Răspunderea materială a pârâtului pentru toate pagubele nejustificate si neraportate, în calitatea sa de gestionar al cantonului, chiar dacă nu avea în dotare o armă. Recunoasterea culpei în producerea pagubei produsă reclamantei.

Concluzia primei instanţe este una eronată, atâta vreme cât pârâtul avea calitatea de gestionar al cantonului încredinţat, potrivit contractului individual de muncă. Faptul că nu avea în dotare armă nu înseamnă că nu răspundea material pentru toate pagubele nejustificate şi neraportate din cantonul încredinţat, atâta vreme cât contractul individual de muncă nu a fost desfăcut. Mai mult, trebuie făcută distincţia între calitatea de paznic, la care face referire de fapt art. 3 din HG nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, şi cea de gestionar al cantonului încredinţat, calitate deţinută de către intimatul pârât, responsabil pentru toate pagubele nejustificate şi neraportate din cantonul încredinţat.

Cu alte cuvinte, faptul că intimatul nu avea armament în dotare nu îi înlătură acestuia obligaţiile pe care le avea în virtutea contractului individual de muncă. Mai mult, intimatul a fost angajat în baza certificatului de calificare profesională care atesta calificarea acestuia de pădurar. Potrivit acestui certificat, printre competenţele profesionale dobândite se numără şi „asigurarea pazei fondului forestier şi a fondului de vânătoare şi pescuit”. De asemenea, atribuţiile pădurarului enumerate la art. 6 din HG nr. 1076/2009 nu necesită folosirea armamentului, avizul de port-armă nefiind aşadar o condiţie de angajare a pădurarilor.

Art. 6 din HG nr. 1076/2009

Art. 272 din Codul muncii

Art. 254 alin. 1  din Codul muncii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. …/118/2015 din 27.11.2015, reclamanta [...] prin [...], în contradictoriu cu pârâtul [...], a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 16.829 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost salariat al reclamantei în cadrul [...], având funcţia de pădurar al cantonului [...], respectiv [...].

Potrivit Deciziei nr. 45/1999 a [...], funcţia de pădurar implica calitatea de gestionar al cantonului primit în administrare.

Cu ocazia efectuării controalelor de fond la cantoanele primite în administrare de pârât, s-a constatat că există cioate nejustificate, puieţi de salcâm distruşi, fiind întocmite acte de control, valoarea totală a prejudiciului fiind de 21.095,03 lei, parte din acesta fiind acoperit de garanţia reţinută lunar, rămânând un rest de 16.829 lei.

Pentru cioate şi puieţi, pârâtul nu a întocmit acte de contravenţie sau infracţiune, luându-şi angajamentul de plată pentru sumele reţinute în sarcina sa.

In drept, reclamanta a invocat art. 254 alin. 1 CM.

Cererea este scutita de la plata taxei de timbru.

In dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.

Paratul [...] a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. A susţinut pârâtul că i s-a repartizat o suprafaţă mai mare de 500 ha, pentru care ar fi trebuit angajate 3 persoane, fiind imposibilă supravegherea în mod real a întregii suprafeţe.

A precizat pârâtul că a întocmit lunar sesizări cu privire la faptele de sutragere sau distrugere, anuntând brigadierul, neavând cunostinţă dacă s-au formulat plângeri la poliţia locală. A arătat pârâtul că nu a deţinut maşină de serviciu, armă sau uniformă, zona supravegheată fiind locuita de rromi. Pârâtul a susţinut că a încheiat acte de contravenţie şi de sancţionare şi a semnat actele de control pentru a nu-şi pierde locul de muncă. Cu privire la lăstarii distruşi s-a susţinut că aceştia sunt în prezent în teren.

Prin răspuns la întâmpinare, reclamanta a arătat că suprafaţa cantonului [...] este de 504 ha, suprafaţa medie a unui canton fiind de 400 ha fond forestier, însă pârâtul nu a solicitat limitarea răspunderii pentru prejudiciile existente în caton, în baza OUG nr. 85/2006.

In ceea ce priveşte lipsa maşinii de serviciu, armei şi uniformei, s-a arătat că pârâtul a fost angajat pentru o perioadă foarte scurtă de timp, 01.12.2012 – 30.04.2014.

S-a mai arătat că pârâtul era acela care trebuia să încheie acte de constatare a contravenţiilor şi infracţiunilor silvice şi să ţină evidenţa acestora în condica de serviciu.

Instanţa a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu şi proba cu martori.

Prin  sentinţa civilă nr. 2954, pronunţată de Tribunalul Constanţa la data de 28.11.2016, în dosarul nr. …/118/2015, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta [...] prin Directia Silvica Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul [...].

Totodată, s-a luat act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit contractului individual de munca înregistrat sub nr. 18/30.09.2013, pârâtul [...] a fost angajat la [...], pe durată nedeterminată, în funcţia de pădurar la [...], începând cu data de 01.10.2013. Conform susţinerilor reclamantei, necontestate de pârât, raporturile de muncă s-au derulat în perioada 01.12.2012 – 30.04.2014.

Din conţinutul sentinţei civile nr. 903/CA/04.06.2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. …/118/2014*, pârâtul a fost concediat disciplinar prin decizia nr. 60/30.04.2014.

Din fişa postului depusă de reclamantă s-a reţinut că pârâtul avea calitatea de gestionar al cantonului încredinţat, având obligaţia de a respecta Regulamentul Intern pe linie de pază a cantonului, dispoziţiile Codului silvic, răspunzând material pentru toate pagubele nejustificate şi neraportate din cantonul încredinţat.

Potrivit actelor de control, acordurilor şi angajamentelor de plată semnate de pârât, fişelor de calcul depuse de reclamantă, s-a reţinut că în gestiunea pârâtului există cioate nejustificate şi puieţi de salcâm distruşi în valoare totală de 21.095,03 lei. Potrivit adresei emise de reclamantă, din totalul prejudiciului s-a reţinut suma de 4.266 lei, reprezentând garanţie, rămânând un prejudiciu în sumă de 16829 lei.

La dosar există procese – verbale de constatare a infracţiunii/contravenţiei silvice, încheiate de pârâtul [...], pentru tăieri ilegale de arbori, păşunat abuziv, distrugere de lăstari, întocmite în perioada în care a avut calitatea de pădurar la Ocolul Silvic Băneasa, contrar susţinerilor reclamantei care afirmă că nu s-au emis astfel de acte.

Martorul audiat în cauză, [...], a relatat că îl transporta cu autoturismul proprietate pe pârât în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestuia. Martorul a declarat că în fapt nu a putut fi preluată efectiv toată suprafaţa aflata în gestiune la momentul predării – primirii şi nu s-a putut inspecta toată zona arondată, întrucât era noroi; zona aflată în gestiunea pârâtului era populată de rromi, astfel incat existau furturi; paratul era dotat doar cu un topor si o toporisca; plantatia de salcam distrusa s-a regenerat.

Din raspunsul la interogatoriu dat de reclamanta se retine ca gestiunea paratului cuprindea 503 ha fond forestier, media pe canton fiind de 400 ha, deci paratul gestiona o suprafata mai mare decat cea care ar fi trebuit arondata potrivit dispozitiilor legale. Nu se poate retine decat ca, in mod real, paratul nu avea posibilitatea sa asigure paza intregii suprafete a cantonului, situatie relatata si de martorul audiat.

Cu privire la pagubele inregistrate se constata ca nu se poate retine vinovatia paratului, instanta sesizand faptul ca acesta a incheiat procese – verbale de constatare, a dat note explicative –fila 105 cu privire la furturi, a intocmit raportul din 31.10.2013. Din ordinele depuse la dosar rezulta că pârâtul, impreuna cu alti salariati ai cantonului, efectua patrulari in suprafata aflata in gestiune, constatarile facute fiind mentionate in cuprinsul acestor inscrisuri.

Potrivit art. 6 din REGULAMENTUL din 23 septembrie 2009 de pază a fondului forestier, pădurarul poartă răspunderea pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea de pază a cantonului şi are în principal următoarele atribuţii: a)apără integritatea fondului forestier împotriva ocupării sau folosirii ilegale de terenuri, a tăierilor ilegale de arbori şi a sustragerii de lemn sau a altor produse ale pădurii, distrugerii construcţiilor, instalaţiilor, bornelor, culturilor, degradării arborilor, puieţilor şi lăstarilor, precum şi a oricăror fapte ilegale.

Art. 2 din REGULAMENTUL din 23 septembrie 2009 de pază a fondului forestier prevede faptul că paza fondului forestier dintr-un canton se execută şi se asigură de către pădurarul titular de canton printr-o supraveghere permanentă, luând măsuri speciale în locurile în care se înregistrează frecvent tăieri ilegale de arbori, păşunat neautorizat, incendii sau alte fapte ce contravin regimului silvic.

Instanţa a aprecia că aceste prevederi trebuie coroborate cu dipozitiile art. 3 din HG nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, potrivit căruia paza împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier naţional se face numai de către personalul silvic autorizat pentru portul armamentului de serviciu, potrivit prevederilor legale.

In consecinţă, instanţa a reţinut că pârâtul nu avea calitatea de personal silvic autorizat pentru portul armamentului de serviciu, chiar reclamanta recunoscând că fostul salariat nu avea în dotare armă.

Potrivit art. 254 alin. 1 CM, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Respectând principiul simetriei, art. 254 reglementează răspunderea patrimonială a salariaţilor, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, atunci când produc pagube angajatorului lor. Sunt cerute mai multe condiţii pentru existenţa acestei răspunderi:  să fie vorba de o pagubă materială (nu una morală); paguba să se datoreze vinovăţiei salariatului; această pagubă să aibă legătură cu munca celui vinovat.

Pentru a se putea vorbi de existenţa unui prejudiciu, este necesar ca acesta să se reflecte cu certitudine în patrimoniul angajatorului, iar dovada certitudinii acestuia să se materializeze printr-o sumă de bani.

 Răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raportului juridic de muncă. Salariatul are o răspundere individuală  exclusiv pentru fapta personală ilicită, aflată în legătură cu munca acestuia, săvârşită în culpă, care a produs angajatorului un prejudiciu, existând un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

În accepţiunea art. 254 alin. 1 Codul muncii, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii susceptibilă de a atrage răspunderea patrimonială a salariatului este orice acţiune sau inacţiune săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu atribuţiile de serviciu ale salariatului astfel cum acestea rezultă din fişa postului, dispoziţii legale sau regulament intern.

Elementele răspunderii patrimoniale trebuie dovedite, integral - în conformitate cu art. 272 Codul muncii - , de angajator, care va trebui să probeze neîndeplinirea de către salariat a unei obligaţii ce-i revenea,  vinovăţia acestuia în comiterea faptei şi prejudiciul produs (care consta într-o diminuare a activului).

Ori, pentru angajarea raspunderii patrimoniale a pădurarului pentru tăierile ilegale, distrugerile aduse fondului silvic, pentru bunurile ce le are în gestiune, este necesar ca reclamanta să fi făcut dovada ca pârâtul putea asigura în mod efectiv paza şi că acesta avea calitatea de personal silvic autorizat pentru portul armamentului de serviciu.

Pentru aceste considerente, constând lipsa vinovăţiei pârâtului în producerea prejudiciului, instanţa a respins ca nefondata cererea de chemare în judecată.

Totodată, instanţa a luat act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 01.02.2017 a declarat apel reclamanta [...], criticând soluţia primei instanţe, în esenţă, pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin cererea de apel s-a expus un istoric al speţei.

S-a făcut vorbire de atribuţiile pădurarului din perspectiva art. 20 din H.G. nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier.

În opinia apelantei, în raport de atribuţiile specifice pazei fondului forestier, în mod evident niciuna dintre activităţi nu necesita folosirea armamentului.

S-a solicitat a se constata că principalele acţiuni de pază vizează identificarea zonelor unde sustragerile sunt mai frecvente şi luarea de măsuri, respectiv solicitarea patrulărilor cu organele de poliţie şi, respectiv, ale jandarmeriei. Sunt activităţi de identificare a cioatelor şi înregistrarea acestora în condica de serviciu.

În situaţia în care au avut loc sustrageri, pădurarul stabileşte prejudiciul şi încearcă identificarea autorilor.

Toate aceste atribuţii presupun din partea pădurarului mobilitate, verificarea acelor suprafeţe cu expunere mare, observarea sustragerilor, menţionarea acestora în condica de serviciu, înştiinţarea organelor de conducere cu privire la existenţa lor.

Observând actele de control efectuate în cantonul intimatului pârât, se poate observa că acesta nu avea cunoştinţă de pagubele produse în cantonul său, nu avea acte de contravenţie pentru ele, nu înştiinţase conducerea de acele sustrageri, nu erau notate în condica de serviciu, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea atribuţiilor de sericiu, independent de existenţa armamentului de pază.

S-a mai arătat prin cererea de apel că, a admite că lipsa avizului de port armă îl exonerează pe pădurar de răspundere echivalează cu admiterea ideii de nulitate a contractului său de muncă.

Ori, în speţă, nu este aşa, avizul de port armă nu este o condiţie de angajare a pădurarilor, ci obligaţia obţinerii avizului este ulterioară încadrării în muncă.

Evident, până la obţinerea avizului de la organele de poliţie, pădurarul îşi desfăşoară activitatea fără a avea asupra lui armamentul de pază.

Se arată că astfel s-au derulat lucrurile şi în cauză, intimatul pârât încadrându-se în unitatea apelantă la data de 01.12.2012, până la data de 30.04.2014, un interval scurt de timp.

Analizând sentinţa apelată în raport de criticile formulate, de probele existente şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, Curtea reţine următoarele:

Potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. …/30.09.2013, pârâtul [...] a fost angajat la [...], pe durată nedeterminată, în funcţia de pădurar la [...], începând cu data de 01.10.2013. Conform susţinerilor reclamantei, necontestate de pârât, raporturile de muncă s-au derulat în perioada 01.12.2012 – 30.04.2014.

Din conţinutul sentinţei civile nr. 903/CA/04.06.2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. …/118/2014*, pârâtul a fost concediat disciplinar prin decizia nr. 60/30.04.2014.

Din fişa postului depusă de reclamantă s-a reţinut că pârâtul avea calitatea de gestionar al cantonului încredinţat, având obligaţia de a respecta Regulamentul Intern pe linie de pază a cantonului, dispoziţiile Codului silvic, răspunzând material pentru toate pagubele nejustificate şi neraportate din cantonul încredinţat.

Prima instanţă a apreciat că aceste prevederi trebuie coroborate cu dipozitiile art. 3 din HG nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, potrivit căruia paza împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier naţional se face numai de către personalul silvic autorizat pentru portul armamentului de serviciu, potrivit prevederilor legale.

In consecinţă, instanţa a reţinut că pârâtul nu avea calitatea de personal silvic autorizat pentru portul armamentului de serviciu, chiar reclamanta recunoscând că fostul salariat nu avea în dotare armă.

Concluzia primei instanţe este una eronată, atâta vreme cât pârâtul avea calitatea de gestionar al cantonului încredinţat, potrivit contractului individual de munca. Faptul că nu avea în dotare armă nu înseamnă că nu răspundea material pentru toate pagubele nejustificate şi neraportate din cantonul încredinţat, atâta vreme cât contractul individual de muncă nu a fost desfăcut. Mai mult, trebuie făcută distincţia între calitatea de paznic, la care face referire de fapt art. 3 din HG nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, şi cea de gestionar al cantonului încredinţat, calitate deţinută de către intimatul pârât, responsabil pentru toate pagubele nejustificate şi neraportate din cantonul încredinţat.

Cu alte cuvinte, faptul că intimatul nu avea armament în dotare nu îi înlătură acestuia obligaţiile pe care le avea în virtutea contractului individual de muncă. Mai mult, intimatul a fost angajat al [...] în baza certificatului de calificare profesională nr. 253/19.09.2013, care atesta calificarea acestuia de pădurar. Potrivit acestui certificat, printre competenţele profesionale dobândite se numără şi „asigurarea pazei fondului forestier şi a fondului de vânătoare şi pescuit”. De asemenea, atribuţiile pădurarului enumerate la art. 6 din HG nr. 1076/2009 nu necesită folosirea armamentului, avizul de port-armă nefiind aşadar o condiţie de angajare a pădurarilor.

Potrivit art. 6 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1076/2009, pădurarul poartă răspunderea pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea de pază a cantonului. După cum s-a arătat şi în raportul de expertiză întocmit în apel, această obligaţie nu presupune activitatea exclusivă şi personală a pădurarului pentru realizarea pazei, ci identificarea, de către acesta, a eventualelor vulnerabilităţi privind paza pădurii şi sesizarea superiorilor ierarhici privind dificultăţile în realizarea pazei, în scopul luării măsurilor necesare. În acest sens, pornind de la dificultăţile în realizarea pazei pădurilor, a fost creat şi cadrul legal de limitare a răspunderii patrimoniale a persoanelor cu atribuţii de pază a pădurilor, în condiţiile în care acestea fac dovada că "şi-au îndeplinit cu diligenţă şi cu bună-credinţă obligaţiile de serviciu şi au luat măsurile necesare pentru evitarea producerii pagubelor„. Expertul numit în cauză a precizat că nu rezultă, din dosarul cauzei, că intimatul pârât a realizat acţiuni în acest sens.

În ceea ce priveşte prejudiciul imputat intimatului pârât, expertul a realizat propriile calcule, în baza documentelor prezentate de către apelanta reclamantă, având în vedere cele înscrise în documentele existente la dosar şi imposibilitatea verificării corectitudinii celor consemnate în actele de control, dată fiind perioada de timp trecută între datele realizării controalelor (anul 2013) şi perioada realizării expertizei tehnice (anul 2018) şi faptul că cioatele au fost supuse degradării.

Pe de altă parte, intimatul pârât a recunoscut paguba produsă reclamantei, culpa lui în producerea acesteia şi cuantumul prejudiciului, semnând angajamente de plată, în cuprinsul cărora şi-a dat acordul cu privire la recuperarea acestuia prin reţineri lunare din salariu. Intimatul pârât nu a făcut dovada faptului că aceste angajamente de plată nu ar fi fost semnate de el ori că ar fi fost afectate de vreun viciu de consimţământ.

Faptul că în perioada respectivă s-au încheiat şi o serie de procese.verbale de constatare a infracţiunii/contravenţiei silvice nu înlătură culpa pârâtului în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau în virtutea calităţii sale de gestionar al cantonului încredinţat, obligaţii care, astfel cum s-a arătat mai sus, nu presupuneau în mod necesar portul unei arme. 

Potrivit actelor de control, acordurilor şi angajamentelor de plată semnate de pârât, fişelor de calcul depuse de reclamantă, s-a reţinut că în gestiunea pârâtului există cioate nejustificate şi puieţi de salcâm distruşi în valoare totală de 21.095,03 lei. Potrivit adresei emisă de apelanta reclamantă – fila 182 apel – din totalul prejudiciului s-a reţinut suma de 4.266 lei, reprezentând garanţie, rămânând un prejudiciu în sumă de 15.205,16 lei, raportat la o valoare totală de 19.471,16 lei, identificată prin raportul de expertiză.

Instanţa va avea însă în vedere o valoare totală a pagubei de 13374,40 lei (din care se va scădea suma de 4.266 lei reţinută cu titlu de garanţie), identificată prin raportul de expertiză, având în vedere că nu s-a făcut dovada faptului că ar trebui avută în vedere o valoare calculată prin dublarea valorii pagubei, respectiv a faptului că cioatele erau incluse în grupa I funcţională, atâta vreme cât acestea nu au mai putut fi identificate de către expert la faţă locului. În acest caz, se impune a fi luată în considerare valoarea cea mai puţin împovărătoare pentru debitorul obligaţiei, respectiv intimatul pârât.  De altfel, şi valoarea prejudiciului calculată anterior de către reclamantă şi cu care pârâtul a fost de acord prin angajamentele de plată era mai mică decât cea indicată în cadrul raportului de expertiză, prin dublarea valorii pagubei (pe care apelanta şi-a însuşit-o ulterior).

Având în vedere aceste considerente, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentinţa civilă nr. 2954/28.11.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. …/118/2015, în sensul că va admite în parte acţiunea şi va obliga pe pârât la plata sumei de 9148,4 lei către reclamantă, cu titlu de contravaloare prejudiciu. De asemenea, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.

Domenii speta

Spete similare