Drepturi acordate salariaţilor în baza unui contract colectiv de muncă. Limitele negocierii drepturilor materiale în privinţa personalului bugetar, plătit din fondurile publice

Indemnizaţia de hrană şi suma de reprezentare aferente anului 2009. Sporul de dispozitiv. Efectele hotărârilor judecătoreşti prin care au fost acordate respectivele drepturi. Natura juridică a acestor drepturi pecuniare. Prevederile Legii nr. 84/2012 – cauză de ineficacitate a actelor administrative atacate, în speţă decizia şi încheierea Curţii de Conturi prin lipsirea de efecte juridice.

Legea nr. 94/1992;

Legea nr. 130/1996: - art. 7, art. 8, art. 12 şi art. 27;

Legea nr. 84/2012;

Legea nr. 330/2009.

Drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc prin lege, dar acordarea mesei calde zilnice sau contravaloarea ei, precum şi a sumelor de reprezentare, nu constituie drepturi de natură salarială şi prin urmare nu pot fi asimilate acestora, fiind obligaţii contractuale asumate de angajator pentru a asigura un climat corespunzător desfăşurării activităţii la locul de muncă.

Plata sporului de dispozitiv este obligatorie în măsura în care acest drept salarial a fost acordat prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. Întrucât indemnizaţia de dispozitiv vizează exerciţiul financiar 2009, nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, intrată în vigoare de la data de 01.01.2010.

Deliberând asupra recursului de faţă, a constatat că prin sentinţa nr.5266 din 21.12.2012 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 4009/102/2011, s-a luat act de renunţarea la soluţionarea cererii de anulare a punctelor 5, 6 şi 12 din Decizia 142/3.02.2011, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. A. - PRIMARUL COMUNEI SOLOVĂSTRU în contradictoriu cu pârâţii  CAMERA DE CONTURI MUREŞ şi CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele :

Prin Decizia nr. 142/3.02.2011 emisă de Directorul Camerei de Conturi Mureş în urma misiunii de audit pentru exerciţiul financiar 2010 s-a dispus:

- la punctul 9 stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului creat bugetului local prin angajarea şi efectuarea unor cheltuieli nelegale, reprezentând drepturi acordate salariaţilor în baza contractului colectiv de muncă, fără temei legal.

- la punctul 10 stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului creat bugetului local prin angajarea şi efectuarea unor cheltuieli de personal nejustificate, reprezentând indemnizaţia de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază, acordată fără temei legal.

În preambulul deciziei au fost indicate dispoziţiile Legii nr. 94/1992 republicată şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi şi s-a arătat că au fost avute în vedere deficienţele consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 3900/9.12.2010, anexă la Raportul de audit nr. 1661/10.12.2010, încheiat ca urmare a misiunii de audit efectuată la reclamantă.

Prin decizie au fost dispuse şi alte măsuri, care însă nu fac obiectul judecăţii întrucât nu au fost contestate sau s-a renunţat la contestarea acestora

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestor dispoziţii din decizie, respinsă prin Încheierea nr. VI/223/17.05.2011.

În ceea ce priveşte constatările referitoare la acordarea drepturilor în baza contractului colectiv de muncă, prin decizia atacată s-a reţinut că au fost încălcate prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996; art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-20010 înregistrat cu  nr. 2895/2006; art. 25 din HG nr. 833/2007; art. 14 alin. 3 şi art. 23 alin. 1 din Legea nr. 273/2006.

Instanţa de fond a constatat că prin actul adiţional nr. 1 din 7.09.2007 a fost modificat Contractul/acordul colectiv de muncă nr. 114/32/2006, încheiat între Consiliul local al comunei Solovăstru, reprezentat prin primar şi funcţionarii publici şi personalul contractual care fac parte din aparatul de specialitate al primarului comunei Solovăstru, înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Mureş sub nr. 45/24.01.2006. Contractul a fost prelungit pe o perioadă de patru ani.

Prin aceste contracte s-a prevăzut, la art. 7, acordarea către salariaţi trimestrial, pentru asigurarea ţinutei decente, a unei „sume de reprezentare” echivalentă cu media salariului de bază pe instituţie din luna precedentă celei în care se face plata, iar la art. 13 s-a stabilit obligaţia angajatorului de a asigura în fiecare zi lucrătoare, pentru fiecare salariat, o masă caldă servită în incinta instituţiei, iar în măsura în care această obligaţie nu poate fi îndeplinită în natură, s-a stabilit obligaţia plăţii sumei de 15 lei, sumă netă, pentru fiecare zi lucrată, fiecărui angajat.

Instanţa de fond a apreciat că în mod legal s-a constatat că prin acordarea acestor drepturi au fost încălcate prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, în vigoare la data încheierii contractelor colective analizate, care stabilesc că pentru salariaţii instituţiilor bugetare, prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 31 alin. 2 şi ale art. 72 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 25 din HG nr. 833/2007. Or, atunci când legiuitorul a intenţionat să asigure unei categorii de personal ţinuta sau să acorde o alocaţie de hrană a făcut-o expres (art. 32 din Legea nr. 188/1999 – conform căruia „funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit”; Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă).

Un aspect esenţial care trebuie avut în vedere la soluţionarea cauzei îl constituie principiul că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt stabilite expres prin lege. Acest principiu este prevăzut şi de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform căruia începând cu data intrării în vigoare a acestei legi (1 ianuarie 2010), drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar „sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”. În art. 3 lit. c se prevede că sporurile sau adaosurile salariale, majorările, indemnizaţiile cu caracter general sau special, precum şi alte drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi se regăsesc în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare. Din aceste dispoziţii rezultă cu claritate că este nelegală acordarea altor drepturi de natură salarială – sporuri sau adaosuri la salariu – decât cele prevăzute de legea de salarizare, care se regăsesc în salariul de bază sau în indemnizaţia de încadrare. Dispoziţiile ce vizează stabilirea doar prin lege a drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, inclusiv a sporurilor, primelor şi a altor adaosuri sunt reluate de Legea 284/2010.

Chiar dacă în cauză nu s-a pus problema anulabilităţii contractului colectiv de muncă, aşa cum susţine reclamanta, fiind sesizată cu o contestaţie împotriva actelor Curţii de Conturi care a constatat nerespectarea dispoziţiilor legale la acordarea unor drepturi băneşti în baza contractului colectiv, instanţa este investită să analizeze pe cale incidentală legalitatea acordării unor drepturi în urma negocierii colective.

Instanţa de fond a reţinut că materia dedusă judecăţii este guvernată de normele dreptului public, nefiind aplicabile principiile dreptului privat. Astfel, cum rezultă din prevederile legale arătate, drepturile personalului plătit din fonduri publice trebuie prevăzute în mod expres de lege şi acordate în condiţiile acesteia. Autorităţile publice locale nu pot exercita decât atribuţiile acordate expres în sarcina lor, între aceste atribuţii nefiind prevăzute şi stabilirea drepturilor salariale ale personalului propriu, astfel că autoritate publică nu poate dispune şi negocia în afara legii cu fondurile publice.

Referitor la acordarea indemnizaţiei de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază, prin actul de constatare s-a reţinut că au fost încălcate prevederile art. 14 alin. 3 şi art. 23 alin. 1 din Legea nr. 273/2006, art. 5 al. 1 din OG 119/1999.

Reclamanta a susţinut că aceste sporuri au fost acordate în baza unor sentinţe judecătoreşti irevocabile, existând autoritate de lucru judecat.

Instanţa de fond a apreciat că apărările reclamantei nu pot fi primite pentru perioada avută în vedere la misiunea de audit, având în vedere că prin art. 48 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate expres dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 138/1999, în baza cărora au fost acordate drepturile respective. Or, chiar prin sentinţele menţionate s-a prevăzut acordarea acestor drepturi „până la schimbarea condiţiilor legale de acordare a acestui drept”. Şi în ipoteza în care o asemenea menţiune nu ar fi cuprinsă în sentinţe, acestea nu ar mai putea produce efecte în condiţiile intervenţiei legiuitorului în sensul arătat.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei că acordarea în continuare a acestui spor se justifică faţă de prevederile art. 30 raportat la Anexa I/3, nota I.2 din Legea nr. 330/2009, conform cărora „în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse … sporul de dispozitiv”, instanţa de fond a apreciat că nici aceasta nu constituie un argument valabil pentru a constata nelegalitatea deciziei contestate. În primul rând, chiar din textul invocat de reclamantă rezultă expres că acest spor a fost inclus salariul de bază, astfel că nu se justifică acordarea acestuia separat, sub forma unui spor. În plus, instanţa de fond a apreciat că acesta nu poate fi acordat, faţă de modificările legislative, decât persoanelor îndreptăţite la acordarea acestuia, ţinând seama de specificul şi de scopul instituirii acestui spor şi de interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 37/14 decembrie 2009, pronunţată într-un recurs în interesul legii, interpretare obligatorie conform art. 329 Cod procedură civilă.

Faţă de motivele expuse, s-a constatat că reclamanta a acordat din bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale sumele menţionate, fără bază legală, astfel că cererea de chemare în judecată  fiind nefondată  a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Primarul Comunei Solovăstru, solicitând admiterea recursului şi în urma rejudecării, modificarea în parte a hotărârii judecătoreşti recurate, în sensul admiterii cererii de anulare în parte a Încheierii nr. VI/223/17.05.2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi de anularea parţiala a Deciziei nr. 142/03.02.2011 emisa de Camera de Conturi Mureş, în ceea ce priveşte masurile dispuse la pct. 9 si 10 din cuprinsul acesteia.

In motivele de recurs, reclamantul a arătat că, în cauză, instanţa de fond îşi motivează soluţia pronunţată printr-o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii.  Mai mult, actului juridic - care a format obiect de analiză judecătorească, i-a fost schimbat şi înţelesul lămurii şi vădit neîndoielnic. Astfel, deşi actele juridice deduse judecăţii sunt Decizia nr. 142/2011 şi Incheierea nr. VI/223/17.05.2011, fără a face o analiză aprofundată a acestora, contrar limitelor investirii sale şi încălcând principiul disponibilităţii precum şi pe cel al contradictorialităţii - raportat la un contract, instanţa a procedat totuşi la analiza unui act juridic bilateral, încheiat cu un terţ faţă de părţile în litigiu, respectiv a Acordului /CCM nr. 114/32/2006 modificat prin Actul adiţional nr. 1/07.09.2007, în raport de care nu a fost investită nici de reclamanţi prin cerere şi nici de pârâtă printr-o reconvenţională sau pe cale de excepţie.

In opinia recurentului, instanţa de judecata nu a ţinut seama de prevederile Legii nr. 84/2012, a cărei aplicabilitate constituie o cauza de ineficacitate a Deciziei nr. 142/2011 a Preşedintelui Camerei de Conturi a jud. Mureş în ceea ce priveşte masurile dispuse la pct. 9 si 10 din cuprinsul acesteia.

Cu privire la drepturile acordate conform acordului/ contractului colectiv de munca, recurentul a susţinut că în mod eronat instanţa a reţinut faptul că acestea încalcă prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr.130/2006 privind contractele colective de muncă, precum şi faptul că, în condiţiile în care drepturile salariale se stabilesc numai prin lege, astfel de drepturi nu puteau fi negociate, având în vedere următoarele. Fundamentul juridic al acordării drepturilor negociate în cauză îl constituie Contractul/Acordul colectiv de muncă nr. 114/32/2006 înregistrat la Direcţia de Muncă Solidaritate Socială şi Familie a Judeţului Mureş modificat prin actul adiţional nr. 1/2007. în condiţiile Legii nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale celorlalte acte incidente în materie - în forma în vigoare la data încheierii, dată de la care a început să producă efecte.

În ce priveşte sporul de dispozitiv, recurentul a arătat că acesta a fost acordat în temeiul unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Intimata pârâtă Camera de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

In motivele întâmpinării a  arătat că, în cauză nu se pune problema nulităţii contractului colectiv de muncă ci legalitatea măsurilor dispuse prin decizia emisă de Camera de conturi Mureş, prin prisma regimului juridic al cheltuielilor bugetare, reglementat prin dispoziţiile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. Cazurile  prevăzute de art.26 din Legea nr.130/1996 de neînregistrare a contractelor colective de muncă vizează nerespectarea unor condiţii de formă şi nu de fond. Mai mult, conform art.27, în situaţia în care, Ia înregistrarea contractelor colective de muncă, se constată că acestea conţin clauze negociate cu nerespectarea legii, direcţiile teritoriale de muncă şi protecţie socială au obligaţia să sesizeze acest fapt părţilor contractante. Prin urmare, chiar dacă se constata existenţa unor clauze potrivnice prevederilor legale, direcţiile teritoriale de muncă nu puteau refuza înregistrarea contractelor colective de muncă, având doar obligaţia de informare a părţilor contractante.

Cu privire la incidenţa Legii nr.84/2012, invocată de recurent, arătă intimata pârâtă Camera de Conturi a României, că acest act normativ operează ca o veritabilă amnistie, neavând efecte asupra legalităţii actelor de constatare a prejudiciilor, întocmite de Curtea de Conturi.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 142/3.02.2011 emisă de Directorul Camerei de Conturi Mureş în urma misiunii de audit pentru exerciţiul financiar 2009 la Comuna Solovăstru s-a dispus:

- la punctul 9 stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului creat bugetului local prin angajarea şi efectuarea unor cheltuieli nelegale, reprezentând drepturi acordate salariaţilor în baza contractului colectiv de muncă, fără temei legal.

- la punctul 10 stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului creat bugetului local prin angajarea şi efectuarea unor cheltuieli de personal nejustificate, reprezentând indemnizaţia de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază, acordată fără temei legal.

Este evident că temeiul acordării salariaţilor a sumelor reprezentând indemnizaţie de hrană şi sume de reprezentare, îl reprezintă obligaţiile izvorâte din contractul colectiv de muncă, convenţie obligatorie faţă de părţile contractante şi subiectele de drept asupra cărora se răsfrâng efectele lor. Într-adevăr, drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc prin lege, dar acordarea masei calde zilnice sau contravaloarea ei, precum şi a sumelor de reprezentare nu constituie drepturi de natură salarială şi prin urmare nu pot fi asimilate acestora, fiind obligaţii contractuale asumate de angajator pentru a asigura un climat corespunzător desfăşurării activităţii la locul de muncă.

Potrivit art. 7 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor. Legea reglementează şi condiţiile în care se analizează respectarea dispoziţiilor legale de încheiere a contractelor colective de muncă. La înregistrarea contractelor colective de muncă, MMPS sau după caz Direcţiile teritoriale, verifică dacă contractele conţin clauze negociate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 8 din lege şi au obligaţia să sesizeze, dacă este cazul, părţile contractante (art. 27 din Legea nr. 130/1996). În art. 8 alin. 1, se prevede că, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi stabilite numai în condiţiile prevăzute de prezenta lege, iar în art. 12 alin. 1 se prevede că, prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariaţii din instituţiile bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale. Cu toate acestea, contractul colectiv de muncă nr. 114/32/2006 şi actul adiţional nr. 1/2007 au fost înregistrate la DJMSS Mureş în 2006, respectiv 2007, presupunându-se că au fost verificate condiţiile de legalitate menţionate din moment ce nu s-a refuzat înregistrarea şi în plus, alocarea sumelor necesare punerii în aplicare a prevederilor contractuale s-a făcut prin HCL Solovăstru nr. 15/2009, hotărâre care nu s-a atacat pentru nelegalitate. Pe de altă parte, prin art. 2 din Legea nr. 84 din 14 iunie 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condiţiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Art.1 din lege se referă veniturile de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:

a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă şi necontestate la instanţele judecătoreşti competente;

b) hotărârilor consiliilor locale şi judeţene.

Această cauză de ineficacitate a actelor atacate reprezintă un argument suplimentar în lipsirea acestora de efecte juridice prin admiterea acţiunii formulate împotriva lor.

În ceea ce priveşte sporul de dispozitiv, instanţa de control judiciar reţine că prin sentinţele civile nr. 164/2008, 1520/2008, nr. 671/2008  pronunţate de Tribunalul Mureş,  Primarul comunei Solovăstru a fost obligat să plătească reclamanţilor drepturile băneşti constând în suma de reprezentare, până la data încetării calităţilor de funcţionari publici ai reclamanţilor sau până la modificarea condiţiilor legale de acordare a acestei îndemnizaţii.

Or, în atare situaţie, având în vedere că măsura dispusă de Camera de Conturi Mureş a vizat perioada 2009, în condiţiile în care Primarul oraşului Solovăstru a fost obligat la plata drepturilor băneşti amintite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, nu se poate aprecia că acordarea acestor drepturi băneşti s-a făcut în mod nelegal.  Întrucât indemnizaţia de dispozitiv vizează exerciţiul financiar 2009, nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, intrată în vigoare la data de 01.01.2010.

Faţă de aceste considerente, apreciind ca fiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a admis recursul formulat, a modificat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul Comunei Solovăstru în contradictoriu cu pârâţii Camera de Conturi Mureş, şi Curtea de Conturi a României.

A anulat în parte : Decizia nr.142/03.02.2011 emisă de pârâta Camera de Conturi Mureş în ceea ce priveşte pt.9 şi 10, precum şi Încheierea nr.VI.233 din 17.05.2011 în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a contestaţiei împotriva măsurilor prevăzute la pct.9 şi 10 din decizia anterior menţionată, menţinând dispoziţia prin care se ia act de renunţarea la soluţionarea cererii de anulare a punctelor 5, 6 şi 12 din Decizia nr. 142/03.02.2011.

Domenii speta

Spete similare