Dreptul muncii Activitate ce nu se încadrează în categoria celor pentru care putea beneficia de grupa a II-a de muncă

DREPTUL MUNCII

Activitate ce nu se încadrează în categoria celor pentru care putea beneficia de grupa a II-a de muncă

- art. 1, aliniat l  din Decretul nr. 92/1976

- Anexa 2, pct. 68, pct. 6 – 8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990

- art. 3 şi art. 7 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990

- Decizia nr. 9/16.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii

Activitatea, din cadrul unităţii în care a lucrat apelantul, care a fost recunoscută ca fiind în condiţii ce impun acordarea grupei a II-a de muncă, a fost cea de vopsitor, or, acesta a lucrat ca mecanic auto, maistru, subinginer, director filială, funcţii ce nu ce nu pot fi asimilate cu cea de vopsitor, condiţia impusă de punctul 68 din Anexa II a Ordinului nr. 50/1990 nefiind îndeplinită, acţiunii nu i se putea da o dezlegare favorabilă.

Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 926 din 4 octombrie 2018

Prin Sentinţa civilă nr. (...)/LM din 18.04.2018 Tribunalul (...) a respins acţiunea formulată de reclamantul (...) (...) CNP (...), cu domiciliul procesual ales la cab. avocat (...) din (...), str. (...), jud. (...) în contradictoriu cu pârâta S.C. (...) S.A. cu sediul în (...), str. (...), nr. (...), jud. (...), CIF RO (...).

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Reclamantul a desfăşurat activitate în muncă la unitatea (...) (...) (...), antecesoarea pârâtei, începând cu data de (...).1975, conform carnetului de muncă depus în copie la dosarul cauzei (filele 5-8), în temeiul Contractului de muncă nr. (...)/01.04.1975 (poziţia 11 din carnetul de muncă), pe postul de mecanic auto, CTC, maistru, subinginer şi director filială.

La data de (...).1993 acesta şi-a încetat raporturile de muncă cu antecesoarea pârâtei în baza Deciziei nr. 59/1995, aşa cum rezultă din poziţia 44 din carnetul de muncă.

Instanţa de fond a constatat că unitatea angajatoare antecesoare a pârâtei nu a menţionat în carnetul de muncă al reclamantului dacă activitatea desfăşurată de acesta s-a încadrat în grupă superioară de muncă, iar acest aspect nu-i poate fi imputat petentului, obligaţia completării carnetului de muncă revenind potrivit Decretului nr. 92/1976 angajatorului.

Din înscrisurile depuse în probaţiune instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 12 înregistrată sub nr.161/27.01.1993 emisă de SC (...) Service (...) (...) SA - Filiala (...) depusă în probaţiune, s-au nominalizat 27 de angajaţi ai societăţii care se încadrează în grupa a II-a de muncă conform art. 68 din anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, salariaţi încadraţi ca şi vopsitori, reclamantul nefiind printre aceşti salariaţi.

Din declaraţia martorilor audiaţi în cauză (...) (...) (...) (...) şi (...) (...) (...), instanţa de fond a constatat că nu rezultă că reclamantul a lucrat în cadrul pârâtei în calitate de vopsitor.

De altfel şi martorul (...) (...)-(...)-(...) a fost încadrat în grupa II de muncă prin hotărâre judecătorească, însă instanţa a reţinut că acesta a fost încadrat în funcţia de vopsitor şi se regăsea printre salariaţii nominalizaţi în Decizia nr.12 înregistrată sub nr.161/27.01.1993 emisă de SC (...) Service (...) (...) SA - Filiala (...).

Activitatea desfăşurată de reclamant în funcţiile de mecanic auto, CTC, maistru, subinginer şi director filială s-a apreciat de instanţa de fond că nu poate fi asimilată cu cea în funcţia de vopsitor, aşa cum este evidenţiat în decizia nr. 12 înregistrată sub nr.161/27.01.1993 emisă de SC (...) Service (...) (...) SA - Filiala (...) prin care se nominalizează angajaţii societăţii care se încadrează în grupa a II-a de muncă, în temeiul art. 68 din anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990.

S-a reţinut că instanţa de fond a dat eficienţă Deciziei nr.9/16.05.2016 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat faptul că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6 – 8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969 – 01 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.

S-a constatat că în considerentele Deciziei nr.9 din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut faptul că neparcurgerea procedurii legale de încadrare a salariaţilor în condiţii deosebite de muncă corespunzătoare grupei I sau a II-a de muncă, fie pentru că angajatorul a considerat ca locurile de muncă din unitate nu îndeplinesc astfel de condiţii, fie pentru că a ignorat aplicarea legii (nu a întreprins demersurile care se referă la procedura de evaluare a acestor locuri de muncă) pe perioada de valabilitate a ordinului, poate fi suplinită, pe cale jurisdicţională, un litigiu promovat de fostul salariat în contradictoriu cu angajatorul şi calificat ca un conflict, supus jurisdicţiei muncii, în situaţia premisă a ocupării de către acesta a unui loc de muncă sau a desfăşurării unei activităţi dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 - pct.55.

De asemenea, s-a mai apreciat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faptul că împrejurările concrete ale activităţii şi justificarea motivelor pentru care angajatorul nu a procedat la evaluarea locului de muncă sau la nominalizarea salariatului, cu consecinţa juridică a neîncadrării locului de muncă ocupat în condiţii deosebite de muncă (încadrare sau nominalizare), pot fi examinate şi vor primi valenţele cuvenite în planul probaţiunii judiciare.

Instanţa de fond a reţinut că esenţial în cauză, este modul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezlegat în considerentele deciziei nr. 9/2016 modul de aplicare şi de interpretare a pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990, cel invocat de reclamanţi ca temei al acţiunii. Astfel Înalta Curte de Casaţie Justiţie prin considerentele sale obligatorii deopotrivă pentru instanţă în temeiul art. 517 alin. 3 Cod procedură civilă, a reţinut următoarele: „La punctul nr. 4, sesizarea vizează interpretarea şi aplicarea pct. 3 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990 referitor la posibilitatea încadrării în grupa I sau a II-a de muncă a activităţii desfăşurate de un reclamant, prin asimilarea situaţiei acestuia cu cea a salariaţilor care au desfăşurat activităţi în condiţii de muncă identice, în cadrul altor angajatori, pentru care s-a recunoscut încadrarea în grupa de muncă indicată prin anexa 1 sau 2 la ordin. Această situaţie se referă la împrejurarea în care membrii unei categorii profesionale, neîncadrată în grupele superioare de muncă, solicită, prin asimilarea condiţiilor lor de muncă cu cele ale unor persoane pentru care s-a recunoscut această încadrare în cadrul altui angajator, să fie, la rândul lor, încadraţi pe cale judiciară în grupa de muncă, temeiul juridic al acestei operaţiuni fiind pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990 - pct.61. Aspectul extinderii aplicării Ordinului nr. 50/1990 pentru activităţi similare desfăşurate de alţi angajatori şi necuprinse în Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale din varianta consolidată a ordinului a fost dezlegat prin argumentele aduse în rezolvarea problemei de la punctul 1 în care s-a statuat că premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele I şi II ale variantei consolidate a ordinului. Per a contrario, nu pot fi adăugate, pe cale pretoriană, alte activităţi şi locuri de muncă faţă de cele din anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare.

În contextul acestor considerente, instanţa de fond a apreciat că prevederile legale nu pot fi extinse şi la alte situaţii decât cele expres prevăzute, în caz contrar s-ar extinde domeniul de aplicare a unui act normativ, ceea ce nu este admisibil.

Faţă de probatoriul administrat şi lipsa unei corespondenţe a activităţii prestate de reclamant cu o activitate cuprinsă în punctul indicat la Anexă la Ordinul nr. 50/1990, în baza Deciziei nr.9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a respins capetele de cerere prin care se solicită să se constate că activitatea desfăşurată în calitate de angajat al pârâtei în perioada (...).1975 - (...).1993 constituie stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă în procent de 100% şi prin care se solicită să fie obligată pârâta la eliberarea unei adeverinţe care să ateste că perioada (...).1975 - (...).1993 constituie stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, ca fiind neîntemeiate.

Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe cu toate veniturile obţinute în acord global, inclusiv premii sau alte indemnizaţii realizate, instanţa de fond l-a respins reţinând că reclamantul nu a făcut dovada vreunui refuz cu privire la acest aspect din partea părţii pârâte, anterior introducerii cererii de chemare in judecată, care să justifice vreo culpă a pârâtei antecesoare a fostului angajator şi să justifice prezentul demers judiciar.

Instanţa a luat act că unitatea pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat apel reclamantul (...) (...), solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei în totalitate, admiterea acţiunii, a se constata că activitatea desfăşurată în cadrul pârâtei în perioada (...).1975 - (...).1993 constituie stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, a fi obligată pârâta la eliberarea adeverinţei care să ateste că această perioadă constituie un astfel de stagiu de cotizare, cu toate veniturile obţinute, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de apel s-a invocat că a fost angajatul pârâtei, a ocupat funcţiile de mecanic auto, de maistru, că a obţinut venituri în acord global, potrivit cărţii de muncă, dar, în aceasta nu apare specificată grupa de muncă, activitatea s-a încadrat în grupa a II - a de muncă, realizarea sarcinilor de serviciu aferente funcţiei de mecanic auto s-a făcut în condiţii dificile, de expunere la factori de risc, toxicitate, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică, nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare.

Susţinerile sale se fundamentează şi pe art. 1 alin. 1 din Decret nr. 92/1976 potrivit căruia, carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta.

Pentru corecta stabilire, calculare a pensiei se impune cunoaşterea grupei de muncă în care a fost integrat pe parcursul desfăşurării activităţii salariale. Conform art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.

Dispoziţiile acestui Ordin instituie principiul legalităţii grupelor de muncă, activităţile, locurile de muncă şi categoriile profesionale fiind stabilite prin acte normative, trebuie cuprinse expres în norme specifice domeniului. La aliniatul 3 s-a prevăzut posibilitatea ca alţi salariaţi ce nu se regăsesc expres în una din situaţiile din anexe, să fie beneficiari ai unei grupe de muncă, prin asimilare, urmare a prestării efective a muncii în una din situaţiile cuprinse în anexe, asimilare ce se realizează indiferent de numărul salariaţilor şi de categoria profesională din care face parte.

Încadrarea în grupele de muncă se face direct ca urmare a regăsirii în una din situaţiile cuprinse în anexe sau prin asimilare ca urmare a desfăşurării activităţii efective a muncii în situaţii din cele prevăzute în anexe. Esenţială pentru încadrarea unor categorii profesionale sau a unei activităţi în grupa I sau II de muncă, este stabilirea condiţiilor concrete de muncă în care solicitanţii îşi desfăşoară activitatea, timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.

Activitatea sa poate fi asimilată în gupa a II-a de muncă, a activat în condiţii similare de muncă, s-a expus la aceleaşi noxe, pericole ca şi ceilalţi salariaţi cărora li s-a recunoscut grupa a II-a de muncă, timpul de lucru în astfel de condiţii fiind de 100%. Printre ceilalţi salariaţi ai pârâtei cărora li s-a recunoscut grupa a II-a de muncă se află (...) (...), martor, angajat al pârâtei, tot în funcţia de mecanic auto, greşit instanţa de fond a apreciat probaţiunea administrată, referitor la capătul 2 al cererii a fost superficială câtă vreme societatea nu i-a eliberat adeverinţă cu acordul global.

În drept s-a invocat art. 466 Cod procedură civilă, Ordinul nr. 50/1990, art. 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.

Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelului, invocând Decizia nr. 12 înregistrată sub nr. 161/27.01.1993 emisă de SC (...) Service (...) (...) SA Filiala (...), prin care au fost numiţi 27 de angajaţi care se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit art. 68 din Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, încadraţi ca vopsitori, nu îl cuprinde şi pe apelant ce a fost angajat ca mecanic auto, CTC, maistru, subinginer, director filială şi astfel nu există temei legal pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, Curtea a reţinut următoarele:

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, faţă de menţiunile cuprinse în copia carnetului de muncă al apelantului, seria (...) nr. (...), filele 3-10 dosar de fond, acesta a fost angajat al Întreprinderii de asistenţă tehnică şi service pentru autoturisme (...) (...) începând cu data de (...).1975, a ocupat funcţia de mecanic auto, la data de (...).1982 a promovat în funcţia de maistru, din data de (…).1990 în cea de subinginer la (...) (...) (...), din data de (…).1991 cea de director filială, până la data de (…).1992, după această dată a ocupat din nou funcţia de subinginer până la data de (...).1993 când s-a lichidat la cerere.

Nu reiese din cuprinsul menţiunilor din cadrul acestui înscris că în perioada în litigiu (...).1975 - (...).1993 apelantul ar fi fost încadrat în grupă specială de muncă, or, potrivit art. 1 aliniat 1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, în prezent abrogat, carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, fiind astfel necesar a se verifica dacă din probele administrate ar reieşi o altă situaţie decât cea evidenţiată.

Deoarece apelantul a contestat că cele înscrise în carnetul său de muncă ar corespunde realităţii, invocând că activitatea desfăşurată în perioada în litigiu s-ar fi încadrat în grupa a II-a de muncă, instanţa de fond a procedat la administrarea probaţiunii solicitate, sens în care intimata a depus înscrisurilor solicitate şi au fost audiaţi doi martori - (...) (...)-(...) (...) şi (...) (...) (...), filele 75-76 dosar de fond.

S-a procedat astfel tocmai pentru a se da eficienţă Deciziei nr. 9/16.05.2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii potrivit căruia, în vederea aplicării şi interpretării unitare a dispoziţiilor punctelor 6-8, 12 din Ordinul nr. 50/1990, instanţele au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18.03.1969 – 01.04.2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.

Curtea a reţinut din cele expuse că, perioada din litigiu se circumscrie intervalului de timp specificat în decizia pronunţată asupra recursului în interesul legii susmenţionate, prin urmare, din perspectiva dispoziţiilor acesteia problema litigioasă de rezolvat este aceea de-a se stabili dacă, în raport de condiţiile de muncă deosebite invocate de apelantul reclamant, activitatea acestuia era încadrabilă în grupa superioară de muncă solicitată, faţă de materialul probator existent la dosarul de fond. S-a mai reţinut faptul că, în considerentele deciziei s-a precizat că premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele 1 şi 2 ale variantei consolidate a ordinului.

Din cuprinsul copiei xerox a Deciziei nr. 12, înregistrată sub nr. 182/27.01.1993 la Societatea comercială (...) Service SA (...), fila 27, 71 dosar de fond, Curtea a reţinut faptul că un număr de 27 de salariaţi ce ocupau funcţiile de vopsitori în cadrul acesteia au fost încadraţi în grupa a II-a de muncă, potrivit punctului 68 din Anexa 2 a Ordinului nr. 50/1990, or, apelantul nu a îndeplinit o astfel de funcţie în perioada în litigiu ci de mecanic auto, maistru, subinginer, director.

Martorul (...) (...) (...) (...), potrivit depoziţiei aflate în dosarul de fond fila 75 a arătat că a lucrat împreună cu apelantul la atelierul de tinichigerie-vopsitorie, martorul ca vopsitor iar reclamantul ca şef de atelier, în acesta existau două încăperi separate, în una se făcea partea de tinichigerie iar în cealaltă cea de vopsitorie. A mai precizat că în ambele ateliere erau condiţii grele, erau noxe iar apelantul ca şef îşi desfăşura activitatea în ambele încăperi.

Potrivit declaraţiei martorului (...) (...) (...), fila 76 dosar de fond, acesta a lucrat ca CTC-ist şi şef de service, la atelierul de sudură după anul 1983, apelantul ca şef secţie tinichigerie, vopsitorie, că şi-a desfăşurat activitatea în ambele încăperi.

Ca urmare, câtă vreme s-a acordat grupa a II-a de muncă, potrivit celor expuse, doar salariaţilor ce îndeplineau funcţia de vopsitor, funcţie pe care apelantul nu a ocupat-o iar referitor la martorul (...), s-a stabilit faptul că activitatea desfăşurată se încadra în grupa a II-a de muncă prin hotărâre judecătorească pronunţată în urma administrării unui alt probatoriu, funcţia ocupată de acesta a fost cea de vopsitor nu de mecanic auto, pentru care angajatorul a stabilit conform Deciziei arătate mai sus că se încadrează în grupa a II - a de muncă, situaţiile nefiind astfel similare, criticile aduse nefiind fondate. De altfel, acesta a fost nominalizat în cuprinsul Deciziei prin care unui număr de 27 de salariaţi le-a fost stabilit dreptul de-a beneficia de grupa a II-a de muncă, poziţia 3.

Potrivit punctului 68 din Anexa nr. II a Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, avut în vedere la emiterea Deciziei pentru încadrarea activităţii salariaţilor ce ocupau funcţia de vopsitor, în grupa a II-a de muncă, pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, se încadrează în grupa a II-a de muncă - fabricarea şi condiţionarea răşinilor sintetice: epoxidice, fenolformaldehidice, ureoformaldehidice, melaminoformaldehidice, nitrocelulozice, precum şi schimbătorii de ioni. Fabricarea lacurilor, vopselelor, emailurilor sau grundurilor pe bază de nitroceluloză şi răşini sintetice, precum şi utilizarea acestora la vopsirea prin şpriţuire. Impregnarea bobinelor sau a maşinilor electrice, presarea conurilor cu poliesteri sau cu răşini sintetice. Impregnarea hârtiei, a celofanului şi a pânzei, a tocăturii de cârpe, a ţesăturilor şi împletiturilor din fibre de sticlă şi din mătase, cu lacuri preparate cu răşini sau solvenţi toxici (lacuri epoxidice, fenolformaldehidice, gliptalice, melaminoformaldehidice, nitrocelulozice, ureoformaldehidice) şi polimerizarea răşinilor respective; emailarea conductorilor electrici cu lacuri şi răşini sintetice în instalaţii neermetizate. Fabricarea tananţilor sintetici.

Condiţia impusă de Ordinul nr. 50/1990 în articolul 7 pentru încadrarea în grupele superioare de muncă este ca timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în grupa a II-a de muncă să fie de cel puţin 70% din programul de lucru, or, chiar în măsura în măsura în care s-ar aprecia că prin natura funcţiei apelantul lucra efectiv în ambele încăperi în calitate de şef de atelier prin desfăşurarea activităţii şi în cadrul celei în care se proceda la vopsire, alături de cea în care se efectuau activităţii de tinichigerie, nu s-a dovedit că ar fi lucrat în astfel de condiţii, cel puţin 70% din activitatea desfăşurată, în cea în care se prestau activităţi de vopsitorie.

Activitatea desfăşurată de apelant, potrivit celor expuse nu poate fi astfel asimilată celei de vopsitor ce a beneficiat de încadrarea în grupa a II-a de muncă, neputând fi astfel apreciată îndeplinită condiţia impusă de punctul 68 din Anexa II a Ordinului nr. 50/1990 arătată mai sus.

Potrivit considerentelor avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii prin Decizia nr. 9/16.05 2016, arătată mai sus, aspectul extinderii aplicării Ordinului nr. 50/1990 pentru activităţi similare desfăşurate de alţi angajatori şi necuprinse în Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale din varianta consolidată a ordinului a fost apreciată ca fiind imperativ ca tipul de activitate să se regăsească în anexele I şi II ale variantei consolidate a ordinului. Per a contrario, nu pot fi adăugate, pe cale pretoriană, alte activităţi şi locuri de muncă faţă de cele din anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare. Puteau fi nominalizate, prin asimilare, în temeiul dispoziţiilor art. 3, alte categorii de personal în activitate ale aceluiaşi angajator decât cele enumerate expres, după criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., cu condiţia generală de a lucra efectiv (acele categorii de personal care au lucrat efectiv) în locuri de muncă sau în activităţile nominalizate în anexă şi aplicate acelui angajator (alin. 1 al pct. 3) sau personalul muncitor care a realizat anumite tipuri de lucrări expres nominalizate în ordin (respectiv extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie) în respectivele unităţi ce au făcut obiectul încadrării, acesta fiind motivul pentru care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (alin. 2 al pct. 3). Sintagma "aceleaşi condiţii", nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe.

Raportat la cele expuse, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu pot fi extinse prevederile legale susmenţionate la alte situaţii decât cele expres prevăzute, neexistând dovezi din care să reiasă că apelantul ar fi prestat activitate de vopsitor sau de activitate în cadrul încăperii în care se desfăşura o asemenea activitate, cel puţin 70 % din timpul normal de lucru, condiţiile impuse de art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 nefiind astfel îndeplinite.

Cât priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat a se dispune obligarea intimatei de-ai elibera o adeverinţă din care să reiasă veniturile obţinute în acord global, premii, alte indemnizaţii, Curtea a reţinut că nu s-a făcut dovada formulării unei astfel de cereri la societatea intimată şi nici a unui refuz în acest sens, astfel că demersul iniţiat în mod corect a fost apreciat ca fiind nejustificat.

Faţă de considerentele ce expuse, Curtea în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul, şi a păstrat în întregime sentinţa apelată, ca fiind legală şi temeinică.

Nefiind solicitate de către intimată cheltuieli de judecată de către intimată, nu au fost acordate, dispoziţiile art. 451-453 Cod de procedură civilă neimpunându-se astfel a fi aplicate, interpretate.

Domenii speta

Spete similare