Medic rezident. Nesemnarea actului adiţional la contractul individual de muncă. Consecinţe.

Prevederile art. 18 alin. 8 din OG nr. 18/2009  dispun în sensul că obligaţia prevăzută la alin. 7 se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 196 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi faptul că nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat şi a primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă.

Cum în cauză lipseşte acordul reclamantei pentru încheierea valabilă a actului adiţional la contractul individual de muncă, relativ la suportarea cheltuielilor aferente pregătirii profesionale, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia obligaţia de restituire pretinsă acesteia derivă direct din lege - în speţă, O.G. nr. 18/2009, câtă vreme aceeaşi lege impune cerinţa încheierii unui act adiţional în acest sens, prin acordul părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1953/26 septembrie 2013, Tribunalul Mureş a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta A. E., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi, în consecinţă, a anulat art. 2 din Decizia nr. 569/19.03.2013, emisă de pârât.

De asemenea, a respins acţiunea reconvenţională formulată de acesta din urmă şi l-a obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că prin art. 1 al deciziei contestate s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii, începând cu data de 01.03.2013 (având în vedere cererea nr. 5332/12.03.2013, prin care aceasta solicitase încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor), iar prin art. 2 al aceleiaşi decizii, pârâtul a decis că, în temeiul art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009, reclamanta este obligată să suporte toate cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv cheltuielile de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, în sumă totală de 5.452 lei, sumă ce trebuia achitată până la data de 28.06.2013 în patru rate lunare, începând cu luna martie 2013.

Tribunalul a apreciat că prevederile art. 2 din decizia contestată sunt lovite de nulitate absolută,  deoarece potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. 1 din Codul muncii, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar conform art. 169 alin 2 din Codul muncii, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadenta, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, astfel că răspunderea materială a salariatului poate fi stabilita doar prin promovarea unei acţiuni în răspundere patrimonială şi nu pe calea unei dispoziţii de imputare, cum a procedat pârâtul.

În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională formulată în cauză, prin care pârâtul a solicitat  obligarea reclamantei la plata sumei prevăzute în art. 2 al deciziei contestate, Tribunalul a reţinut că aceasta este nefondată, întrucât potrivit art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009, obligaţia prevăzută la alin. 7 (potrivit căreia medicii care promovează concursul de rezidenţiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, înainte de începerea pregătirii în rezidenţiat, iar prin acest contract se prevede obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat) trebuia stabilită prin act adiţional la contractul individual de muncă, potrivit art. 193 alin. 2 din Codul muncii, însă, deşi pârâta a întocmit actul adiţional, reclamanta nu l-a semnat, astfel că nu îi revine obligaţia  de a suporta cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv cheltuielile de personal (salariul încasat) pe perioada pregătirii în rezidenţiat.

Pârâtul a declarat apel împotriva hotărârii anterior descrise, solicitând, prin invocarea prevederilor art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, schimbarea integrală a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii principale şi admiterii acţiunii reconvenţionale.

Prin intermediul memoriului de apel s-a susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală din perspectiva faptului că spitalul are obligaţia de a recupera suma ocazionată de pregătirea profesională a reclamantei în perioada rezidenţiatului, deoarece prin nesocotirea art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009 s-a produs un prejudiciu bugetului de stat, dată fiind provenienţa sumelor achitate acesteia cu titlu de salariu, iar izvorul obligaţiei de suportare a respectivelor cheltuieli îl constituie chiar legea, în speţă ordonanţa de guvern menţionată, iar nu actul adiţional pe care reclamanta, din rea-credinţă, nu l-a semnat.

S-a mai arătat că este eronată şi invocarea de către instanţa de fond a încălcării prevederilor art. 169 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, deoarece unitatea pârâtă nu a operat nicio reţinere din salariul reclamantei, prin decizia atacată constatându-se doar existenţa în sarcina acesteia a unei obligaţii legale de restituire a sumelor de care a beneficiat în perioada de rezidenţiat, astfel că în mod greşit s-a aplicat sancţiunea nulităţii prevederilor art. 2 din decizia contestată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea apelului şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, apreciind ca neîntemeiate criticile formulate, în contextul în care pârâtul nu a putut face dovada asumării de către ea a obligaţiei prevăzute de art. 18 alin. 7 din O.G. nr. 18/2009.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 – 478 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Conform adeverinţei nr. 14354 - 124/02.12.2012, emisă de Comisia Locală de Rezidenţiat Târgu Mureş, pe baza rezultatului obţinut la concursul din 25.11.2012, reclamanta a ales postul de rezident specialitatea „anestezie terapie intensivă” la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, cu pregătire în Centrul Universitar Târgu Mureş (fila 27 dosar fond).

Ulterior, la data de 18.12.2012,  s-a încheiat între părţile din litigiu un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, înregistrat sub nr. 218/2012, potrivit căruia activitatea reclamantei va începe la data de 01.01.2013, în funcţia de medic rezident an I - specialitatea A.T.I., în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş -  Secţia Clinică A.T.I., până la finalizarea stagiului de pregătire în rezidenţiat, durata timpului de lucru fiind de 7 ore/zi, 35 de ore/săptămână, iar venitul lunar brut de 2.065 lei, compus din salariul de bază de 1.301 lei şi spor în cuantum de 764 lei (filele 5-6 dosar fond).

Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. 7 din O.G. nr. 18/2009, medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care promovează concursul de rezidenţiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, înainte de începerea pregătirii în rezidenţiat, contract prin care se prevede obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat.

De asemenea, prevederile art. 18 alin. 8 din actul normativ evocat dispun în sensul că obligaţia prevăzută la alin. 7 se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 196 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi faptul că nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat şi a primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă.

În cauza dedusă judecăţii, însă, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, actul adiţional pretins de art. 18 alin. 8 din ordonanţa de guvern menţionată, deşi redactat şi semnat de către angajator la data de 28.12.2012, nu a fost însuşit prin semnătură şi de către reclamantă (fila 26 dosar fond).

Din această perspectivă, Curtea a constatat că în mod greşit se pretinde de către pârâtul-apelant că reclamantei îi revine obligaţia de a suporta cheltuielile de personal aferente pregătirii în rezidenţiat pe perioada ianuarie – februarie 2013, deoarece chiar dispoziţiile art. 196 alin. 2 din Codul muncii, la a căror respectare face trimitere expresă art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009, sunt în sensul că modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.

Prin urmare, cum în cauză lipseşte acordul reclamantei pentru încheierea valabilă a actului adiţional la contractul individual de muncă, relativ la suportarea cheltuielilor aferente pregătirii profesionale, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia obligaţia de restituire pretinsă acesteia derivă direct din lege - în speţă, O.G. nr. 18/2009, câtă vreme aceeaşi lege impune cerinţa încheierii unui act adiţional în acest sens, prin acordul părţilor.

Faţă de considerentele anterior expuse, nefiind îndeplinită însăşi  una din cerinţele impuse de legiuitor, Curtea a constatat că este nelegală includerea obligaţiei prevăzute de art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009 în cuprinsul deciziei prin care s-a constatat încetarea contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul art. 55 lit. b) din Codul muncii, respectiv prin acordul părţilor, fiind lipsită de relevanţă sub acest aspect susţinerea potrivit căreia pârâtul nu a efectuat nicio reţinere din salariul reclamantei.

În consecinţă, observând că hotărârea primei instanţe nu este afectată de vreun viciu de nelegalitate, Curtea, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul examinat, fără cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului-apelant, dat fiind faptul că reclamanta nu a depus dovezi justificative în acest sens.

Domenii speta

Spete similare