Contestaţie decizie de concediere

Conţinut speţăContestaţie decizie de concediere

Prin Decizia nr. nr. 22/R din 21 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia I civilă, în Dosar nr. 4214/96/2012 a fost admis recursul declarat de reclamanta CM, împotriva sentinţei civile nr. 4003 din 19 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 4214/96/2012.

A fost modificată în parte hotărârea atacată în sensul că s-a admis în parte acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC G SA, şi în consecinţă, a fost anulată Decizia nr. 589/9.10.2012 emisă de pârâtă.

S-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior – director adjunct asigurări şi pârâta fost obligată la plata drepturilor băneşti cuvenite reclamantei de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, drepturi băneşti ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie.

Restul pretenţiilor formulate de reclamantă au fost respinse şi au fost menţinute dispoziţiile primei instanţe privitoare la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a părinţilor reclamantei.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 4003 din 19 septembrie 2013 Tribunalul Harghita a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a părinţilor reclamantei în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale, invocată de către pârâtă; a respins acţiunea reclamantei CM împotriva pârâtei SC G SA, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul reclamantei împotriva acestei hotărâri, s-a avut în vedere că aceasta a avut calitatea de angajat a  SC A SA devenită în urma fuziunii prin absorbţie SC G SA. În cadrul noii entităţi, la nivelul judeţului Harghita, respectiv la nivelul Municipiului Miercurea Ciuc, funcţionau două structuri - Sucursala Transilvania Est şi Agenţia G. 

Prin hotărârea directoratului s-a decis închiderea mai multor sucursale ale SC G SA, printre care şi Sucursala Transilvania Est, în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea şi reclamanta.

Instanţa de fond a analizat cererea reclamantei pornind de la o premisă greşită, respectiv inexistenţa unui alt post similar în organigrama pârâtei la nivelul structurilor acesteia din Municipiul Miercurea Ciuc.

Societatea pârâtă nu a combătut susţinerile reclamantei recurente potrivit cărora, ulterior fuziunii prin absorbţie la nivelul judeţului Harghita, respectiv în Municipiul Miercurea Ciuc au continuat să funcţioneze două structuri ale aceleiaşi entităţi, respectiv Sucursala Transilvania Est şi Agenţia G. Fiecare din aceste structuri avea, în mod cert, o organigramă proprie atât înainte de fuziune, cât şi ulterior şi, de asemenea, aveau posturi de conducere.

Reclamanta a susţinut iar pârâta nu a combătut prin probe împrejurarea că funcţia de director adjunct exista în ambele structuri.

Desfiinţarea şi mai apoi radierea de la ORC a Sucursalei Transilvania Est nu poate fi interpretată însă ca echivalând cu desfiinţarea tuturor structurilor din Municipiul Miercurea Ciuc.

Intimata pârâtă a recunoscut implicit că, ulterior operaţiunii de fuziune prin absorbţie şi ulterior desfiinţării sucursalei, pe raza Municipiului Miercurea Ciuc a funcţionat şi continuă să funcţioneze structura denumită „Agenţie”. Această concluzie se desprinde şi din conţinutul deciziei de concediere, potrivit căruia modelul de organizare ce va fi adoptat se bazează pe „agenţii, puncte de lucru şi puncte de vânzare”, precum şi din răspunsul dat de reprezentantul pârâtei, oral, la solicitarea instanţei, în cursul dezbaterilor asupra recursului.

Prima instanţă, deşi a solicitat pârâtei să depună organigramele acestor structuri s-a rezumat la a aprecia ca fiind lămuritoare apărările dovedite prin depunerea organigramelor structurilor centrale ale asigurătorului. Aceasta a constituit  premisa greşită pe care s-a fundamentat întreaga argumentaţie a instanţei de fond.

Analizând astfel, prin prisma celor de mai sus, legalitatea deciziei de concediere, Curtea constată că aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 65 alin. 2 Codul muncii republicat.

Potrivit art. 65 alin. 2 Codul muncii republicat,  „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”. Aceste cerinţe pot face obiectul controlului judecătoresc în vederea determinării caracterului obiectiv al concedierii.

În practica instanţelor s-a statuat că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, reală şi serioasă dacă rezultă din următoarele documente: programul de restructurare şi reorganizare a societăţii; proiectul de concediere colectivă; tabelul nominal al personalului disponibilizat; organigramele şi statele de funcţii ale unităţilor anterioare şi ulterioare concedierii. Întrucât sarcina probaţiunii incumbă angajatorului, nedepunerea acestor organigrame, state de funcţii, tabele nominale, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, poate forma convingerea instanţei în sensul nelegalităţii măsurii.

Concedierea este reală şi serioasă atunci când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independente de buna sau reaua credinţă a angajatorului, respectiv de necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi, în procesul de selecţie a personalului ce urmează a fi disponibilizat, „nu disimulează realitatea”.

Din această perspectivă este evident că desfiinţarea postului reclamantei din cadrul uneia şi aceleiaşi structuri a persoanei juridice în care mai există un post similar şi concedierea reclamantei fără respectarea criteriilor de performanţă potrivit art. 69 lit. d Codul muncii republicat nu a avut un caracter efectiv şi nu este legală.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa apreciază că prezenta soluţie este de natură a acoperi prin sine însăşi prejudiciul suferit  de reclamantă, prejudiciu atât de natură materială cât şi morală.

Instanţa de control judiciar  va menţine dispoziţiile tribunalului privitoare la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual active a părinţilor reclamantei.

Domenii speta

Spete similare