulata, recunoaste ca persoana fizica nu a semnat nici un contract de leasing si nu a garantat acest contract, în realitate semnatura de pe contract apartinând împuternicitului societatii contestatoare si anume, D. S. A.
Fata de aceste considerente urmeaza a se admite contestatia la executare formulata de contestatorul ..., a se anula formele de executare emise pe numele acestuia în dosarul nr. 537 E/2009 al BEJ ..., a se anula ca netimbrata cererea formulata de contestatorul ... cu privire la constatarea nulitatii absolute a clauzelor din contractul de leasing nr. L 700117 din 26.10.2007.
De asemenea, urmeaza a se respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea SC , prin administrator.... ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite contestatia formulata de contestatorul ... domiciliat în Tg Jiu, în contradictoriu cu intimatii....
Anuleaza formele de executare emise pe numele acestuia în dosarul de executare nr. 537 E/2009 al BEJ .. .
Anuleaza ca netimbrata cererea formulata de contestator cu privire la constatarea nulitatii absolute a clauzelor din contractul de leasing nr. L700117/26.10.2007.
Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea SC prin administrator ...., cu sediul în Tg Jiu, jud. Gorj, în contradictoriu cu intimatii ...cu sediul în Tg Jiu, jud.Gorj.
Cu recurs.
Pronuntata în sedinta publica de la 27 Iunie 2011, la Judecatoria Tg jiu.
PRESEDINTE GREFIER
1
Judecătoria Bacău
Contestaţie la executare
Judecătoria Oradea
contestatie la executare
Judecătoria Bârlad
Contestatie la executare
Judecătoria Mangalia
Contestație la executare; Decizia CCR nr. 536/2011 cu privire la dispozitiile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala; inadmisibilitatea cererii de anulare a unei încheieri pronunțate conform art. 200, ali
Judecătoria Satu Mare
Titlu executoriu ordonanţă de plată. Apărări inadmisibile pe calea contestaţiei la executare